Obligație de a face. Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (733/2009)
Completul 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1232
Ședința publică de la 05.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1437 din 03.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
are ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - reclamant, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 21607/2009 emisă de Baroul București și intimatul - pârât, personal și asistat de avocat, lipsind intimata - pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului - pârât, la interpelarea instanței, învederează, că împuternicirea avocațială pentru prezenta cauză se află în dosarul instanței anterioare, la fila 14.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru ca apărătorul părții adverse să facă dovada calității de reprezentant al intimatului - pârât.
Curtea, pentru a da posibilitate apărătorii părților să verifice înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv împuternicirile avocațiale, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare a cauzei.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul - reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 21607/2009 emisă de Baroul București și intimatul - pârât personal și asistat de avocat, lipsind intimata - pârâtă.
Apărătorul intimatului - pârât învederează că împuternicirea avocațială pentru prezenta cauza se află depusă la fila 14 din dosarul nr- al Judecătoriei sectorului 1
Apărătorii părților prezente, la interpelarea instanței, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, motiv pentru care apreciază cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea intimaților - pârâți la desființarea lucrărilor efectuate nelegal de aceștia și la plata daunelor materiale suferite ca urmare a lucrărilor respective, având în vedere că din toate probele administrate în cauză rezultă legătura de cauzalitate dintre fisurile apărute la imobilul său și lucrările efectuate nelegal de intimați. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului - pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, deoarece nu rezultă o legătură de cauzalitate între deteriorările pretinse de către recurentul - reclamant și imobilul proprietatea intimatului.
În continuare, apreciază că recursul formulat de recurentul - reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, motiv pentru care solicită respingerea acestuia ca nefondat. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6.02.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, reclamantul a solicitat obligarea pârâților și la desființarea lucrărilor de construcție nelegal executate la imobilul situat în B,-, - parter,. 2, sector 1.
La data de 27.03.2006, reclamantul a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 17.000 RON, reprezentând evaluarea provizorie a daunelor materiale suferite ca urmare a lucrărilor de construcție executate fără autorizație care au cauzat apariția unor deteriorări la imobilul proprietate sa.
La termenul din 15.05.2008, prima instanță de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pe capătul de cerere având ca obiect desființarea lucrărilor.
Prin sentința civilă nr. 12356/04.09.2006, Judecătoria Sectorului 1 B - Secția Civilă a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune pe capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plată despăgubiri și a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.750 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, reținând ca nefiind probată fapta ilicită a pârâților, a apreciat că nu se poate aplica în cauză respingerea civilă delictuală, neimpunându-se analiza condițiilor acesteia.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 17.10.2006 a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă la 31.10.2006.
Prin decizia civilă nr. 122R/02.02.2007, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, deși recurentul-reclamant a susținut în permanență că intimații au efectuat lucrări de supraînălțare și mansardare a podului imobilului, proprietatea lor, lucrări ce au condus la apariția degradărilor propriului său imobil, iar pârâții au negat acest fapt, expertiza încuviințată în cauză nu a avut ca obiectiv principal constatarea acestor împrejurări, respectiv edificarea sau nu a unor lucrări în podul casei intimaților, expertul referindu-se numai tangențial și fără a constata personal aceste stări de fapt.
O asemenea probă era utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, fiind aptă a determina atât existența pretinsei fapte ilicite, cât și legătura de cauzalitate între această faptă și prejudiciul reclamat de recurentul-reclamant.
Cauza a fost reînregistrată, la data de 16.05.2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 964/23.01.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, față de motivul de casare, din conținutul raportul de expertiză efectuat în cauză, faptul că imobilul proprietatea reclamantului nu are niciun fel de deteriorări datorate unor lucrări de construire efectuate la imobilul proprietatea pârâților.
De asemenea, din conținutul aceluiași raport de expertiză tehnică imobiliară, instanța nu a reținut împrejurarea că în imobilul proprietatea pârâților s-ar fi efectuat lucrări de construire neautorizate. Din verificările efectuate de expert în domiciliul pârâților, instanța a reținut că singura lucrare probabil efectuată este supraînălțarea șarpantei imobilului, lucrare care însă nu poate avea legătură de cauzalitate cu pretinsele degradări ale imobilului proprietatea reclamantului. Aceste deteriorări, pe lângă faptul că sunt minore, nu afectează imobilul proprietatea reclamantului și nici nu se datorează unor lucrări nelegal făptuite de pârâți.
Acțiunea reclamantului ar fi putut fi admisă în condițiile în care s-ar fi constatat că pârâții au realizat o serie de lucrări neconforme cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, însă aceste lucrări nu au fost dovedite de către reclamant.
În aceste condiții, și cererea precizatoare formulată de către reclamant este neîntemeiată, atât timp cât pe primul capăt de cerere acțiunea acestuia este neîntemeiată, nefiind întrunite dispozițiile art. 1169 Cod civil, motiv pentru care instanța a dispus respingerea acestei acțiuni așa cum a fost precizată.
Împotriva acestei hotărî la data de 26.02.2008 a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la data de 19.04.2008.
Prin decizia civilă nr. 1437A/03.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant și l-a obligat la plata sumei de 1950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a înlăturat criticile aduse de apelant în sensul greșitei aprecieri a probatoriului și reținerii eronate a situației de fapt de către prima instanță, întrucât sunt contrazise de raportul de expertiză întocmit în al doilea ciclu procesual, care a stabilit lipsa legăturii de cauzalitate dintre fisurile existente la încăperea nr. 3 subsol și lucrările de la podul imobilului din-B, arătând că refacerea șarpantei reprezintă un plus de încărcare suplimentară nesemnificativă.
De asemenea, expertul tehnic a arătat, față de susținerile reclamantului în sensul că fisurile de la nivelul subsolului ar fi apărut în anii 2003-2004 și ulterior, că vechimea exactă a lucrărilor efectuate de pârât, de supraînălțare a șarpantei, nu poate fi stabilită, executarea fiind posibilă într-o perioadă cuprinsă între minimum 5-6 ani și maximum 10-12 ani (respectiv în perioada 1995-2002).
Tribunalul a observat că reclamantul nu a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză și nici nu a formulat critici pe acest aspect.
În lipsa unei legături de cauzalitate cert dovedite între deteriorările invocate de reclamant și lucrările efectuate de pârât, cu sau fără autorizație, este evident că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a acestuia din urmă.
Referitor la cererea de obligare a pârâtului la desființarea lucrărilor de construire nelegal realizate, Tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respinsă, câtă vreme aceste lucrări fac parte integrantă dintr-un bun proprietatea pârâtului, dreptul de proprietate al acestuia neputând fi afectat decât în anumite limite și condiții prevăzute de lege, revenind autorității administrative locale sarcina de a verifica și constata dacă și când s-au efectuat lucrări ce necesitau autorizație de construire, de către cine și în ce condiții și să dispună măsurile de disciplină în construcții ce sunt în competența sa, potrivit legii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 21.01.2009 a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la 30.03.2009.
În motivare, a arătat că instanța de apel în mod netemeinic nu a reținut faptul că a fost în relații de bună vecinătate cu intimatul-pârât, dovadă în acest sens fiind autorizația de construire obținută de acesta pentru supraînălțarea imobilului său, autorizație care nu putea fi obținută decât pe baza declarației date de intimatul-pârât în fața notarului public, autentificate sub nr.1425/05.09.2001, cum rezultă din actele depuse la dosar. Această declarație este dată exact în anul 2001, anul în care și intimatul-pârât a executat lucrări de supraînălțare a imobilului său. Ca o dovadă de bună vecinătate, la momentul respectiv, reclamantul s-a oferit să-i dea intimatului-pârât declarația necesară obținerii autorizației de construire pentru lucrările pe care intenționa să le execute.
Acesta însă nu a avut nevoie de acordul său, lucrările în cauză fiind executate fără autorizație de construire, după cum se consemnează și în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Mai mult decât atât, acesta a procedat la executarea lucrărilor în lipsa unei autorizații de construire, acestea fiind executate în mod nepermis din punct de vedere al normelor ce trebuie respectate pentru calitatea în construcții, în sensul că podul supraînălțat este lipit de peretele casei recurentului-reclamant, fără a fi dublat cu un nou perete propriu, așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză, fapt ce nu a fost reținut de instanța de apel.
Recurentul reclamant a subliniat disponibilitatea sa pentru stingerea litigiului, făcând referire la relațiile de bună vecinătate care au existat între acesta și intimat. Dacă ar fi existat, și din partea intimatului-pârât, o colaborare și înțelegere, prin plata unei despăgubiri în acest sens, nu s-ar fi ajuns la instanța de judecată.
Instanța de apel a reținut în mod netemeinic că raportul de expertiză întocmit în al doilea ciclu procesual a stabilit lipsa legăturii de cauzalitate dintre fisurile existente la încăperea 3 subsol și lucrările de la podul imobilului din-, raport care a arătat că refacerea șarpantei reprezintă un plus de încărcare suplimentară nesemnificativă.
De asemenea, intimatul-pârât a executat și lucrări de extindere a pivniței, executând subzidiri pe lângă pivnița (crama) recurentului, lucrări care au provocat fisurarea zidului pivniței sale. Această fisurare a peretelui cramei recurentului generează infiltrații ale pânzei freatice și chiar inundarea pivniței la precipitării abundente.
Instanța de apel nu a reținut împrejurarea că, potrivit raportului de expertiză, fisurile apărute la încăperea nr. 3 de la subsol au apărut între anii 2003 și 2004 în zona mediam radială spre. Se pune întrebarea de ce, dacă nu au legătură de cauzalitate cu imobilul vecin, au apărut tocmai în zona ului. Aceste fisuri puteau să apară în cu totul alte părți si nicidecum în zona ului și îndreptate spre ul casei. constatate de expert sunt ultimele efecte ale lucrărilor executate de către pârât, restul nemaiputând fi constatate datorită faptului că recurentul a executat în anul 2005 lucrări majore de renovare a casei, fapt ce nu a fost precizat de expert în raportul de expertiză.
Mai mult decât atât, nici instanța de apel nu a reținut faptul că podul imobilului pârâtului nu are perete propriu, ci se sprijină pe ul casei recurentului.
În mod corect instanța de apel a constatat că noul raport de expertiză întocmit în cauză, în urma rejudecării cauzei, este concludent: podul imobilului intimaților-pârâți este refăcut, data probabilă, așa cum a apreciat-o expertul, este cea reclamată de recurent, respectiv anul 1995-2002, fiind astfel demontate toate susținerile intimatului-pârât care tot timpul a negat faptul că la acest pod au fost într-adevăr executate lucrări de supraînălțare.
Inclusiv susținerile acestuia, de la data efectuării expertizei, că aceste lucrări au fost executate înainte de a fi devenit el proprietar, sunt demontate în primul rând de concluziile raportului de expertiză și în al doilea rând de temeiul de drept al contractului său de vânzare-cumpărare, respectiv Legea nr. 112/1995. Este evident că în acest imobil a locuit cel puțin din anul 1995 tot intimatul-pârât, în calitate de chiriaș până în anul 2001 și apoi în calitate de proprietar, acesta fiind singurul interesat în supraînălțarea podului.
Cât privește desființarea lucrărilor nelegal efectuate și care afectează proprietatea recurentului, instanța poate să constate că aceste lucrări sunt nelegal realizate, fapt ce se desprinde și din raportul de expertiză.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
La data de 04.05.2009, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, arătând că, în vederea stabilirii situației de fapt, în cauză au fost efectuate două expertize judiciare de specialitate. Ambele rapoarte de expertiză întocmite în cauză au statuat faptul că nu există o legătură de cauzalitate între deteriorările pretinse de către reclamant și imobilul proprietatea sa și/sau pretinsele lucrări executate de acesta.
Intimatul pârât a mai arătat, în ce privește al doilea raport de expertiză efectuat în cauză, raport prin care s-a constat în mod final lipsa oricărei legături de cauzalitate între deteriorările invocate de către reclamant și pretinsele lucrări efectuate de acesta, că - așa cum a observat și Tribunalul București prin decizie -reclamantul nu a înțeles să îl conteste în niciun fel și/sau nu a formulat niciun fel de obiecțiuni la acest raport de expertiză.
În aceste condiții, având în vedere situația de fapt clară, evidențiată de rapoartele de expertiză, instanțele de judecată, pe rând, în mod temeinic și legal, au respins cererea formulată de către reclamant și căile de atac promovate de acesta.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cel prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
2. C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
Prin concept, motivul de recursnu includedeci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anumereținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
3. Raportând aceste considerații la motivele de recurs invocate în prezenta cauză, Curtea nu are competența legală de a analiza acele critici care vizează reținerea eronată de către instanțele de fond a inexistenței unei legături de cauzalitate între lucrările de supraînălțare (mansardare) și de extindere a pivniței efectuate la clădirea proprietate a intimatului pârât, situată în B,-, sector 1, pe de o parte, și deteriorările constatate de expert la încăperea nr. 3 de la subsol a construcției proprietatea recurentului reclamant, situată în B, Str. G- nr. 8, sector 1, pe de altă parte, care constituie una din condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 Cod civ.
Prin cea de-a doua categorie de critici aduse hotărârii din apel, se invocă motivul de nelegalitate al aplicării greșite a legii prin prisma ignorării de către instanță a faptului că lucrările de modificare a construcției au fost efectuate de către intimatul pârât fără a deține autorizație emisă de autoritatea competentă.
În analiza acestui motiv de recurs, Curtea are în vedere că obligația de desființare a lucrărilor de modificare a unei construcții constituie una din sancțiunile legale aplicate celui care le-a efectuat în două ipoteze legale distincte.
O primă situație este cea a angajării răspunderii juridice pentru faptul realizării lor fără autorizație - și aceasta indiferent dacă a produs sau nu vreun prejudiciu unui alt subiect de drept, deoarece ipoteza normei legale, respectiv art. 28 din Legea nr. 50/1991, nu impune condiții suplimentare: "- se dispune - desființarea lucrărilor executate fără autorizație". Răspunderea administrativă este reglementată de art. 26, 28 și 32 din actul normativ menționat.
În cel de-al doilea caz, desființarea lucrărilor de construcție constituie modalitatea de repunere în situația anterioară în cadrul răspunderii civile delictuale angajate pentru o faptă a pârâtului al cărei caracter ilicit este dat de încălcarea altor dispoziții legale.
Astfel, printr-o normă constituțională cuprinsă în art. 44 alin. 7 din Constituție, fost art. 41 alin. 6, cu conținut neschimbat din 1991, s-a statuat că "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". Tot în aplicarea aceluiași principiu se situează și art. 588 Cod civ.: "Legea supune pe proprietari la osebite obligații unul către altul, fără chiar să existe vreo convenție între dânșii". În materia edificării sau modificării unei construcții, dat fiind caracterul previzibil al inconvenientelor care pot fi cauzate în acest mod, legiuitorul a preferat sa enumere restricțiile aduse dreptului de proprietate, reglementând expres, prin art. 2.5.6 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, situațiile în care este necesar acordul proprietarilor vecini și implicit lucrările efectuate fără acordul în discuție au caracter ilicit, respectiv "pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate".
Prin urmare, în această ipoteză, nu inexistența unei autorizații de construcție - prin sine însăși, ci lipsa acordului proprietarului vecin - care poate fi constatată independent de prezența autorizației, constituie temei al răspunderii civile delictuale, dacă sunt întrunite cumulativ și celelalte elemente ale acestei forme de răspundere juridică: prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei care a săvârșit fapta.
Se constată astfel că reclamantul nu poate invoca, în susținerea cererii sale de desființare a lucrărilor de modificare a construcției efectuate de către pârât la imobilul vecin, simplul fapt al inexistenței autorizației prevăzute de lege, pentru că, pe de o parte, nu are calitatea cerută de lege în aplicarea procedurii prevăzute de actul normativ în materie, iar pe de altă parte, dat fiind căîn cadrul răspunderii civile delictuale acest aspect nu are semnificație juridică de sine stătătoare, fiind necesară îndeplinirea tuturor cerințelor impuse de art. 998-999 Cod civ.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. De asemenea, în temeiul principiului disponibilității, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant, cu domiciliul în B, str. G- nr. 8, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 1437/03.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, cu domiciliul în B,-,. 1,. 14, sector 3 și, cu domiciliul în B,-,. 2, sector 1.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
I -
Red.
Tehnodact.,
2 ex./.30.11.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
