Validare poprire. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1341/2009)
Completul 2
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1235
Ședința publică de la 05.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr. 268 din 19.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - creditoare - ORGANIZAȚIA JUDEȚULUI S M și intimata - terț poprit AUTORITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI
are ca obiect - validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurenta debitoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, nici intimata creditoare - Organizația județului S M și nici intimata - terț poprit Autoritatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - debitoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură Civilă.
Curtea având în vedere că recurenta - debitoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 cod procedură, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, sub nr-, creditoarea - - Organizația Județului S-M a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună validarea popririi înființate asupra veniturilor debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AV.), datorate de către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B, până la concurența sumei de 1.443.827,34 lei, din care suma de 11.376.420,96 lei reprezentând debit conform titlului executoriu, constând în Sentința civilă nr.13732/2004 a Tribunalului București și suma de 67.406,38 lei reprezentând cheltuieli de executare.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin intermediul BEJ, a solicitat terțului poprit, în temeiul adresei de înființare a popririi din data de 22.04.2008, să procedeze la indisponibilizarea sumelor de bani datorate de acesta din urmă, debitoarei și la virarea acestor sume in contul creditoarei, până la concurența sumei de 1.443.827,34 lei, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în această calitate, cu toate că potrivit unui Ordin emis la 4.01.2008 de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Președintele AVAS, a fost aprobată suma de 420 milioane lei pentru plata sumelor rezultând din titluri executorii împotriva AVAS.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât creditoarea nu a respectat procedura prevăzută de OG nr.22/2002 care a instituit un termen de grație de șase luni pentru ca instituțiile publice să poată achita obligațiile stabilite prin titlul executoriu. Creditoarea a început executarea silită potrivit dreptului comun, solicitând înființarea popririi deși nu a expirat termenul de șase luni prevăzut de lege, în care obligația poate fi executată voluntar.
Prin sentința civilă nr. 5963/13.11.2008, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis cererea de validare a popririi; a validat poprirea înființată prin adresa " " din data de 22.04.2008, în dosarul de executare nr. 178/2008 asupra terțului poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B, până la concurența sumei de 1.443.827,34 lei noi, sumă pe care debitoarea o datorează creditoarei în baza titlului executoriu, sentința civilă nr.13732/17.12.2004 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, definitivă și irevocabilă, și procesul-verbal de cheltuieli de executare din data de 22.04.2008 întocmit de " ", în dosarul de executare nr.178/2008 și a obligat terțul poprit să plătească direct creditoarei, suma de 1.443.827,34 lei noi.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa de înființare a popririi din data de 22.04.2008, emisă în dosarul de executare nr. 178/2008 la cererea creditoarei, BEJ a solicitat terțului poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B, în temeiul art. 453 și următoarele Cod procedură civilă, înființarea popririi asupra oricăror sume de bani sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporale pe care le datorează debitoarei AS. până la concurenta sumei de 1.443.827,34 lei.
În cuprinsul adresei de înființare a popririi - comunicate terțului poprit, respectiv debitoarei la data de 29.04.2008, s-a făcut mențiunea că titlul pus în executare este sentința civilă nr. 13732/17.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția Comercială.
Prin adresa înregistrată sub nr. 13896/30.04.2008 (fila 12), terțul poprit a comunicat BEJ că nu poate proceda la înființarea popririi, întrucât executarea silită se poate efectua numai după împlinirea termenului de șase luni prevăzut de OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007.
Instanța de fond a constatat că prin art. I din Legea nr. 110 din 25 aprilie 2007 pentru modificarea și completarea OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în vigoare de la 08.05.2007, a fost modificat art. 3 din acest act normativ, în sensul că s-a acordat creditorului posibilitatea de a solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, în cazul în care instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligațiile de plată în termen de șase luni de zile.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația comunicată de organul competent de executare.
S-a constatat astfel că aceste dispoziții legale sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, care impun creditorului comunicarea unei somații către debitor indiferent dacă potrivit dreptului comun executarea silită se face fără somație, cum este cazul popririi conform art. 454 alin.1 Cod procedură civilă.
Scopul comunicării acestei somații este aflarea poziției debitorului cu privire la executarea obligației de plată ce îi incumbă. În cazul în care după comunicarea somației debitorul arată că nu dispune de fonduri pentru plata obligației respective, acesta va avea la dispoziție termenul de șase luni de zile pentru a face toate demersurile în vederea îndeplinirii obligației de plată. Dacă debitorul confirmă existența disponibilităților bănești însă refuză efectuarea plății, creditorul este îndreptățit să treacă la executarea silită, potrivit dreptului comun. Aceeași posibilitate există și în situația în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată în termenul de șase luni.
În cauza de față, creditoarea a îndeplinit în totalitate obligațiile impuse de actul normativ amintit, comunicând debitoarei la data de 23.04.2007 o somație pentru plata creanței. Această somație a fost recepționată de către debitoare, astfel cum rezultă din adresa nr. 12190/5.05.2007, comunicată de aceasta, Asociației Naționale a.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că termenul de șase luni prevăzut de nr.OG22/2002, după expirarea căruia creditorul poate solicita efectuarea procedurilor de poprire asupra conturilor instituției publice, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă, a expirat, fără ca debitoarea să ia vreo măsură pentru îndeplinirea obligației de plată.
În aceste condiții, în mod corect executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi întrucât art. 3 din nr.OG 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, prevede că se poate solicita de către creditor efectuarea executării silite potrivit dreptului comun în cazul neîndeplinirii obligației de plată.
Chiar în măsura în care s-ar considera că somația din data de 23.04.2007 este prea generică pentru a îndeplini condițiile impuse de art. 2 teza finală din nr.OG 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, se constată că debitoarea nu a făcut dovada că nu ar avea fonduri suficiente pentru executarea creanței și nici măcar nu a susținut o atare împrejurare. Din interpretarea articolului 2 din nr.OG 22/2002, modificată, rezultă că instituția debitoare dispune de un termen de 6 luni pentru plata obligațiilor stabilite prin titlul executoriu numai"dacă executarea nu începe sau continuă din lipsă de fonduri", ceea ce necesită cel puțin susțineri pertinente cu privire la acest aspect din partea debitoarei, însoțite de o prezentare comparativă a sumelor disponibile pentru plata titlurilor executorii, respectiv a sumelor pretinse de creditori.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că termenul de șase luni prevăzut de nr.OG 22/2002, după expirarea căruia creditorul poate solicita efectuarea procedurilor de poprire asupra conturilor instituției publice în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă, a expirat, fără ca debitoarea să ia vreo măsură pentru îndeplinirea obligației de plată.
În aceste condiții, în mod corect executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi, întrucât art. 3 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, prevede că se poate solicita de către creditor efectuarea executării silite potrivit dreptului comun în cazul neîndeplinirii obligației de plată.
Mai reține instanța de fond că terțul poprit nu a contestat faptul că debitoarea are conturi deschise la respectiva instituție, astfel încât instanța de fond a constatat că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitoarei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel debitoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, la data de 05.02.2009, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-debitoare a arătat că motivarea instanței de fond în sensul că termenul de 6 luni a început să curgă de la data de 06.08.2007, data la care a fost somată să efectueze plata, este greșită, deoarece instanța a fost învestită cu judecarea unei cereri de validare a popririi, urmare emiterii de către BEJ a somației de plată în dosarul de executare 178/2008, aflat în instrumentarea acestuia și nicidecum a unei somații emise de BEJ.
A mai arătat apelanta-debitoare că, la data emiterii somației de plată, însoțită de procesul-verbal de cheltuieli de executare, nu a fost emisă și adresa de înființare a popririi, aceasta având loc ulterior și fără ca să fie încunoștințată despre aceasta, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art.454 alin.1 Cod procedură civilă, emiterea adresei de înființare a popririi către terțul poprit făcându-se la data de 22.04.2008, fără ca executorul să fi făcut dovada comunicării către a somației de plată, fapt care rezultă din adresa terțului poprit, motiv pentru care acesta nu a procedat la indisponibilizarea conturilor.
Prin Decizia civilă nr. 268A/19.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta-debitoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Potrivit art.3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și /sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin motivele de apel formulate, apelanta a invocat faptul că instanța de fond a procedat la validarea popririi cu încălcarea acestor dispoziții legale, iar această primă critică este nefondată.
Creditoarea a îndeplinit obligațiile impuse de actul normativ arătat, comunicând debitoarei, la data de 23.04.2007, o somație pentru plata creanței, această somație a fost recepționată de către debitoare, astfel cum rezultă din adresa nr.12190/5.5.2007, comunicată de către aceasta Asociației Naționale a, așadar termenul de 6 luni prevăzut de nr.OG22/2002, după expirarea căruia creditorul poate solicita efectuarea procedurilor de poprire potrivit Codului d e procedură civilă, a expirat fără ca debitoarea să ia vreo măsură pentru îndeplinirea publicației stabilite prin titlul executoriu și fără să facă dovada că executarea silită nu poate începe sau continua din cauza lipsei de fonduri și în astfel de situații instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni de la data primirii somației să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată stabilită în sarcina sa.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, se poate apela la executarea silită care are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare, astfel că, de vreme ce creanța nu a fost executată voluntar, nu se poate imputa creditorului că a procedat la declanșarea unei anumite forme de executare silită.
Dispozițiile art. 2 din nr.OG 22/2002 trebuie interpretate în sensul că doar lipsa de fonduri conduce la neînceperea executării benevole sau la necontinuarea acesteia și doar într-un astfel de caz, există termenul de 6 luni, termen în care debitorul este obligat să găsească resursele financiare acoperirii creanței.
Oricum, în opinia tribunalului, doar în cazul existenței unui impediment la executare, impediment care constă în lipsa de fonduri, devine aplicabil termenul de 6 luni pentru identificarea resurselor financiare. Nu este vorba despre nici o procedură prealabilă în aceste 6 luni. De altfel, nici nu se prevede alt moment de la care curge acest termen decât acela al transmiterii unei somații de plată către creditor. Așadar, trimiterea unei somații de plată, prin care să se ceară executarea debitului, implică logic o executare silită. Dacă legea ar prevede aceste 6 luni ca și termen de grație în care nu se poate începe executarea silită, atunci nici nu mai făcea vorbire despre somația de plată transmisă pentru executare, de la care poate curge acest termen.
Prin urmare, creditorul are deschisă calea să își execute creanța silit, în cazul în care creditorul nu și-o execută de bunăvoie și doar în situația unei lipse de fonduri care ar determina o neîncepere sau o necontinuare a executării silite, devin incidente dispozițiile privind instituirea termenului de 6 luni care curge de la data somației de plată în care debitorul este obligat să identifice fondurile necesare executării. În cauză, creditoarea a emis somația prevăzută de art. 2 din OG 22/2002, iar executarea silită prin poprire s-a realizat după expirarea perioadei de 6 luni.
Pe de altă parte, normele de drept invocate chiar de către apelantă, respectiv dispozițiile art. 1 și art. 2 din nr.OG 22/2002 și dispozițiile art. 371 Cod procedură civilă, nu prevăd nicidecum obligația creditorului de a solicita mai întâi executarea voluntară a creanței de către debitor, mai ales că titlul executoriu îi este cunoscut, fiind parte în dosar, iar debitorul este cel ce trebuie să execute debitul de buna voie și nu la cererea creditorului.
Interpretarea dispozițiilor nr.OG 22/2002 nu poate fi de natură să ducă la o imunitate de executare silită a statului. Este adevărat că, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titlurile executorii. Prin Legea nr. 110/2007, intrată în vigoare la data de 08 mai 2007, acest text de lege a fost modificat în sensul că, "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."
Acest text de lege prevede o obligație firească în sarcina ordonatorilor, ceea ce nu exclude executarea silită în condițiile Codului d e procedură civilă, deoarece cele două proceduri nu sunt incompatibile.
Pe de altă parte, interpretarea contrară, a înlăturării posibilității executării silite a obligațiilor în cazul instituțiilor bugetare, ar constitui o gravă încălcare a egalității în drepturi în fața legii, precum și a dreptului de proprietate al creditorilor, care face parte din drepturile fundamentale ale omului, garantat la nivel european.
Intenția legiuitorului fiind aceea de a institui o garanție în plus a executării acestor obligații, nu se poate ajunge la crearea unei situații mai defavorabile creditorilor care au creanțe împotriva instituțiilor bugetare.
Tribunalul a mai reținut că invocarea dispozițiilor G nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, nu este de natură să ducă la respingerea cererii, întrucât aceste dispoziții trebuie interpretate în virtutea principiului subsidiarității, în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 20 din Constituția României prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturile Omului are aplicare directă în dreptul intern, acest lucru fiind reținut și de Curtea Constituțională.
Prin deciziile Curții Constituționale (48/2004, 255/2003, 326/2002, 202/2002, ultima decizie fiind invocată în apărare chiar de către apelantă), Curtea a interpretat actul normativ, în sensul că posibilitatea executării silite a instituțiilor publice nu a fost eludată prin OG 22/2002, ci, dimpotrivă, conform art. 2 din ordonanță, organele statului au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii, a resurselor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titlurile executorii. De altfel, prin decizia nr. 161/22.04.2003, Curtea Constituțională a stabilit că textul ordonanței nu cuprinde nici o referire la interdicția executării asupra bunurilor din inventarul instituțiilor publice aparținând domeniului privat, care rămân supuse, în continuare, dispozițiilor de drept comun privind executarea silită.
Interpretarea dispozițiilor nr.OG 22/2002, în sensul arătat de apelantă, este de natură să încalce Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale cărei dispoziții se aplică cu prioritate în materia drepturilor omului.
Neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conținut, a dreptului de acces la o instanță. Se ajunge astfel la încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO. Jurisprudența Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil se referă inclusiv la garantarea pentru partea care a câștigat procesul, a posibilității de a pune în executare hotărârea pronunțată, iar autoritățile sunt obligate să ia măsurile necesare în scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sancționarea debitorului (a se vedea cazul împotriva României, cauza Estima George Portugaliei)
Potrivit interpretării date de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, art. 6 alin. I, în cauza Șandor împotriva României, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
Curtea a statuat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției, astfel încât dacă administrația, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi. În aceeași hotărâre, Curtea a apreciat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, iar prin refuzul de a executa hotărârea judecătoreasca, autoritățile naționale lipsesc creditorul de un acces efectiv la justiție, în privința executării unei hotărâri definitive, pronunțate în favoarea sa.
Din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 par.1 din CEDO, în jurisprudența Curții Europene s-a stabilit că neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate duce la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la o instanță (cauza Hornsby Greciei).
tezei apelantei duce la reținerea faptului că executarea unei hotărâri judecătorești se face la aprecierea ordonatorului de credite, iar aceasta ar echivala cu menținerea creditorilor într-o situație de incertitudine cu privire la executarea hotărârii și realizarea drepturilor lor și, în ultimă instanță, dreptul său de acces la instanță, dedus din art. 6 par. I din CEDO, ar fi lipsit de finalitate.
Tribunalul a mai reținut, ca și instanța de fond, că sunt îndeplinite dispozițiile art.453 și 454 pentru a dispune admiterea cererii de validarea a popririi.
Prin adresa de înființare a popririi din data de 22.04.2008, emisă în dosarul de executare nr.178/2008 la cererea creditoarei, Biroul Executorului Judecătoresc a solicitat în temeiul dispozițiilor art.453 și urm Cod procedură civilă, terțului poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a municipiului B, înființarea popririi, iar în cuprinsul adresei de înființare a popririi comunicate terțului poprit, inclusiv debitoarei la data de 29.04.2008, s-a făcut mențiunea cu privire la titlul executoriu. Prin adresa înregistrată sub nr.13896/30.04.2008, terțul poprit a comunicat BEJ că nu poate proceda la înființarea popririi, deoarece executarea silită se poate efectua doar după îndeplinirea termenului de 6 luni prevăzut de OG 22/2002.
Tribunalul a arătat că dispozițiile art.454 Cod procedură civilă prevăd că poprirea se înființează fără somație, deci anterior nu trebuie emisă o somație către debitor, este vorba de o somație din faza de executare silită prin poprire, însă prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu comunicată terțului poprit, înștiințându-se și debitorul despre măsura luată, așadar critica apelantei, în sensul că anterior emiterii adresei de înființare a popririi, trebuie somată, este neîntemeiată.
Referitor la critica privind greșita validare a popririi și pentru cheltuielile de executare, tribunalul a reținut că, pentru cheltuielile de executare pretinse, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal privind cheltuielile de executare din 24.03.2008, acest proces verbal reprezentând act de executare ce poate fi contestat pe calea contestației la executare, potrivit disp.art.399 Cod procedură civilă și doar în cadrul acelei acțiuni, se analizează legalitatea executării silite cu privire la cheltuielile de executare, în cadrul unei cererii de validare a popririi, analizându-se doar în ce măsură sunt îndeplinite dispozițiile art.452 și urm Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr.268A/19.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a declarat recurs apelanta debitoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la data de 11.05.2009, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea cererii de validare a popririi, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta-debitoare a arătat că în mod greșit, instanța de apel a reținut că termenul de 6 luni a început să curgă de la data de 29.04.2008, dată la care recurenta-debitoare a fost somată să efectueze plata, întrucât instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri de validare a popririi, urmare emiterii de către BEJ a somației de plată în dosarul de executare 178/2008, aflat în instrumentarea acestuia și nicidecum, a unei somații emise de BEJ.
Referitor la cheltuielile de executare pretinse de executor, recurenta-debitoare solicită respingerea acestui capăt de cerere, acestea fiind exorbitant de mari și nejustificate pentru emiterea somației de plată, care nu este un act începător de executare.
Dispozițiile art. 1 din OG nr. 22/2002, modificat prin Legea nr. 110/2007, prevăd în mod expres următoarele: "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
Art. 3 din OG nr. 22/2002, modificat prin Legea nr. 110/2007, dispune că"în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".
Așadar, legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind, totodată, calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva
Astfel cum a reținut Curtea Constituțională într-o decizie de speță, OUG nr. 22/2002"instituie anumite limite ale executării, în sensulcăaceasta nusepoate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acel scop."
Curtea Constituțională a mai reținut faptul că"interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop, nu constituie o discriminare (. ) ci o normă de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu."
Conform dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, modificat prin Legea nr. 110/2007, "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată",astfel că doar la 6 luni de la comunicarea somației de plată, avea voie creditorul să solicite efectuarea executării silite, potrivit art. 452 și urm. Cod procedură civilă.
Dispozițiile nr.OG22/2002 modificată și completată prin Legea nr.110/2007, au caracter special și sunt derogatorii de la dreptul comun, astfel încât art. 3 prevede ca obligație imperativă pentru creditor să solicite efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă numai în cazul în care instituția publică, în speță recurenta-debitoare, nu își îndeplinește obligația de plată de bună-voie, înlăuntrul termenului de 6 luni stipulat în mod expres de art. 2 din nr.OG 22/2002.
În speță, creditorul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte că recurenta-debitoare a încălcat prevederile art. 2 din nr.OG22/2002, astfel încât începerea executării silite, potrivit Codului d e procedură civilă, urmată de formularea unei cereri de chemare în judecată pentru validarea popririi este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia ca atare.
Mai arată recurenta faptul că, la data emiterii somației de plată, însoțite de procesul-verbal de cheltuieli de executare, nu a fost emisă și adresa de înființare a popririi, aceasta având loc ulterior și fără ca AVAS să fie încunoștințată despre aceasta, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art.454 alin.1 Cod procedură civilă.
Emiterea adresei de înființare a popririi către terțul poprit, s-a făcut la data de 29.04.2008, fără ca executorul să fi făcut dovada comunicării către AVAS a somației de plată, fapt care rezultă din adresa terțului poprit, motiv pentru care acesta nu a procedat la indisponibilizarea conturilor recurentei.
Dispozițiile art.452 alin. 2 litera a) Cod procedură civilă, prevăd că nu sunt supuse executării silite prin poprire"sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție."
Așa cum reiese din art. 2 din OUG nr. 111/2003,"veniturile încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din valorificarea activelor bancare neperformante. se utilizează pentru răscumpărarea titlurilor de stat, în vederea diminuării datoriei publice interne", iar veniturile din privatizare și din vânzarea acțiunilor rezultate din conversia în acțiuni a creanțelor, sunt folosite pentru acoperirea deficitului anual al bugetului de stat, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din OUG nr. 113/2006. De asemenea, veniturile din dividende și dobânzi încasate de instituțiile implicate în procesul de privatizare,"se fac venit la bugetul de stat"(art. 7 din OUG nr. 113/2006).
Recurenta-debitoare învederează faptul că, în conformitate cu prevederile nr.OG 22/2002 completată și modificată prin Legea nr.110/2007, AVAS efectuează plata voluntară a unităților de fond, direct către creditorii persoane fizice, așa cum sunt menționați în dispozitivul sentinței comerciale nr.13732/2004, astfel încât cererea de validare a popririi este neîntemeiată, iar cheltuielile de executare sunt exorbitant de mari și nejustificate în același timp.
Și-a întemeiat în drept, recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, nr.OG22/2002 și Legea 110/2007.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.86 din OUG 51/1998.
ntimata - creditoare - Organizația Județului S M și intimata - terț poprit Autoritatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B nu au depus întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, aveau această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice, se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
Art. 2 din același act normativ prevede: "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Potrivit art.3 din același act normativ, "în cazul în care instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și /sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".
Sub un prim aspect,
Se constată în baza interpretării literale a acestor dispoziții legale enunțate, exprese, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare și aceasta doar în situația în care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri.
În cadrul situației de fapt reținute în mod definitiv, de către tribunal, s-a reținut că intimata creditoare a comunicat o somație de plată, recurentei, la data de 23.04.2007, astfel încât în mod corect s-a reținut de către instanța de apel, faptul că termenul de 6 luni a putut curge de la respectiva dată, în temeiul art. 2 din ordonanța de guvern menționată. Mai mult, Curtea își însușește pe deplin, pentru aceleași considerente, rezultatul interpretării sistematice și teleologice a prevederilor din ordonanța de guvern, la care a ajuns instanța de apel, în sensul că doar lipsa de fonduri generează termenul de 6 luni în cadrul executării silite, el nefiind un termen care se declanșează automat. Or, în cadrul aceleiași situații de fapt stabilite în mod definitiv, de către tribunal, pe care se grefează controlul exclusiv de legalitate al instanței de recurs, s-a reținut că nu s-a realizat dovada vreunei astfel de lipse de fonduri, astfel încât în mod corect, s-a apreciat că în cauză, termenul de 6 luni nu este incident, ca și condiție prealabilă pentru începerea sau continuarea executării silite.
Este eronată critica recurentei în sensul că tribunalul a reținut că eventualul termen de 6 luni ar fi putut începe a curge de la data de 29.04.2008, pentru că așa cum am arătat, data reținută este 23.04.2007 (a se vedea fila 5 deciziei recurate). Împrejurarea că respectiva somație din 2007, fost emisă de către un alt executor decât, nu este concludentă, deoarece din interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor din ordonanța de guvern, termenul de 6 luni are un caracter unitar, ca urmare a raportării sale la unicitatea debitului și a debitorului - instituție publică. O interpretare contrară ar determina concluzia posibilității unei multitudini de astfel de termene, cu consecința unei tergiversări neadmise, a plății, fapt care, cu siguranță, ar excede voinței legiuitorului ce nu a dorit astfel, să împovăreze pe creditorul unui astfel de debitor, ci a dorit doar să faciliteze prin acordarea acestui termen, posibilitatea acestuia din urmă, de a-și asigura concomitent, atât activitatea de interes public, cât și executarea obligațiilor sale juridice. Așadar, termenul de 6 luni curge pentru executareauneidatorii și nu pentru demersurile separate ale creditorului, la diferiți executori. Mai mult, critica este nefondată, pentru că, așa cum am arătat în paragrafele anterioare, termenul de 6 luni nu este incident în cauză.
Chiar dacă, cu ignorarea tuturor considerentelor anterioare, ne-am raporta la data de 29.04.2008, ca dată de începere a curgerii termenului, Curtea ar constata că în speță, în prezent, la circa 1 an și 6 luni de la formulare, acest termen de 6 luni s-ar fi epuizat, fără ca recurenta să își îndeplinească obligațiile impuse în cuprinsul acestui interval de timp special, astfel încât critica ar fi nefondată și în acest caz.
Critica recurentei privind cuantumul exorbitant al cheltuielilor de executare solicitate pentru emiterea somației de executare, somație care nu reprezintă un act începător de executare, este nefondată, deoarece sub un prim aspect, în cadrul procedurii de validare poprire, instanța nu poate decât să constate existența unei datorii, conform art. 460 al. 2 din Codul d e procedură civilă: "Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi".Așadar, ea nu poate să reevalueze cuantumul datoriei, recurenta având la îndemână, altă cale procesuală decât prezenta. Sub un al doilea aspect, Curtea constată că somația reprezintă un act începător de executare, potrivit art. 387 din Codul d e procedură civilă. De altfel, art. 2 din ordonanță confirmă caracterul de act începător de executare, al somației de plată.
Este nefondată și critica recurentei referitoare la exceptarea patrimoniului său, de la urmărirea silită, de drept comun, critică întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 3 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007 și pe decizia Curții Constituționale nr. 202/2002, al cărei conținut se regăsește și în altele similare, ilustrate în subsolul motivelor de recurs, deoarece chiar dispozițiile ordonanței menționate ( a se vedea articolul 3 enunțat în partea de început a prezentelor considerente ) permit executarea silită de drept comun. De altfel, însăși recurenta confirmă această concluzie, afirmând în pagina a 2-a a motivelor de recurs: "Doar la 6 luni de la comunicarea somației de plată, avea voie creditorul să solicite efectuarea executării silite, potrivit art. 452 și urm. Cod procedură civilă".
Este adevărat că în anumite condiții - lipsa de fonduri, se instituie dispoziții de favoare pentru această categorie de debitori, precum ar fi cele referitoare la termenul de 6 luni, însă cel mai târziu ulterior împlinirii acestui termen ( în situația particulară a lipsei de fonduri ), executarea silită de drept comun care va începe sau va continua, va fi de drept comun, necircumstanțiată de vreo altă prevedere specială a ordonanței, în considerarea asigurării preeminenței respectării și executării hotărârilor judecătorești într-un stat de drept, concluzie care reiese din interpretarea literală, dar și sistematică și teleologică a prevederilor din ordonanța de guvern: "În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".
Este adevărat că însăși Curtea Constituțională, în decizia sa invocată, nr. 202/2002, precum și în celelalte similare, la care a făcut referire recurenta, s-a pronunțat asupra constituționalității acestui act normativ, implicit asupra constituționalității dispoziției referitoare la executarea doar asupra fondurilor special destinate pentru plată, însă toate aceste decizii ale contenciosului constituțional, din cursul anilor 2002-2003, se raportează la forma inițială a ordonanței, fără a avea în vedere modificările esențiale, aduse prin Legea 110/2007.
Or, potrivit expunerii de motive a acestei legi, adoptarea sa s-a impus tocmai datorită acestui caracter limitativ al executării, noile dispoziții fiind de natură să înlăture aceste restricții apreciate neconforme jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul executării hotărârilor judecătorești. Expunerea de motive este edificatoare în acest sens, deoarece ea atestă că tocmai acest inconvenient al ordonanței în forma inițială, al executării doar asupra fondurilor special destinate, va fi corectat prin modificarea pe care o operează legea, pentru a nu opera o imunitate de executare, pentru autoritățile publice. Astfel, în cuprinsul expunerii de motive, se arată citând, că:
Din cuprinsul acestei expuneri de motive redate integral, rezultă evidenta intenție a legiuitorului de a nu realiza nici un fel de excepții, sub aspectul sumelor care vor fi urmărite, în cadrul executării silite a unor asemenea datorii, articolul prim din ordonanță trebuind a fi interpretat ulterior modificării prin Legea 110/2007, prin raportare la cel de-al treilea articol, respectiv ca privind doar achitarea creanțelor de bună-voie sau în intervalul de 6 luni instituit de art. 2 din ordonanța modificată, atunci când acest termen este operabil, potrivit argumentelor evocate anterior. Așadar, articolul nu va fi incident în cazul executării silite sau al eventualei continuări a executării silite la care face referire art. 3 din același act normativ, în forma sa modificată.
În strânsă legătură cu această critică, Curtea constată că în ceea ce privește apărarea recurentei privind stabilirea prin acte normative speciale, a destinației exclusive a unora dintre veniturile sale, exemplificându-se în acest sens, cu dispozițiile art. 2 din Ordonanță De Urgență nr. 111 din 24 octombrie 2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare și din valorificarea activelor bancare neperformante, conform cărora:"Veniturile încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din valorificarea activelor bancare neperformante, rămase după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul acestei instituții și efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, se utilizează pentru răscumpărarea titlurilor de stat, în vederea diminuării datoriei publice interne"și cu prevederile art. 1 pct. 6 și pct. 7 din Ordonanță de urgență nr. 113 din 21 decembrie 2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare, conform cărora: "(6) anual al bugetului de stat, rezultat din plățile efectuate din sumele repartizate din Fondul național de dezvoltare, se acoperă din următoarele surse:
a) venituri din privatizare de la instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, rezultate după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestora;
b) sume încasate din vânzarea acțiunilor rezultate din conversia în acțiuni a creanțelor bugetului de stat;
(7) Veniturile din dividende încasate de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestora și neacoperite potrivit prevederilor alin. (6) lit. a), precum și dobânzile aferente sumelor din conturile prevăzute la alin. (6) lit. a) și c) se fac venit la bugetul de stat",aceasta este nefondată, sub aspectul prevederilor art. 452 al. 2 lit a din Codul d e procedură civilă, deoarece ambele aceste texte legale impun această destinație specială pentru diferența rezultată din scăderea din aceste venituri, a cheltuielilor prevăzute în bugetele acestora și neacoperite. Or, în această ultimă categorie, a cheltuielilor proprii, se înscriu și datoriile instituțiilor publice. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 9 și 10 din Oug 51/1998, recurenta se finanțează și din multe alte surse care pot constitui fonduri pentru plata datoriilor sale:" (1) Finanțarea este asigurată din următoarele surse, ale căror formare, administrare, angajare și utilizare se fac potrivit prezentei ordonanțe de urgență și reglementărilor legale aplicabile instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii:
a) sume rezultate din valorificarea activelor statului menționate laart. 2alin. (1);
b) onorarii aferente serviciilor de consultanță prestate de pe bază de contract;
c) alte surse prevăzute de actele normative în vigoare aplicabile activității
(2) Pentru desfășurarea activității proprii, poate folosi bunuri materiale și fonduri bănești primite de la persoane fizice și juridice, române sau străine, sub formă de donații și sponsorizări, în condițiile legii.
ART. 10
(1) Sumele obținute de din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinație acoperirea cheltuielilor proprii de funcționare și operare și a cheltuielilor de administrare și de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferența se virează la trezoreria statului.
(2) Din sumele obținute potrivit alin. (1) poate prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli un fond suplimentar ce va fi utilizat în vederea creșterii valorii activelor bancare și a eficientizării operațiunilor de valorificare".
Regimul juridic este confirmat și de celelalte acte normative incidente: art. 11 din Hotărârea de Guvern Nr. 837 din 27 mai 2004 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului sau art. 4 din Ordonanță de urgență nr. 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
Admiterea tezei contrare, referitoare la destinația specială a veniturilor sale și drept urmare, la imposibilitatea de executare silită a tuturor acestor venituri, ar determina o imposibilitate perenă de executare și deci, de îndestulare a creditorului, tendință a nr.OG22/2002, înlăturată în mod expres, de Legea 110/2007, ca urmare a caracterului său neconform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Așa cum am arătat în expunerea de motive reliefată, modificarea a vizat tocmai posibilitatea ca în cadrul executării silite, să se poată executa nu doar fondurile special destinate pentru plată, ci și oricare alte fonduri, fapt care determină concluzia că actul normativ modificator se constituie într-o normă specială de la dispozițiile de drept comun ale art. 452 al. 2 lit a din Codul d e procedură civilă. Nu mai puțin, Curtea constată că în cauză, nu sunt întrunite nici cele două condiții ale textului legal evocat: "(2) Nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție",pentru că recurenta are potrivit normelor legale enunțate anterior, un drept de dispoziție asupra acestor sume, așa cum am arătat.
Este nefondată și critica referitoare la împrejurarea că creditorul nu poate solicita începerea executării silite, atât timp cât nu a dovedit că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă de art. 2 din ordonanță. Această concluzie se impune sub un prim aspect, ca urmare a faptului că termenul de 6 luni este operabil doar în situația lipsei de fonduri, tribunalul reținând în cauză, însă, aspectul nedovedirii acestei situații premisă, iar sub un al doilea aspect, art. 3 din ordonanță condiționează executarea silită, de îndeplinirea obligației de plată și nu de efectuarea demersurilor pentru plată: "În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".Or, este un aspect incontestabil, faptul că nici măcar până în prezent, la momentul judecării recursului, plata nu a fost realizată, dovadă fiind și însăși formularea prezentei căi de atac.
Nici critica referitoare la faptul că doar în termen de 6 luni de la emiterea somației, creditorul putea începe executarea silită, este nefondată, atât timp cât somația de plată emisă de organul de executare competent, în terminologia legiuitorului, privește evident, procedura executării silite, interpretarea logică a textului de lege impunând în mod clar această concluzie, ca urmare a folosirii unor instituții specifice executării silite: somație de plată, implicarea organului de executare silită. Așadar, termenul de 6 luni curge în cadrul procedurii executării silite, pe care o poate întrerupe, în cazul survenirii lipsei de fonduri pe parcurs, însă ulterior expirării acestui termen, executarea silită va fi de drept comun, așa cum de altfel, se și declanșează până la momentul eventualei interveniri a lipsei financiare. În cauză, am arătat că nu s-a reținut în cadrul situației de fapt, intervenirea acestei situații premisă, astfel încât și sub acest aspect, critica este nefondată.
În ceea ce privește criticile recurentei, subsumate procedurii de drept procesual comun privind validarea popririi, Curtea apreciază constatarea tribunalului privind caracterul nefondat al criticii privitoare la necomunicarea o dată cu somația, a adresei de înființare a popririi, ca fiind legală, atât timp cât potrivit art. 454 al.1 din Codul d e procedură civilă, poprirea se înființează fără somație (fiind vorba despre somația de înființare a popririi și nu despre cea enunțată de art. 2 din nr.OG22/2002), iar recurentei, i-a fost adusă la cunoștință, înființarea popririi, conform aceluiași temei legal, la data de 29.04.2008 (adresa 202-208/ 24.04.2008 și dovada de primire - filele 267,268 dosar fond). Textul nu instituie obligația executorului de a comunica adresa de înființare a popririi, debitorului, ci doar pe aceea de înștiința debitorul despre măsura luată:(1) Poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată".
Nu mai puțin, Curtea constată că la data de 3.04.2008, s-a comunicat recurentei și o nouă somație de plată, având numărul 178/2008 (somație și dovadă comunicare - filele 246, 248 dosar fond ), contrar așadar, susținerii în sens contrar, a recurentei.
De asemenea, studiind cuprinsul titlului executoriu, Curtea constată că recurenta a fost obligată la plata unei sume de bani către reclamanta-creditoare -, astfel încât nu se poate invoca în mod justificat, împrejurarea că recurenta trebuie să achite sumele direct, către persoanele fizice, atât timp cât dispozitivul hotărârii civile prevede plata prin intermediul acestei asociații.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr. 268 din 19.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - creditoare - ORGANIZAȚIA JUDEȚULUI S și intimata - terț poprit AUTORITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
I -
Red. / 05.11.2009
Tehnodact. / 2 ex./08.12.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 4. - Civ. - G:C:
*****
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
