Obligație de a face. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1251/R/2009
Ședința publică din 19 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 197 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată UNIVERSITATEA B, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și as. de av. G și reprezentantul pârâtei intimate, av..
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții părților depun la dosarul cauzei împuterniciri avocațiale și chitanțele de plată ale onorariilor avocațiale.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosarul cauzei întâmpinare, care se comunică și reclamantului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent expune pe larg starea de fapt și motivele de recurs, și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, expunând pe larg motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar. Cu obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului declarat, reține:
Prin sentința civilă nr. 197/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea înaintată de reclamantul, împotriva pârâtei Universitatea " " B, având ca obiect litigiu de muncă. Reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că eclamantul a fost angajatul pârâtei în calitate de Director al Centrului de Învățământ la Distanță C, prin decizia nr. 670/22.09.2003, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr. 9182/18.09.2003, pe durată determinată de 13 luni, respectiv de la 01.09.2003 la 30.09.2004. Prin actul adițional nr. 1/01.10.2004, reclamantului i s-a modificat durata contractului individual de muncă, acesta devenind pe durată nedeterminată.
Deoarece reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă, prin decizia civilă nr. 2023/R/2006, Curtea de Apel Cluja dispus reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior, respectiv acela de Director al Centrului de Învățământ la Distanță C și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale de la data de l martie 2006 până la reintegrare, reclamantului respingându-i-se cererea de acordare a daunelor morale.
Prin Ordinul nr. 345/20.02.2008 s- a dispus reintegrarea reclamantului pe același post și în aceeași funcție și i s-au achitat drepturile salariale la zi, respectiv pentru intervalul 1 martie 2006 - 20 februarie 2008.
La termenul din data de 19.01.2009, reclamantul a arătat instanței că nu-și mai susține acest petitul referitor la orele suplimentare și la comunicarea contractului individual de muncă.
Instanța a reținut că, prin anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului și reintegrarea acestuia în postul și funcția deținută, prin decizia civilă nr. 2123/R/2006 s-a dispus reluarea raportului de muncă în baza aceluiași contract individual de muncă, nefiind necesară încheierea unui nou contract individual de muncă.
Cu privire la solicitarea reclamantului de comunicare a fișei postului, instanța a reținut că pârâta a depus această fișă la dosar, astfel că a respins acest petit.
Cu privire la sporurile solicitate de reclamant, din analiza contractului individual de muncă al reclamantului, instanța a constatat că la art. J punctul 2 se menționează că în salariul de bază lunar sunt incluse toate drepturile prevăzute la art. 48 (1) din Statutul personalului didactic.
Potrivit prevederilor art. 48 din Secțiunea a 2-a referitoare la condițiile de salarizare a personalului didactic și didactic auxiliar din Legea nr. 128 din 12 iulie 1997 - privind Statutul personalului didactic, alarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Cum în contractul individual de muncă se specifică expres că în salariul de bază lunar sunt incluse toate sporurile, instanța a respins acest petit.
Referitor la drepturile salariale restante solicitate, din scriptul intitulat "Note ", instanța a reținut că reclamantul nu este de acord cu modul n care i-a fost stabilit salariul chiar de la angajare, respectiv 01.09.2003, punând în discuție un element esențial al contractului individual de muncă. Pe perioada derulării raportului său de muncă, reclamantul avea posibilitatea prevăzută de art. 283 din Codul muncii, respectiv putea contesta în instanță în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. Cum, de la l septembrie 2003 până la momentul introducerii acțiunii, 13 martie 2008, reclamantul nu a contestat niciodată modul în care i s-a stabilit acest salariu, instanța a respins acest petit.
Din actele depuse de pârâtă reiese că de la data reintegrării reclamantului (dispusă prin Ordinul nr. 345/20 februarie 2008), pârâta a achitat salariul lunar în cuantum de 2070 lei, astfel că susținerea acestuia, că drepturile salariale care i-au fost acordate după reintegrare ar fi fost diminuate, nu poate fi reținută.
Referitor la petitul privind daunele morale, instanța a reținut că pentru acordarea daunelor morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care contestatorul a fost supus. Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte, etc. care să dovedească daunele morale suferite.
În funcție de importanța valorii lezate, instanța poate aprecia importanța prejudiciului moral cauzat. În cauză, reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral, astfel că instanța a respins acest petit.
Având în vedere aspectele reținute și prevederile art. 283 din Codul muncii și art. 48 din Legea nr. 128 din 12 iulie 1997, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul .
În temeiul art. 274. proc. civ. fiind în culpă procesuală, instanța a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu avocațial în cuantum de 5 000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivele de recurs se arată că în mod greșit a statuat instanța că reclamantul nu ar fi contestat în termen modul de stabilire a salariului. Reclamantul a învederat că abia în cursul procesului i-a fost comunicat Actul adițional nr. 1 din 01.10.2004 la contractul individual de muncă. Tot în cursul procesului, i s-a adus reclamantului la cunoștință și fișa postului.
Referitor la cuantumul salariului, acesta a fost stabilit la nivelul de bază, pentru postul de conferențiar, iar reclamantul era îndreptățit la diferența dintre salariul pentru profesori și sumele efectiv plătite de pârâtă.
Pentru vechime neîntreruptă, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de o indemnizație suplimentară de 10%, iar pentru titlul de doctor de o indemnizație de 15%.
Instanța a omis să constate că sporurile pretinse de reclamant derivă din lege, respectiv din art. 10 din Legea nr. 84/1995.
Și daunele morale pretinse sunt justificate, întrucât, prin actele medicale depuse în recurs, reclamantul dovedește că pârâta, prin desfacerea contractului de muncă, i-a agravat starea de sănătate.
Recursul nu este fondat.
Prin contractul individual de muncă încheiat de reclamant cu pârâta s-a stabilit la punctul J un salariu de bază brut de 16.950.120 lei în anul 2003. Cuantumul salariului este un element de esență al contractului de muncă, însă reclamantul nu a făcut dovada că pe parcursul executării contractului ar fi intervenit modificări, respectiv majorări ale salariului inițial convenit de părți.
Faptul că Actul adițional nr. 1 din 01.10.2004 la contractul individual de muncă ar fi fost cunoscut de reclamant doar în urma comunicării făcute de pârâtă în cursul procesului, nu poate întemeia pretențiile vizând întinderea drepturilor salariale, deoarece prin Actul adițional s-a modificat doar clauza privitoare la durata contractului din durată determinată de 13 luni în durată nedeterminată ( 37).
Nici depunerea fișei postului nu este de natură a influența asupra întinderii obligațiilor de plată ale pârâtei, care nu își au izvorul în acest act, fișa postului stabilind atribuțiile reclamantului corespunzătoare locului de muncă pe care l-a ocupat.
Referindu-se la salariul de bază și la salariul minim pentru profesori, la indemnizația suplimentară de 10% pentru spor vechime și la sporul de 15% pentru titlul de doctor, recurentul face trimitere la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 84/1995, Legea învățământului. Acest text de lege nu are nicio incidență în cauză și nu reglementează drepturi salariale ale personalului didactic.
Universitatea " " este o instituție de învățământ particular, ce a fost acreditată prin Legea nr. 443/2002, și conform art. 1161din Legea nr. 84/1995 este o instituție ce beneficiază de autonomie economico-financiară. Acest fapt are drept consecință finanțarea proprie a cheltuielilor legate de funcționarea instituției, inclusiv a celor vizând drepturile salariale ale angajaților. Chiar dacă o parte din dispozițiile Legii nr. 188/1997, privind statutul personalului didactic, sunt aplicabile personalului didactic din întregul sistem de învățământ național, dispozițiile referitoare la salarizare se aplică numai personalului didactic din învățământul de stat.
Drepturile salariale ale reclamantului nu derivă din dispoziția legii, acestea având natură contractuală, iar în contract s-a stipulat că salariul de bază brut de 16.950.120 lei include toate drepturile prevăzute la art. 48 alin. 1 din Legea privind statutul personalului didactic.
Lipsa temeiului legal al pretențiilor formulate de reclamant și nedovedirea majorării salariului inițial convenit conduce la concluzia că respingerea pretențiilor de natură salarială este legală și temeinică.
Capătul de cerere, având ca obiect obligarea la plata daunelor morale, a fost temeinic respins, într-adevăr, în primă instanță, reclamantul neproducând nicio probă a prejudiciului moral pretins. Pe de altă parte, în dosarul având ca obiect anularea deciziei de concediere și reintegrarea reclamantului, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 2023/R/2006 a Curții de Apel Cluj, s-a respins cererea de acordare a daunelor morale, ceea ce semnifică că cel puțin pretențiile la daune derivând din nelegala desfacere a contractului de muncă, au fost soluționate irevocabil. Într-adevăr, în recurs, reclamantul depune o serie de acte medicale, însă aceste acte nu sunt de natură a conduce la modificarea sentinței. Pe de o parte, aceste dovezi nu au fost făcute la judecata în fond, iar pe de altă parte, acestea ar fi trebuit completate cu alte probe care să releve legătura de cauzalitate între fapta prejudiciabilă a pârâtei și pretinsul prejudiciu moral suferit constând în înrăutățirea stării de sănătate a reclamantului.
Motivele de recurs invocate nefiind întemeiate, Curtea, în baza dispozițiile art. 312 alin. 1. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 197 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei UNIVERSITATEA " " suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LȘ/dact.MM
2ex./19.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede
