Obligație de a face. Decizia 1310/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1460/2009)
Completul 4
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1310
Ședința publică de la 14.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER - I
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.413 A din 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata - reclamantă prin avocat fără împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul - pârât Municipiul B prin Primar General
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul - pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de instanță.
Apărătorul intimatei - reclamant, învederează că recurentul - pârât nu a achitat taxa judciairă de timbru.
Curtea, având în vedere că, recurentul - pârât Municipiul B prin Primar General nu s-a conformat dispiziției dată de instanță, în sensul achitării taxei judiciare de timbru, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului, acordând cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul intimatei - reclamant, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22 februarie 2008 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr-, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Municipiul B prin Primarul General să procedeze la vânzarea apartamentului nr. 25, situat în B,-,. 20,. 6, sector 2, precum și obligarea la plata de daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 6064 din 02 septembrie 2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis în parte cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, a obligat pârâtul să procedeze la vânzarea către reclamantă a apartamentului nr. 25, situat în B,-,. 20,. 6, sector 2, la un preț stabilit în baza Legii nr. 85/1992 și Decretul-lege nr. 61/1990 și a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamanta în calitate de chiriaș și Primăria Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar în calitate de proprietar a fost încheiat, la 17 decembrie 2004, contractul de închiriere nr. 2170/2004, cu privire la apartamentul nr. 25, situat în B,-,. 20,. 6, sector 2.
După cum rezultă din adresa nr. A 573 din 27 septembrie 2007 emisă de SC SA, imobilul - bloc din care face parte apartamentul în litigiu este construit din fondurile statului, fiind recepționat la data de 23 martie 1982.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990.
Conform art. 7 din Legea nr. 85/1992 locuințele construite din fondurile unităților economice de stat, până la data intrării în vigoare a legii, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990.
Instanța a apreciat că susținerile pârâtului, exprimate prin mandatarul său în soluționarea cererii reclamantei, sunt neîntemeiate, întrucât apartamentul face parte din categoria locuințelor construite din fondurile statului, astfel încât vânzarea acestuia intră sub incidența dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, care consacră obligația de vânzare către chiriași a acestor locuințe, prețul urmând a fi stabilit conform criteriilor impuse prin aceste acte normative.
Cu alte cuvinte, din formularea art. 7 din Legea nr. 85/1992 rezultă că obligația de a vinde este una imperativă, chiriașul fiind cel care își poate sau nu exercita dreptul de a cumpăra, iar prețul vânzării este unul legal, stabilit prin aceste acte normative.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă sub nr-, la data de 01 octombrie 2008, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că, este greșită soluția instanței de fond prin care s-a admis acțiunea, având în vedere faptul că apartamentul în litigiu a fost achiziționat de către Primăria Municipiului B prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 213/1999 prin schimb imobiliar de la Administrația Protocolului de Stat
Apelantul a precizat că valoarea acestui apartament precizată în anexa la această hotărâre este 22.251 USD.
Mai menționează apelantul - pârât că apartamentul face parte din domeniul privat al Primăriei Municipiului B, astfel că modalitatea de vânzare nu este reglementată de către legislația în vigoare. Cum până la data prezentei nu s-a reglementat nimic în acest sens, apreciază că vânzarea apartamentului în baza Decretului-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 82/1992 este nelegală, neîncadrându-se în prevederile acestora.
Nu s-a putut reține susținerea apelantului Municipiul B prin Primarul General că nu există nici o reglementare privind vânzarea apartamentelor care fac parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, întrucât, Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 82/1992 nu fac nici o referire la locuințele proprietate privată a unității administrativ teritoriale.
Prin decizia civilă nr. 413 din 20 martie 2009, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul B prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 6064 din 02 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Tribunalul a considerat că aceste apărări nu sunt fondate deoarece Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 82/1992 nu fac referire la domeniul privat al unității administrativ teritoriale, singura condiție pentru ca imobilul să intre sub incidența acestor legi este aceea prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Astfel, se prevede că, "locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi".
Tribunalul a mai constatat, din cuprinsul celor două legi sus-menționate, că există obligativitatea vânzării imobilelor ce intră sub incidența acestora, existând o limitare a principiului autonomie de voință a părților consacrată de art. 969 alin. 1 Cod civil, conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008, în dosarul nr. 59/2007, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod de procedură civilă, ". în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 82/1992, făcându-se referire la aceste locuințe construite din fondurile statului, se stabilește că acestea pot fi cumpărate sau vor fi vândute ca atare, ceea ce subliniază că nașterea raportului juridic este la latitudinea titularului contractului de închiriere care, fără a fi legat de vreun termen, poate formula cerere de cumpărare".
S-a mai stabilit de către instanța supremă că obligația de a vinde presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: locuințele să fie construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a legii, iar solicitantul să fie titularul contractului de închiriere la momentul realizării acordului de voință (data înaintării cererii de cumpărare) și nu data intrării în vigoare a legii.
Față de cele de mai sus, tribunalul, cu opinie majoritară, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 413 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a declarat recurs Municipiul B prin Primarul General, pe care o consideră netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Hotărârea este dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă,
Recurentul solicită, să se constate că, apartamentul nr. 25 situat în imobilul din B,-,. 20,. 6, sector 2, fost achiziționat de către instituție prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 213/1999 prin schimb imobiliar de la Administrația Protocolului de Stat
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată "locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor de contracte de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și a legii sus-menționate.
Recurentul menționează că, valoarea imobilului în litigiu este de 22.252 USD și că acesta face parte din domeniul privat al Municipiului B, deci, modalitatea de vânzare nu este reglementată de către legislația în vigoare.
Astfel, potrivit art. 481 cod civil "nimeni nu poate fi lipsit de dreptul său de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire".
La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2009 Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului.
Analizând excepția, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În speță, pârâtul deși a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu o taxă de timbru în sumă de 4 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar - dovadă fila 5 - acesta nu a făcut dovada plății pentru termenul de judecată mai sus menționat.
Așa fiind, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 413 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red.
.
2ex./26.10.2009
-4.-;
Jud.5.-
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
