Obligație de a face. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1920/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1355
Ședința publică de la 20 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 843 din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimata-pârâtă SC AL SA.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 17.09.2009, eliberată de Baroul București, lipsind reprezentanții recurentului-pârât Municipiul B prin Primarul General și al intimatei-pârâte SC Al SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că recurentul-pârât Municipiul B prin Primarul General, a depus la dosar, prin serviciul registratură, ordinul de plată nr.4053, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,3 lei.
Avocatul intimatului-reclamant, declară că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Susține că instanțele de fond și apel, în mod corect, au constatat că imobilul în cauză nu poate fi socotit ca având statut de locuință socială și a obligat pârâtele la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar de către recurent, nu rezultă că apartamentul din imobilul în litigiu s-ar afla în domeniul public al municipalității.
Menționează că, în lipsa actului administrativ, prin care să se schimbe destinația unor imobile din locuințe repartizabile în vederea cumpărării în locuințe sociale, locuințele realizate din fondurile de stat și finalizate după intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr.391/1993 rămân sub incidența Legii nr.85/1992 și Decretului Lege nr.61/1990.
Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, la data de 22.05.2008, sub nr-, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B, prin Primarul General și SC Al SA, să se dispună obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru apartamentul nr.39 din blocul V 55, situat în-, sector 3
Prin sentința civilă nr. 1993/20.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, a fost admisă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar General și SC AL SA, fiind obligați pârâții să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 39 din blocul V 55, situat în-,. C, etaj 2, sectorul 3,
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantului i-a fost atribuit apartamentul nr. 39 din blocul V 55, situat în-,. C, etaj 2, sectorul 3, B, între acesta și pârâtul SC AL SA, în calitate de administrator al fondului locativ de stat, încheindu-se contractul de închiriere nr.-/02.03.1994, pe care a fost făcută mențiunea "locuință socială".
După cum s-a reținut din hotărârile civile (definitive și irevocabile), la momentul când s-a realizat și finalizat blocul V 55, situat în-,. C, etaj 2, sectorul 3, B, cadrul legislativ era reprezentat de Legea nr.85/1992 modificată și HG nr.391/1993, modificată prin OG nr.19/1994, dispozițiile Legii nr.114/1996 privind locuințele sociale nefiind, deci, aplicabile în speță.
Blocul respectiv a fost finalizat în baza HG nr.391/1993 și OG nr.19/1994 și nu are apartamente cu destinație de protecție socială, iar pârâtele nu au făcut dovada contrară, din care să reiasă că, în respectivul imobil, au fost reținute apartamente cu destinația de locuințe sociale.
Din coroborarea art.14 din Norma nr.1970/1994 cu dispozițiile art.20 lit. g din Legea nr.69/1991, în vigoare la momentul recepției blocului, în care se află situat apartamentul în cauză, instanța a apreciat că reținerea unui apartament ca fiind pentru protecție socială se poate dispune doar prin hotărâre a, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Pârâții nu au formulat probe în apărare, iar simpla mențiune, făcută pe contractul de închiriere, că apartamentul face parte din "locuințe sociale" nu poate schimba destinația locuinței sau să îi confere acesteia un alt caracter.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul B, considerând că instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea, pentru considerentul că, încă de la închiriere, locuința în cauză a avut caracterul de locuință socială, conform mențiunii de pe acest contract, or, potrivit HG nr.391/1993, Anexa 6, locuințele din această categorie nu pot fi înstrăinate, aceasta nereglementând vreo modalitate anume prin care se putea stabili destinația unei locuințe ca fiind socială.
Prin decizia civilă nr.843 A/29.06.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.1993/20.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimata - pârâtă SC Al SA.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit în mod corect faptul că, în cauză, probele administrate nu fac dovada caracterului de locuință socială al apartamentului în litigiu, simpla mențiune olografă, de pe contractul de închiriere al reclamantului, neavând vreo relevanță probatorie sub acest aspect.
Pe de altă parte, în ceea ce privește caracterul normelor cuprinse în art.1 din Legea nr.85/1992 și respectiv Decretul - Lege nr.61/1990, tribunalul a reținut că intimatul-reclamant nu a făcut altceva decât să uzeze de dreptul conferit de Legea nr.85/ 1992, art. 1, dreptul de opțiune aparținând acestuia, acestea fiind dispoziții special instituite și cu caracter derogator de la principiul consensualismului invocat de către apelant, astfel cum se desprinde din conținutul motivelor de apel.
În consecință, tribunalul a respins acest apel ca nefondat, în baza art.296 Cod procedură civilă, neexistând, în cauză, motive care să afecteze legalitatea ori temeinicia sentinței civile apelate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Municipiul B, prin Primarul General, solicitând admiterea recursului, iar, pe fond, respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.
Motivul de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, s-a raportat la faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât blocul din care face parte și apartamentul reclamantului a fost finalizat de către Primăria Municipiului B, în baza nr.HG 391/1993 și a nr.OG 19/1994, apartamentele având caracter de locuințe sociale, iar statutul lor fiind reglementat de Legea nr. 114/1996 și Legea nr. 213/1998.
Astfel, art. 47 al Legii nr. 114/1996 prevede, în mod expres, că locuințele sociale nu pot fi vândute, iar art. 49 se referă la faptul că beneficiarii locuințelor sociale nu au dreptul să schimbe destinația spațiului închiriat, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere, Consiliul Local administrând fondul locativ de stat și hotărând cu privire la acesta, potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Tot astfel, recurentul a considerat că apartamentul în cauză este locuință socială, ce nu poate fi vândută, proprietarul (municipalitatea) fiind singurul în măsură să hotărască destinația locuințelor închiriate ce aparțin domeniul public al unității administrativ - teritoriale.
Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare, în termenul legal prevăzut de art.308 alin.2 Cod procedură civilă, depunând la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea constată, astfel cum a reținut și instanțele anterioare, că, în cauză, pentru blocul V 55, situat în-, sector 3 B, în care se află și apartamentul în litigiu, nu există emisă o hotărâre a Consiliului General al Municipiului B, care să statueze destinația acestor spații, ca fiind de "locuință socială", această destinație neputând fi acoperită, prin simpla mențiune inserată în conținutul fiecărui contract de închiriere, în virtutea acordului părților contractante de a califica destinația locuinței închiriate, conform art. 969 Cod civil.
Or, potrivit art. 14 din Anexa nr. 1 lit. b la HG nr. 391/1993 privind asigurarea resurselor financiare pentru reluarea procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție, "autoritățile publice locale, în cadrul competențelor conferite de prevederile Legii administrației publice locale nr. 69/1991, în vigoare la acea dată,pot aproba ca, din locuințele astfel realizate, să rețină un număr de locuințe, pentru a rezolva unele probleme sociale deosebite".
În același sens, art. 19 alin. 2 din nr.OG 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, republicată, prevede că: " Autoritățile publice locale, în cadrul competențelor conferite de prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, pot aproba ca locuințele prevăzute la alin. 1 să se constituie ca fond de locuințe sociale sau de necesitate, pentru rezolvarea unor probleme sociale deosebite, sau ca fond de locuințe pentru tineri, destinate închirierii".
Potrivit art. 21 lit. g din Legea nr. 69/1991, una din atribuțiile principale ale consiliului local este aceea de administrare a domeniul public și privat al comunei. Această atribuție revine consiliului local, și în baza art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001, care a abrogat Legea nr. 69/1991.
Prin urmare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, reținând că proprietarul putea trece locuința menționată în contractul de închiriere, în categoria locuințelor sociale, însă o asemenea operațiune putea fi efectuatănumai printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului, întrucât singura autoritate care administrează domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale, putând face acte de o asemenea natură, este consiliul local, care controlează și răspunde de întregul fond de locuințe sociale, potrivit art. 38 alin. 2 din Legea nr. 114/1996.
Mai mult decât atât, o asemenea hotărâre, în opinia Curții, ar trebui să fie anterioară formulării cererii de cumpărare de către reclamant, întrucât, în caz contrar, acesta ar urma să piardă un drept câștigat, în temeiul dispozițiilor Decretului Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, și prin neîncadrarea într-o situație de excepție, cea prevăzută de Anexa nr. 6 la HG nr. 391/1993.
Pe cale de consecință, întrucât, de la momentul finalizării construcției și până la data formulării cererii de către reclamant, nu a intervenit o asemenea hotărâre a autorității publice locale, necesară, potrivit tuturor actelor normative care s-au succedat în timp, Curtea apreciază că locuința care formează obiectul litigiului nu constituie o locuință socială, pentru a-i fi aplicabile prevederile Anexei nr. 6 la HG nr. 391/1993, care stabilesc că aceasta nu ar putea fi înstrăinată.
Din interpretarea sistematică a textelor de lege expuse anterior, și existând o reglementare expresă a modului în care o locuință construită din fondurile statului dobândește caracter de locuință socială, rezultă că aceasta este singura modalitate în care o locuință putea trece în categoria locuințelor sociale, neexistând niciun argument valid, care să susțină teza apelantului, potrivit căreia, destinația este stabilită, de către proprietar, prin mențiunea făcută pe contractul de închiriere.
A admite că părțile contractante vor stabili destinația locuinței echivalează cu a adăuga la lege, denaturând voința legiuitorul, care nu a intenționat această consacrare, determinând o diferență de regim juridic, in funcție de voința părților contractante, pentru imobile, ce se află în aceeași ipoteză juridică.
În realitate, destinația unor spații de locuit, ca și apartenența acestor spații, la domeniul public ori privat al unităților administrativ - teritoriale, nu poate fi lăsată la îndemâna părților contractante, aspect care, cel puțin parțial, decurge și din obligația impusă consiliilor locale, invocată în chiar recursul declarat, în temeiul art. 38 din Legea nr. 114/1996, de a controla și de a răspunde de fondul de locuințe sociale, aflate pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale respective.
Or, a controla acest fond, presupune, ca premisă, a-i stabili componența, iar, în cauză, nu s-a dovedit existența unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului B în acest sens.
În consecință, susținerea recurentului Municipiul B că apartamentului în litigiu îi este aplicabil regimul reglementat de art. 47 și 49 din Legea nr. 114/1996 nu este corectă, dimpotrivă, apartamentele din blocul V 55, situat în-, sector 3 B, având regimul prevăzut de Legea nr. 85/1992, pot fi vândute, la cererea titularilor contractelor de închiriere, în condițiile prevăzute de Decretul - Lege nr. 61/1990.
Obligația, de natură legală, este prevăzută, astfel cum, în mod corect, au reținut instanțele anterioare, în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicată, " Locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere -, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, și ale prezentei legi ", precum și în art. 5 alin. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, care se citește după cum urmează: "Locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor".
De asemenea, prin decizia în interesul legii nr. 5 din 21 ianuarie 2008, obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: " Dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ", legea instituind o obligație de vânzare a acestor imobile, în raport cu natura obiectului, in rem (locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare, până la data intrării în vigoare a legii).
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 843 A/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă SC AL SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 843 A/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă SC AL SA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact./
Ex.2/10.12.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
