Obligație de a face. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.137/
Ședința publică din 03 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții: C-, - și împotriva deciziei civile nr.324 din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.28517 din 1 februarie 2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 27 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.536/3 februarie 2006, Judecătoria Piteștia respins, ca nefondată, acțiunea prin care reclamanții C-, - și solicitaseră, inițial pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâților - și și de a sista lucrările de construcție pe care le efectuează pe terenul situat în Pitești,-, cerere completată și modificată, în sensul judecării ei pe calea dreptului comun și obligării în cazul în care lucrările de construire sunt finalizate, la desființarea lor, pentru motivul nerespectării autorizației de construire.
În motivare, judecătoria a reținut în fapt că reclamanții sunt coproprietari asupra apartamentelor situate la parterul și etajul nr.1 al construcției situate în Pitești, str.-.- nr.21, precum și asupra terenului de 259,28. curți-construcții (suprafață construită, zonă de trecere și curte).
La rândul lor, pârâții - și sunt proprietari ai etajului 2 al imobilului de pe același teren, precum și ai unei suprafețe de 70. în interiorul curții.
Aceștia din urmă au edificat pe teren o serie de construcții la început cu nerespectarea documentațiilor de autorizare, în urma sesizărilor autorilor competente, întocmindu-li-se documentații tehnice și pentru aceste construcții (beci, garaj).
S-a mai reținut că reclamanții nu au contestat autorizațiile de construire, iar în timp, pârâții și-au restrâns edificiile, încadrându-se în autorizațiile de construire.
Nici sub aspectul faptului că ceea ce s-a edificat în realitate nu are destinația de garaj nu s-au găsit fondate susținerile reclamanților, în acel spațiu identificându-se, cu prilejul cercetării locale, un automobil parcat, de altfel neexistând vreo sesizare și vreo sancțiune aplicată pentru eventuala schimbare a destinației spațiului, din partea inspectorilor în construcții.
În același timp, instanța a arătat că, din constatările sale personale, traseul lucrărilor de canalizare este un altul decât cel indicat de către expertiza cauzei, așa încât, nu se poate susține că pârâții ar fi deviat acest traseu într-o modalitate care să afecteze imobilul deja existent pe teren.
La fel, în ceea ce privește accesul în imobil.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că în mod greșit s-ar fi apreciat că, în urma eliberării unei noi autorizații de construire nu ar mai exista alte neregularități, deși la dosar au fost depuse numeroase înscrisuri din care rezultă că faptele de nerespectare ale obligațiilor impuse prin aceste acte fac obiect al cercetărilor penale.
Totodată se critică soluția pentru greșita statuare în sensul că lucrările ar fi deja finalizate potrivit procesului verbal de constatare a stadiului fizic de lucrări din 2004, deși acest înscris nu reprezintă un proces verbal de recepție finală întocmit în condițiile legii, înscris ce nu se poate întocmi câtă vreme clădirea nu respectă autorizația de construire și nu poate fi intabulată.
Nerespectarea autorizațiilor de construire privește atât proiectarea cât și execuția, instanța a ignorat faptul că noua clădire este compartimentată, conținând grup sanitar cu cadă de baie și excluzându-se încăperile proiectate cum ar fi magazie, debara, ceea ce înseamnă că în mod clar spațiul nu are destinația unui garaj, destinație de la care era exclus și prin aceea că are o înălțime de la sol de 55- 60 cm. la care accesul se face pe trepte. Nu s-a mai observat că potrivit concluziilor Inspectoratului Județean în Construcții A, clădirea nu poate fi în mod absolut folosită drept garaj, dată fiind această înălțime față de trotuar, precum și datorită imposibilității de folosire a rampelor. Urcarea unui autoturism în acea încăpere s-a făcut pentru a fi astfel găsit cu prilejul cercetării locale, lucru ce putea fi ușor observat din planșele fotografice făcute de către reclamanți și depuse în dosarul de fond pe parcursul încercărilor de a-l introduce acolo.
Nu s-a mai observat că autorizația de construire din anul 2003 și-a pierdut valabilitatea datorită modificărilor condițiilor, datelor și conținutului documentației ce au stat la baza emiterii ei, lipsind o lățime la stradă de minim 8.
Se critică concluzia la care instanța a ajuns contrar expertizei tehnice întocmite în cauză, atunci când s-a apreciat că lucrarea de construire a unui demisol ar fi fost impusă de existența unui teren cu umflături și contracții mari, în realitate fundațiile fiind eliberate potrivit documentației tehnice pentru un teren normal de fundare, neexistând un studiu geotehnic asupra naturii terenului de fundare, care să conducă la o altă concluzie.
De asemeni instanța nu se putea raporta la fundația clădirii proprietatea reclamanților și a pârâților, normele privitoare la respectarea acesteia vizând scări, terase etc. iar nu alte anexe separate ca cea în cauză.
Nici în privința traseului canalizării instanța nu a ținut cont de probele cauzei, la fel ca și în referirea la calea de acces, din probe rezultând că el se face pe o cu lățimea de 20 cm. ceea ce nu reprezintă o normală utilizare a acestuia.
La fel instanța a ignorat faptul că noua clădire nu respectă obligativitatea respectării unei căi de acces de 2,10. potrivit nr.HG525/1996, a celei de 1,90. prevăzută de Codul civil și normativele de urbanism privitoare la amplasarea noilor construcții față de cele vechi cu ferestre pentru iluminat, Ordinul nr.536/1997 privind normele de igienă și recomandările referitoare la mediul de viață al populației.
Pe cale de consecință, s-a solicitat ca, admițându-se apelul să fie schimbată sentința în sensul admiterii în tot a acțiunii.
Tribunalul Argeș, după suplimentarea probatoriului cu acte, interogatoriu, expertiză tehnică și planșe fotografice întocmite de către expert, admițând apelul, prin decizia civilă nr.324/1 noiembrie 2007, schimbat sentința și a admis în parte acțiunea precizată, sistând lucrările de construire a garajului, până la realizarea unei expertize tehnice care să stabilească gradul de afectare a structurii de rezistență a clădirii vechi, datorită celei noi și până la realizarea, în funcție de rezultatele expertizei, pe baza unui proiect, a lucrărilor de consolidare și protejare a structurii vechii clădiri, ca și a refacerii izolației peretelui subsolului vecin cu noua construcție, verificarea și reabilitarea canalizării, refacerea canalizării curții cu asigurarea curgerii rapide a apelor pluviale, consolidarea prin centură sau cămășuire din beton a peretelui și fundației, inclusiv refacerea racordurilor cu fundațiile pereților pe cealaltă direcție. Au fost obligați pârâții la plata, către reclamanți, a sumei de 1718,5 lei cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivare instanța a reținut în fapt că nici pentru realizarea vechii clădiri, nici pentru celei numite garaj, nu s-a întocmit un studiu geotehnic pentru stabilirea caracteristicilor terenului în zona acestora.
Cât despre construcția numită garaj, s-a reținut că prezintă o serie de caracteristici constructive improprii unei astfel de destinații, starea de fapt prezintă o serie de neconcordanțe ce încalcă toleranțele uzuale în construcții și constituie elemente de nerespectare a autorizației de construire, rezultând astfel că nu a fost realizat cu respectarea autorizației eliberate în anul 2003, dar și faptul că, la eliberarea acesteia documentația a fost incompletă și nu a respectat reglementările legale.
Întrucât din proiectul privind autorizația pusă în lucru nu există nici un fel de mențiune privind vechea clădire aflată la o vecinătate de circa 1,3. iar expertiza întocmită în dosar a relevat influențe negative asupra structurii de rezistență a acesteia, ca și o obturare parțială a accesului locatarilor imobilului, s-a constatat necesară efectuarea unui studiu geotehnic autorizat privind stratificarea terenului, elaborarea unui nou proiect de consolidare și protejare a structurii clădirii pentru refacerea izolației peretelui subsolului vechi.
Considerându-se că, întrucât clădirea nouă nu are efectuată recepția de terminare a lucrărilor, acestea nu ar fi faptic realizate, s-a dispus sistarea lor până la efectuarea remedierilor învederate.
Împotriva deciziei, în termen, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motive încadrabile în cele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sinteză, reluând concluziile asupra stării de fapt reținute și de către instanța de apel, potrivit cărora autorizația de construire nu a fost respectată la edificarea construcției pe terenul curții casei, arătând că sancțiunea ce se impune în situația unei asemenea nerespectări care se reține chiar de către instanță că aduce grave prejudicii proprietății învecinate, este cea a obligării la desființarea manoperelor vătămătoare, pentru a se realiza repararea prejudiciului creat.
Se mai critică soluția și pentru aceea că în mod greșit s-a interpretat lipsa existenței înscrisului privind recepția finală a lucrărilor ca putând constitui un motiv pentru care lucrarea nu ar fi în mod real finalizată. Recurenții încadrează critica tot în motivul de recurs prevăzut de pct.9 al textului de mai sus, în realitate instanța considerând că o asemenea critică vizează greșita interpretare a faptului construirii, în sensul efectelor juridice produse de acesta, critică încadrabilă în motivul prevăzut la pct.8 al aceluiași text.
Astfel, recurenții arată că lucrarea este fizic finalizată, însă, datorită nerespectării grave a autorizației de construire, nu poate fi întocmit legal procesul verbal de recepție finală, fără a mai exista operațiuni asupra cărora să cadă interdicția de continuare a executării. Consecința legală a faptului nerespectării autorizației de construire nu poate conduce la sancțiuni tocmai împotriva reclamanților care nu au posibilitatea de a determina întocmirea actului de recepție a lucrării, rămânând însă vătămați prin această lucrare, în vreme ce, pârâții, deși vinovați potrivit stării de fapt relevate, rămân în continuare beneficiarii edificiului lor.
Prin întâmpinarea lor, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, față de faptul că, prin motivele de apel, niciodată nu s-a solicitat desființarea lucrărilor de construcție așa cum se solicitase în fața primei instanțe de fond. Ca atare, critica este una formulatăomisso medioși vizează soluția primei instanțe de fond, iar nu pe cea a tribunalului. De altfel, acest lucru poate fi ușor observat din faptul că la criticile nr.2 și 3, reclamanții-apelanți au arătat în mod insistent că lucrările nu sunt și nu pot fi finalizate, datorită nerespectării autorizației de construire, neputând fi considerată astfel.
Un alt motiv de inadmisibilitate al recursului, invocat de către intimați, îi reprezintă situarea criticilor în domeniului modalității de stabilire a stării de fapt de către prima instanță ca urmare a interpretării probelor cauzei, în ceea ce privește finalizarea construcției, operațiune care fizic s-ar fi terminat și numai din punct de vedere legal nu a putut fi constatată.
O astfel de critică putea fi încadrată cel mult în dispozițiile fostelor puncte 10 și 11 ale art.304 Cod procedură civilă, în prezent abrogate.
Pe de altă parte, arată intimații, recurenții formulează noi critici, în excesul celor aduse prin apel, referindu-se la pretinse încălcări ale unor hotărâri de guvern, ordine ale Ministerului Sănătății ori ale Planului de urbanism general, în vreme ce în materia demolării construcțiilor, singura discuție care se poate face este cea limitată de art.494 cod civil la existența bunei sau relei credințe, situație reținută de către prima instanță de fond și neschimbată prin decizia tribunalului.
Un alt motiv de neprimire a recursului l-ar constitui acela că unele dintre pretinsele nerespectări ale autorizației de construire, cum ar fi imposibilitatea accesului auto în garaj, nu apără în realitate un interes propriu al recurenților, aceștia nefiind afectați de o asemenea imposibilitate.
Prin concluziile orale, reluate în scris în completarea depusă după amânarea pronunțării în acest scop, s-a solicitat instanței să observe și că cererea de demolare este una evaluabilă în bani, valoarea fiind dată de cea a manoperei care nu poate fi mai mare decât cea de edificare ori, potrivit autorizației de construire, aceasta este mult inferioară limitei de 100.000 lei avută în vedere de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă. De aceea, se solicită a se observa că recursul este inadmisibil, soluția tribunalului, chiar pronunțată în compunerea instanței de apel, fiind una de recurs.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată recursul ca fiind fondat, pentru cele ce se vor arăta:
Luând în discuție admisibilitatea recursului, urmează a se observa că, așa cum arată și intimații, dispozițiile art.2821Cod procedură civilă stabilesc care este situația în cazul cererilor patrimoniale evaluabile.
Instanța de față a fost, însă, investită cu o cerere de sistare a unor lucrări pretins vătămătoare, operațiune căreia nici măcar recurenții nu-i găsesc un echivalent valoric, aceștia raportându-se numai la capătul privind demolarea construcțiilor. În această situație, se poate observa că cererea iese de sub incidența textului sus invocat și este una supusă triplului grad de jurisdicție, soluția putând fi atacată atât cu apel, cât și cu recurs.
În ceea ce privește statuarea tribunalului asupra stării de fapt, aceasta în mod indiscutabil nu poate face obiectul examinării în calea extraordinară de atac a recursului.
Astfel, în mod necenzurabil, s-a reținut, în fapt, că edificiul ridicat pe terenul pe care la momentul autorizării pârâții se considerau adevărații proprietari, situație răsturnată ca urmare pronunțării între timp a sentinței civile nr.1411/9 martie 2007 Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1678/R/1 noiembrie 2007 Tribunalului Argeș, prin care s-a constatat inexistența titlului de proprietate în favoarea acestora (274-284 dosar recurs), a fost edificat fără respectarea condițiilor de autorizare și a însăși autorizației eliberate pârâților. Tot în mod necenzurabil s-a statuat că nerespectarea acestor cerințe este una prejudiciantă pentru reclamanți, atât începând de la structura de rezistență a construcției deja edificată, cât și până la accesul nerestricționat în clădire.
Ceea ce însă greșește instanța o reprezintă aplicarea legii la situația de fapt constatată.
Astfel, deși se reține că există numeroase încălcări ale legislației în domeniul construcțiilor, începând de la lipsa unui studiu geotehnic prealabil autorizării și continuând cu lipsa mențiunilor referitoare la învecinarea cu o altă construcție deja existentă, dar și cu obturarea parțială a accesului reclamanților în partea lor de clădire, instanța nu dispune măsuri de remediere, lăsând litigiul nerezolvat prin aceea că se dispune lăsarea construcției pe teren până la întocmirea de către pârâți a operațiunilor de determinare a modalităților de remediere a deficiențelor.
Cum se poate observa, soluția lasă la îndemâna pârâților realizarea unor obligații ce le incumbau și care necesitau pe de o parte anumite cheltuieli (cele aferente realizării studiului geotehnic), dar lasă și nesancționată încălcarea regulamentelor privitoare la disciplina în construcții, încălcare constatată prin starea de fapt relevată și reținută în considerentele soluției.
Cea mai energică reparație a unor asemenea încălcări care, cum s-a arătat deja, au produs și produc în continuare prejudicii ce nu pot fi altfel înlăturate unor altor proprietăți, o reprezintă desființarea edificiilor.
Este real, potrivit cererii inițiatoare de instanță, cererea de demolare a fost formulată ca un subsidiar al eventualei constatări a intervenirii finalizării lucrărilor pe durata procesului.
În aceste condiții, nu se poate trece peste voința reclamanților.
Fondată însă, se găsește, critica ce vizează greșita interpretare a efectelor juridice ale construirii cu nerespectarea legislației în vigoare, deși nu ne aflăm în fața unui act juridic în sensul deinstrumentumsaunegotium, situația prevăzută de pct.8 al art.304 Cod procedură civilă, poate fi extinsă și la cea a unui fapt generator de efecte juridice.
Astfel, construirea reprezintă unul din modurile de dobândire a proprietății asupra construcțiilor în condițiile art.490-494 Cod civil.
Cum se poate observa, este vorba despre un fapt generator de efecte juridice.
Interpretarea acestor efecte juridice poate constitui motiv de analiză în cadrul recursului prin prisma dispozițiilor de mai sus.
Asupra acestor efecte, se constată că într-adevăr instanța a săvârșit o greșită interpretare. Astfel, fără a se arăta în mod expres pentru care motiv nu este admisă în tot acțiunea, tribunalul o admite în parte și dispune numai sistarea lucrărilor, reținând că nu a fost încă încheiat procesul verbal de recepție finală. Inexistența unui asemenea înscris însă nu poate fi opusă reclamanților care sunt lipsiți de posibilitatea de a-l întocmi, cu atât mai mult cu cât, potrivit legii, el presupune respectarea autorizației potrivit căreia au fost realizate lucrările de recepționat.
Instanța nu constată existența vreunor alte operațiuni ce ar urma să mai fie executate față de stadiul fizic examinat, operațiuni sub incidența cărora să cadă dispoziția sa de sistare a lucrărilor.
Faptul construirii se constată a fi încheiat, de către tribunal deci el produce efectul constituirii dreptului de proprietate, lipsa înscrisului constatator neputând schimba situația juridică a dreptului.
De aceea, greșită, din acest punct de vedere, este soluția, câtă vreme și cerința de finalizare ca stare de fapt a execuției a fost întrunită, fiind complinite condițiile în care a fost formulată cererea reclamanților.
Nu se poate spune, așa cum pretind intimații, că soluția primei instanțe nu ar fi fost criticată sub aspectul lipsei dispoziției referitoare la demolare, reclamanți-apelanți solicitând numai sistarea lucrărilor. Așa cum se poate ușor observa din cererea acestora formulată în alineatul al doilea al apelului, precum și în concluziile scrise, atât în partea introductivă, cât și în finalul acestora prin promovarea căii de atac s-a urmărit admiterea în tot a acțiunii, prin desființarea lucrărilor efectuate până la data judecății, cu nerespectarea autorizației de construire, după schimbarea în tot a hotărârii criticate (filele 3, 8, 241,248 față-verso dosar apel).
Ca atare, nu se poate pretinde că solicitarea nu ar fi fost făcută prin motivele de apel.
Este adevărat, se invocă prin motivele de apel, lipsa lucrării de recepție a lucrărilor, ca motiv prin care se arată de ce instanța de fond a interpretat greșit probatoriul cauzei, imposibilitatea considerării ca finalizată a lucrării reprezentând-o nerespectarea condițiilor în care ea a fost autorizată.
Ca atare, critica nu este adusăomisso medio, prin chiar concluziile scrise precizându-se că se solicită desființarea acelor lucrări efectuate până în prezent cu nerespectarea autorizației de construire și încălcarea prevederilor legale și care îi prejudiciază (248-249 apel).
De asemenea, nici în ceea ce privește invocarea a noi texte de lege nu se constată vreo încălcare a limitelor în care instanța de apel a fost sesizată.
Astfel, reclamanții nu sunt obligați să cunoască normativele tehnice eventual încălcate cu prilejul efectuării unei lucrări de specialitate, cum este cea a edificării unei construcții. Aceștia au invocat numai prejudiciile aduse lor de nefireasca, în opinia lor, lucrare și expertizele tehnice au relevat actele normative încălcate. În baza acestor concluzii ale specialiștilor, motivele de apel, generic invocate, au fost clarificate prin motivele de recurs, arătându-se în mod expres și care sunt normele încălcate.
Oricum, situația nu este de natură a schimba în vreun fel concluziile asupra încălcărilor constatate ca stare de fapt, raportat la acele norme, de către tribunal ca instanță de apel.
Cât despre discuția privitoare la buna sau reaua credință, aceasta excede limitelor investirii prezentei instanțe, ea vizând numai situația în care o persoană, pretinzându-se proprietară a unui teren, ar solicita eliberarea acestuia de edificiile ridicate de către o altă persoană, fără acordul său.
În cazul de față, reclamanții nu au înțeles să invoce calitatea lor de proprietari asupra terenului, calitate contestată, la data pornirii litigiului, de către pârâții ce dețineau un titlu de proprietate ale cărui vicii nu le erau cunoscute. Ceea ce aceștia au invocat o constituie numai prejudiciile aduse lor prin efectuarea unor lucrări pe acel teren cu nerespectarea legii atât la data autorizării, cât și ulterior, cu depășirea limitelor în care aceasta a fost dată.
Este de aceea nerelevantă buna-credință a reclamanților, al căror titlu a fost pus sub semnul incertitudinii la data de 18 aprilie 2004, deci după eliberarea autorizației de construire, la data la care titlul a fost contestat, prin promovarea acțiunii în care, de altfel, reclamanții din prezenta cauză au și triumfat.
Discuțiile în dosarul acestei instanțe privesc prejudiciile aduse de către pârâți ca și constructori pe terenul lor, prin nerespectarea raporturilor de bună vecinătate așa cum sunt ele protejate prin legislația ce reglementează disciplina în construcții, situația nou survenită, referitoare la calitatea de proprietari asupra terenului, putând fi, cel mult, avută în vedere la o nouă punere în aplicare a eventual aceleiași autorizații de construire.
Față de toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul reclamanților să fie admis, decizia atacată, modificată, în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, modificate și completate, dispunându-se desființarea lucrărilor efectuate de către pârâți.
Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, vor fi obligați intimații și la plata, către recurenți, a sumei de 810,15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Restul dispozițiilor decizie, vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții C-, - și împotriva deciziei civile nr.324 din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții - și și.
Modifică, în parte, decizia, în sensul că admite în totalitate acțiunea modificată și completată. Dispune desființarea lucrărilor efectuate de către pârâți, respectiv garajul de pe terenul curții imobilului situat în Pitești,-, județul
Obligă pe intimații pârâți la plata, către recurenții-reclamanți, suma de 810,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Menține, în rest, decizia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 aprilie, 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red.CPI, 25 aprilie, 2008
Dact.S/2 ex.
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
