Obligație de a face. Decizia 1390/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1390
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta - ROMÂNIA - împotriva deciziei civile nr. 533 din data de 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 601 din data de 16 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă - ROMÂNIA - reprezentată de avocat și intimata reclamantă - SRL, reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL, a depus la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă - ROMÂNIA -, a susținut oral motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pârâtei iar pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, urmând a depune chitanța reprezentând onorariu avocat.
A arătat că, - ROMÂNIA - nu este parte în contractul de vânzare - cumpărare nr. 1490/02.12.1999 încheiat între - - și - SRL, contract prin care - - a constituit servitutea convențională de trecere în favoarea intimatei pe parcela VII. Față de acest contract, - ROMÂNIA -, are calitatea de terț, astfel încât acesta nu poate produce obligații în sarcina societății și nu poate greva de sarcini imobilul proprietatea acesteia, cu excepția cazului în care titlul de proprietate respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr. 1532/08.12.1999 ar fi prevăzut în mod expres că servitutea reconvențională stabilită în favoarea fondului intimatei - SRL va greva deopotrivă fondul recurentei.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL, a arătat că, în toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză se identifică prin aceeași configurare dreptul societății - SRL de servitute, drept ce a fost încălcat de recurentă prin ridicarea unui zid poziționat oblic pe de acces.
A pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea formulată la 13.10.2004, la Tribunalul Dolj - Secția comercială si de contencios administrativ, reclamanta - - a chemat in judecată pe parata - România -, solicitând să fie obligată să permită accesul la proprietatea sa, in baza dreptului de servitute, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1490/02.12.1999 de BNP. In același timp reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să își desființeze construcția edificată pe drumul pietruit cu lungimea de 6,71 și care îi blochează accesul pe proprietatea sa si obligarea paratei la plata sumei de 774 581 500 lei cu titlul de daune interese, pentru faptul că a împiedicat accesul reclamantei, la proprietatea sa in perioada 10.03.2002-13.10.2004.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că a cumpărat de la - - 1021,8 mp la 02.12.1999, după ce anterior dobândise 2 clădiri în suprafață de 302 mp fiecare.
Vânzătoarea a înstrăinat aceste imobile in cursul procedurii sale de lichidare. In contractul de vânzare cumpărare 1490 din 02.12.1999, art 1 (6) s-a prevăzut dreptul de servitute al reclamantei cumpărătoare, pe parcela VII, proprietara falitei.
Din anul 2000, pârâta a împiedicat pe reclamantă să exercite acest drept prin împrejmuirea drumului de acces si construirea chiar pe drum a unei stații de epurare a apelor.
In anul 2002, reclamanta a negociat închirierea clădirilor sale, insă nu a perfectat contractul de închiriere pentru că accesul la acestea era blocat. Pentru suprafața de 604 mp, chiria a fost stabilită la 774 581 500 lei, de la 10.03.2002 si până la sesizarea instanței.
In cursul procesului la 24.11.2004, instanța a luat act că reclamanta renunță la capătul de cerere privind obligarea paratei la despăgubiri.
Prin întâmpinarea formulată la 19.11.2004, pârâta a solicitat respingerea cererii pe considerentul că drumul la care reclamanta solicită acces se află pe un teren deținut de altă persoană.
Prin sentința civilă nr.601 din 16 martie 2009,a Judecătoriei Calafat, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta să desființeze împrejmuirea proprietății sale situată pe drumul de acces, fără desființarea stației de epurare, prin reamplasarea gardului pe aliniamentul de nord al drumului de acces inițial și desființarea gardului din partea de sud-est a terenului reclamantei pe lățimea a 2 plăci intre punctele: 504-192-191-99-108-109-110-111-112-113 din schița anexă la raportul de expertiză.
S-a luat act că reclamanta renunță la judecată privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.
A fost obligată pârâta la 2003 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta - SRL C, deși deține un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare- cumpărare nr 1490/1999, in care se arată că i se asigură acesteia drum de acces, in cadrul parcelei V, proprietar fiind - - C, nu s-a indicat traseul si dimensiunile drumului respectiv. Din acest contract nu rezultă că reclamanta ar fi dobândit de la proprietară un drept de proprietate grevat de sarcina servituții.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate susținând in esență că instanța a reținut greșit starea de fapt si a schimbat nejustificat obiectul cauzei.
Curtea de Apel Craiova - Secția comercială prin decizia nr 250/23.11.2006, a admis apelul ca fondat, schimbând sentința in sensul admiterii in parte a cererii de chemare in judecată, obligând parata să respecte dreptul de servitute al reclamantei.
Prin aceeași decizie, s-au respins celelalte capete de cerere, obligând pârâta la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că atât timp cât reclamantei i s-a asigurat prin contractul de vânzare - cumpărare nr 1490/02.12.1999 un drept de servitute, parata este reținută să respecte acest drept, chiar daca nu a fost înscris în cartea funciară.
Cât privește capătul de cerere referitor la desființarea stației de epurare, s-a apreciat ca fiind nefondat.
In termen legal, părțile au declarat recurs împotriva acestei decizii.
Reclamanta invocând motivul de nelegalitate, prev de art 304 pct 9 Cpc, a criticat decizia invocând respingerea greșită a capătului de cerere, ce viza demolarea stației de epurare, construită de pârâtă pe drumul de acces, susținând că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor prev de art 634 Cod civil.
Pârâta susținând același motiv de nelegalitate a apreciat că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art 635 cod civil în cauză fiind dovedit că titlul de proprietate, invocat ca temei al servituții, nu conține nici o informație cu privire la coordonatele și limitele acesteia și că nu există nici un semn vădit de servitute pe terenul pe care se află stația de epurare.
La data de 10.05.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a ridicat din oficiu excepția de necompetentă materială, ca urmare a regimului absolut al acesteia, privind soluționarea cauzei de către Tribunal, in raport de prev. art. 4 Cod comercial, la care părțile au răspuns in cadrul dezbaterilor.
Prin decizia nr. 2701 din 20.09.2007 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis excepția de necompetentă materială a Tribunalului Dolj si recursul declarat de reclamantă si de parata împotriva deciziei nr 2050/23.11.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială.
A casat decizia atacată si sentința nr 4020/05.07.2007 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Calafat.
Pentru a se pronunța în acest fel, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând în raport de prev art 3 si 4 din Codul Comercial acest fapt, de a împiedica folosirea drumului de trecere și implicit cererea conexă de demolare a construcție amplasată pe acesta, a apreciat că deși părțile sunt comercianți, fapta pârâtei nu poate fi reținută ca o faptă de comerț subiectiv, iar faptul reclamat, închiderea drumului de acces este străin actului de comerț deși părțile sunt comercianți, așa încât împiedicarea exercitării dreptului de servitute reclamat in cauză are natură civilă.
La Judecătoria Calafat, s-a format dosarul civil nr -.
Prin sentința civilă nr.601 din 16 martie 2009, Judecătoria Calafat, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă, obligată pârâta să desființeze împrejmuirea proprietății sale situată pe drumul de acces, fără desființarea stației de epurare, prin reamplasarea gardului pe aliniamentul de nord al drumului de acces inițial și desființarea gardului din partea de sud-est a terenului reclamantei pe lățimea a 2 plăci intre punctele: 504-192-191-99-108-109-110-111-112-113 din schița anexă la raportul de expertiză.
S-a luat act că reclamanta renunță la judecată privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.
A fost obligată pârâtă la 2003 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că parata prin amplasarea construcțiilor sale, respectiv a gardului împrejmuitor al proprietății, pe latura de sud a ocupat drumul de acces pe unde se putea face accesul la proprietatea reclamantei.
Nefiind proprietara acestui drum de acces, pârâta a împiedicat accesul reclamantei, pe proprietatea sa, motiv pentru care în temeiul art 1073 și 1076 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - ROMÂNIA -,criticând -oca fiind netemeinică și nelegală.
În motivele de apel, a invocat faptul că, sentința fost dată cu încălcarea principiului relativității efectelor actului juridic.
În acest sens,apelanta a arătat că, nu a fost parte la contractul de vânzare-cumpărare nr.1490/2.12.1999(titlul intimatei ), încheiat de aceasta cu prin care aceasta din urmă a constituit servitutea convențională de trecere în favoarea fondului intimatei (parcela IV), pe parcela nr.VIII (proprietatea ). Față de acest contact apelanta are calitatea de terț, astfel încât acesta nu poate fi opus apelantei, nu poate produce obligații în sarcina acesteia și nu poate greva de sarcini imobilului, cu excepția cazului în care titlul de proprietate al apelantei (contractul de vânzare-cumpărare nr.1532/8.12.1999), ar fi prevăzut în mod expres că servitutea convențională stabilită în favoarea fondului intimatei va greva deopotrivă fondul ROMÂNIA -, în speță parcela I pe care apelanta a cumpărat-o de la. și care include așa-zisul drum de acces.
Includerea de către vânzătoarea a punctelor 507,193,42, 506,etc. (unde apelanta susține că se află drumul său de acces), în documentația cadastrală întocmită pentru înstrăinare reprezintă negreșit voința vânzătoarei de a înstrăina parcelele I,II,III, și VI, către societatea apelantă în suprafață totală contractată de 26.854,83.încadrată între aceste puncte sudice.
În acest sens, dreptul de servitute convențională de trecere constituit prin contractul nr.1490/2.12.1999 de către în favoarea fondului dominant al intimatei nu poate continua să existe asupra terenului apelantei (parcela I), atât timp cât în titlul de proprietate al apelantei ( contractul de vânzare-cumpărare nr.1532/8 decembrie 1999 ), se apreciază expres faptul că vânzătorul nu a constituit prin acțiune personală nicio servitute susceptibilă să greveze bunul vândut.
Apelanta a mai criticat sentința pentru faptul că a fost dată cu încălcarea art.28 din Legea nr.7/1996 privind publicitatea imobiliară,în care se prevede că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți,fără înscrierea în cartea funciară când provin din succesiune,accesiune,vânzare silită și uzucapiune.
Referitor la acest aspect contractul de vânzare cumpărare nr.1490/2 decembrie 1999 fost prezentat spre înregistrare în cartea funciară la 12 ianuarie 2001 împreună cu documentația cadastrală împreună cu, ulterior încheierii de către apelantă a contractului de vânzare-cumpărare nr.1532/8 decembrie 1999 și sarcina reprezentată de dreptul de servitute de trecere nu fost notată în cartea funciară.
În acest sens, sancțiunea neînscrierii de către intimată a dreptului de servitute în cartea funciară constă în inopozabilitatea acestui drept de servitute față de apelantă,care și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit ulterior, negrevat de nici un fel de sarcini și în aceste condiții, intimata reclamantă nu poate, în mod legal să obțină recunoașterea acestui drept de servitute în contradictoriu cu apelanta-pârâtă.
O altă critică se referă la faptul că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a art.635 Cod Civil, care prevede că acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuința decât după cuprinderea titlului său,sentința fiind o totală contradicție și cu dispozițiile art.983 Cod Civil care prevăd că, atunci când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă.
În acest sens, în absența unei descrieri clare în contractul de vânzare-cumpărare a dreptului de servitute de trecere, acesta s-ar putea exercita oriunde pe parcela nr.VII (în nici un caz pe parcela I) și conform regulilor generale, orice dubiu profită pârâtei, principiul de drept încălcat prin sentința apelată.
mai fost criticată sentința ca fiind dată cu aplicarea greșită a art. 634 Cod Civil care prevede că "dacă acea stabilire primitivă devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl oprește a-l face pe dânsul reparații folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeași înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale și acesta nu va putea refuza."
În acest sens, se invocă refuzul nejustificat al intimatei reclamante de a folosi calea de acces alternativă, oferită în baza art. 634 Cod Civil, în contradicție cu obligarea apelantei la desființarea împrejmuirii cu proprietății sale situată pe drumul de acces prin reamplasarea gardului pe aliniamentul de nord al drumului de acces inițial și desființarea gardului din partea de sud-est a terenului reclamantei pe lățimea a două plăci între punctele 504-192-191-99-108-109-110-111-112-113 din schița anexă la raportul de expertiză dispusă prin sentința apelată.
De asemenea, mai fost criticată sentința pentru faptul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici motivele pentru care s-a admis în parte acțiunea reclamantei și nu s-au luat în considerare documentele justificative depuse la dosar de către pârâta apelantă.
Prin decizia civilă nr. 533/2009 a Tribunalului Doljs -a dispus respingerea acestui apel reținând că în raport de probatoriul administrat s-a dovedit că pârâta a ocupat o parte din drumul de acces al reclamantei, astfel că instanța a dispus în mod firesc desființarea gardului care împiedică accesul cu reamplasarea gardului în cauză.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs pârâta - ROMÂNIA -, solicit6ând admiterea lor ca nelegale și netemeinice cu respingerea cererii pe fond sau în subsidiar stabilirea unei noi căi de acces care să nu fie în detrimentul recurentei.
Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că instanțele au făcut o greșită apreciere a dispozițiilor legale privind servitutea și că s-au aplicat greșit și abuziv dispozițiile art. 635 Cod civil.
S-a stabilit astfel că servitutea împovărătoare pentru recurentă, că de fapt această servitute nu trebuia stabilită și că în acest mod se încalcă dreptul de proprietate al pârâtei.
De asemenea s-a criticat și modul de apreciere a probatoriului administrat, că s-a acordat din acest mod reclamantei drepturi la care nu este îndreptățită.
Recursul este nefondat.
Instanțele au făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat, iar orice critică legată direct sau indirect de modul în care instanțele au interpretat probatoriul din dosar este în esență doar o critică de netemeinicie, iar o astfel de critică nu poate fi avută în vedere ca motiv legal și valabil de recurs, netemeinicia nefiind unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod pr.civ.
În cauza determinat pentru stabilirea unei corecte stări de fapt a constituit-o proba cu expertiza tehnică efectuată în cauză. Obiectul cauzei fiind servitutea de trecere, stabilirea corectă a stării de fapt are prin însăși natura obiectului, un preponderent caracter tehnic. Astfel că expertiză dispusă în cauză fără care,de altfel, nici nu a fost criticată în mod direct de pârâtă, nici nu a fost contestată și nici nu s-a mai solicitat completarea sau efectuarea unei alte lucrări tehnice, a avut în vedere concret și în teren actele de proprietate ale părților, precum și starea de fapt concretă legată de posibilitățile de acces.
Deci în raport de întinderea proprietății părților, expertiza a stabilit că în mod efectiv, pârâta prin construcțiile împrejmuitoare efectuate de curând, a obturat accesul existent în fapt al reclamantei înspre proprietatea sa. Cum tot expertiza constată că cel mai economic și mai facil drum pentru reclamantă este pe vechiul drum, efectiv practicat până la întreruperea lui, de pârâte s-a stabilit și delimitat această cale de acces.
Ca urmare, instanțele și-au însușit concluziile lucrării tehnice și au pronunțat în consecință hotărâri legale și temeinice.
Criticile pârâtei sunt așadar nefondate, parte din aceste critici fie sunt considerente de netemeinicie, ce nu pot fi avute în vedere în recurs, fie considerente fără legătură cu hotărârile atacate sau cu traiectoria drumului de acces.
În consecință recursul pârâtei este nefondat, Curtea urmând a dispune respingerea lui conform celor arătate cu obligarea la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursului formulat de pârâta - ROMÂNIA - împotriva deciziei civile nr. 533 din data de 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 601 din data de 16 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Obligă pârâta recurentă la 2000 lei cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu de avocat către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
2 ex/26.11.2009
Tehnored.
Jud. apel
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu
