Obligație de a face. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 140
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 973 din 31 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 05 februarie 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 6 iulie 2006 reclamantul a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia să-și ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea sa, situat în punctul " ".
În motivele da fapt ale acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul acestei suprafețe de teren, pentru care posedă titlul de proprietate nr. - din 17.02.2006, iar pârâtul, în mod abuziv, a construit pe acesta cotețe pentru porci, refuzând să le demoleze de bună-voie, deși i s-a solicitat acest lucru de nenumărate ori.
Prin sentința civilă nr.973 din 31 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă în obligație de a face formulată de reclamantul împotriva pârâtului.
A fost obligat pârâtul să-și ridice construcțiile pentru cotețe - porci și împrejmuirea pentru aceste cotețe, edificate pe terenul proprietatea reclamantului, teren în suprafață de 45. situat în P 4113/1, T 161, învecinat la, E, V - restul proprietății reclamantului și la cu pârâtul.
A mai fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 309,7 lei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la data de 7 august 2001, pârâtului i s-a eliberat, de către Comisia, adeverința de proprietate nr. 2061, pentru terenul în suprafață de 1000. situat în punctul " ".
În baza acestei adeverințe de proprietate, pârâtului i s-a eliberat, la data de 23.10.2001, certificatul de urbanism nr. 22, în vederea construirii pe acest teren a unui adăpost pentru animale.
La data de 17.10.2001, reclamantul s-a adresat cu cerere Judecătoriei Novaci, solicitând anularea adeverinței de proprietate nr. 2061 din 7 august 2001, eliberată pârâtului pentru terenul pe care acesta urma să-și ridice construcțiile. Această cerere adresată instanței de judecată a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia nr. 1586/A a Tribunalului Gorj pronunțată în dosarul nr. 3550/2003, în sensul anulării adeverinței de proprietate nr. 20161 din 7 august 2001 și a procesului verbal de punere în posesie din 3.08.2001.
Ulterior, cu privire la terenul cuprins în adeverința de proprietate arătată mai sus, i s-a eliberat reclamantului titlul de proprietate nr. - din 17.02.2006.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pe suprafața de 45.p din terenul aparținând reclamantului, sunt edificate construcții pentru cotețe de porci și împrejmuire pentru aceste cotețe, construcții care pot fi demolate.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, aceste cotețe pentru porci aflate pe terenul reclamantului, au fost construite de către pârât, de altfel, chiar acesta din urmă, recunoscând acest lucru.
Prin urmare, instanța a reținut că pe terenul proprietatea reclamantului, conform titlului de proprietate nr. -/2006, pârâtul a edificat construcții pentru adăpostul animalelor, pe care le-a și împrejmuit.
S-au considerat incidente prev art. 494 și 486 cod civil și reținând reaua-credință a pârâtului la momentul edificării construcțiilor, instanța a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva sentinței au declarat apel apelantul reclamant dar și apelantul pârât.
Apelantul reclamant a invocat în motivele de apel că în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată, conform notei de cheltuieli și nu a primit despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a terenului de către pârât timp de 6 ani.
Apelantul pârât a invocat în motivele de apel că în mod greșit a fost admisă acțiunea, că nu a participat la efectuarea expertizei, fiind trimis la C și C pentru efectuarea unor analize medicale, astfel că expertul nici nu s-a prezentat la data de 15.03.2007 în teren și nici nu a răspuns la obiectivele stabilite de către instanță.
Prin decizia civilă nr.399 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate apelurile.
Pentru a pronunța astfel s-a reținut de către tribunal că instanța a stabilit starea de fapt ca fiind aceea cea care a rezultat din probe și a aplicat corect dispozițiile legale, respectiv art. 494 și 486.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, au fost avute în vedere de către instanță cele dovedite de către acesta, respectiv cheltuielile efectuate cu plata taxei de timbru și a onorariului de expert, nefiind dovedite celelalte cheltuieli solicitate de reclamant prin nota de la fila 195 din dosarul instanței de fond.
La dosarul cauzei nu există nici o cerere a reclamantului prin care acesta să fi solicitat contravaloarea uzufructului pe 6 ani, astfel că având în vedere disp. art. 129 (6) pr.civ. s-a constatat de către tribunal că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii reclamantului cu respectarea principiului disponibilității.
Criticile apelantului pârât s-au constatat a fi nefondate deoarece raportul de expertiză a fost depus la dosar în termenul prev. de art. 209 (1) pr.civ. iar apelantul pârât nu a formulat obiecțiuni.
Părțile au fost citate prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, conform art. 208 (1) pr.civ. iar la fila 163 în dosarul instanței de fond se află plicul poștal privind recomandata nr. 9019 adresată de expert apelantului pârât, acesta refuzând primirea recomandatei, conform mențiunilor efectuate pe plicul poștal, astfel că apelantul pârât nu poate invoca propria-i culpă, expertul respectând dispozițiile prevăzute de art. 208.pr.civ.
Nici celelalte critici nu sunt fondate, expertul răspunzând complet la obiectivele formulate de către instanță, așa cum rezultă din raportul de expertiză aflat la dosarul cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, motivând că instanțele au refuzat să analizeze 29715.10.1991, sentința 547/2007, procesul verbal de punere în posesie 138/2007. S-a susținut că titlul de proprietate emis reclamantului cuprinde date false, în ce privește vecinii din tarlaua 161.Recurentul arătat că are documentație tehnică pentru construcție, că terenul său era înscris în cadastrală și întabulat cadastral în 39, parcela 1026/4, că toate construcțiile sunt edificate pe terenul său, moștenit de la, iar nu în tarlaua 161 parcela 4113/1. Recurentul a susținut că pentru efectuarea expertizei nu au fost stabilite obiective prin încheiere de ședință.
Concluzionând, recurentul a solicitat să se constate că în momentul când edificat construcțiile era în posesia adeverinței 2061/2001 și a procesului verbal de punere în posesie 118/2001, că nu a fost constructor de rea credință.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoz art 304 pct. 7,8 și 9
La data de 9.11.2007 recurentul a depus la dosar o completare a motivelor de recurs, solicitând să se ia în considerare actele depuse la dosarele de fond și indicând filele la care aceste acte sunt depuse. Recurentul a arătat că actele de proprietate emise reclamantului intimat în procedura legii fondului funciar sunt acte false.
În apărarea sa, intimatul a formulat întâmpinare prin care a făcut o descriere a situației de fapt și a litigiilor purtate cu recurentul, a susținut că există autoritate de lucru judecat și a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
motivele de recurs, instanța constată că acestea pot fi subsumate motivului prev de art 304 pct 9 c, privitor la greșita aplicare a dispozițiilor legale, însă invocarea dispoz art 304 pct 7 și 8 c nu are incidență în cauză.
Motivele de recurs privesc următoarele probleme de drept: modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, valabilitatea actelor de proprietate depuse de reclamant, amplasamentul construcțiilor și calitatea de constructor de bună credință a recurentului pârât.
Instanța constată că prin încheierea de ședință de la 10 octombrie 2006 ( fila 135 dosar judecătorie) s-a încuviințat proba cu expertiza tehnică solicitată de pârâtul pentru se dovedi că nu sunt amplasate pe terenul reclamantului construcțiile în litigiu. Deși în considerentele încheierii nu sunt precizate expres obiectivele, acestea rezultă din practica, deoarece pârâtul a precizat care este obiectul probei cu expertiza iar instanța a încuviințat cererea așa cum a fost formulată. Este astfel evident că expertul trebuia să răspundă obiectivului stabilit de instanță prin practicaua încheierii, acela de a determina parcelele pe care construcțiile sunt edificate, iar prin expunerea expertizei( fila 189 dosar) rezultă că acest obiectiv a fost avut în vedere.
Deși expertul a fost numit de instanță la 24 octombrie 2006, convocarea părților de către expert a fost făcută pentru data de 15.03.2007 și dovedită în condițiile art. 208, cu scrisorile recomandate de la filele 191,192 dosar. Împrejurarea că recurentul pârât s-a aflat în perioada respectivă în altă localitate nu atrage nulitatea expertizei, deoarece partea avea posibilitatea de a desemna un reprezentant care să fie de față la efectuarea lucrării.
Susținerile recurentului în sensul că expertiza nu a fost efectuată în teren sunt nedovedite, dimpotrivă, din cuprinsul raportului și procesul verbal încheiat de expert rezultă că lucrarea s-a făcut după ce a fost identificat terenul părților și observate construcțiile.
Aceste argumente duc la concluzia că dispozițiile legale prev de art 201-208 privind administrarea probei cu expertiză au fost respectate și nu există motive pentru a constata nulitatea lucrării.
Cât privește actele depuse la dosar de părți, instanța reține că reclamantul dovedit cu titlul de proprietate nr. -/2006 că este proprietarul parcelei 4113/1. Acest titlu face dovada deplină a proprietății iar până în prezent nu a fost anulat de către instanța de judecată, astfel că toate referirile recurentului la falsitatea actului, la înscrierea greșită a unor vecini sau parcele nu pot fi considerate pertinente. Prin sentința civilă 185/2.02.2007 a Judecătoriei Novacis -a respins acțiunea promovată de pentru constatarea nulității titlului cu privire la parcela 4113/1, parcela 41/1, astfel că susținerile recurentului privind nevalabilitatea titlului reclamantului au făcut deja obiectul unei alte judecăți. Potrivit art. 129 alin 6 instanța are obligația de se pronunța doar asupra cererilor cu care a fost investită, iar analiza valabilității titlurilor de proprietate excede cadrului procesual stabilit de reclamant prin promovarea acțiunii.
Recurentul a făcut referire la actele ce i-au fost emise în procedura legii 18/1991. Reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut după o procedură specifică, în urma căreia singurul act care face dovada proprietății este titlul de proprietate. Actele de proprietate anterioare preluării terenului de către stat, cum este, în speță, testamentul 72/1914, nu mai pot fi invocate pentru a justifica îndreptățirea la proprietatea asupra unui teren. În atare situație, instanța nu poate analiza care dintre părți este în drept să folosească terenul în litigiu și care a fost persoana ce a deținut anterior terenul în proprietate, în procesul de față fiind luate în considerare doar titlurile de proprietate.
Inițial, pentru autoarea pârâtului s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 0,85 ha prin 29/1991 iar comisia locală de fond funciar a eliberat pârâtului adeverința de proprietate și proces verbal de punere în posesie iar prin sentința civilă 547/22 martie 2007 Judecătoriei Novaci comisia locală a fost obligată să elibereze pârâtului titlu de proprietate pentru această suprafață. Pârâtul nu se poate prevala în actualul litigiu de aceste acte deoarece prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia - ianuarie 2005 Curții de APEL CRAIOVAs -au anulat adeverința de proprietate 2061/2001 și procesul verbal de punere în posesie din 3.08.2001, la cererea reclamantului, formulată la 17.10.2001.
Susținerea recurentului în sensul că nu a edificat cotețele pe terenul înscris în titlul reclamantului este contrazisă nu numai de concluziile raportului de expertiză, ci și de procesul verbal -/23.06.2006 al Primăriei ( fila 21 dosar recurs) din care rezultă că pe o porțiune de circa 10 ari din terenul înscris în titlul reclamantului se află o construcție din țevi metalice împrejmuită cu plasă de sârmă și fier beton, în care pârâtul creștea, la vremea respectivă 10 porci. Aceeași concluzie rezultă și adeverința primăriei dată sub nr. 4182/3.10.2006. din raportul de expertiză întocmit de exp. în dosarul 2558/2001 al Judecătoriei Novaci, între aceleași părți, din raportul întocmit în același dosar de experții,.
Recurentul a depus titlul de proprietate nr. -/14.11.2007 prin care i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața totală de 8773. teren, asupra căreia dreptul său de proprietate nu este contestat. Comparând vecinătățile parcelelor înscrise în titlul recurentului pârât cu schița anexă la raportul de expertiză realizat la fond se observă că saivanele sunt construite pe un teren învecinat la vest cu hotarul B, la est cu drumul sătesc 1209, la nord cu, la sud cu, în timp ce nicio parcelă din titlul recurentului nu are aceste vecinătăți. Terenul cu vecinătățile constatate de expert este înscris la categoria extravilan în titlul reclamantului, parcela 161, tarlaua 4113/1.
Toate aceste acte îndreptățesc concluzia instanțelor de fond că recurentul pârât a edificat construcțiile ( cotețe porci) pe terenul ce este în prezent proprietatea reclamantului intimat.
Față de obiectul acțiunii, instanța trebuie să stabilească dacă recurentul a fost constructor de bună credință. În materia edificării construcțiilor, buna credință presupune ca la data edificării constructorul să fi avut certitudinea că se construiește pe un teren proprietatea sa, asupra căruia are un titlu ale cărui vicii nu îi sunt cunoscute.
Instanța de fond a reținut corect că începând cu data la care reclamantul a introdus acțiune pentru anularea actelor emise pârâtului în procedura legii 18/1991 ( data de 17.10 2001) pârâtul recurent nu se mai poate prevala de calitatea sa de constructor de bună credință pentru că i-au fost aduse la cunoștință viciile titlului său. Dealtfel, adeverința și procesul verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate, așa cum deja am arătat, ci doar îndreptățesc pe titular să ceară eliberarea titlului, conform art. 64 din legea 18/1991.La data când a construit, pârâtul recurent și-a asumat posibilitatea ca actele premergătoare eliberării titlului să nu fie finalizate și cunoscut că nu are calitatea de proprietar al terenului. Potrivit declarațiilor martorilor cotețul a fost edificat de pârât în perioada 2001-2002, în perioada când procesul verbal de punere în posesie îi atribuia respectivul teren. Chiar dacă la data edificării pârâtul a fost constructor de bună credință, instanța reține că saivanele edificate pe terenul care a devenit proprietatea reclamantului începând cu data eliberării titlului acestuia, și anume 17.02.2006, sunt ușor demontabile, fiind, practic, o împrejmuire cu plasă de sârmă, cu o valoare economică redusă.
În atare ipoteză, menținerea cotețului respectiv pe terenul reclamantului nu profită acestuia, nu aduce un spor de valoare terenului iar demontarea lui nu presupune pentru pârât o pierdere financiară deosebită, majoritatea materialelor putând fi recuperate integral, mai puțin placa de beton turnată pe sol.
În atare condiții, dispoz art 494 civ. se interpretează în sensul că reclamantul, ca proprietar al fondului, are proprietatea construcției edificate iar ridicarea ei nu aduce prejudicii de bună credință și nici nu sporește valoarea fondului.
Soluția aleasă de instanțele de fond a fost astfel dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, urmând ca potrivit art 312 recursul să se respingă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 973 din 31 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
13.02.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Gabriela Ionescu, Oana Ghiță
