Obligație de a face. Decizia 1445/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1445/
Ședința publică din 14 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în, Cartierul -. 1.1, județul M, împotriva deciziei civile nr. 137 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâtul recurent și reprezentanta reclamantei intimate Asociația de proprietari nr. 31, președintele asociației, lipsă fiind reclamanții intimați, C, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat la dosar.
Pârâtul recurent depune chitanța nr. -/7.10.2008 privind plata taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și dovada cheltuielilor de transport efectuate.
Reprezentanta reclamantei intimate depune delegație, bonul fiscal vizând cheltuielile de transport, extras 5003, schița imobilului, contractul de construire încheiat cu Târgu M, două procese verbale de constatare a contravenției întocmite de Primăria orașului și sentința civilă nr. 3427/28.11.2001 a Judecătoriei Sighișoara.
Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Pârâtul recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 976, pronunțată la data de 09.10.2007 de Judecătoria Sighișoara, a fost admisă excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C; a fost admisă acțiunea civilă formulată de, și Asociația de Proprietari nr. 31, prin, în contradictoriu cu pârâtul și, în consecință, pârâtul a fost obligat: să permită reclamanților accesul în spațiul denumit uscătorie, aflată la parterul blocului N1 din cartierul, să demoleze zidul care obturează intrarea în acest spațiu și să zidească ușa dinspre apartamentul proprietatea pârâtului înspre acel spațiu, iar în caz de opoziție, hotărârea să țină loc de acordul pârâtului pentru efectuarea de către reclamanți a acestor lucrări.
De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul pârâtului, exercitat împotriva hotărârii Judecătoriei Sighișoaraa fost respins prin decizia civilă nr. 137 din 13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, cheltuielile de judecată din apel fiind puse în sarcina pârâtului.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbarea în parte a sentinței instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii civile, iar cheltuielile de judecată să cadă în sarcina reclamanților. În subsidiar, pârâtul a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pârâtul și-a motivat recursul arătând următoarele:
1. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au ajuns la concluzii greșite asupra stării de fapt. Spațiul intitulat uscătorie nu se află în indiviziune forțată, așa cum susțin reclamanții, nu face parte din proprietatea comună a locatarilor blocului, pentru că, prin natura lui nu este destinat folosirii în comun. Acest spațiu nu este o uscătorie ci o debara și este parte componentă a apartamentului proprietatea pârâtului. Acest lucru fiind dovedit cu extrasul de carte funciară.
Pe de altă parte, reclamanții nu au dovedit coproprietatea forțată asupra acestui spațiu, dovadă care nu se putea face decât printr-un extras de carte funciară sau prin actul de dobândire a pretinsei coproprietăți forțate.
2. Obligarea pârâtului la demolarea zidului, construit fără autorizație în locul vechii intrări în această încăpere, respectiv obligarea de a zidi noua intrare, nu putea fi admisă la cererea reclamanților, doar primăria, prin primarul orașului ar putea cere potrivit Legii nr. 50/1991 republicată, desființarea lucrărilor de construcție făcute fără autorizație și doar dacă această obligație ar fi fost cuprinsă într-un proces verbal de sancționare contravențională. Dispunând astfel, instanța de apel, cu o motivare străină de natura pricinii și cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, a dat o dezlegare nelegală a acestei pricini.
3. Tribunalul Mureșa apreciat, greșit din punct de vedere legal, fără a da o soluție și cu o motivare străină excepția lipsei calității procesuale active a Asociației de proprietari nr. 31. În motivele de apel s-a invocat această excepție, ținându-se cont de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2006, care la art. 22, prevede că activitatea de administrare a condominiului include activități de administrare tehnică de contabilitate și casierie, respectiv raportat la prevederile art. 3 alin.1 lit. e din aceeași lege, potrivit cu care cota parte indiviză din proprietatea comună dintr-un condominiu aparține proprietarilor părților individuale din condominiu și nu asociației de proprietari.
Din acest punct de vedere, rezultă fără echivoc, faptul că, Asociația de proprietari nu poate avea legitimare procesuală activă pentru că ea sub nici o formă nu poate pretinde vreun drept de coproprietate al ei, iar pe de altă parte promovarea unei astfel de acțiuni depășește limitele legale ale activității sale.
Legat de același aspect trebuie observat faptul că, Tribunalul Mureșa omis să se pronunțe prin dispozitivul deciziei asupra excepției invocate în chiar motivele de apel.
Intimații nu au formulat întâmpinare, iar în recurs au depus un extras de carte funciară, o copie fidelă a cărții funciare nr. 5003, un plan a imobilului înscris în această carte funciară, contractul de construire nr. 1475/1978, două procese verbale de constatare a contravenției, prin care pârâtul a fost sancționat de Primăria orașului, pentru ocuparea și modificarea spațiului intitulat uscătorie.
Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul pârâtului nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, în anul 1978, pe baza unor contracte de construire a fost ridicat un bloc de locuințe cu 14 apartamente. Pentru fiecare apartament în parte s-a încheiat cu beneficiarul un contract de construire. Conform planurilor depuse la dosar și avute în vedere de expertul tehnic, filele 120 - 126, apartamentul nr. 1, proprietatea pârâtului, a avut o suprafață de 77,32 mp. Alăturat acestui apartament, conform aceluiași plan, se află o încăpere identificată sub indicativul, cu denumirea de uscător. Pârâtul fără a avea o autorizație de construire și de demolare așa cum a recunoscut de altfel în declarația de recurs, a zidit ușa de intrare din casa scării în uscător, și în același timp a procedat la deschiderea unei uși din apartamentul său spre uscătorie. În acest mod, pârâtul a înglobat în apartamentul său și această uscătorie împiedicând accesul celorlalți locatari din bloc în acest spațiu.
Expertul a stabilit fără putință de tăgadă că suprafața apartamentului pârâtului potrivit acestui plan, a fost doar de 77,32 mp. Acest lucru este de altfel confirmat chiar de înscrierile în cartea funciară. Astfel în foaia Aac ății funciare nr. 5003, suprafața apartamentului pârâtului este de 77,32 mp. iar extrasul de carte funciară depus la fila 32 dosar recurs arată același lucru.
Cu toate acestea, suprafața actuală în urma înglobării acestui spațiu apărut în planul de situație cu titlu de uscătorie, face ca suprafața actuală să fie de 88,45 mp.
Dreptul de proprietate al pârâtului, așa cum indică înscrierile în cartea funciară este diferit de cel pe care-l pretinde actualmente pârâtul că îl are, iar diferența se regăsește exact în suprafața acestei uscătorii. Iată că, în felul acesta se adeverește că pârâtul ocupă din imobilul bloc de locuințe nr. N1, o suprafață pentru care el nu poate justifica un drept de proprietate.
Potrivit planului depus de expert la dosar dar și în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit.a și b din anexa II a Legii nr. 114/1996, (lege în vigoare la data introducerii acțiunii), spațiile care nu intră în componența apartamentelor proprietate individuală fac parte din condominiu și sunt în proprietatea și folosința comună a tuturor colocatarilor.
Pârâtul a susținut în declarația sa de recurs faptul că reclamanții nu au dovedit că acest spațiu intitulat uscătorie este de folosința comună a tuturor coproprietarilor.
În opinia curții, reclamanții nici nu trebuiau să producă o astfel de probă pentru că dispozițiile legale conferă tuturor colocatarilor nu numai un drept de folosință asupra spațiilor comune dar și un drept de coproprietate. În calitatea lor de coproprietari sunt îndreptățiți să folosească aceste spații, fără a stânjeni în vreun fel exercitarea unui astfel de drept de către ceilalți colocatari. Cu alte cuvinte, simplul drept de coproprietate al colocatarilor le conferă dreptul de a folosi acest spațiu.
De altfel, destinația avută la momentul ridicării acestui imobil, cea de uscătorie, este în mod evident una deschisă tuturor colocatarilor.
În privința susținerii de către pârât că reclamanții nu-și pot justifica un drept asupra acestei părți din imobil pentru că nu sunt înscriși în cartea funciară, aceasta este una falsă, pe de o parte pentru că nici măcar pârâtul nu este înscris în cartea funciară ca unic proprietar al acestui spațiu, iar pe de altă parte, pentru că dreptul de coproprietate a tuturor locatarilor asupra părților comune din imobil, derivă din dreptul de proprietate asupra apartamentelor din acest imobil, drept conferit prin însăși textelor de lege mai sus invocate.
De altfel, cercetând evidențele de carte funciară, fila 33 dosar recurs, se observă faptul că, în foaia A, a cărții funciare au fost evidențiate doar apartamentele asupra cărora locatarii sunt proprietari individuali, fără a fi evidențiate și părțile comune ale imobilului cum ar fi casa scării, uscătoria, subsolul blocului, etc.
Pârâtul a procedat la o reevidențiere a apartamentului proprietatea sa personală, procedând la o descriere detaliată a părților componente ale acestui apartament, însă, și aici trebuie subliniat, fără a se modifica suprafața apartamentului său. Din acest punct de vedere, pârâtul nu poate pretinde că ar fi proprietar tabular a spațiului aflat în litigiu.
În privința susținerii faptului că reclamanții, colocatari ai acestui imobil, nu ar avea nici un drept în a cere demolarea zidului care opturează accesul în casa scării, respectiv refacerea zidului dintre uscătorie și apartamentul pârâtului, nu are nici un fundament legal, pentru că acești coproprietari în temeiul art. 480 cod civil sunt îndreptățiți să solicite instanței să oblige pârâtul să înceteze orice atingere adusă exercitării normale a prerogativelor conferite coproprietarilor. Primăria orașului este la rândul său persoana juridică care are dreptul în temeiul Legii nr. 50/1991, să ceară desființarea oricăror construcții executate fără autorizație, dar acest aspect excede cadrului procesual.
O ultimă critică adusă de pârât hotărârii instanței de apel este cea referitoare la invocarea excepției lipsei calității procesuale active a Asociației de proprietari.
Aceste critici vizează două aspecte.
Asupra primului aspect, Curtea observă faptul că,așa zisa excepție, invocată de pârât nu este altceva decât o critică adusă de pârât modului de soluționare a litigiului de către instanța de fond.
Din acest punct de vedere, instanța de apel a analizat această critică iar în considerentele deciziei dată în apel, s-a arătat de ce, în opinia instanței, asociația de proprietari are calitatea de a se adresa instanței în acel litigiu.
Curtea de Apel, consideră că aceste argumentele sunt perfect valabile și raportate la momentul introducerii acțiunii, temeiul de drept invocat este unu corect. Iată așadar că și sub cel de-al doilea aspect aceste critici nu sunt întemeiate.
Față de cele reținute, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pentru că pârâtul a căzut în pretenții, urmează să suporte cheltuielile de judecată în valoare de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în, Cartierul -. 1,.1, județul M, împotriva deciziei civile nr. 137/13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei Asociația de Proprietari nr. 31, a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
14.11.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
