Obligație de a face. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 145
Ședința publică de la 09 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr.714 din 17.10.2007, pronunțată de tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL I - PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat depune la dosar adresa de răspuns Municipiului Cabinetului de avocat.
Instanța, având în vedere că înscrisul depus la dosar emană de la intimat, apreciată că nu se impune comunicarea acestuia.
Recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel,care - în mod nejust a admis apelul și a respins acțiunea reclamantei.
S- motivat că nu poate fi obligat intimatul să vândă atâta timp cât nu s-a făcut dovada că la data apariției legii 112/1995 reclamanta nu avea contract de închiriere pe locuință. Dar s-a depus la dosar un înscris emanat de la primăria Municipiului din care reiese că reclamanta are calitate de chiriaș din anul 1992, deci îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.112/1995.
Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile acestei legi care sunt mai favorabile decât dispozițiile Legii nr.10/2001.
Respingerea cererii de cumpărare a locuinței este nejustă.Atitudinea intimatului este inechitabilă și abuzivă.La intrarea în vigoare a Legii 112/1995 reclamanta era chiriașă în acest imobil.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, cu cheltuieli de judecată.
Depune chitanța privind onorariul de avocat la dosar.
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă 3834 din 12.04.2007 a Judecătoriei Iașis -a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât iar pe fond admite acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Municipiul I prin Primar. Obligă pârâtul să perfecteze cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în I, str. 14 (fostă - cel M) nr.13.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Reclamanta are calitatea de chiriașă a pârâtului începând cu data de 1.11.2000, termenul de închiriere fiind prelungit până la data de 8.04.2009 după apariția Legii 112/1995 dar înainte de apariția Legii 10/2001, această din urmă lege prelungind data limită până la care puteau fi revendicate imobilele preluate în mod abuziv în proprietatea statului.
Nu s-a făcut dovada de către pârât că imobilul ar fi fost revendicat de către foștii proprietari.
Conform art.43 Legea 10/2001 imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legii în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune și în consecință acțiunea reclamantei fiind întemeiată, urmând a fi admisă și a dispune în sensul celor solicitate, respingând totodată excepția invocată de pârât.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Municipiul I prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.9 Legea 112/1995 și art.43 Legea 10/2001, pentru imobilul în cauză reclamanta deține contract de închiriere începând cu luna octombrie 2000 și aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se vinde locuința, imobilul nu a fost scos la vânzare, încât, actualul chiriaș nu poate face uz de dreptul de preemțiune.
Prin decizia civilă 714 din 17.10.2007 a Tribunalului Iașis -a admis apelul formulat de Municipiul I prin Primarul Municipiului I împotriva sentinței civile 3834 din 12.04.2007 pe care o schimbă în tot. Respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Municipiul I - prin Primarul Municipiului
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
Prin acțiunea formulată, reclamanta solicită obligarea pârâtului la vânzarea locuinței deținută în baza contractului de închiriere nr.4676 din 24.10.2000 în conformitate cu dispozițiile art.43 al.1 și 3 Legea 10/2001.
Legea 112/1995 reglementează măsuri reparatorii de care beneficiază foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinație de locuințe, trecute cu titlu în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după data de 6 martie 1945.
Articolul 9 din acest act normativ prevede că " titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pot opta, după expirarea termenului prevăzut de art.14 din lege, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a apartamentelor.
Legea 10/2001 a complinit lipsurile serioase ale vechii legi de retrocedare 112/1995 prevăzând ca subiecți ai dreptului de restituire o categorie mult mai largă de persoane, referindu-se nu numai la imobilele construcții cu destinație de locuințe.
Potrivit art.47 Legea 10/2001 imobilele cu destinație de locuințe care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Vocația de a cumpăra aceste imobile o au prin urmare numai chiriașii care, la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 dețineau un contract de închiriere valabil, în derulare, așa cum în mod legal a susținut și pârâtul din cauză, condiție ce nu este îndeplinită în speță, contractul reclamantei fiind perfectat abia în anul 2000.
Legea a stabilit fără echivoc doar vocația deținătorului de a înstrăina aceste imobile corelativ cu vocația chiriașului de a le cumpăra și nicidecum o obligație a cărei nerespectare să facă posibilă intervenția instanței de judecată pentru aducerea ei la îndeplinire.
Față de aceste considerente, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentința fondului și apreciind cererea reclamantei ca neîntemeiată o va respinge în consecință.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, motivat de faptul că în mod greșit s-a reținut de tribunal faptul că o condiție valabilă pentru realizarea unei vânzări în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001 este aceea ca actualii chiriași să fi avut la intrarea în vigoare a Legii 112/1995 contract de închiriere în derulare și că această condiție nu ar îndeplini-o de vreme ce contractul său datează din 2000, fără însă a observa că de fapt acesta datează din 1992 și ca atare îndeplinește toate condițiile prevăzute atât de Legea 112/1995 cât și de Legea 10/2001 pentru a-i fi vândută locuința deținută cu chirie, sens în care decizia pronunțată de tribunal a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține că:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată Municipiul I prin Primar pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința ce o deține cu contract de închiriere.
Arată reclamanta că împreună cu familia sa locuiește în I,-, fiind chiriașa Consiliului Local Municipal I conform contractului de închiriere nr.4676/24.10.2000 și că și-a exprimat dorința de a cumpăra această locuință în conformitate cu legislația în vigoare, însă pârâtul i-a refuzat această cerere motivat de faptul că închirierea a intervenit după apariția Legii 112/1995 și că nu este îndreptățită să o cumpere, deși prin apariția Legii 10/2001, locuințele care nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legii în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Conform contractului de închiriere nr.4676 din 24.10.2000 se stipulează că Consiliul Local al Municipiului I în calitate de locator și, în baza repartiției nr.2132 din 29.09.2000 emisă de Primăria Iaî ntocmit un contract de închiriere pentru locuința din I,-, durata închirierii fiind de 5 ani cu începere de la 1.11.2000 până la 1.11.2005.
Deși prin motivele de recurs reclamanta susține că deține de fapt un contract de închiriere pentru locuința din litigiu încă din 1992, atât în fața instanței de fond cât și cea de apel ea însăși susține că deține contract de închiriere din 2000 pe care l-a și depus la dosarul cauzei, precum și adresa nr.13064/12.07.2007 eliberată de Primăria Municipiului I din care rezultă că aceasta deține contractul de închiriere nr.4676/24.10.2000 pentru locuința din I,-.
Articolul 9 din Legea 112/1995 stabilește dreptul chiriașilor de a cumpăra apartamentul în care locuiesc, iar condiția esențială pentru realizarea acestui drept este deținerea spațiului locativ în baza contractului de închiriere.
Articolul 42 al.1 Legea 10/2001 prevede că imobilele care în urma procedurilor prevăzute la capitolul III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali, iar conform al.3 al aceluiași articol, imobilele cu destinație de locuințe prevăzute la al.1 pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Rezultă așadar, potrivit textelor de lege enunțate că pentru imobilele cu destinație de locuințe care nu s-au restituit în natură, deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se va face potrivit legislației în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii 112/1995 cu modificările ulterioare și Legii 10/2001 republicată cu modificările ulterioare.
Prin urmare, legea nu instituie o obligație în sarcina deținătorului bunului de a-l vindeci o vocație, instanța neputând impune actualului proprietar o "obligație de a face", respectiv de a încheia contract de vânzare-cumpărare cu chiriașul.
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta deține contract de închiriere pentru locuința în discuție începând cu data de 24.10.2000 conform contractului nr.4676, așa cum rezultă de altfel și din adresa Primăriei Municipiului I (fila 9 dosar de fond), deci după apariția Legii 112/1995, așa cum de altfel recunoaște și aceasta chiar prin întâmpinarea formulată în fața instanței de apel.
Faptul că în recurs, reclamanta a depus copia unei adrese eliberată de Primăria Municipiului I din 2000, din care rezultă că aceasta ar deține contract de închiriere pentru aceeași adresă din anul 1992, fără însă a depune și contractul respectiv nu prezintă relevanță în cauză, reclamanta nefăcând dovada deplină că este titulara unui astfel de contract ce a fost prelungit în mod valabil până la apariția Legii 112/1995 pentru a-i fi aplicabile dispozițiile acestei legi.
În raport cu situația de fapt astfel stabilită, de neschimbat în recurs, instanța de apel a statuat pe deplin legal faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.47 Legea 10/2001 apreciind că cererea reclamantei este neîntemeiată, a respins-o ca atare.
Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs invocate și care nu sunt fondate, urmează a se respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile 714 din 17.10.2007 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.714 din 17.2007 pronunțată de tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Opinie separată
Prin sentința civilă nr.3834/12.04.2007, Judecătoria Iași respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârât, iar pe fond admite acțiunea civilă formulată de reclamanta din I, str. 14 (fostă - cel M) nr.13, împotriva pârâtului Municipiului I prin Primar, cu sediul în I, B-dul. - cel M și nr.45 și în consecință:
Obligă pârâtul să perfecteze cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în I, str. 14 (fostă - cel M) nr.13, județul
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de chiriașă a pârâtului începând cu data de 4.11.2000, termenul de închiriere fiind prelungit până la data de 8.04.2009, după apariția Legii nr.112/1995, dar înainte de apariția Legii 10/2001, aceasta din urmă prelungind data limită până la care puteau fi revendicate imobilele preluate în mod abuziv în proprietatea statului.
Nu s-a făcut dovada de către pârât că imobilul ar fi fost revendicat de către foștii proprietari.
Potrivit prevederilor art.43 din Legea 10/2001 imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legii în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel Primarul Municipiului
Prin decizia civilă nr.714/17 octombrie 2007 Tribunalului Iașis -a admis apelul promovat de pârâtul Municipiul I prin reprezentant legal Primarul Municipiului I împotriva sentinței civile nr.3834/12.04.2007, sentință pe care a schimbat-o în tot:
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Municipiul I - prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul Iașia reținut că vocația de a cumpăra imobilele cu destinația de locuințe care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite o au numai chiriașii care la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 dețineau un contract de închiriere valabil în derulare, condiție care nu este îndeplinită în speță. Pe de altă parte, legea a stabilit fără echivoc doar vocația deținătorului de a înstrăina aceste imobile, și nicidecum o obligație a cărei nerespectare face posibilă intervenția instanței de judecată pentru aducerea ei la îndeplinire.
Împotriva deciziei civile nr.714/17 octombrie 2007 Tribunalului Iașia formulat recurs.
Se critică decizia recurată pentru următoarele considerente:
- recurenta susține că deține locuința din I,- din anul 1992 în baza contractului de închiriere nr.3874/6.04.1992.
Ca atare, având în vedere dispozițiile art.9 din Legea nr.112/1995, pot cumpăra locuințe titularii unui contract de închiriere la data intrării în vigoare a Legii 112/1995.
Din redactarea textului art.9 rezultă faptul că unitatea deținătoare a imobilului este obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru aceste imobile din momentul exprimării opțiunii pentru cumpărare de către chiriaș.
- ca atare vânzarea pretinsă de reclamantă se circumscrie condițiilor prevăzute de Legea 112/1995, aceasta îndeplinind toate condițiile legale pentru a dobândi proprietatea imobilului în care locuiește cu chirie.
Recursul formulat este întemeiat pentru considerentele la care ne vom referi.
Reclamanta locuiește într-un imobil compus din una cameră, bucătărie, vestibul, boxă și curte din I,- (fostă - cel M)pentru care are contract de închiriere nr.3874 din 6.04.1992 și apoi contractul de închiriere nr.4676/24.2000.
Reclamanta a solicitat prin prezenta acțiune obligarea pârâtei la perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare pentru locuința de mai sus, invocând în petitul acțiunii, ca temei de drept, alături de dispozițiile Legii 112/1995, și dispozițiile art.43 din Legea 10/2001.
Imobiluldin I, str. 14(fostă - cel M)are opt apartamente conform adresei nr.5418/4.03.2008 emisă de Municipiul I - Direcția de Administrare a Public și Privat, din care 7 au fost vândute conform Legii 112/1995,cu excepția apartamentului reclamantei.
Examinând materialul probator administrat și dispozițiile legale în materie, instanța de apel a golit de conținut dispozițiile Legii 112/1995 și ale Legii 10/2001.
Imobilul din I,- nu a făcut obiectul unei cereri de restituire sau altei proceduri administrative potrivit Legii 10/2001, așa încât pârâta refuză nejustificat, contrar Legii 112/1995, încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare nu este legal, nu are temei în lege, cu atât mai mult cu cât celelalte șapte apartamente din același imobil au fost vândute celorlalți chiriași în temeiul Legii 112/1995.
În acest context, cu referire la natura juridică a dreptului pârâtei la imobilele supuse vânzării, sintagma "pot vinde" din dispozițiile art.9 din Legea 112/1995 a fost greșit interpretată de instanța de apel.
În concluzie, dreptul de a cumpăra și obligația corelativă imperativă de a vinde se pot materializa printr-un contract de vânzare-cumpărare "intuitu personae", tocmai în considerarea calității de chiriaș pe care o avea din anul 1992 și o avea și în momentul apariției Legii 112/1995.
Dispozițiile Legii 112/1995 reprezintă norme de justiție socială, dând posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic, existând astfel și legitimare economică, socială și morală.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art.312 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul în sensul respingerii apelului Primarului Municipiului I și păstrării sentinței pronunțată de Judecătoria Iași.
Judecător,
- -
Red.
Tehnored.
tribunalul Iași:
-
-
Judecătoria Iași:
-
06.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Viorica Olariu, Cristiana Angelescu
