Obligație de a face. Decizia 1467/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1844/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1467
Ședința publică de la 02.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT gaze "" SA MEDIAȘ - SUCURSALA DE TRANSPORT GAZE MEDIAȘ, împotriva deciziei civile nr.101/A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secție Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN C, SC "" SA P, PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE și cu intimata - reclamantă .
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.10.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea consecutiv la data de 22.10.2009, 29.10.2009 și apoi la 02.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANPORT GAZE SA MEDIAȘ, CONSILIUL JUDEȚEAN C, SC SA P, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să efectueze demersurile necesare și să mute pe un alt traseu care să-i afecteze proprietatea, conducta de transport gaz ce a fost proiectată și edificată pe un traseu ce traversează în diagonală terenul proprietatea sa, situat în com. jud.C în 44, 24 având nr.cadastral 216 înscris în CF nr.211 N cu încheierea de întabulare nr.1249/19.04.2005 și ulterior prin încheierea nr. 1600/19.05.2005. A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune interese pentru lipsa de folosință a terenului de la data edificării acesteia noiembrie 2005 la zi, daune pe care le va preciza până la primul termen de judecată precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la 9.05.2005 a încheiat cu vânzătorii și contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.1254/2005 de SC - Notarial prin care vânzătorii i-au vândut terenul extravilan în suprafață de 1900. situat în com. jud.C în 44, 24, având nr. cadastral 216, înscris în CF nr. 211/ cu încheierea de întabulare nr.1249/19.04.2005 și ulterior prin încheierea nr.1600/2005 ce are următoarele vecinătăți: la - (64,35.) la - (67,01.), la - (26,44.) și la - drum ( 29,05.).
Acest teren fost cumpărat în vederea edificării unei locuințe, însă pe parcursul anului 2006, constatat că pe acest teren se edificase fără acordul său sau al celor care i-au vândut terenul, o conductă de transport gaz la o adâncime de 1,6. ce traversează în diagonală întreaga suprafață de teren, punând-o în imposibilitate să poată edifica orice construcție sau să-i poată da orice altă folosință acestui teren, de altfel dispozițiile art.96 din Legea gazelor nr.351/2004 interzicându-i orice intervenție asupra acestui teren.
A susținut reclamanta că la montarea acestei conducte de gaz metan, ce alimentează zona, prin amplasarea acesteia, transversal pe terenul proprietatea sa, s-a procedat în mod abuziv cu încălcarea dispozițiilor art.481 cod civil și a dispozițiilor Legii nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, încălcându-i-se astfel dreptul de proprietate, garantat prin Constituție.
A precizat că în conformitate cu art.1 din Legii nr.33/1994 exproprierea pentru cauză de utilitate publică sau locală, se poate face doar după o dreaptă și prealabilă despăgubire, or, în cazul său, nu s-a procedat la efectuarea unei proceduri de expropriere legale.
A mai arătat că pentru obținerea autorizației de construire, era necesar acordul proprietarului terenului, așa cum este prevăzut în art.7 lit.b din Legea nr.50/1991 modificată și republicată, acord care nu a fost obținut din culpa pârâtei.
Atâta timp cât Primăria nu era proprietară asupra terenului, nici Primăria și nici Consiliul Județean C nu aveau dreptul să emită autorizația de construire a magistralei de gaze cu amplasarea conductei pe terenul său, fără obținerea în prealabil acordului său sau al proprietarului care i-a vândut acest teren.
S-a mai sustinut că autorizația de construire a conductei de gaz metan a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.3 și 7 din Legea nr.50/1991, ceea ce constituie motiv de anulare a autorizației și că nimic nu poate absolvi de vinovăție societatea, deoarece aceasta, avea obligația ca în momentul începerii lucrării sa se informeze și de la Biroul de Carte Funciară C, instituție care putea da informații asupra proprietăților pe care traseul conductei le putea traversa, a mărimilor acestor suprafețe și al proprietarilor.
În prezent, susține reclamanta că i-a fost creat un prejudiciu real, reprezentând valoarea de piață a terenului, la care se adaugă daunele interese pentru fiecare zi de întârziere pentru lipsa de folosință a terenului.
În termen legal pârâta Consiliul Județean C, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică. Pe cale de excepție a invocat lipsa calității sale procesuale pasive susținând că nu aceasta autoritate emite certificate de urbanism și autorizațiile de construire ci Președintele Consiliului județean, așa cum rezultă din prevederile art.4 alin.1 lit.a pct.1 și 2, art.6 alin.2 și 3 din Legea nr.50/1991 iar pe de alta parte că amplasamentul conductei de transport a gazelor e precizat în certificatul de urbanism și autorizația de construire, precum și în documentele care au stat la baza emiterii acestora, nu includ terenul al cărui proprietar este în prezent reclamanta.
A mai susținut aceasta pârâta că faptul că Societatea Națională de Transport Gaze SA M nu a respectat traseul aprobat prin autorizația de construire, nu face răspunzătoare de un eventual prejudiciu.
Pe fondul cauzei s-a arătat că la solicitarea Societății Naționale de Transport Gaze SA M, în calitate de beneficiar al lucrării, Președintele Consiliului Județean C a emis Certificatul de Urbanism nr. 75 din 18.12.2003 în scopul obținerii Autorizației de Construire pentru "conductă de transport de gaze e Dn 500 x 40 bar - pentru alimentarea mun. Oltenița" că din analiza listei acordurilor proprietarilor, rezultă că terenul evidențiat de reclamanta în suprafață de 1900. situat în com. jud. C, 44, 24, nu se află înscris pe această listă, și că nici reclamanta, nici foștii proprietari ai terenului în cauză, și nici proprietarii vecini indicați de reclamantă nu figurează pe această listă.
S-a mai arătat că actualul traseu al conductei nu este identic cu traseul aprobat prin certificatul de urbanism și autorizația de construire rezultă și din analiza comparativă a planurilor de amplasament a conductei, care au stat la baza emiterii acestora, și a Planului Urbanistic General - plan de încadrare în teritoriu, definitiv aprobat prin hotărârea Consiliului local al com. nr. 13 din 28.02.2007 și că la Consiliul Județean C nu a fost depusă o altă solicitare pentru emiterea autorizației de construire a conductei pe alt amplasament decât cel aprobat.
În eventualitatea în care terenul ce aparține în prezent reclamantei ar fi fost amplasat pe traseul conductei aprobat prin certificatul de urbanism și autorizația de construire, nu se poate reține un prejudiciu în sarcina Consiliului județean deoarece toate terenurile afectate de traseul conductei aveau, la data emiterii celor două acte, regim de extravilan - arabil. Or, așa cum prevede art. 57 alin. 2 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.50/1991 aprobată prin ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului, nr.1430/2005.
În privința pretenției reclamantei ca pârâții să efectueze demersurile necesare pentru mutarea traseului conductei, astfel încât să nu-i fie afectată proprietatea asupra terenului, pârâta susține că nu are nici o obligație în acest sens, singura parte în sarcina căreia ar putea să fie pusă îndeplinirea acestei obligații fiind Societatea Națională de Transport Gaze SA M care a executat o lucrare fără a respecta prevederile Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții republicată.
Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâților la plata de daune interese consideră că nu s-a produs nici un prejudiciu reclamantei prin emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire.
SC SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică, invocându-se totodată excepția lipsei calității procesuale a acestei pârâte.
Se susține că aceasta conducta este parte componentă a Sistemului Național de Transport al, care aparține societății publice a statului ori, conform HG 668/2002 numai este concesionar al Sistemului Național de Transport Gaze, SC SA fiind numai proiectantul conductei, conform contractului de prestări servicii nr. 920/644/5.09.2005 încheiat cu
Cu privire la SC SA în tot cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu precizează nici un motiv de fapt sau de drept, aceasta întărind ideea lipsei calității procesuale, neputând face nicio legătură între capetele de cerere (mutarea conductei și plata de daune interese) și vreo faptă sau act imputabil SC SA.
S- mai susținut că potrivit art.2 și art.10 din contractul de prestări servicii nr. 920/644/5.09.2005, SC SA a avut obligația să elaboreze proiectarea pentru conducta în cauză, obligația de a obține avizele și acordurile necesare, inclusiv autorizația de construire, revenind conform art.11.2 din contract cocontractantului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Societatea de Transport Gaze SA M a solicitat pe cale de excepție respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca netimbrată; introducerea în cauză a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale B; introducerea în cauză a Com. - prin primar iar pe fond solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În ceea ce privește excepția netimbrării s-a arătat că petitul acțiunii promovate este evaluabil în bani.
În ceea ce privește fondul acțiunii formulate, s-a susținut că, conducta de gaze e care afectează proprietatea reclamantei este cuprinsă în Programul de dezvoltare a Sistemului Național de Transport a gazelor e () pentru alimentarea de gaze eau nor localități în perioada 2004 - noiembrie 2005 prevăzută în Ordonanța de Urgență nr.33/2004 și aprobată prin Legea nr.322/6 iulie 2004, că a fost construită, în regim de urgență, cu scopul de a se alimenta cu gaz mun.Oltenița precum și localitățile de pe traseul conductei, până la sfârșitul lunii noiembrie 2005.
Întrucât aparține domeniului public al statului conform HG nr.668/2002 publicat în MO nr.486/2002, titularul dreptului de proprietate asupra conductei ce face obiectul prezentei cauze este Agenția Națională Resurse Minerale.
Totodată pârâta invocat prevederile art.. 86 din legea gazelor 351/2004 arătând că potrivit contractului de proiectare încheiat cu firma SC SA P, aceasta a avut obligația identificării proprietarilor, întocmirea formalităților de teren și documentație pentru obținerea avizelor, certificatului de urbanism și autorizației de construire iar în cauză, conducta a fost construită în baza Proiectului întocmit de către SC SA P și autorizației de construire nr.19/2004 eliberată de Comisia Județeană C.
La data întocmirii proiectului Primăria a certificat faptul că proprietarul parcelei 24, 44, este domnul G, care a fost de altfel și nominalizat în procesul verbal de constatare și în procesul verbal de evaluare cu o despăgubire de 313,60 lei care fost expediata de Regionala în data de 10.02.2006, prin mandate poștale la poziția 86 numitul G, primind despăgubirea fără alte obiecțiuni.
S-a mai susținut că reclamanta a devenit proprietara terenului la data de 9.05.2005 în condițiile în care Autorizația de construire eliberată de Consiliul Județean C a fost eliberată la data de 16.07.2004, toată documentația pentru obținerea acesteia fiind întocmită anterior vânzării terenului în cauză. Consideră că vânzătorul a acționat cu rea credință în momentul vânzării terenului neaducând la cunoștință cumpărătorului că terenul este traversat de această conductă deși avea obligația de a informa cumpărătoarea cu privire la acordul dat pentru trecerea conductei și la lucrările ce se vor efectua.
Se arata că lucrările respective sunt lucrări de substanță, presupun decopertări, săpături, montare conductă etc. desfășurarea acestor lucrări fiind cunoscută proprietarilor din zonă, aceștia dându-și acordul în acest sens, că Primăria com. a certificat faptul că proprietarul parcelei 24, tarlaua 44 este dl. G, și că reclamanta nu a depus contractul de vânzare - cumpărare la Primăria, pentru luarea în evidență și impozitare decât în data de 10.08.2006 prin cererea nr. 4424/10.08.2006, astfel că neluarea în evidență de către Primăria a noilor proprietari ai terenului este din vina exclusivă a reclamantei.
Referitor la susținerea privind exproprierea arată că în mod greșit reclamanta susține că în cauza de față se impunea exproprierea terenului pentru cauza de utilitate publică întrucât terenul ce face obiectul cauzei, în momentul executării și finalizării lucrărilor de amplasare a conductei de transport gaze e, este un teren extravilan arabil pe care proprietarul avea cultivat.
Se mai susține că pârâta nu folosește terenul în interes propriu ci în interes general, conducta de transport gaze fiind un bun din domeniu public (pct. 17 anexa la Legea nr.213/1998) transportul gazelor e prin conducta profitând unei colectivități întregi.
Prin art.96 din Legea nr.351/2004 actualizată - Legea gazelor - se interzice orice fel de construcție în zona de siguranță și de protecție a conductelor, prin urmare, prin instituirea acestui articol titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate dar care nu contravine art.44 alin.2 din Constituție având în vedere că se asigură ocrotirea interesului general, valorificarea fondului energetic.
S-a mai arătat că anterior introducerii acțiunii de către reclamantă s-a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a divergentelor apărute dar pretențiile ridicate de către reclamantă au fost exagerate,în condițiile în care întreaga suprafață de 1.900. a terenului extravilan arabil situat în com. jud. C 44, 24 a avut ca preț de cumpărare 2.000 lei la data de 9.05.2005 iar în susținerea pretențiilor sale reclamanta nu a prezentat nici un document justificativ în acest sens.
De altfel, însăși poziția reclamantei este fluctuantă cu privire la despăgubirea primită de fostul proprietar. In cadrul procesului verbal de conciliere nr. 2296/23.02.2007 reclamanta menționată că "despăgubirile invocate în comunicare ( SA M) nu au fost ridicate de către G, fostul proprietar al terenului ce face obiectul concilierii, iar în cuprinsul acțiunii se menționează că fostul proprietar a primit o despăgubire în val. de 313,6 lei, pe care acesta nu a avut cunoștință pentru ce i-au fost trimiși banii prin poștă.
În drept a invocat dispozițiile art.115 - 118 Cod de procedură civilă, art.64 - 66 Cod de procedură civilă, OUG nr.33/2004 aprobată prin Legea nr.322/2004, HG nr.668/2002; Legea gazelor 351/2004, Decizia nr.1306/30.11.2006 publicată în MO nr.990/12.12.2006; Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală.
La termenul din 1 noiembrie 2007, pârâta introdusă în cauză a formulat întâmpinare prin care solicitat scoaterea sa din cauză a ca urmare a lipsei calității procesuale pasive iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale s-a arătat că în speță, raportul juridic litigios dedus judecății, s-a legat între reclamanta în calitate de creditor al obligației de a face și concesionarul operațiunilor petroliere de transport a gazelor e, respectiv Societatea Națională SA iar Agenția Națională pentru Resurse Minerale, nu este parte acestui raport juridic și pe cale de consecință nu are nici o legitimare procesuală impusă de participarea în prezenta cauză.
Mai mult, între statul român, reprezentat prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Națională SA s-a încheiat acordul de concesiune a conductelor magistrale, instalațiilor, echipamentelor și dotărilor aferente Sistemului Național de Transport Gaze și a activității de operare a acestui sistem, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 668/2002 (Acordul de concesiune) iar în concordanță cu acest Acord de concesiune cât și cu dispozițiile art.6 - 15 din Legea petrolului nr.238/2004 Societatea Națională SA este singurul responsabil cu privire la accesul la folosința terenurilor necesare operării Sistemului Național de Transport Gaze.
A fost invocată de asemenea practica judiciară existentă în această materie.
Pe fondul cauzei pârâta consideră că acțiunea inițiată de reclamanta este neîntemeiată, arătând că în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.1 din legea petrolului nr.238/2004 Sistemul Național de Transport Gaze care cuprinde și conducta ce afectează proprietatea imobiliară a reclamantei, face parte din domeniul public al statului și este de importanță strategică iar în conf. cu art. 44 alin. 1 teza 2 din Constituție, s- instituit în favoarea titularului acordului petrolier, în speță Sistemul Național de Transport Gaze, un drept de servitute.
La termenul din 1 noiembrie 2007 pârâta Comuna - reprezentată prin primar, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
La termenul din 15 noiembrie 2007 instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC SA P, Comuna reprezentată prin primar, Consiliul Județean C și B, apoi a unit-o cu fondul.
La termenul din 14 decembrie 2008, reclamanta a formulat cerere de precizare a câtimii pretențiilor, arătând că daunele interese solicitate și precizate inițial, urmează a fi majorate la valoarea de 175.000 lei.
Soluționând cauza, Judecătoria Oltenița prin sentința civilă nr.3066/18.12.2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SA. P, Comuna, reprezentată prin primar, Consiliul Județean C și Agenția Națională de Resurse Minerale și, pe cale de consecința, respins acțiunea precizată formulată de reclamanta împotriva acestor pârâți. Prin aceeași hotărâre s-a dispus respingerea acțiunii precizate formulată de reclamanta împotriva pârâtei Societatea Națională de Transport Gaze "" M-Sucursala M, reclamanta fiind totodată obligată la 500 lei diferență onorariu expert către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare și Contabile C (expert tehnic ).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SA este întemeiată întrucât conducta care traversează terenul reclamantei este parte componentă a Sistemului Național de Transport de Gaze care aparține proprietății publice a statului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean C, s-a reținut că potrivit art. 4 alin. 1 lit. a pct. 1 și 2, art. 6 alin. 2 și 3 din Legea nr.50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, atât autorizațiile de construire cât și certificatul de urbanism se emit de președinții consiliilor județene și nu de consiliile județene iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei introdusă în cauză că deși aceasta este titularul dreptului proprietate asupra conductei, nu este parte în raportul juridic litigios dedus judecății.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna s-a reținut că deși acesta pârâta a certificat că proprietarul 24, 44 este Gh. care a fost nominalizat în procesul verbal de constatare, în cauza exista culpa reclamantei, care nu mers la primărie decât la data de 10 august 2006 spre a fi luată în evidentele primăriei deși contractul de vânzare - cumpărare a fost autentificat la data de 9 mai 2005.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată prin raportare la dispozițiile art.86, 89 și 90 din Legea nr.651/2004 potrivit cu care pentru realizarea, reabilitarea, exploatarea și întreținerea instalațiilor de rețele de conducte gaze e, concesionarul are un drept de servitute legală asupra terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată, drept ce se exercită cu titlu gratuit, proprietarii putând solicita doar despăgubiri în cazul producerii unor pagube cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizare, reparații, revizii, avarii.
Așadar, dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, este afectat de o sarcină legală. Prin decizia nr. 98/13.02.2007 Curtea Constituțională a conchis că aceste dispoziții legale nu contravin prevederilor constituționale și că prin instituirea servituților legale în baza Legea nr.351/2004 nu se aduce atingere dreptului de proprietate așa cum este reglementat de art.480 Cod civil.
În cazul în care proprietarilor de terenuri li se aduce un prejudiciu prin operațiunile de realizare și retehnologizare a capacității din domeniul gazelor e, aceștia au la îndemână repararea pagubelor în condițiile art. 90 alin. 2 din Legea nr.351/2004, de dispozițiile cărora însă reclamanta nu a înțeles să uziteze.
Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei documentația de scoatere a terenului din extravilan (cu avizele necesare) și transformarea acestuia în teren intravilan pentru a-și construi o locuință și nu a făcut dovezi că demersurile sale pentru construirea unei case de locuit pe terenul cumpărat au fost refuzate de organele abilitate de lege. Mai mult, din concluziile raportului de expertiză efectuate de expert rezultă că reclamanta poate totuși să construiască pe terenul cumpărat numai în zona sudică a proprietății sale până la 20. de drum în adâncimea terenului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termen legal reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că toate părțile chemate în judecată au calitate procesuală activă, inclusiv cele pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
Astfel s-a arătat că pârâta SC SA nu a procedat la obținerea acordului reclamantei și la obținerea autorizației de construire în condițiile legii, că deși în sentința de fond, se reține că are calitate procesuală pasivă Primăria comunei, ulterior în dispozitiv se admite excepția; că pârâta Consiliul Județean C are calitate deoarece eliberează autorizația în cauză iar Agenția Națională de Resurse Minerale B are calitate deoarece este proprietara conductei de gaz.
A mai arătat apelanta că acțiunea sa este întemeiată, în cauză încălcându-se dreptul său de proprietate, nu există nici acordul său, nici acordul fostului proprietar.
Prin întâmpinare SC SA apreciază sentința temeinică și legală și solicită respingerea apelului deoarece nu rezultă că s-ar fi produs vreun fapt prejudiciabil pentru reclamantă, din culpa sa întrucât nu avea atribuții în obținerea acordurilor, avizelor inclusiv a autorizației de construire; se apreciază că sentința este motivată.
Consiliul Județean C prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului, arătând, în esență, că autorizația de construire inițială n-o cuprindea nici pe reclamantă, nici pe fostul proprietar al terenului acesteia, și nu a fost investit cu altă cerere privind altă autorizație de construire.
Pârâta Societatea Națională de Transport Gaze "" Mas olicitat prin întâmpinare respingerea apelului, apreciind ca legală sentința cu privire la modul de soluționare al excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, a susținut că activitatea de realizare a investiției a fost organizată, declanșată și executată cu respectarea legii și că nu a făcut obiectul cauzei existența sau neexistența autorizației de construcție pentru porțiunea de traseu modificată.
conductei nu o afectează nici pe reclamantă, nici terenul, nici culturile, iar cu privire la imposibilitatea realizării unei construcții, reclamanta nu a făcut o dovadă în sensul că ar avea o astfel de posibilitate legală, terenul fiind extravilan; mai mult nici dreptul de a construi nu este anulat total conform concluziilor raportului de expertiză;
Prin decizia civilă nr.101/A/03.06.2009, Tribunalul Călărașia admis apelul formulat de către apelanta reclamanta și a schimbat în parte sentința numai cu privire la modul de soluționare al capătului principal de cerere al acțiunii reclamantei, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei Societatea Națională de Transport Gaze "" SA Mi-Sucursala de Transport Gaze M, pe care a obligat-o să efectueze demersurile necesare și să mute pe un alt traseu care să nu afecteze proprietatea reclamantei, conducta de transport gaz ce în prezent traversează în diagonală terenul proprietatea reclamantei, situat în com. jud.C, tarlaua 44, parcela 24, având numărul cadastral 216 înscris în Cartea Funciară nr.211/N, conform încheierilor de intabulare nr.1249/19.04.2005 și 1600/19.05.2005 ale Oficiului de cadastru C; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, a admis în parte cererea de cheltuieli formulată de către reclamantă și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru dispune astfel, tribunalul reținut următoarele:
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților SC SA P, Primăria Comunei, Consiliul Județean C și Agenția Națională de Resurse Minerale B, tribunalul a apreciat că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece reclamanta nu a dovedit că la modificarea traseului conductei de gaze și încadrarea terenului său pe acest traseu aceștia au contribuit la încălcarea în vreun fel a dreptului său de proprietate sau că au fi avut vreo obligație legală în același sens pe care nu au îndeplinit-o sau au îndeplinit-o cu încălcarea drepturilor reclamantei.
Deși acești pârâți au fost implicați, la stabilirea traseului conductei, reclamanta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu adus intereselor sale din partea acestora iar pârâta Agenția Națională de Resurse Minerale B, beneficiara conductei, putea fi cel mult chemată în garanție de pârâta SC SA, prin arătarea titularului dreptului.
În ceea ce o privește pe pârâta SC SA, s-a reținut că așa după cum rezultă și din întâmpinarea depusă de Consiliul Județean C, acesta prin Președintele său a eliberat o autorizație de construcție, care indica un alt traseu ce nu includea terenul reclamantei. Ulterior din proprie inițiativă și pe considerente apreciate de aceasta, pârâta SC SA, a modificat traseul conductei, fără a solicita Consiliul Județean C modificarea sau eliberarea unei noi autorizații de construcție. Noul traseu includea și terenul reclamantei, care nu se înregistrase ca proprietar la unitatea administrativ teritorială, aspect ce nu are relevanță deoarece acest fapt are implicații numai asupra plății taxelor și impozitelor, însă se făcuseră mențiunile în cartea funciară la Biroul de Carte Funciară C, singura instituție să țină o evidență a publicității și opozabilității dreptului de proprietate; iar SC SA nu a solicitat o verificare la acest, situație în care ar fi constatat cine este titularul dreptului de proprietate. Această pârâtă afirmă că a luat acordul fostului proprietar-vânzător și că i-a plătit și despăgubirea, aspect pe care însă îl apreciem nedovedit, dar mai ales nerelevant, deoarece acesta vânduse terenul către reclamantă.
Reținând această situație în fapt s-a apreciat că pârâta SC SA a încălcat dispozițiile art. 480 Cod civil dar și cele ale Legilor nr.351/2004 și nr.33/1994, respectiv art.2 din Legea nr.50/1991, art.51 din Legea gazelor nr.351/2004, potrivit cu care SC SA avea obligația de a obține o autorizație legală și să depună toate diligențele necesare pentru obținerea situației juridice a terenului pe care urma să amplaseze conducta, în sensul de se informa la toate instituțiile abilitate în această situație (Administrația Financiară, Serviciul Evidența Proprietății al comunei, Biroul de Carte Funciară).
De asemenea s-a reținut că potrivit art.91 din legea nr. 351/2004, despăgubirile se stabilesc în baza unor criterii prevăzute de lege, iar în toate cazurile, despăgubirea trebuie să fie dreaptă, reală și nu simbolică și că în conformitate cu art.1 din Legea nr.33/1994, exproprierea pentru cauză de utilitate publică sau locală, se poate face după o dreaptă și prealabilă despăgubire, dreptul de proprietate fiind ocrotit de lege și putând fi restrâns doar în situațiile de excepție prevăzute de lege și cu respectarea procedurii prevăzute de legile speciale.
În speță pârâta SC SA nu a făcut dovada că a obținut acordul proprietarului, nici o autorizație de construire pe traseul ce include terenul reclamantei. Chiar dacă pârâta invocă faptul că nu s-a pus în discuție existența sau nu a acestei autorizații, din petitul acțiunii rezultă că reclamanta se referă la nelegalitatea procedurii urmată de această pârâtă ce include și obținerea acestei autorizații în condițiile legii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâta Societatea Națională de Transport Gaze "", solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii și acordarea cheltuielilor de judecată.
Recurenta formulat următoarele critici:
Soluția instanței de apel s-a dat ca urmare a aplicării și interpretării greșite a legii, a ignorării unor prevederi legale și a aprecierii eronate a probelor administrate în dosarul de fond, instanța acordând mai mult decât s-a cerut întrucât constatarea de către instanța de judecată a existenței sau inexistenței autorizației de construire pentru porțiunea de traseu modificată, nu face obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă.
Cu toate acestea, Tribunalul Călărași concluzionează că "reclamanta se referă la nelegalitatea procedurii" deși în cuprinsul petitului acțiunii și precizările formulate de către nu se regăsește acest petit, ori potrivit prevederilor art.129 alin. (6) Cod de procedură civilă "în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", instanța trebuind să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să se pronunțe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.
Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, întrucât nu a ținut cont de faptul că, la solicitarea SA M, în calitate de beneficiar al lucrării, Președintele Consiliului Județean Cae mis Certificatul de Urbanism nr.75 18.12.2003 în scopul obținerii Autorizației de Construire pentru "conductă de transport gaze e Dn 500 x 40 bar - pentru alimentarea mun. Oltenița iar în urma de depunerii de către SA a cererii însoțite de documentele solicitate prin certificatul de urbanism, Președintele Consiliului Județean Cae mis Autorizația de Construire nr. 10 din 16.07.2004 unde se specifică durata de execuție a lucrărilor: 24 de luni.
Arata recurenta ca activitatea de realizare a investiției a fost organizată, declanșată și executată în condiții de deplină legalitate, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare privitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, aspect nereținut de către instanța de apel.
Nerespectarea autorizației nu poate fi echivalată cu inexistența acordului de principiu al proprietarilor deținătorilor terenurilor subtraversate de conductă pentru executarea lucrărilor și realizarea investiției, aspect interpretat greșit de către instanța de apel.
Părțile responsabile pentru realizarea acestui important obiectiv de investiții au stabilit de comun acord, în etapa finală de instalare a conductei, modificarea unui tronson al traseului stabilit inițial, din considerente de ordin economic, tehnic și de asigurare a securității și siguranței în exploatarea Sistemului Național de Transport ( ) al gazelor e, așa cum reiese din Referatul directorului general adjunct al, înregistrat sub nr. 8350/16.08.2005 (existent la dosar): "pe parcursul derulării lucrărilor pe etapa II, față de soluția proiectată, pe o porțiune din traseul conductei s-a impus adoptarea unei soluții tehnice de deviere a acestuia în vederea evitării unor zone în care traseul conductei traversa exploatări piscicole și păduri, soluția conducând în final atât la scurtarea traseului conductei cu cea, 6,4 km. cât și la simplificarea lucrărilor de construcții-montaj și în consecință la diminuarea cheltuielilor de execuție."
Lucrarea de investiții a fost recepționată la 08.12.2005 prin încheierea procesului verbal de recepție, iar din comisie au făcut parte și reprezentanți ai administrației locale. Odată cu recepționarea obiectivului realizat, el a fost inclus în proprietatea publică a statului fiindu-i aplicabile cu această dată prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998, modificată, aspect reținut de către instanța de fond dar nereținut de către Tribunalul Călărași.
Legea specială n materie, clasifică fapta de a executa o lucrare cu nerespectarea autorizației de construire, așa cum este situația în prezentul litigiu, ca fiind contravenție, conform prevederilor art. 26 (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, modificată. Această faptă se constată de organele de control ale consiliilor locale sau ale consiliului județean, se sancționează cu amendă și nu cu desființarea (ridicarea) construcției după cum s-a pronunțat instanța de apel iar conform art.31 din Legea nr.50/1991 "dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie n termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, ori finalizarea lucrărilor de construire a conductei pe teritoriul comunei s-a realizat în septembrie 2005, societatea recurenta nefiind sancționată contravențional.
Toate aceste aspecte nu au fost luate în considerare la pronunțarea deciziei recurate de către instanța de apel, aceasta nereținând că nesolicitarea unei noi autorizații de construire nu nseamnă că lucrarea s-a realizat în mod ilegal, întrucât recurenta a obținut din partea Consiliului Județean C, prealabil începerii executării lucrărilor, Certificatul de urbanism și Autorizația de construire pentru instalarea conductei.
Prin decizia pronunțată, instanța a reținut că, în "conformitate cu art. 1 din Legea nr. 33/1994, modificată, exproprierea pentru cauza de utilitate publică sau locală, se poate face după o dreaptă și prealabilă despăgubire", deși în accepțiunea actului normativ mai sus menționat nu există noțiunea de utilitate publică sau locală, există doar noțiunea deutilitate publică. În cazul de față nu s-a procedat la o expropriere pentru cauza de utilitate publică, așa cum greșit susține reclamanta i a reținut Tribunalul Călărași, întrucât terenul respectiv nu a fost scos definitiv din circuitul agricol ci doar temporar cu ocazia executării lucrărilor.
Declararea utilității publice se face numai după îndeplinirea unei proceduri speciale de declarare a unor lucrări ca fiind de interes național sau local, procedura care nu a fost îndeplinită de către stat.
Se arata că în cauză nu s-a făcut transferul dreptului de proprietate din patrimoniul persoanelor expropriate în patrimoniul expropriatorului, întrucât terenul are categoria de folosință arabil extravilan, poate fi folosit conform categoriei sale de folosința: aceea de teren arabil. Conducta de transport gaze e este îngropată subteran iar la terminarea lucrărilor acesta a fost adus la starea inițială pentru exploatarea lui agricolă, astfel că nu se cauzează nici un prejudiciu.
Despăgubirile plătite proprietarului, au fost stabilite în baza art. 91, din Legea gazelor nr.351/2004, modificată, nu au fost simbolice așa cum a reținut Tribunalul Călărași. În stabilirea cuantumului plătit proprietarului, s-a ținut cont de porțiunea afectată de lucrarea respectivă, cultura afectată ( la data realizării lucrării), valorile și tarifele agricole comunicate de organele specializate, aspecte reținute de către instanța de fond.
Se mai arată că Tribunalul Călărași nu a reținut că reclamanta-intimată nu a solicitat despăgubiri în baza dispozițiilor art. 91 din Legea gazelor nr.351/2004, modificată, aspect reținut de către instanța de fond.
Neînregistrarea noului proprietar, la Primăria nu este lipsită de relevanță, așa cum a reținut Tribunalul Călărași, întrucât Primăria a certificat în procesul verbal de constatare a pagubelor cauzate cu ocazia montării conductei de transport gaze faptul că, "persoanele sau asociațiile agricole păgubite, cât și suprafețele afectate incluse în tabel corespund cu cele din teren. "
Având n vedere amploarea lucrării și regimul de urgență în care a fost realizat obiectivul, responsabilitatea stabilirii proprietarilor sau deținătorilor de terenuri de pe traseul conductei, de la care urma să fie obținut acordul de principiu pentru executarea lucrărilor a revenit în zona Comunei, reprezentantului Primăriei.
Primăria, prin reprezentantul sau pe probleme de terenuri, a identificat și prezentat drept proprietar al terenului tarlaua 44, parcela 24 ce formează obiectul prezentului litigiu pe dl., acesta fiind nominalizat atât în procesul verbal de constatare, cât i în procesul verbal de evaluare (existente la dosar) cu o despăgubire de 313,60 lei, sumă achitată n luna februarie 2006, plată acceptată de proprietar fără obiecțiuni după cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și chiar potrivit recunoașterii reclamantei din cuprinsul cererii sale de chemare n judecată, în care se arată, că fostul proprietar a primit prin poștă această sumă de bani, însă nu ar fi avut cunoștința de ce i-au fost trimiși prin poștă la o dată când deja nu mai era proprietarul acestui teren.
Din declarația martorilor audiați și propuși de către reclamantă, a reieșit că toate persoanele afectate au fost despăgubite de către SA pentru pagubele aduse culturilor agricole, iar terenurile agricole afectate au fost aduse la starea inițială instalării conductei.
Hotărârea pronunțată de către instanța de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în considerentele motivării deciziei recurate, se precizează că "în baza art. 312 Cod de procedură civilă se apreciază apelul întemeiat", deși aceste prevederi se referă strict la calea de atac extraordinară a recursului.
În mod cu totul eronat s-a reținut în apel că au fost ncălcate prevederile art.51 din Legea gazelor nr.351/2004, întrucât dispozițiile invocate de către instanță se referă exclusiv la obligația persoanelor juridice de a deține autorizațiile necesare în vederea proiectării și execuției din punct de vedere tehnic, a normelor tehnice pe care instalațiile tehnologice de suprafață, stații de comprimare a gazelor e, conductele de transport al gazelor e aferente sistemelor de transport etc. trebuie să le respecte, în conformitate cu normativele în vigoare.
În conformitate cu prevederile art.6 din HG nr.334/2000, modificată, are ca obiect principal de activitate transportul, dispecerizarea, tranzitul internațional al gazelor e, cercetarea-proiectarea în domeniul transportului de gaze e iar, în conformitate cu prevederile art.8 din actul normativ sus menționat, este operatorul tehnic al Sistemul Național de Transport (), calitate în care răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiență economică și protecție a mediului înconjurător fiind licențiat în acest sens în condițiile legii, or, toate aceste aspecte nu au fost puse în discuție la instanța de fond sau de apel.
Prin pronunțarea deciziei nr.101A/03.06.2009, Tribunalul Călărași nu avut în vedere, în luarea hotărârii, regimul juridic al conductei de transport gaze e pentru alimentarea municipiului Oltenița, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Acest obiectiv de investiții, realizat în regim de urgență, parte componentă a al gazelor e aparține proprietății publice a statului astfel ca în conformitate cu prevederile art.11 (1) din Legea privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nr.213/1998, modificată, este inalienabilă, insesizabilă și imprescriptibilă, adică nu poate fi înstrăinată, supusă executării silite și asupra ei nu se pot constitui garanții reale și este de importanță strategică, conform art.23 alin.2 din Legea gazelor nr.351/2004, modificată, publicată în Of. nr.679/2004.
Prin introducerea drepturilor prevăzute la art.86 din Legea gazelor nr.351/2004, modificată, legiuitorul a instituit dreptul de uz și servitutea legală (pentru lucrări de realizare, reabilitare, retehnologizare, de exploatare și întreținere), "asupra terenurilor și a altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice in vecinătatea capacităților", în favoarea concesionarilor din sectorul gazelor e iar exercitarea acestora se face cu titlu gratuit și nu este condiționata de obținerea vreunui acord din partea proprietarilor de terenuri.
Instanța de apel face abstracție de prevederile art. 44 alin.1 teza a doua din Constituție, potrivit căruia "conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. 5, care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, "în condițiile legii organice".
Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea conferită de Constituție, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. (Decizia nr. 200 din 14 aprilie 2005 Curții Constituționale a României).
Curtea Constituțională a stabilit că legiuitorul poate aprecia, în funcție de nevoia reală a comunității, măsuri de limitare a exercițiului dreptului de proprietate. În această materie, legea română respectă exigențele impuse de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale deoarece Protocolul prevede că "orice ingerință adusă dreptului de proprietate trebuie să fie justificată de un caz de utilitate publică", ori, în speța de față, activitatea de transport a gazelor e este un serviciu public de interes național, iar gaze e, din care face parte și magistrala în cauză, face parte din proprietatea publică a statului.
Consideră, totodată, că, în stabilirea deciziei în prezentul litigiu, Tribunalul Călărași trebuia să aibă în vedere și motivațiile formulate de Curtea Constituțională în conținutul acelor Decizii referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor unor articole din Legea gazelor, nr. 351/2004, modificată, articole incidente în prezentul litigiu, așa cum sunt Decizia nr. 200/2005, Decizia nr. 230/2006 și Decizia nr. 98/2007.
în drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauză, curtea constată următoarele:
Cercetarea judecătorească în această faza procesuală nu va omite chestiunea de ordin procedural ce vizează încadrarea criticilor recurentei-pârâte în ipotezele normelor legale invocate de aceasta în mod formal în expunerea de motive a recursului.
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art.304 din Codul d e procedura civila și care concretizează aspecte reale de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata(pe aspecte de ordin procedural sau substanțial).
Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, exced analizei instanței de recurs.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității, atât pentru nemotivarea cererii de recurs (art.306 din Codul d e procedură civilă), cat si pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct.6 din Codul d procedură civilă.
Critica este nefondată.
Potrivit. art. 129 alin. 6 Codul d procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății iar în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 6 din actul normativ de referința, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Cele doua texte de lege constituie expresia principiului disponibilității și obligației instanței de se pronunța exclusiv asupra cererilor formulate de parți, nefiind permis judecătorului să extindă cercetarea sa și asupra unor lucruri cu care nu a fost investit.
Curtea face totodată precizarea că textul de lege invocat de recurentă are în vedere acele situații în care instanța procedează la soluționarea unei cauze, cu depășirea cadrului procesual stabilit prin acțiunile formulate de părțile din proces, în sensul că deși în mod evident nu se formulează anumite cereri, fără a fi legal investită, procedează la soluționarea acesteia, soluție care se oglindește deopotrivă în considerentele și în dispozitivul hotărârii.
Analiza mijloacelor arătate de reclamant în susținerea acțiunii sau de către pârât, în apărare, nu echivalează însă cu acordarea a ceea ce nu s-a cerut ci reprezintă expresia obligației ce revine instanței de motiva hotărârea, stabilită în art. 261 din Codul d procedură civilă și în art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretată aceasta prevedere în jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului - Cauza Burzo contra România. În aceasta cauză s-a reținut că instanța de recurs nu a procedat la un examen aprofundat și serios al motivelor reclamantului, conform exigențelor unui proces echitabil, existând o încălcare a dispozițiilor art. 6 al. 1 din Convenție. Chiar dacă, așa cum s-a evidențiat în cauza Ruiz Torija vs. Spania, instanță nu trebuie să expună considerentele respingerii fiecărui argument al unei părți, totuși ea nu este scutită să examineze temeinic și să răspundă principalelor motive invocate.
In speța de față, recurenta susține încălcarea prevederilor art. 129 alin. 6 din Codul d procedură civilă, invocând faptul că instanța de apel nu a fost investită cu soluționarea unui capăt de cerere prin care să se solicite de către reclamanta să se constate existența sau inexistența autorizației de construire pentru porțiunea de traseu modificată, or, fata de considerentele anterior expuse, susținerile acesteia nu pot fi apreciate ca fiind fondate.
Astfel, din verificarea considerentelor și dispozitivului deciziei civile recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi procedat la analiza și soluționarea ca atare unui capăt de cerere cu acest obiect.
Pe de alta parte, din verificarea cuprinsului acțiunii formulate de reclamantă, se constată că aceasta solicitat obligarea pârâtei la mutarea conductei de gaz care traversează terenul proprietate sa pe un alt traseu iar în subsidiar obligarea acesteia la plata de daune interese și că în susținerea acestei acțiuni, reclamanta invocat pe de parte, omisiunea pârâtei de a obține acordul său cu privire la efectuarea lucrărilor de edificare a conductei magistrale de gaz în subsolul terenului pe care îl dobândise prin cumpărare, în anul 2005 și lipsa oricărei despăgubiri, pentru prejudiciul pe care a susținut că l-a înregistrat ca urmare a edificării conductei, care traversează terenul său în diagonală iar pe de altă parte, faptul că, deși pârâta avea obligația de obține în prealabil autorizație de construire legala și de a depune toate diligentele necesare pentru obținerea situației juridice a terenului pe care urma sa amplaseze conductă, nu respectat aceasta obligație care i-ar fi revenit conform prevederilor art. 2,3 și 7 din Legea nr. 50/1991 și art. 51 și 91 din legea nr. 351/2004.
Așa fiind, față de petitul explicit al acțiunii civile cu care a fost sesizată prima instanța și al limitelor în care aceasta acțiune a fost soluționata în apel, nu se poate reține în mod fondat incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul d procedură civilă, analiza argumentelor prezentate de reclamanta în susținerea acțiunii formulate, care au fost reiterate în apel, în cadrul deciziei civile recurate și aprecierea caracterului fondat al acestora, fiind conformă exigentelor impuse de textele de lege anterior citate.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 din Codul d procedură civilă.
Critica este nefondată.
C de-al optulea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, în cauza de față, nu s-a pus problema existenței unui act juridic civil, unilateral sau bilateral, care să fi ridicat probleme de interpretare, criticile formulate de recurentă în susținerea acestui motiv de recurs, vizând pe de parte, modul de interpretare și apreciere probatoriului -analiză care nu poate fi făcută în cadrul restrictiv impus de art. 304 pct. 1- 9 din Codul d procedură civilă, prevederile art. 304 pct. 10 și 11 fiind abrogate în mod expres prin prevederile cuprinse în art. 1 pct. 49 din legea nr. 219/2005 și respectiv în art. 1 pct. 112. din OUG 138/2000 aprobata prin legea nr. 219/2005 iar pe de altă parte, aplicarea în cauză prevederilor art. 26 lit. b și art. 31 din legea nr. 50/1991, aspect ce poate fi analizat doar din perspectiva motivului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă.
În ceea ce privește critica vizând aplicarea greșita în cauza prevederilor înscrise în art. 26 lit.b și art. 31 din legea nr. 50/1991.
Critica este nefondată.
Potrivit art. 51 lit. legea nr. 351/2004, persoanele juridice au obligația de a deține autorizațiile necesare în vederea proiectării și execuției pentru conductele de transport al gazelor e și stații de comprimare aferente sistemelor de transport/ iar în conformitate cu prevederile art. 2 din legea nr. 50/1991, autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
De asemenea, art. 3 lit. c din același act normativ, stabilește că lucrările de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Aceste texte de lege stabilesc în mod expres obligația pentru beneficiarul lucrărilor de construire a conductelor de transport al gazelor e, de a obține, prealabil începerii oricăror lucrări de execuție, autorizație de construire.
Așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, deși recurenta pârâtă, la momentul începerii edificării conductei de gaz solicitat și obținut documentația stabilită de lege, inclusiv autorizație de construire, acesta nu a respectat limitele și traseul astfel stabilite și aprobate în condițiile legii, ci, așa cum arată în chiar cererea de recurs, pentru rațiuni de ordin tehnic, economic și de siguranță, pe care le-a apreciat ca atare recurenta, schimbat în mod unilateral traseul conductei, ajungându-se ca aceasta să traverseze terenul proprietatea reclamantei.
Se mai reține că pentru amplasa conducta pe acest ultim traseu, pârâta nu a obținut nouă autorizație de construire nici până în prezent, deși, avea această obligație, potrivit art. 7 alin. 15 din legea nr. 50/1991 republicata și modificată.Potrivit acestui text de lege în situația în care în timpul execuției lucrărilor, și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire, survin modificări de temă privind construcția autorizată, care conduc la necesitatea modificării acesteia, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație, potrivit legii.
În cauză, eclamanta și-a configurat exercițiul dreptului de acces la instanța de judecată, în scopul valorificării pretenției sale concrete, deduse din calitatea sa de proprietar al terenului al cărui subsol este traversat de aceasta conductă, solicitând aducerea acestui imobil la starea anterioară efectuării asupra sa a unor lucrări de construcție fără autorizație iar în subsidiar despăgubirea sa pentru prejudiciul astfel înregistrat.
Obligația de desființare a lucrărilor neautorizate ca și cererea subsidiară de despăgubiri, este întemeiată pe săvârșirea unei fapte culpabile a recurentei - de edifica o conductă magistrală de gaz, în condițiile sus amintite, respectiv fără autorizație de construire și fără acordul reclamantei.
Prin urmare, împrejurarea că pentru săvârșirea acestei fapte în sarcina recurentei s-ar putea stabili și o răspundere contravențională, nu este de natură să creeze în persoana reclamantei un fine de neprimire al acțiunii de față, în sensul excluderii posibilității angajării răspunderii civile a acesteia, câta vreme, ceea ce se urmărește pe această cale este repararea prejudiciului pretins a fi fost suferit de reclamantă iar nu pedepsirea în condițiile stabilite de legislația specială, unei fapte apreciată de lege ca fiind contravenție.
Aceasta este de altminteri, opinia adoptată în mod unitar în practica și doctrină, fiind unanim acceptată posibilitatea formulării unei acțiuni civile care să aibă ca temei repararea unui prejudiciu produs prin săvârșirea unei fapte care, în condițiile stabilite de legislația speciala poate fi sancționată ca fiind infracțiune sau contravenție, acțiune care poate fi exercitată fie anterior, fie concomitent fie ulterior celei penale sau contravenționale.
Așa fiind, de vreme ce recurenta a optat să nu se conformeze obligației legale ce ii revenea de obține autorizație de construire, pentru actualul traseu al conductei, deși aceasta era obligatorie și premergătoare efectuării oricăror lucrări de asemenea natură, aceasta nu poate invoca cu deplin temei, omisiunea autorităților cu atribuții legale în această materie, de sancționa contravențional ca reprezentând cauză care ar fi de natură să excludă angajarea răspunderii sale potrivit dreptului civil.
Pe de alta parte, textele de lege care reglementează dreptul la acțiune al reclamantei, nu stabilesc un termen special înăuntrul căruia acesta trebuie sa exercite dreptul sau la acțiune, situație în care, sunt pe deplin aplicabile prevederile legale înscrise în art. 3 Decretul 167/1958 - 3 ani de la data când reclamantul a luat cunoștință de faptă, astfel că eventuală constatare a împlinirii termenului de prescripție pentru răspunderea contravențională, nu poate produce efecte și sub aspectul prescripției dreptului la acțiunea dedusă pe aceasta cale judecații.
În același timp, potrivit art. 480 din Codul civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege iar în conformitate cu prevederile art. 481 din Codul civil, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În speță, la momentul edificării conductei de gaz, reclamanta avea calitatea de proprietar al terenului traversat de aceasta conductă, dreptul său fiind înscris în cartea funciară, încă din data de 19.05.2005, ceea ce îl făcea opozabil tuturor celorlalte subiecte de drept, în conformitate cu prevederile art. 25 din legea nr. 7/1996, așadar inclusiv pârâtei, iar pârâta nu a probat că anterior edificării lucrării, solicitat și obținut acordul proprietarului terenului de edifica în subsolul terenului său conducta de gaz și nici că ar fi achitat reclamantei vreo despăgubire.
În acest sens, curtea are în vedere chiar răspunsurile recurentei pârâte la interogatoriul ce i-a fost administrat în prima instanța, potrivit cu care, aceasta cunoștea că avea obligația de a obține acordul deținătorilor de terenuri pentru construcția obiectivului, aceasta constituind condiție la obținerea autorizației de construire iar contractul privind realizarea conductei fost perfectat la data de 05.09.2005 - fila 405 dosar fond, așadar ulterior dobândirii de către reclamanta dreptului de proprietate asupra terenului asupra căruia s-a executat conducta de gaz.
Împrejurarea că demersurile pentru obținerea autorizației de construire au fost efectuate anterior dobândirii de către reclamanta dreptului de proprietate asupra terenului nu poate reprezenta cauza exoneratoare de răspundere pentru recurenta pârâta, câta vreme ceea ce se imputa acesteia nu este faptul ca la momentul obținerii autorizației de construire nu ar fi respectat obligațiile care ii reveneau potrivit legii ci faptul că după obținerea acestei autorizații, procedat unilateral la modificarea traseului anterior aprobat, fără obține noua autorizație de construire și nici acordul reclamantei.
Deși în cauză nu a fost urmata procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publică, reclamanta păstrându-și calitatea de proprietar al terenului, în mod corect reținut instanța de apel că în cauză, prin edificarea conductei de gaz în subsolul terenului proprietatea reclamantei aceasta din urmă a înregistrat un prejudiciu, care se impune a fi reparat.
Intr-adevăr, potrivit art. 96 lit. din Legea nr. 351/2004, pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor e se interzice terților-care în aceasta materie sunt reprezentați de toate persoanele care nu dețin un drept asupra conductei de gaz, să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze iar art. 90 și 93 din același act normativ, stabilesc în favoarea concesionarilor din sectorul gazelor e beneficiază, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de un drept de uz și de servitute legală, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, drepturi care se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, pe perioada efectuării unor astfel de lucrări.
Este adevărat că aceste drepturi se în temeiul legii, însă nu se poate face abstracție de faptul că ele au natura unor adevărate sarcini care apasă asupra terenului traversat de astfel de conductă, pe toata durata de existență acesteia și nici de aspectele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii, în sensul că scopul achiziționării acestui teren fost acela al edificării unei case de locuit, că în prezent terenul a fost inclus de către autoritățile publice locale într-o zonă propusă pentru edificarea de locuințe, fiind inclus în PUZ-ul comunei, astfel că nu se poate reține ca fiind fondată susținerea recurentei pârâte în sensul că prin edificarea în această modalitate conductei, reclamanta intimata nu ar fi suferit nici un prejudiciu, întemeiată pe faptul că atât la momentul edificării conductei cât și în prezent, terenul are categoria de folosință arabil extravilan.
Deși drepturile sus amintite, se în măsura în care la edificarea conductelor magistrale de gaz sunt respectate întocmai cerințele legii, or, în speță, lucrările realizate de recurenta pârâta nu au fost autorizate în condițiile legii și s-au efectuat fără acordul reclamantei, odată edificată conducta de gaz, este evident că orice demersuri, care ar avea ca scop scoaterea din circuitul agricol al terenului în cauză, nu ar putea fi soluționate decât prin raportare la actuala stare de fapt terenului și la limitările aduse dreptului de uza și folosi acest teren, inclusiv sub aspectul posibilității de a edifica construcții care să depășească limitele de siguranță impuse de existența fizică conductei în subsolul terenului și la necesitatea protejării acestui obiectiv, impusă de interesul public.
Pe de altă parte, faptul că anterior finalizării lucrărilor de edificare a conductei de gaz, recurenta pârâta ar fi expediat prin mandat poștal o anumită sumă de bani, către fostul proprietar la terenului - aspect apreciat ca nedovedit de către instanța de apel, și care nu poate face obiectul cenzurii în cadrul restrictiv al recursului, nefiind posibila reaprecierea probelor - fără ca anterior acestui moment, recurenta pârâta să procedeze la verificarea cuprinsului cărților funciare deschise pentru terenul în cauză, în mod corect a fost apreciată de tribunal ca nefiind de natură să înlăture caracterul culpabil al conduitei recurentei.
Omisiunea reclamantei de aduce la cunoștința autorității publice locale cu atribuții în materie fiscală, dobândirea de către aceasta dreptului de proprietate asupra terenului și de a-și deschide rol fiscal, nu putea de natură să facă inoperantă opozabilitatea ope legis, acestui drept, atât față de recurentă cât și față de orice alt terț, născută din înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Așa fiind, faptul că recurenta procedat la solicitarea unor relații cu privire la titularii dreptului de proprietate de la Primăria, iar aceasta autoritate i-a comunicat datele pe care le deținea cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, nu putea fi de natură să înlăture obligația recurentei pârâte de a avea conduita prudentă și diligentă, care i-ar fi impus efectuarea unor verificări complete și în concordanță cu dispozițiile legale care reglementează formele de publicitate imobiliară, mai ales în situația dată, când se proceda la realizarea conductei pe un traseu neautorizat în prealabil.
Nu poate fi apreciată ca fondată nici susținerea recurentei în sensul că în mod greșit nu s-a reținut în apel, faptul că reclamanta nu a solicitat despăgubiri în condițiile stabilite de art. 91 din Legea nr. 351/2004.
În acest sens, curtea reține că în cauză, temeiul acțiunii reclamantei rezidă din însăși edificarea conductei de gaz, pe terenul său, fără respectarea obligației de a obține autorizație de construire în condițiile legii și fără acordul proprietarului, prin urmare, indicarea de către aceasta în cuprinsul acțiunii a acestui text de lege nu putea fi de natură să înlăture posibilitatea instanțelor de fond de verifica incidența în cauză atât a acestei dispoziții legale cât și celorlalte temeiuri de drept, pe care s-a întemeiat acțiunea introductivă. Mai mult, verificând conținutul cererii existente la fila 521 dosar fond, cerere care a fost primită ca atare la dosar, fără opunerea părților adverse, așadar investind legal prima instanța, se constată că în cuprinsul acesteia, reclamanta precizat că în cazul în care conducta nu va putea fi mutată, solicită,daunele interese cuprinzând valoarea de circulație a terenului așa cum a fost stabilita de către expertul ".
În raport de prevederile art. 129 alin. 6 din Codul d procedură civilă, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, nici depășit, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de reclamant nu leagă instanța, care este datoare să determine cadrul procesual exact.
Pe de altă parte, art. 91 din legea nr. 351/2004 are în vedere prejudiciile suferite de proprietarii terenurilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor e, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, or, dacă potrivit legii speciale este admisibilă acțiune prin care se urmărește repararea unor atare prejudicii, a fortiori, nu se poate nega dreptul de acces la instanța în cazul prejudiciilor înregistrate ca urmare atingerilor aduse dreptului de proprietate, ca urmare însăși edificării, fără respectarea cerințelor legale unei astfel de capacități, cu atât mai mult cu cât în legea nr.351/2004, nu se regăsește nici dispoziție derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este inadmisibilă astfel de acțiune.
soluție contrara ar conduce la încălcarea atât a prevederilor art. 44 alin. 5 și 6 din Constituția României, care stabilesc în mod expres că pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității. Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție cât și a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana Drepturilor Omului
În ceea ce privește critica vizând greșita aplicare în cauza prevederilor art. 312 din Codul d procedură civilă, de către instanța de apel.
În conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se declară nule "numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții, o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
Din verificarea considerentelor expuse în decizia recurată, Curtea constată că tribunalul a făcut mențiunea că apreciază apelul ca fiind fondat prin raportare la prevederile art. 312 din Codul d procedură civilă.
Este adevărat că acest text de lege nu era incident în materia apelului, cale de atac cu care tribunalul fusese legal investit, însă, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 105 alin. 2 din Codul d procedură civilă, recurenta trebuie să justifice înregistrarea unei vătămări care să îi fi fost produsă prin inserarea acestei dispoziții legale în cadrul considerentelor deciziei recurate.
Analizând din această perspectivă susținerile recurentei,curtea reține în cuprinsul aceleiași decizii, se menționează că apelul este admis conform art. 296 din Codul d procedură civilă iar în cadrul considerentelor, care au stat ca temei al admiterii căii de atac, instanța de apel a reținut, în raport de situația de fapt rezultată din aprecierea probatoriului, că în cauză au fost încălcate prevederile art. 480 din Codul civil, cele ale art. 51 și 91 din legea nr. 351/2004 și art. 1 din legea nr. 33/1994 ca și prevederile art. 2 din legea nr. 50/1991.
În același timp, prevederile art. 312 din Codul d procedură civilă, stabilesc din perspectiva procedurală, soluțiile care pot fi pronunțate în urma soluționării căii de atac a recursului, fără că aceasta dispoziție legală să constituie chiar temeiul adoptării unei anumite soluții - motivele de recurs fiind expres stabilite în art. 304 din Codul d procedură civilă.
Față de aceste constatări, câtă vreme pe de o parte, temeiul admiterii apelului a fost reprezentat de constatarea, în această cale de atac devolutivă încălcării obligațiilor legale ce reveneau apelantei în temeiul textelor de lege expres menționate iar pe de altă parte, în cadrul acelorași considerente se menționează ca apelul este admis în temeiul prevederilor art. 296 din Codul d procedură civilă, curtea va reține că deși prevederile art. 312 din Codul d procedură civilă, nu își găseau aplicabilitate în cauză, inserarea acestui text de lege reprezintă mai degrabă greșeală materială, care poate fi remediată în condițiile art. 281 din Codul d procedură civilă și oricum nu poate fi apreciată ca fiind de natură a- produce recurentei vătămare, prin raportare la dispozițiile înscrise în art. 261 din Codul d procedură civilă.
În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită în cauză de către instanța de apel prevederilor înscrise în art. 44 alin. 1 teza doua și art. 136 alin. 5 din Constituție și fără se avea în vedere regimul juridic al conductei de transport gaze
Critica este parțial fondată.
Astfel, deși prevederile înscrise în art. 44 alin. 1 din Constituție, stabilesc posibilitatea impunerii sau menținerii unor limitări ale exercitării atributelor dreptului de proprietate, inclusiv sub forma dreptului autorităților publice de folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, pentru efectuarea unor lucrări de interes general, aceste limitări nu pot fi analizate decât în strictă corelație cu prevederile înscrise în art. 44 alin.3 și 5 din Constituție, care consacră obligația acestor autorități de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.
Având în vedere natura și scopul edificării conductei a cărei mutare se solicită prin acțiunea introductivă, care este destinată să servească unui interes general - alimentarea cu gaz municipiului Oltenița, faptul că acest obiectiv de investiții este în prezent funcțional, fiind parte componentă sistemului național de transport al gazelor e, proprietate publică, de importanță strategică-conform art. 23 alin. 2 din legea nr. 351/2004, curtea apreciază că în cauză, prin raportare la aceste considerente, instanța de apel, nu stabilit în mod complet situația de fapt.
Se constată în acest sens că proba cu expertiza tehnică administrata în cauza nu răspunde unor obiective importante în soluționarea cauzei cum ar fi împrejurarea dacă în raport de situația actuală, creată prin deturnarea traseului conductei de la coordonatele în care aceasta construcție fost autorizată, în condițiile legii, pe actualul traseu, care afectează nu numai terenul proprietatea reclamantei ci și alte proprietăți, pe distanta de 6,4 km, există soluție rezonabilă prin care să se poată proceda la dezafectarea chiar temporară a acesteia, impusă de mutarea acestuia, daca este posibilă mutarea conductei, prin raportare la considerentele de siguranță invocate de recurenta pârâta în justificarea nerespectării traseului inițial, care sunt consecințele concrete ale mutării conductei, în condițiile în care aceasta vizează exclusiv porțiunea care traversează terenul reclamantei, daca în prezent terenul proprietatea reclamantei face sau nu parte din perimetrul construibil, fiind inclus în PUZ-ul localității.
În raport de aceste considerente, având în vedere și faptul că potrivit art. 305 Cod procedură civilă efectuarea unui supliment la raportul de expertiză este inadmisibilă în această fază procesuală, Curtea urmează ca, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Călărași, care va proceda la suplimentarea probatoriului în sensul celor anterior menționate iar față de cuprinsul cererii de apel, în cadrul căreia, reclamanta precizat în mod expres că în ceea ce privește fondul cauzei, menține toate solicitările din cererea de chemare în judecata precizata și modificată, așadar inclusiv în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata despăgubirilor - și de constatările ce vor fi făcute ca urmare a suplimentarii probatoriului și la analiza cererii subsidiare, precizată și modificată, formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă Societatea Națională de Transport Gaze "" SA M - Sucursala de transport gaze e M, împotriva deciziei civile nr. 101 din 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secție Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți Consiliul Județean C, SC "" SA P, Primăria comunei prin Primar, Agenția Națională pentru Resurse Minerale.
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
MARI
GREFIER,
Red.
./
2ex./03.12.2009
C-Gh.;
Jud.Oltenița-
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie, Ionelia Drăgan
