Obligație de a face. Decizia 1524/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1524/

Ședința publică din 6 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în,-, jud. M, împotriva deciziei civile nr. 114 din 07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă SC SA, consilier juridic, lipsă reclamanții intimați Orașul prin primar și Consiliul local.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de lege și este scutit de la plata taxei de timbru.

Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegația de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

CURTEA DE APEL

Prin sentința civilă nr.792 din 23 iunie 2008 Judecătoriei Sighișoaraa admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul local, ridicată de instanță din oficiu; a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Consiliul local, în contradictoriu cu pârâta SC" "SA; a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul Orașul prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC""SA; a obligat pârâta să predea intervenientei, pe bază de protocol, următoarele terenuri:

terenul nr.3, în suprafață de 708,81 mp

terenul aferent nr.11, în suprafață de 720,21 mp

terenul aferent nr.24, în suprafață de 738,29 mp

terenul aferent nr.45, în suprafață de 1284 mp

terenul aferent nr.58, în suprafață de 542,93 mp

terenul aferent nr.61, în suprafață de 1406,85 mp

terenul aferent nr.62, în suprafață de 604,92 mp

terenul aferent nr.63, în suprafață de 800,23 mp

terenul aferent nr.65, în suprafață de 1043,41 mp

terenul aferent nr.22/A, în suprafață de 412,54 mp

terenul aferent nr.48, în suprafață de 869,85 mp

terenul aferent nr.69, în suprafață de 530,56 mp

terenul aferent nr.76, în suprafață de 578,16 mp

terenul aferent nr.70, în suprafață de 2433,03 mp

terenul aferent nr.71, în suprafață de 1044,71 mp

p. terenul aferent nr.77, în suprafață de 678,16 mp

terenul aferent nr.18, în suprafață de 1193,70 mp

terenul aferent nr.38, în suprafață de 991,15 mp

terenul aferent nr.39, în suprafață de 831,07 mp

terenul aferent nr.40/A, în suprafață de 1120,46 mp

terenul aferent Barului, în suprafață de 762 mp

terenul aferent terasei, în suprafață de 226 mp

fără cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii s-a reținut că în cauză sunt incidente prevederile HG 834/1991 modificată prin HG nr.468/1998.

Terenurile aflate în patrimoniul pârâtei SC""SA necesare desfășurării activității au fost determinate de ministerul d e resort, prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria -.

Pentru terenurile arătate nu s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate și aceste terenuri au devenit disponibilizate și aparțin proprietății private a Orașului.

În baza dispozițiilor art.4 din actul normativ mai sus arătat aceste terenuri trebuiau predate pe bază de protocol reclamantului, în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, adică 09.11.1998.

Prin decizia civilă nr.114 din 7 mai 2009 Tribunalului Mureșs -a admis apelul declarat de pârâta SC" "SA, împotriva sentinței civile nr.792 din 23 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr-; s-a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâta să predea intervenientei pe bază de protocol, următoarele terenuri:

-terenul aferent nr.65, în suprafață de 1043,41 mp;

- terenul aferent nr.39, în suprafață de 831,07 mp;

- terenul aferent nr.40/A, în suprafață de 1120,46 mp;

- terenul aferent Barului, în suprafață de 762 mp;

- terenul aferent nr.69, în suprafață de 530,56 mp

- terenul nr.71, în suprafață de 1044,71 mp;

- terenul aferent nr.22/A, în suprafață de 412,54 mp;

- terenul aferent nr.58, în suprafață de 542,93 mp;

- terenul aferent nr.45, în suprafață de 1284 mp;

- terenul aferent nr.38, în suprafață de 991,15 mp;

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că în mod corect s-a reținut incidența prevederilor HG nr.834/1991 modificată prin HG nr.468/1998 iar apelanta nu a probat dobândirea dreptului de proprietate decât pentru imobilul redat în cuprinsul certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Totuși pentru unele terenuri situația juridică este diferită decât cea avută în vedere de prima instanță, existând decizii emise în temeiul Legii nr.10/2001 prin care s-a dispus restituirea în natură a unor terenuri, hotărâri judecătorești și alte titluri - contract de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâta SC""SA, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii formulate de reclamantă.

În drept s-au invocat prevederile art.304 pct.9 pr.civ.

În motivarea cererii pârâta a arătat că există două certificate de atestare a dreptului de proprietate - seria - nr.0569 din 11.07.1997 și seria - nr.0641 din 9.11.1998.

Terenurile care fac obiectul prezentului litigiu nu sunt cuprinse în niciunul dintre cele două certificate, provenind din naționalizare și fiind revendicabile, referitor la acestea Ministerul Turismului comunicând prin adresa nr.3/571/11.05.1998, că pentru activele aparținând proprietății private aflate în situații de revendicare sau revendicabile Ministerul Turismului nu va elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului până la clarificarea situației juridice a terenului.

Hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel sunt date cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art.32 ind.1 din OUG nr.87/1997 care stabilește că "societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat, vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic După clarificarea regimului lor juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului sau a unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizatepe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă pentru perioada maximă prevăzută de lege. Terenurile clasificate ca aparținând domeniului privat al statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz pot fi concesionate în condițiile prevăzute mai sus, închiriate sau oferite societății comerciale spre a fi cumpărate".

Pe cale de consecință, punerea în executare a hotărârii atacate, obligarea de a preda aceste terenuri încalcă drepturile pârâtei conferite de acest text de lege, potrivit cărora terenurile rămân în folosința pârâtei, urmând ca după clarificarea situației juridice să fie concesionate, închiriate sau cumpărate.

Prin concluziile scrise depuse Unitatea Administrativ-teritorială Orașul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că terenurile în cauză nu au fost cuprinse în certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Intimatul respectă dispozițiile art. 32 ind.1 din OUG nr.87/1997. Vor lăsa în continuare aceste terenuri în folosința recurentei, doar că acestea trebuie să intre în legalitate, prin încheierea unui contract locativ.

Textul de lege invocat în recurs nu înlătură aplicarea dispozițiilor art.834/1991 modificat.

Din contră, acest act normativ dispune fără putință de altă interpretare procedura de urmat pentru terenurile care nu sunt cuprinse în certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate instanța constată că recursul declarat este nefondat din următoarele considerente:

Însăși prin cererea de recurs recurenta pârâtă recunoaște că terenurile care fac obiectul prezentului litigiu nu sunt cuprinse în niciunul din cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.0569 din 11.07.1997 și seria - nr.0641 din 09.11.1998.

Recurenta nu a probat în vreun fel dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din litigiu iar potrivit art.4 din HG nr.834/1991 modificată, terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art.1 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau județelor.

Prin urmare, regimul juridic actual al terenurilor se determină prin aceea că sunt terenuri disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art.1 din HG nr.834/1991 modificată, unitatea administrativă locală a dobândit dreptul de proprietate prin lege, conform art.645 cod civil și nu s-a făcut dovada că ar fi fost restituite foștilor proprietari.

În momentul de față terenurile aparțin proprietății private a unităților administrativ-teritoriale locale, și nu au fost determinate de ministerul d e resort ca fiind necesare desfășurării activității societății comerciale prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, sunt aplicabile prevederile aliniatului ultim din art.32 ind.1 din OUG nr.87/1997, care prevede că terenurile clasificate ca aparținând domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale după caz pot fi concesionate, închiriate sau oferite societății comerciale spre a fi cumpărate.

Rezultă că textul de lege invocat, art.32 ind.1 din OUG nr.87/1997, nu înlătură aplicarea dispozițiilor HG nr.834/1991 modificată, și acest act normativ dispune procedura de urmat pentru terenurile care nu au fost determinate de ministerul d e resort ca fiind necesare desfășurării obiectului de activitate a societății comerciale, respectiv predarea acestora pe bază de protocol.

Așadar, nefiind incident motivul de recurs invocat în cauză, ținând seama și de prevederile art.312 pr.civ. urmează să se respingă recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC""SA cu sediul în -, județul M, împotriva deciziei civile nr.114 din 7 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 octombrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI

GREFIER

Red.Sz.

Tehnored.

5 exp.

14.10.2009.

Jud.fond:

Jud.apel.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1524/2009. Curtea de Apel Tg Mures