Obligație de a face. Decizia 1568/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1568/R/2008

Ședința publică din data de 11 iulie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Ionescu

JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Alina Rodina Traian Dârjan

- -

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta -. 2000 SRL împotriva ordonanței președințiale nr. 254 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâții G și având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâților intimați, avocat, lipsă fiind reprezentantul reclamantei recurente și pârâții intimați.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâților intimați, avocat solicită amânarea cauzei pentru un nou termen de judecată având în vedere că nu le-a fost comunicată sentința atacată cu recurs.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanților intimați și pune în discuție excepția privind competența de soluționare a cererii în primă instanță având în vedere obiectul cererii de ordonanță președințială.

Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea acestei excepții, precizând însă, că, competența de soluționare a cauzei ar aparține Tribunalului Cluj.

Instanța, deliberând, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1.101/117 din 17 martie 2008 la Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta 2000 C-N, i-a chemat în judecată pe pârâții G și soția, solicitând instanței ca pe calea ordonanței președințiale, să dispună sistarea provizorie a lucrărilor la construcție, până la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 548 din 28 martie 2008 Tribunalului Cluj, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și transpunerea acesteia pentru competentă soluționare la secția civilă a aceluiași tribunal.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, se află înregistrată cauza cu nr-, cu termen de judecată la data de 17.04.2008.

Cauza a fost reînregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj, secția civilă, care prin ordonanța președințială nr. 254 din 8 mai 2008, respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta 2000 C-N, în contradictoriu cu pârâții G și.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a introdus la Tribunalul Cluj, secția civilă, acțiunea înregistrată sub nr-, prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții, stabilirea liniei de hotar, recunoașterea dreptului de proprietate și demolarea gardului, iar pe rolul secției de contencios administrativ, o acțiune având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 424/2007, emisă pe seama pârâților și suspendarea acesteia, înregistrată sub nr-.

În cazul de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 Cod.pr.civ. deoarece în dosarul nr- nu s-a solicitat sistarea lucrărilor de construcții, astfel că prin cererea formulată s-ar ajunge să se dea o hotărâre prin stabilirea sistării lucrărilor cu titlu definitiv, în condițiile în care există și o cerere de suspendare în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar art. 14 alin. 6 din aceeași lege interzice introducerea mai multor cereri de suspendare.

Deși s-a invocat o pagubă iminentă, aceasta nu a fost demonstrată, deoarece atât reclamanta cât și pârâții, au invocat dreptul de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren și au specificat faptul că acesta este întabulat în cartea funciară pe numele lor.

Față de stadiul în care lucrările au fost efectuate, de asemenea nu se poate justifica cerința urgenței, întrucât lucrările sunt aproape terminate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, arătând că noua parcelare cadastrală pe care pârâții au efectuat-o în 12.10.2007, este efectuată în detrimentul subscrisei. O nouă parcelare și cadastrare se poate realiza numai cu acordul tuturor vecinilor, pentru a se putea realiza corect noua încadastrare, care în cazul subscrisei s-a efectuat dinspre C-N, înspre.

Terenul în suprafață de 2.821 mp nu este liber, iar o nouă translatare a proprietății se poate realiza exclusiv prin acordurile notariale ale vecinilor.

Urgența măsurii reiese din conjunctura că pârâții au obținut în anul 2007 autorizația de construire pentru blocuri, pe terenul subscrisei, iar acest lucru este deosebit de prejudiciabil pentru subscrisă.

Pârâtul și soția au obținut autorizația de construire și parcări la blocurile pe care le vor dezvolta, însă aceste parcări se regăsesc pe terenul subscrisei, în -ul pârâților se observă parcările situate pe terenul subscrisei, fapt ce o prejudiciază enorm, subscrisa neputând folosi nicicum terenul deținut legal.

La data de 16 iunie 2008, reclamanta-recurentă a depus la dosar 4, o cerere de preschimbare a termenului de judecată.

Intimații G și prin întâmpinare depusă la dosar 13-16, au solicitat respingerea cererii recurentei de preschimbare a termenului de judecată.

Prin încheierea camerei de consiliu din 4 iulie 2008, Curtea de Apel Cluja admis cererea recurentei și a preschimbat primul termen de judecată fixat pentru soluționarea recursului declarat împotriva ordonanței președințiale nr. 254/2008 a Tribunalului Cluj, fixând termen de judecată pentru data de 11 iulie 2008, orele 900, sala 135.

Examinând recursul reclamantei, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- din 17 martie 2008 la Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta 2000 C-N, i-a chemat în judecată pe pârâții G și soția, solicitând instanței ca pe calea ordonanței președințiale, să dispună sistarea provizorie a continuării lucrărilor la construcție, până la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Dacă reclamanta nu ar invoca urgența și neprejudecarea fondului, ci ar formula petitul cererii de ordonanță președințială pe calea unei acțiuni de drept comun, obiectul acesteia l-ar constitui obligația de a face, neevaluabilă în bani, iar competența de soluționare a ei ar aparține judecătoriei, în temeiul art. 1 pct. 1 Cod.pr.civ.

Conform art. 581 alin. (2) Cod.pr.civ. cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.

Prima instanță și-a verificat și stabilit greșit competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială, raportându-se la o altă acțiune intentată de reclamantă împotriva pârâților, înregistrată sub nr-, având ca obiect stabilirea liniei de hotar, recunoașterea dreptului de proprietate și demolarea gardului, neînțelegând că " fondul dreptului " de care vorbește art. 581 alin. (2) Cod.pr.civ. se referă la ipoteza în care se introduce sau s-ar putea introduce o acțiune de drept comun având ca obiect obligația de a face, respectiv de sistare a lucrărilor de construcție de către pârâtă, pe timp nelimitat.

În această situație, la termenul din 11 iulie 2008, în baza art. 137 alin. (1), art. 159 pct. 2, art. 304 pct. 3, art. 306 alin. (2) și art. 312 alin (1), (2), (3) și (6) Cod.pr.civ. se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței, care va fi casată și se va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță, la Judecătoria Cluj -

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta 2000 împotriva ordonanței președințiale nr. 254 din 8.05.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Cluj -

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11.07.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Alina Rodina Traian Dârjan

- - - - - -

pentru GREFIER,

- -

plecată în semnează grefier șef secție civilă.

RED.

DACT. 5.EX./11.07.2008.

JUD. FOND..

Președinte:Ana Ionescu
Judecători:Ana Ionescu, Alina Rodina Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1568/2008. Curtea de Apel Cluj