Obligație de a face. Decizia 1580/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1315/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1580
Ședința publică de la 17 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de recurenții - pârâți, -, împotriva deciziei civile nr. 206/A/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți,.
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 17.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 B sub nr.3865/303/14.05.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților să demoleze gardul despărțitor dintre proprietățile părților, pentru a se asigura servitutea de trecere, în forma, pozițiile și dimensiunile stabilite prin raportul de expertiză omologat de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin decizia civilă nr.922/21.05.2007, cu cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că, după 6 ani de procese în care au învederat că terenul pe care îl au este înfundat, au obținut recunoașterea dreptului de stabilire a unei servituți de trecere potrivit deciziei civile nr.922/21.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, prin care a fost omologat raportul de expertiză efectuat de. Accesul a fost stabilit de către expert și este conturat pe schiță de punctele A,B,C,5,4,
Au precizat reclamanții că în pronunțarea hotărârii instanța urmează să țină seama de dimensiunile căii de acces, astfel cum au fost determinate de expertul, aceasta având o suprafață totală de 20,56 mp. (4 mp. x 2,98 mp. + 2,19 mp.) = 20,56 mp. din care o parte din lățimea totală, adică suprafața de 2,19 mp. intră în proprietatea Cimitirului Uman. În consecință, au arătat reclamanți că, practic, posibilitatea de a ajunge la terenul din spate este de a pătrunde prin terenul soților, pe o lățime de 5,14 mp. având în vedere că suprafața de 2,19 mp. indicată în schiță, reprezintă proprietatea cimitirului.
În drept, s-au invocat prevederile art.1070 și următoarele Cod civil.
La data de 02.06.2008, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâții au arătat că prin decizia civilă nr.922/2007 nu s-a creat o servitute de trecere pe proprietatea lor și în mod tendențios susțin reclamanții că singura posibilitate de a ajunge la teren este aceea de a trece pe proprietatea vecinilor. Hotărârea judecătorească de care se folosesc reclamanții este o manifestare ambițioasă, care menține o stare de tensiune cu ajutorul unor judecători "mai presus de lege", astfel că nu sunt obligați să asigure acestora servitute de trecere cu ignorarea convenției nr.4260/2000.
Au menționat pârâții că prin convenția pe care au încheiat-o cu reclamanții, cu nr.4260/2000, s-au reglementat situațiile cu privire la terenurile părților, astfel încât convenția trebuie să fie respectată de către toți, gardul fiind edificat numai pe cheltuiala celor dintâi. Astfel cum recunosc reclamanții, aceștia și-au dat acordul pentru construirea gardului și delimitarea proprietăților, mai mult, au efectuat lucrări de supraînălțare, montând plase de sârmă înalte de 2. pe o lungime de 40 ml. motiv pentru care se înțelege că aceștia au renunțat la dreptul de servitute de trecere.
Prin cererea reconvențională pârâții reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce va pronunța instanța să dispună obligarea reclamanților-pârâți: să tencuiască gardul din beton armat edificat de pârâții reclamanți, pe fața dinspre reclamanții pârâți în zona Cimitirului Sf.; să-și ridice construcțiile din fier forjat, cărămizile, lemnele și deșeurile metalice sprijinite pe toată lungimea gardului de 98,5 ml.; să repare fisurile din gard provocate din vina pârâților; să ridice pomii și vița de vie plantați lângă grad cu nerespectarea legii; să demoleze suporți de montați pe gardul dintre proprietăți; să fie autorizați pârâții reclamanți să execute tencuirea gardului din beton armat, ridicarea construcțiilor din fier forjat, a cărămizilor, lemnelor și deșeurilor feroase sprijinite pe toată lungimea gradului de 98,5 ml. repararea fisurilor din gard provocate din vina reclamanților pârâți; ridicare pomilor și a viței de vie, plantați cu nerespectarea distanței legale față de gard, demolarea suporți-lor de fixate în gard, pe cheltuiala reclamanților pârâți.
De asemenea, pârâții reclamanții au solicitat obligarea reclamanților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reconvenționale, pârâții reclamanți au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în B,-, sector 6, în baza contractului de vânzare cumpărare nr.4557/3.12.1997, iar reclamanții pârâții sunt vecini lor și proprietarii imobilului situat în B,-, sector 6.
Au mai arătat pârâții reclamanți că la momentul edificării construcțiilor, pentru a se înlesni accesul cu utilajele mecanice în zona construcțiilor, părțile au stabilit de comun acord crearea unor servituți de trecere potrivit declarațiilor notariale nr.586/1998 și nr.587/1998. După edificarea construcțiilor, s-a renunțat la servitutea de trecere prin convenția nr.4260/2000, prin care părțile au convenit să construiască un gard, care să delimiteze proprietățile pe o lungime de 98,5 ml. Reclamanții-pârâți au supraînălțat gardul pe o lungime de 40 ml. montând plase de sârmă cu înălțimea de 2.
Au mai menționat pârâții-reclamanți că reclamanții-pârâții nu au terminat de tencuit gardul pe proprietatea lor, încălcându-și astfel obligația de întreținere a acestuia.
În drept, s-au invocat prevederile art.1075 Cod civil, art. 5802și art.115- 120 Cod procedură civilă.
La data de 19.06.2008, reclamanții pârâții au depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au solicitat respingerea cererii reconvențională ca inadmisibilă sau disjungerea acesteia.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâții-reclamanții au susținut că soluționarea cererii reconvenționale ar putea duce la amânarea cererii principale.
Au mai arătat reclamanții pârâții că, în ipoteza în care nu se va disjunge cererea reconvențională, urmează ca aceasta să fie respinsă, ca nefondată, deoarece obligațiile pe care și le-au asumat părțile prin convenția nr.4260/2000 vizează strict întreținerea gardului, adică tencuit, stropit, urmând să răspundă în caz de distrugere, cum ar fi găurirea sau dărâmarea acestuia.
La data de 26.06.2008, pârâții reclamanți au depus răspuns la întâmpinarea reclamanților pârâți, arătând că cererea reconvențională nu este inadmisibilă, că nu există o hotărâre judecătorească privind stabilirea unei servituți de trecere. În ceea ce privește disjungerea cererii reconvenționale, pârâții reclamanții au susținut că aceasta a fost formulată în termen și se impune analizarea ei împreună cu cererea principală.
Prin încheierea de ședință din 30.06.2008, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, apreciind că sunt incidente dispozițiile art.119 alin.1 Cod procedură civilă, existând o strânsă legătură între cererea principală și cererea reconvențională.
De asemenea, prin încheierea de ședință menționată instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de disjungere a cererii reconvenționale, având în vedere faptul că aceasta nu a fost tardiv formulată, iar, pe de altă parte, că nu s-au administrat probe pentru ca aceasta să fie în stare de judecată și să fie aplicabile prevederile art.165 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.7214/03.11.2008, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți și, împotriva pârâților reclamanți și, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți și împotriva reclamanților pârâți și, a obligat pârâții reclamanții să demoleze gardul despărțitor dintre proprietățile pârâților, pentru a asigura servitutea de trecere în forma, pozițiile și dimensiunile stabilite prin raportul de expertiză întocmit de dl. expert în dosarul nr-, omologat prin decizia civilă nr.922/21.05.2007, a obligat reclamanții pârâți să tencuiască gardul din beton armat, a autorizat pârâții reclamanți ca să execute tencuirea gardului din beton armat, a respins restul pretențiilor pârâților reclamanți și a obligat pârâți reclamanți la plata către reclamanții pârâți a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr.922/21.05.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a Civilă a fost admis recursul declarat de recurenții și, modificată în tot decizia civilă nr.91A/25.01.2007 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, admis apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței nr.10237/23.09.2002 pronunțată de Judecătoria Sector 6 B, și, în consecință, schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă cererea precizată a reclamantului, respins capătul de cerere privind daunele materiale, respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională a pârâților reclamanți și și stabilită servitutea de trecere în favoarea proprietății reclamanților, conform expertizei efectuate de domnul expert, care a fost omologată.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, la data de 03.12.1997, părțile litigante au dobândit împreună terenul intravilan în suprafață de totală de 4000 mp. situat în B, - - nr.93, sector 6, parcela 21/7, respectiv lotul nr.1, intimații și și lotul nr.2, în suprafață de 2000 mp. recurenții și. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate, respectiv la data de 19.02.1998, părțile au convenit, printr-o convenție încheiată în formă autentică, în sensul că sunt de acord să-și creeze reciproc servitute de trecere față de situația obiectivă a loturilor pe care le-au dobândit deodată.
A menționat Curtea că nu se poate susține că ridicarea unui gard între proprietățile părților în litigiu, astfel cum reiese din convenția încheiată la data de 06.10.2000, care a fost autentificată, echivalează cu încetarea efectelor înțelegerii de mai sus, deoarece prin aceasta s-a urmărit delimitarea, grănițuirea proprietăților părților, potrivit art.584 din Codul civil și nu a intervenit niciunul din cazurile de stingere a servituților, potrivit art.636 din Cod civil.
S-a mai reținut de către prima instanță că părțile au acceptat, încă din momentul în care au achiziționat imobilele, că dreptul lor de proprietate este grevat de servitutea de trecere, acesta rezultând din situația locurilor cumpărate și convenția proprietarilor (art.578 și art.586 din Codul civil). Chiar dacă s-a ignora convențiile mai sus menționate, recurenții și sunt îndreptățiți la acordarea servituții de trecere, față de dispozițiile art.616 din Codul civil.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică ce a fost întocmit de expertul, corpul A, proprietatea recurenților și, pe care este edificată și construcția, are acces la - -, în partea de Nord, iar celalalt, corpul B, proprietatea intimaților și, se află în sudul proprietății acestora din urmă, fără să aibă acces la o cale publică de circulație.
În consecință, în temeiul art.616 din Codul civil, instanța a obligat pe intimații și să permită accesul recurenților și, conform raportului de expertiză întocmit de expertul în dosarul nr-, prin punctele A,B,C,5,4,
Față de soluția irevocabilă pronunțată prin decizia nr.922/21.05.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a V-a Civilă, instanța de fond a reținut, în prezenta cauză, că s-a stabilit în favoarea reclamanților-pârâți o servitute de trecere, dar pentru respectarea acesteia și a se permite accesul efectiv al acestora trebuie demolată o parte din gardul ce delimitează proprietățile părților.
Susținerea pârâților-reclamanți că nu trebuie respectată hotărârea menționată mai sus a fost privită ca nefondată, deoarece aceasta a fost dată în numele legii, potrivit art.261 din Codul d e procedură civilă și este executorie, neputând fi nesocotită de aceștia.
Față de considerentele arătate și dispozițiile art.1073 și art.1077 din Codul civil, în conformitate cu care creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare și "nefiind îndeplinită obligația de a face creditorul poate asemenea să fie autorizat de aoa duce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului", instanța a admis cererea principală, astfel cum a fost formulată și a obligat pârâții reclamanți să demoleze gardul despărțitor dintre proprietățile pârâților, pentru a asigura servitutea de trecere în forma, pozițiile și dimensiunile stabilite prin raportul de expertiză întocmit de dI. expert din dosarul nr-, omologat prin decizia civilă nr.922/21.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel - Secția a III- a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, respectiv pentru a permite accesul reclamanților pârâți prin punctele A,B,C,5,4,
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul rezultă că, în condițiile în care demolarea gardului se va face prin mijloace manuale, nu se produc prejudicii niciuneia dintre părți, în sensul afectării imobilelor apropiate.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a apreciat că este întemeiată în parte, numai sub aspectul obligării reclamanților pârâți la tencuirea gardului despărțitor pe fața dinspre proprietatea lor, deoarece au apărut unele crăpături și fisuri pe ambele fețe, produse în special ca urmare a lipsei rosturilor de contracție din tencuială, a tasării în timp și a fenomenului îngheț - dezgheț. Potrivit convenției autentificată sub nr.4260/16.10.2000 de BNP, reclamanții - pârâți și-au asumat obligația de a întreține gardul - tencuit și stropit.
Cu privire la celelalte obligații, solicitate a fi dispuse în sarcina reclamanților - pârâți, instanța de fond a apreciat că acestea nu sunt dovedite, astfel cu au fost cerute prin cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții și, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr.3865/-, la data de 02.12.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au arătat că instanța de fond s-a pronunțat fără a ține cont de situația de fapt a imobilului în cauza și că nu se justifica înființarea unei servituți de trecere pentru terenul din B,-, sector 6. Intimații au avut acces la proprietatea lor până la delimitarea efectiva a proprietăților învecinate la fel cum au și în prezent, după ridicarea gardului ce le separa.
S-a mai învederat că acest gard despărțitor a fost ridicat cu acordul ambelor părți și că intimații au contribuit la supraînălțarea lui de la 2 la 4; aceștia nu au găsit necesară existența unei căi de acces la drumul public, care să străbată proprietatea pârâților - reclamanți. Nu se poate invoca de către reclamanții - pârâți tocmai culpa proprie, aceea a ridicării unui gard, care să îngrădească accesul lor pe proprietate pârâților - reclamanți, respectiv la drumul public.
Accesul pe proprietate apelanților s-a făcut la momentul edificării locuinței de către intimați, anterior ridicării gardului despărțitor dintre proprietăți. Acest acces a fost posibil strict pentru utilajele de construcții și vehiculele de transport. La acest acces s-a renunțat imediat după terminarea șantierului și anterior ridicării gardului.
În situația în care se va dispune totuși menținerea sentinței civile nr.7214/03.11.2008, pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr- cu privire la instituirea acestei servituți, apelanții au solicitat diminuarea suprafeței căii de acces astfel cum a fost stabilită de expertiza efectuată de către expertul, întrucât aceasta este excedentară destinației sale, și anume aceea de a face legătura între proprietatea intimaților și drumul public, pentru aceasta fiind îndeajuns un drum de acces cu lungimea de 4. și lățimea de cel mult 1,5. În fapt, aceasta este suprafața care le-ar crea pârâților - reclamanți minime prejudicii în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului ce le aparține. În plus, pe porțiunea unde s-a statuat localizarea servituții de trecere există deja construit un adăpost pentru câini, din beton.
Prin întâmpinare, intimații și au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Au susținut că din motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază apelul apelanții nu rezultă că ar contesta în vreun fel sentința civila nr.7214/03.11.2008, nici pe cererea principală, nici pe cererea reconvențională, ci pe niște aspecte care nu au niciun fel de legătura cu obiectul cauzei.
Prin decizia civilă nr.206 A din 11.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții și, aceștia fiind obligați la plata către intimați a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin decizia nr.922/21.05.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a Civilă a fost stabilită în mod irevocabil servitutea de trecere în favoarea proprietății reclamanților, conform expertizei efectuate de domnul expert, care a fost omologată.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică ce a fost întocmit de expertul, corpul A, proprietatea recurenților și, pe care este edificată și construcția, are acces la - -, în partea de Nord, iar celalalt, corpul B, proprietatea intimaților și, se află în sudul proprietății acestora din urmă, fără să aibă acces la o cale publică de circulație.
În prezenta cauză, în care cererea principală vizează în concret punerea în executare a deciziei mai sus amintite, nu pot fi formulate apărări sau critici care să se refere la hotărârea judecătorească invocată, problemele de fapt și de drept dezlegate intrând în puterea de lucru judecat. Or, în apel, criticile privesc în concret stabilirea servituții de trecere și nu măsurile dispuse de instanța care a pronunțat hotărârea apelată, acestea neputând fi primite față de motivele deja expuse.
În egală măsură, nici solicitările de diminuare a căii de acces, nefiind întemeiate pe considerente pertinente și neimputabile apelanților, ivite ulterior pronunțării deciziei civile nr.922/21.05.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a Civilă, nu au putut fi însușite de tribunal. Prin completarea raportului, expertul învederează instanței care este forma, poziția și dimensiunea exactă pe care s-ar putea realiza servitutea de trecere, ținându-se seama și de celelalte construcții existente pe cele două terenuri, fără evidențierea existenței vreunei cuști de beton, ceea ce înseamnă că aceasta a fost edificată ulterior.
În termen legal au declarat recurs pârâții și, arătând că instanțele anterioare au încălcat anumite acte de procedură, au interpretat greșit actul dedus judecății, iar hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de art.304 pct.5, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În primul rând, recurenții - pârâți au susținut că tribunalul nu a observat nepronunțarea de către prima instanță asupra capătului principal al cererii reconvenționale privitor la constatarea nevalabilității convenției nr.4260/2000, încheiată de părțile în litigiu. Astfel, instanța de apel, pornind de la aprecieri total eronate, califică criticile pârâților ca vizând stabilirea dreptului de servitute, iar nu măsurile dispuse de instanța de fond, considerente greșite în raport de obiectul învestirii prin primul capăt al cererii reconvenționale.
Această modalitate de soluționare, prin neanalizarea unui petit al cererii pârâților, nu poate atrage decât nulitatea deciziei recurate. De altfel, toate argumentele expuse în cele două hotărâri recurate, după prezentarea situației de fapt astfel înțeleasă de instanța de judecată, nu cuprind decât referiri la obligațiile solicitate a fi îndeplinite de reclamanți, iar nu constatarea sau nu a valabilității unei convenții între părți.
În al doilea rând, recurenții pârâți au arătat, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, că tribunalul a avut ca fundament al hotărârii contestate aprecierea subiectivă că motivele invocate de aceștia se refereau la diminuarea servituții de trecere, survenită anterior emiterii deciziei civile nr.922/2007 și nicidecum aspecte legate de fondul cauzei.
Acest considerent este total greșit, având în vedere că apelul a vizat, pe de o parte, încălcarea unei convenții care, potrivit Codului civil, are putere de lege, iar, pe de altă parte, diminuarea suprafeței de acces în contextul analizării prejudiciului cauzat pârâților urmare a nerespectării de către instanțe a unei înțelegeri eliminată printr-o hotărâre judecătorească.
Recurenții - pârâți și, au mai precizat că tribunalul a respins în mod greșit probele noi solicitate a fi administrate în apel, făcând astfel trimitere la proba testimonială și la o contraexpertiză, față de faptul că, deși solicitările în fond, au fost respinse, iar, în plus, expertiza efectuată în primă instanță a avut în vedere doar obiectivele suplimentare propuse de reclamanți ulterior încuviințării acesteia, în timp ce obiecțiunile pârâților formulate ulterior administrării probei au fost respinse.
Cât timp cererea de probatorii a fost respinsă în primă instanță, singura posibilitate procedurală a părților a fost cea de a solicita administrarea de noi probe în apel.
Referitor la critica legată de aplicarea greșită a legii, recurenții au arătat că instanțele anterioare au înlăturat convenția, așadar dispozițiile art.969 Cod civil, ignorând astfel principiul forței obligatorii a efectelor actului juridic.
În realitate, convenția autentificată de notariat are forță obligatorie nu numai pentru părțile sale, ci și pentru "organul de jurisdicție învestit cu soluționarea unui litigiu derivând dintr-un astfel de act". Principiul invocat de întemeiază pe două cerințe fundamentale, și anume: interesul general al asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice civile și imperativul moral al respectării cuvântului dat. Dispozițiile art.969 alin.1 cod civil sunt consacrate indirect în interpretarea și aplicarea principiului autonomiei de voință, care nu trebuie să încalce art.5 Cod civil. Rezultă de aici că subiectele de drept sunt libere să încheie orice fel de convenții sau să facă orice fel de acte în limitele legii.
În speță, ignorându-se dispozițiile legale menționate, cât și principiile de drept enunțate, se constată că pe lângă prejudiciul cauzat pârâților prin nerespectarea unei convenții (în baza căreia s-au făcut cheltuieli exclusiv de către aceștia), recurenții trebuie să suporte atât dărâmarea gardului ridicat de ei, cât și ridicarea altuia nou pe un alt amplasament. Această sarcină este mult mai păgubitoare decât orice altă măsură s-ar fi luat, instanța de apel bazându-se pe existența unei hotărâri definitive și executorii, iar nu pe convenție.
Justificarea acestei situații este determinată de lipsa judecării capătului principal al cererii reconvenționale, cât și de imposibilitatea vădită de a se motiva acesta.
În plus, prin lipsa stabilirii prejudiciului creat pârâților prin desființarea gardului despărțitor (neelucidată prin raportul de expertiză efectuat la fond) se aduce atingere și se încalcă art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă unui criteriu de proporționalitate, de acoperire a eventualelor daune.
Prin întâmpinare, intimații și au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs, respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, se observă că recurenții nu au indicat în ce constă încălcarea și care este vătămarea ce li s-a pricinuit.
Celelalte motive de recurs vizează în fapt stabilirea servituții de trecere în favoarea proprietății deținută de intimați, aspect dezlegat irevocabil prin decizia civilă nr.922/21.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI. Întrucât recurenții pun în discuție aspecte cercetate de către o instanță în mod irevocabil, cu trimitere la valabilitatea convenției nr.4260/2000, recursul promovat de aceștia este nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere situația de fapt și de drept dedusă judecății, materialul probator administrat în celelalte faze procesuale, Curtea constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și a avut ca obiect obligarea pârâților și la demolarea gardului despărțitor dintre proprietățile părților, întrucât printr-o hotărâre judecătorească anterioară (decizia civilă nr.922 din 21.05.2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie) s-a stabilit dreptul de servitute în favoarea reclamanților, conform expertizei efectuate de domnul expert.
Pârâții și au formulat cerere reconvențională, solicitând constatarea valabilității convenției nr.4260/2000 încheiată de părți și obligarea reclamanților la efectuarea unor lucrări.
Prin convenția nr.4260 autentificată de BNP, reclamanții și pârâții au convenit, la data de 16.10.2000, asupra construirii unui gard ce urma a delimita cele două proprietăți ale acestora.
Asupra cererii reconvenționale s-a pronunțat instanța de fond, prin sentința civilă nr.7214/03.11.2008, respectiv Judecătoria Sectorului 6 B, reținând, în ceea ce privește valoarea juridică a convenției nr.4260/2000, că la data de 03.12.1997 părțile litigante au dobândit împreună terenul intravilan de 4000 mp. situat în B, - -, nr.93, sector 6, parcela 21/7, lotul 1 - și, iar lotul 2 - și. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate, la 19.02.1998, prin convenție, părțile au fost de acord să-și creeze o servitute de trecere reciprocă, prin declarațiile notariale nr.586 și 587/1998, pentru a înlesni accesul utilajelor mecanice în zona construibilă, precum și față de situația obiectivă a loturilor pe care le-au dobândit deodată.
Ridicarea unui gard despărțitor între proprietăți, conform convenției nr.4260/200, nu echivalează cu stingerea dreptului de servitute anterior consfințit de părți, deoarece prin aceasta s-a urmărit doar delimitarea, grănițuirea proprietăților.
În aceste condiții nu se poate reține că cererea reconvențională nu a fost analizată de prima instanță sub toate aspectele, inclusiv cel legat de valabilitatea convenției invocată de pârâți (primul petit al cererii) și, drept consecință, că hotărârea fondului este nulă.
În apel, tribunalul, potrivit dispozițiilor art.295 Cod procedură civilă, a analizat punctele deduse judecății prin petiția de apel, calea de atac exercitată fiind devolutivă doar în limitele criticilor formulate.
Se observă din analiza motivelor de apel că pârâții și au învederat faptul că nu se justifică înființarea unei servituți de trecere pentru imobilul din B, - -, nr.93 A, sector 6 cât timp prin convenție părțile au stabilit ridicarea unui gard despărțitor între proprietățile lor, iar nu asigurarea accesului spre calea publică (situație premisă doar pentru perioada edificării construcțiilor, până la autentificarea convenției nr.4260/2000).
Așadar, această critică nu a vizat efectiv soluția instanței de fond pe cererea principală ori cererea reconvențională, ci doar aspecte legate de soluția pronunțată anterior prin decizia civilă nr.922/21.05.2007 de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, servitutea de trecere în favoarea reclamanților și.
Drept consecință, în mod corect tribunalul a constatat că cererea principală vizează în concret punerea în executare a deciziei menționate anterior, astfel încât, prin reconvențională, nu mai pot fi antamate probleme de fapt și de drept dezlegate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În raport de aceste considerente, cu respectarea dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, având în vedere argumentele deja expuse, Curtea apreciază că nu este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă. Tribunalul nu a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului și și-a întemeiat soluția pe argumente de fapt și de drept, cu respectarea principiului disponibilității, principiu fundamental în materie civilă.
Au susținut recurenții pârâți că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că tribunalul s-a limitat la a cerceta doar criticile legate de diminuarea servituții de trecere, nu și cele referitoare la valabilitatea convenției nr.4620/2000, convenție care, potrivit Codului civil, are putere de lege între părțile semnatare.
Astfel cum s-a arătat și anterior, Curtea apreciază că limitele învestirii au fost corect sesizate de tribunal, instanță care, analizând în fapt și în drept situația juridică dedusă judecății, a reținut existența unei hotărâri anterioare de stabilire a dreptului de servitute, ce face inutilă cercetarea altor aspecte legate de valabilitatea convenției părților din 16.10.2000. De altfel, la fila 6 din decizia civilă nr.922 din 21.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, instanța a analizat efectele juridice ale acestui act juridic, stabilind că prin încheierea sa nu a intervenit niciunul din cazurile de stingere a servituților, astfel reglementate de dispozițiile art.636 Cod civil.
Această critică nu justifică, față de cele ce preced, invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește susținerea pârâților și, referitoare la neadministrarea unor probe noi în faza procesuală a apelului, subsumată dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că cererea de probatorii a fost corect respinsă de tribunal, cât timp prin aceasta se dorea a se dovedi existența ori inexistența dreptului de servitute (deja stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară, cu putere de lucru judecat), iar nu obiectul dedus judecății prin cererea principală și cea reconvențională, respectiv aspectele de care apelanții au fost nemulțumiți în raport de soluția primei instanțe.
Toate celelalte critici expuse de recurenți prin motivele de apel, în susținerea cazului de modificare a deciziei recurate întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizează valabilitatea convenției, pe de o parte, și lipsa stabilirii prejudiciului creat prin demolarea gardului despărțitor, pe de altă parte.
Examinând prima susținere, Curtea se raportează la cele învederate anterior, constatând aceeași tendință a recurenților de a se referi la conținutul convenției nr.4260/200 și la dispozițiile art.969 și 1010 Cod civil, ce ar viza valabilitatea acestui act juridic, aspecte ce nu mai pot fi analizate în această fază procesuală dată fiind verificarea efectuată asupra înțelegerii părților prin decizia civilă nr.922/2007, așadar dezlegarea unei instanțe de judecată asupra dreptului de servitute al reclamanților.
C de-al doilea aspect, făcând trimitere la valoarea prejudiciului cauzat recurenților, este invocat de aceștiaomisso medio,astfel încât această critică este inadmisibilă.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - pârâți și - împotriva deciziei civile nr.206 A din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/23.02.2010
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 6. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
