Obligație de a face. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2362/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.16.
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.899 A din13.10.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, depunerea prin serviciul registratură, la data de 22.12.2009, a ordinului de plată nr.5624, în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă recursului declarat și 0,3 lei timbru judiciar.
Curtea constatând cauza în stare de judecată și față de faptul că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, contată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 06 februarie 2009, reclamanta Primăria Municipiului Bac hemat în judecată pe pârâtul G, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se constate în temeiul art. 32 din Legea nr. 50/1991, republicată, faptul că pârâtul, sancționat contravențional, nu s-a conformat dispozițiilor din procesul - verbal de contravenție și să se dispună pe cale de consecință, încadrarea în prevederile autorizației de construire nr. 145 din 09 aprilie 2002 emise de Primăria Sectorului 6 B, desființarea construcției realizate pe terenul adiacent laturii din spate a imobilului situat în-, sector 6.
Prin sentința civila nr. 1727 din 04 martie 2009, Judecătoriei Sectorului 6 B, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă în consecință, acțiunea formulată de către reclamanta Primăria Municipiului B în contradictoriu cu pârâtul G, prin care s-a solicitat obligarea acestuia la desființarea construcției realizate pe terenul adiacent laturii din spate a imobilului situat în-, sector 6.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat aducerea la îndeplinire a sancțiunii complementare dispuse prin procesul - verbal de constatare a contravenției, care a avut ca termen de finalizare 30 decembrie 2005. Întrucât Legea nr. 50/1991 nu cuprinde o normă specială referitoare la prescripția dreptului de a cere în justiție aducerea la îndeplinire a măsurilor de desființare a construcțiilor realizate ilegal, dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 rămân aplicabile, acțiunea de față având un obiect patrimonial, prescriptibil extinctiv în termen de trei ani de la expirarea termenului prevăzut pentru aducerea la îndeplinire a sancțiunii complementare. În speță nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi contestat procesul - verbal de constatare a contravenției, așa încât cererea de chemare în judecată a fost făcută cu încălcarea termenului de prescripție de trei ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta Primăria Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apel care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civila, la data de 12 mai 2009.
În motivarea apelului, s-a arătat că se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă: hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
A considerat că hotărârea pronunțată este netemeinică, întrucât în opinia sa, instanța de judecată a reținut în mod greșit că în cauză că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
Astfel, acțiunea promovată de Primăria Municipiului B este întemeiată pe dispozițiile art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 933/2004, precum și pe dispozițiile art. 1073 - 1075 Cod civil, deși este o acțiune având ca obiect "obligația de a face" și nicidecum obiectul nu este "plângere contravențională".
În opinia sa, nu are nici o relevanță faptul că procesul - verbal sancționator este datat 07 august 2005.
Intimatul - pârât Gaf ormulat plângere împotriva procesului - verbal, însă la 22 noiembrie 2005, plângerea a fost respinsă, cauză care a format obiectul dosarului nr-, menținându-se procesul - verbal de contravenție.
Astfel, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar aceasta nu este prescrisă, în cauza de față fiind aplicabile și prevederile art. 25 și 27 din Legea nr. 50/1991, republicată și modificată prin Legea nr. 453/2001 și prin Legea nr. 401/2003, dat fiind că pârâtul a executat lucrări fără autorizație de construire, nu a respectat termenul stabilit în procesul - verbal pentru obținerea unei autorizații de construire sau pentru desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială, respectiv 30 decembrie 2005.
În drept, a invocat dispozițiile 304 pct. 9 Cod de procedură civilă. Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelata și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin procesul - verbal nr. 6435 din 22 iulie 2005, fost sancționat intimatul - pârât, contravențional, pentru nerespectarea autorizației de construire, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 50/1991. Prin același proces - verbal, i s-a pus în vedere contravenientului să ia măsuri pentru încadrarea în prevederile autorizației de construire nr. 145 din 09 aprilie 2002 și desființarea construcției realizate pe terenul adiacent laturii din spate a imobilului. În acest sens, i s-a acordat ca termen de desființare, data de 30 decembrie 2005.
Conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b, se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul - verbal de constatare a contravenției. Această măsură reprezintă o sancțiune complementară, întrucât potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 3 lit. g din OG nr. 2/2001, reprezintă sancțiune complementară, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială. Ca atare, acestor măsuri li s-a aplicat regimul sancțiunilor contravenționale. De asemenea, așa cum prevede art. 32 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul - verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea sesizează instanțele judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Astfel, pentru aducerea la îndeplinire a acestei sancțiuni complementare, Legea nr. 50/1991 reglementează o acțiune civilă.
Însă, faptul că întrucât prin această lege, nu este prevăzut un termen de prescripție special pentru acțiunea având ca obiect obligarea la desființarea lucrărilor întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, nu este de natură să ducă la concluzia că o astfel de cerere este imprescriptibilă extinctiv.
Ca atare, în aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, norma generala în materia prescripției extinctive. Un prim criteriu de determinare a domeniului prescripției extinctive, îl constituie natura drepturilor subiective civile, făcându-se distincție între categoria drepturilor patrimoniale și drepturilor personale nepatrimoniale, acestea din urmă fiind în general imprescriptibile. Or, acțiunea de obligare a unei persoane la desființarea construcțiilor în nici un caz nu poate fi calificată ca o acțiune prin care se tinde la apărarea unui drept personal nepatrimonial (acestea fiind drepturile ce privesc existența și integritatea persoanei, drepturile ce privesc identificarea persoanei și drepturile decurgând din creația intelectuală), fiind în consecință supusă termenului de prescripție extinctiv de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1958.
Întrucât de la data împlinirii termenului acordat în vederea aducerii la îndeplinire a sancțiunii complementare și anume, 30 decembrie 2005, și până la data depunerii acțiunii întemeiată pe dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991 (06 februarie 2009), au trecut mai mult de trei ani, acțiunea este prescrisă, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Susținerile referitoare la plângerea contravențională formulată de către intimatul - petent, nu au relevanță în cauză, având în vedere dispozițiile art. 35 din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancțiunii contravenționale în condițiile art. 28 alin. 1 și ale art. 29 alin. 2.
Ca atare, în situația formulării plângerii contravenționale împotriva unui proces - verbal prin care a fost dispusă și sancțiunea complementară a desființării unor lucrări ilegal ridicate, nu este suspendată de drept, executarea acestei sancțiuni, ce ar putea să atragă și suspendarea termenului de prescripție al dreptului material la acțiunea prevăzută de art. 32 din Legea nr. 50/1991.
În consecința, având în vedere cele mai sus arătate, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr. 899 din 13 octombrie 2009 Secției a III Civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta-apelantă Primăria Municipiului B prin Primarul General a declarat recurs, considerând hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că analizând în mod eronat probatoriul administrat și făcând o aplicare greșită în cauză, a dispozițiilor Legii nr. 50/1991 astfel cum a fost modificată, instanța de judecată a respins ca nefondat, apelul municipalității, considerând ca prescris dreptul material la acțiunii al acesteia.
Aprecierea instanței de apel ca de altfel și a instanței de fond, este vădit neîntemeiată, câtă vreme pretențiile apelantei - reclamante au ca suport legal, atât Legea nr. 50/1991 modificată, în sensul celor prevăzute de art. 28 alin. 1, cât și art. 1073 - 1075 Cod civil.
Astfel, intimatul - pârât a realizat fără autorizație de construcție, o construcție, încălcând prevederile Legii nr. 50/1991, lege care nu prevede nici o derogare în ceea ce privește obținerea autorizației de construire.
Raționamentul instanței de judecată în sensul de a constata intervenită prescripția dreptului material la acțiune al apelantei, este total eronat, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În cauza de față, sunt aplicabile prevederile art. 25 și art. 27 din Legea nr. 50/1991 republicată și modificată prin Legea nr. 453/2001 și prin Legea nr. 401/2003, deoarece pârâtul a executat lucrări fără autorizație de construire, nu a respectat termenul stabilit în procesul - verbal pentru obținerea unei autorizații de construire sau de desființare a lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială, respectiv 30 decembrie 2005.
A solicitat în consecință, să fie admis recursul, să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
In drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.9 și următoarele Cod de procedură civilă, iar în baza art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal - În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată ( în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488 ).
Curtea constată că recurenta invocă prin criticile sale, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită în cauză, a prevederilor de drept material ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora:"Termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni", în locul celor ale art. 25 din Legea 50/1991 republicată și modificată prin Legea 453/2001 și Legea 401/2003, potrivit cărora: "1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzutelaart. 23 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. -
(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară",respectiv ale art. 27 din același act normativ:
"(1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal".
Criticile recurentului vizează așadar, soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, de către prima instanță de judecată.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, reprezintă o excepție de fond, absolută și peremptorie, care a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond și reconfirmată de către cea de apel, pentru următoarele considerente:
Curtea constată faptul că într-adevăr, Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, constituie legea generală în materia prescripției extinctive, iar aplicarea sa este înlăturată când legiuitorul a instituit termene speciale de prescripție a dreptului la acțiune, potrivit regulii de drept"specialia generalibus derogant".
Obiectul litigiului îl constituie obligarea intimatului contravenient, la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, respectiv aducerea la îndeplinire a obligației de a face, dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 6435/22.07.2005, întocmit de organele de control din cadrul Primăriei Municipiului
Legea nr. 50/1991, lege specială în materia executării lucrărilor de construcție, nu cuprindeniciîn forma învederată de recurent - modificată prin Legea 453/2001 și Legea 401/2003, cu referire inclusiv la temeiurile indicate de recurent: art. 25 și art. 27, darniciîn forma actuală, republicată și modificată prin Legea nr.261/2009, vreo dispoziție referitoare la prescripția dreptului de a cere în justiție, aducerea la îndeplinire a măsurilor de desființare a construcțiilor realizate nelegal, măsuri dispuse prin procesul-verbal de contravenție o dată cu aplicarea amenzii contravenționale, astfel încât dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv Decretul nr. 167/1958, devin incidente.
Dreptul dedus judecății este întemeiat pe o obligație de a face, fiind prescriptibil așadar, în termenul general de prescripție extinctivă de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Dreptul la acțiune având un astfel de obiect, se naște în momentul când măsurile din procesul-verbal de contravenție au devenit definitive, adică în concret,fie la data expirării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție, dacă nu s-a prevăzut un termen limită de realizare a lor și dacă partea interesată nu a uzat de calea de atac menționată, fiela data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătoreștiprin care s-a respins plângerea contravențională împotriva procesului-verbal prin care nu s-a stabilit un termen limită sau s-a stabilit un termen anterior acestei date,fie la expirarea termenului limită stabilit, dacă el a fost prevăzut și nu s-a contestat procesul-verbal ori dacă el a fost prevăzut și este ulterior datei rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională, după caz.
Sub acest aspect, Curtea nu își însușește argumentul tribunalului privind nerelevanța intentării plângerii contravenționale, deoarece prevederile invocate, ale art. 35 din Legea 50/1991 vizează exclusivmăsura de oprire a executării lucrărilor, măsură care este distinctă de cea de desființare a construcțiilor nelegal edificate, legiuitorul însuși prevăzându-le în mod distinct în chiar dispozițiile indicate de magistrații tribunalului, respectiv art. 28 al.1 din legea specială: "O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției".
Chiar dacă acest argument nu a fost considerat întemeiat de către C, se constată totuși, în speță, împrejurarea că s-a invocat faptul că intimatul a atacat cu plângere procesul-verbal de contravenție, prin care s-a dispus desființarea construcției realizate nelegal, arătându-se că sentința civilă prin care s-a respins plângerea ca neîntemeiată și s-a menținut procesul-verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal, a fost pronunțată la data de 22.11.2005.
Întrucât nu s-a invocat și nici nu s-a realizat în cauză, dovada faptului că această sentință ar fi fost recurată de către contravenient, rezultă că ea a rămas irevocabilă la data expirării termenului de recurs de 15 zile de la data comunicării - 23.12.2005, termen reglementat de art. 34 al. 2 din OG 2/2001 privind regimul contravențiilor, adică la data de 12.01.2006, dată ulterioară termenului limită stabilit din 30.12.2005.
Rezultă așadar, prin raportare la data rămânerii irevocabile a hotărârii de respingere a plângerii contravenționale, respectiv 12.01.2006, că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu, înregistrată la instanța de fond în la data de 06.02.2009, a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție a dreptului la acțiune, de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, situație corect apreciată de tribunal, atât timp cât acest termen se împlinise la data de 12.01.2009.
De asemenea, Curtea apreciază că art. 31 din Legea nr. 50/1991, republicată, conform căruia"Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26, se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei",este inaplicabil în speță, deoarece el reglementează prescripția specială de 2 ani referitor la dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile contravenționale, deci pentru o cu totul altă situație juridică decât cea dedusă judecății în prezentul litigiu.
Prescripția specială de 2 ani menționată, nu are nici o incidență în privința acțiunii de demolare a construcțiilor realizate nelegal, ea având relevanță în cadrul plângerii contravenționale, ca un potențial motiv de nelegalitate a constatării contravenției și a aplicării măsurilor de amendare.
Excepția aferentă nu poate fi invocată așadar, decât în litigiile în care se contestă legalitatea și temeinicia proceselor-verbale, pe calea specială a plângerii contravenționale, fiind o apărare specifică prin care se tinde la anularea actelor constatatoare și sancționatoare de fapte contravenționale.
Litigiul de față are însă, cu totul un alt obiect decât cel al analizării legalității întocmirii procesului-verbal, pentru a se putea pune în discuție excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, prin prisma acestui articol special. Obligația de desființare a lucrărilor neautorizate este întemeiată pe existența procesului-verbal de contravenție, proces-verbal care este valabil, prin confirmarea sa de către instanța de judecată, în urma contestării sale.
În raport de acest obiect, în mod corect tribunalul a reținut aplicabilitatea în speță, a dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 pentru dezlegarea excepției prescripției dreptului la acțiune, deoarece aceste dispoziții sunt singurele care reglementează termenul de prescripție extinctivă pentru exercitarea dreptului la acțiune având un obiect patrimonial, cum este cazul în speță, nefiind incidente sub acest aspect, prevederile art. 25 și 27 din Legea 50/1991 modificată în forma evidențiată de recurent.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivul de recurs invocat nefiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă Primăria Municipiului B prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 899 din 13 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât G, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. 2.02.2010
.
2ex./ 2.02.2010
-3.-;
Jud.6.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
