Obligație de a face. Decizia 1601/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR.1601/
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, recursul declarat de pârâții G și G, împotriva deciziei civile nr.68 din 6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat - pentru intimații-reclamanți și, în baza împuternicirii nr.216/2008, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual, lipsind recurenții-pârâți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu 51,00 lei taxă judiciară și 7,8 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimaților-reclamanți precum și primirea prin fax din partea recurenților prin care solicită a se lua act de renunțarea la judecată.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, precum și excepția privind netimbrarea recursului, care primează cererii de renunțare la judecată.
Avocat, pentru intimați solicită admiterea excepției privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac în raport de valoarea litigiului. În opinia sa, primează timbrarea, astfel că solicită anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23.01.2007 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții G și G, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să desființeze plantația de pomi fructiferi, sălcii și brazi, situată în imediata apropriere a gardului ce desparte proprietățile părților, care afectează structura de rezistență a casei reclamanților și acoperișul acesteia, iar în caz de refuz să fie autorizați să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată, arătând că de-a lungul gardului ce desparte proprietățile părților, pârâții au plantat mai mulți pomi care, datorită înălțimii, afectează acoperișul casei lor, iar datorită rădăcinilor afectează structura de rezistență a casei.
Pârâții au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamanților să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de aproximativ 20. teren situat pe latura de nord a proprietății lor, să desființeze plantația de arbori situată în aproprierea hotarului cu proprietatea lor pe latura de est, să astupe ferestrele imobilului ce au vedere spre proprietatea lor, să stabilească linia de hotar între proprietăți pe latura de la nord la sud și de la vest la est, să suporte cheltuielile de grănițuire în proporție de, cu cheltuieli de judecată, susținând că, din parcela de 998,60. reclamanții au ocupat aproximativ 20. pe o lungime de 14,4. și lățime de 11,5. ce se învecinează la nord, est și sud cu proprietatea lor, au plantat pomi în apropierea hotarului fără a respecta distanța de 2. la imobilul lor au amplasat ferestre de vedere fără a respecta distanța de 19 cm. gardul ce desparte proprietățile părților este amplasat în interiorul proprietății pârâților cu aproximativ 20 cm. de la nord la sud și de la est la vest.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.3535 din 10 iunie 2008, admis cererea principală formulată de reclamanții-pârâți și și a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți G și G, a obligat pe pârâții-reclamanți să desființeze plantația de pomi, respectiv 20 de pomi, identificată în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert -fila 184 din dosar, plantație înființată în aproprierea liniei de hotar marcată prin punctele 2-13 în aceeași schiță la raport, iar în situația neexecutării obligației autorizează pe reclamanții-pârâți să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților-reclamanți. A obligat pe pârâții-reclamanți să plătească reclamanților-pârâți suma de 312,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, pe baza probelor administrate în cauză, că actele de proprietate ale părților nu se suprapun și că pârâții-reclamanți G și G au înființat o plantație de 20 de pomi în apropierea liniei de hotar, cu încălcarea dispozițiilor art.607 Cod civil, plantație care afectează structura de rezistență a casei reclamanților-pârâți și.
Prima instanță a apreciat că cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți G este nefondată, deoarece reclamanții-pârâți nu ocupă terenul revendicat, ci doar terenul pe care îl dețin în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 915/1999, că pomii plantați de reclamanți în raport de aliniamentele 2-13 și 12-13 sunt plantați la o distanță de 2. cu respectarea prevederilor art.607 Cod civil, iar ferestrele a căror închidere o solicită pârâții sunt ferestre de aerisire și lumină și conform art.612 cod civil pot fi practicate la orice înălțime și distanță față de fondul vecin, constituind un atribut al dreptului de proprietate, care nu este de natură să-i prejudicieze pe pârâții-reclamanți
În privința grănițuirii, prima instanță a reținut că terenurile părților sunt delimitate corect, prin gardurile existente pe cele două laturi ale terenului proprietatea reclamanților-pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții-pârâți și, susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală, deoarece pârâții-reclamanți G și G le datorează plata tuturor cheltuielilor de judecată, în cuantumul dovedit cu înscrisurile de la dosar, iar nu doar suma de 312,3 lei.
Sentința instanței de fond a fost apelată și de pârâții-reclamanți G și G, care au invocat următoarele motive:
Acțiunea în revendicare trebuia admisă, deoarece pârâții-reclamanți au dovedit faptul că reclamanții-pârâți le ocupă din proprietate, au edificat gardul despărțitor cu nerespectarea dreptului de proprietate și au realizat ferestre cu vedere spre proprietatea lor.
Expertiza topografică dispusă în cauză a fost întocmită de expertul fără a respecta obiectivele trasate de instanță, luând în considerare o schiță de mână (fila 74), ignorând bornele ce delimitează proprietățile (țevi metalice de 1,5m. bătute în pământ), netranspunând în teren actele de proprietate ale suprafeței cumpărate de la, ignorând vecinătățile din actele de vânzare-cumpărare, neținând cont că gardul nu desparte proprietățile ci este construit pe proprietatea pârâților-reclamanți și nespecificând dimensiunile suprafeței care excede proprietății reclamanților pârâți.
Obiecțiunile scrise la termenul din 6 mai 2008, care nu au fost puse în discuția părților iar instanța a respins nelegal proba cu contraexpertiză, solicitată de pârâții-reclamanți și nu a administrat proba cu cercetare la fața locului și proba cu interogatoriu.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.68 din 6 martie 2009, luat act de renunțarea apelanților și la judecata apelului formulat și a respins ca nefondat apelul declarat de G și, reținând că primii au înțeles să renunțe la judecata apelului declarat, exprimându-și această dorință în scris.
Asupra apelului pârâților-reclamanți G, tribunalul, făcând un istoric al transferului dreptului de proprietate, a reținut că, potrivit raportului de expertiză actele de proprietate ale părților nu se suprapun, reclamanții-pârâți ocupă doar terenul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 973/26.02.2002, nu ocupă din terenul pârâților-reclamanți G, astfel că, în baza art.480 Cod civil, capătul din cererea reconvențională privind revendicarea a fost privit ca neîntemeiat. Limitele proprietăților dobândite de părți respectă configurația proprietăților, în baza art.584 Cod civil, capătul din cererea reconvențională privind grănițuirea și cheltuielile de grănițuire fiind neîntemeiat.
Reclamanții-pârâți au plantat pomi fructiferi la o distanță de 2.față de gardul despărțitor al proprietăților părților, respectând prevederile art.607 Cod civil, motiv pentru care capătul din cererea reconvențională privind desființarea plantației pe latura de est a fost privit ca neîntemeiat, iar cele două ferestre pe care pârâții-reclamanți G le solicită a fi astupate, de aerisire și lumină, iar nu de vedere, astfel că nu au fost încălcate prevederile art.612 Cod civil.
Cât privește acțiunea reclamanților-pârâți, tribunalul a reținut că este întemeiată, deoarece, așa cum rezultă din expertiza întocmită de expertul (184), pârâții-reclamanți G au plantat 20 de pomi pe aliniamentul N-S, la o distanță de gardul despărțitor ce variază între 0,35 și 0,85. cu încălcarea dispozițiilor art.607 Cod civil, motiv pentru care, în mod temeinic și legal a dispus prima instanță desființarea lor.
Ca nefondat a fost privit și motivul de apel privind neregularitățile expertizei întocmită de și modul de soluționare a obiecțiunilor pârâților-reclamanți G la această lucrare, care a fost pusă în discuția părților la termenul din 6 mai 2008 (196), iar instanța și-a motivat soluția de respingere a obiecțiunilor, cu respectarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, redând argumentele de fapt și de drept în încheiere. Referitor la contraexpertiză, s-a reținut că, pârâții-reclamanți G nu au solicitat proba cu contraexpertiză în termen, iar proba cu cercetare locală și interogatoriu, nu au fost solicitate de pârâții-reclamanți G, care au beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat (51, 52), ci au fost încuviințate de prima instanță la cererea reclamanților-pârâți.
Împotriva deciziei au formulat recurs pârâții-reclamanți G și G, criticând-o în esență pentru netemeinicie și nelegalitate:
- Instan a și-a întemeiat convingerile pe documente (schițe) ntocmite de mână, care nu poartă semnături și stampilă și, mai mult, sunt modificate și completate, în compara ie cu cele depuse de recurenți, care poartă at t semnături cât și stampilă, documente hot toare în pronun area sentin ei;
- Raportul de expertiză tehnică topo este dit rtinitoare pentru reclaman ii-pârâ i, iar instan a nu a inut cont de obiecțiunile formulate;
- Instan a a trecut peste unele probe care au fost solicitate și admise, dar nu s-au administrat interogatoriul și cercetarea la fața locului, nemenționate în sentin a pronun ată;
- Instan a a constatat greșit că reclaman ii nu ocupă dec t terenul dob ndit prin contractul de nzare-cump rare de la nz torii și respectiv autoarea, iar așa zisul gard desp itor a fost construit cu mult timp în urmă de tre recurenți, pe terenul proprietatea lor și nu pe adev ratul hotar;
- imobilului reclaman ilor-pârâ i, amplasate tre proprietatea recurenților, respectă distanta de 19 dm. față de linia de hotar dintre propriet ăț i, conform prevederilor art.612 Cod civil, iar suprafe ele de teren cump rate sunt mult mai mici față de actele de cump rare.
- În ceea ce prive te probatoriul, instan a le-a încălcat și ngr dit dreptul de a demonstra adev rul și cele sus inute prin cererea reconvențională, deoarece a admis probele cu interogatoriu și cercetare la fața locului, dar în final nu le-a mai administrat, nici nu le-a mai pus în discu ia părților și nici nu a motivat dacă au fost admise sau respinse.
Curtea, din oficiu, cu majoritate, a invocat excepția legalității și admisibilității căii de atac, iar apărătorul intimatului a invocat excepția de netimbrare a recursului.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, instanța trebuie să soluționeze înainte de toate excepțiile de procedură sau de fond care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii. În speța de față s-au invocat două excepții legate de investirea instanței, însă în lipsa unei dispoziții exprese în ceea ce privește ordinea soluționării, instanța are obligația de a ține seama de o ordine logică, de o succesiune rațională începând cu examinarea chestiunilor care au în mod logic prioritate.
În cauză, apreciem că se impune soluționarea cu prioritate a excepției privind legalitatea căii de atac, excepție ce vizează competența instanței, deoarece, în condițiile art.105 alin.1 Cod procedură civilă, actele de procedură întocmite de un judecător necompetent sunt nule. Dacă nu s-ar verifica înainte competența, ar însemna că, hotărârea prin cere se anulează cererea ca netimbrată să fie lovită de nulitate, indiferent dacă rezolvarea dată excepției netimbrării este corectă sau nu.
Prin dispozițiile legii privitoare la taxele judiciare de timbru, care impun îndeplinirea anticipată a obligației de achitare a taxelor, credem că legiuitorul nu a urmărit ca o instanță necompetentă să poată verifica respectarea acestei obligații. De altfel, "recursul la recurs" nefiind prevăzut în legislația română, nici legea taxelor de timbru nu prevede modalitatea de stabilire a timbrajului în această situație.
Soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică, apreciem astfel că, în cauza de față, are prioritate excepția privind legalitatea căii de atac, căci numai în măsura în care instanța a fost legal investită, poate păși la analizarea altor excepții.
Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției legalității și admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea excepției de netimbrare și fondul pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.126 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.32/2008 a Secțiilor Unite că "cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac". Totodată, arată Înalta Curte, "acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate de art.54 din Decretul nr.31/1954."
În cauza de față, prin cererea principală se solicită desființarea unei plantații de pomi, iar prin cererea reconvențională, se revendică un teren evaluat la 1000 lei, și se solicită desființarea unui gard, a unei plantații de arbori, manopere evaluate de expert la 5.358 lei și 10.755 lei, criteriul instituit de legiuitor regăsindu-se și în litigiile de acest gen.
Față de această precizare și statuările, se constată că aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate de părți fiind sub cea limită de 100.000 lei.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concretă a obiectului cauzei dedus judecății de sub 100.000 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării litigiului.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimaților-reclamanți, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenții au căzut în pretenții, vor fi obligați la plata sumei de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții G și G, domiciliați în Pitești, str.-.- nr.5, -a,.A,.8, județul A, împotriva deciziei civile nr.68 din 6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și, domiciliați în Pitești, Calea Câmpulung,-, județul
Obligă recurenții-pârâți G și G la 1800 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător
- --- - -
Red. /
Tehnored. /6 ex./10.11.2009
Jud. apel: -. /Grefier,
Jud. fond:
OPINIE SEPARATĂ
Formulată de noi, judecător - -- asupra recursului declarat de pârâții G și G, împotriva deciziei civile nr.68/6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și, în sensul anulării acestuia ca netimbrat, în sensul celor ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.(3), neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru ca instanța să poată trece la verificarea admisibilității cererii cu care a fost investită, este obligată să verifice, cu prioritate, înainte de orice act de judecată, achitarea obligațiilor fiscale de către cel care adresează o astfel de cerere.
Admisibilitatea unei cereri, fie că ea este determinată de natura acesteia, respectiv dacă suscită apărarea pe calea justiției sau ar cădea în competența unor alte puteri ale statului (administrativă, legislativă etc.), fie de prevederea ei în lege, cum ar fi, în situația de față, existența unei a doua căi de atac, comportă o judecată care include atât stabilirea unei stări de fapt, cât și cercetarea legislației aplicabile în materie.
De aceea, considerăm că taxele de timbru sunt prevăzute de lege a se achita anticipat soluționării în orice mod, chiar și prin lămurirea în sensul că o asemenea cerere nu cade în competența puterii judecătorești, fie în acela că, privind un drept susceptibil de apărare în justiție, a epuizat căile pe care aceasta se poate realiza. De aceea, se impune sancționarea cererii de față, în condițiile alin.3 al textului susmenționat, fără a se putea cerceta, mai înainte de observarea obligației administrativ-fiscale de achitare a taxei de timbru, dacă soluția primei instanțe de fond era sau nu supusă controlului jurisdicțional în una sau două căi de atac.
Aceasta și datorită faptului că, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură ca și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Ca atare, instanța de recurs trebuie să analizeze mai întâi excepția privitoare la neachitarea taxelor de timbru, ca excepție de procedură, numai după îndeplinirea obligației putând trece la analiza problemei admisibilității căii de atac, ca excepție de fond.
Judecător,
- --
Tehnored./18.11.2009.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina
