Obligație de a face. Decizia 1602/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.1602/
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr.85 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, în cond.art.126 Cod procedură civilă, a răspuns intimatul-reclamant, lipsind recurenții-pârâți și intimatele-reclamante - și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu 4,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, intimatul.
Intimatul-reclamant solicitând strigarea dosarului la începutul ședinței arată că dorește amânarea cauzei, pentru a-și angaja apărător.
Curtea, constatând că nu se invocă vreun motiv temeinic pentru care, până la termenul de astăzi, acesta să nu-și fi putut angaja un apărător, respinge cererea, cf.art.156 Cod procedură civilă.
De aceea, lasă cauza la a doua strigare, punând în vedere intimatului reclamant să precizeze care este manopera de ridicare a gardului și anexelor gospodărești aflate pe suprafața de 530 mp. teren.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns intimatul-reclamant, lipsind celelalte părți.
Intimatul prezentarată că valoarea manoperei de ridicare a gardului și anexelor judecătorești este de 1000 lei RON.
Curtea, față de această precizare, din oficiu, pune în discuție excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, precum și excepția privind netimbrarea recursului.
Intimatul-pârât, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepțiilor puse în discuție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea d Argeș, la data de 7.08.2007 sub nr-, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții și, ca instanța prin hotărârea pronunțată să fie obligați pârâții să ridice construcțiile situate pe terenul proprietatea reclamanților, în suprafață de 550 mp, situate în pct. comuna, iar în caz de refuz să fie autorizați reclamanții să desființeze construcțiile.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că reclamanții sunt moștenitorii defunctului, care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, în baza titlului de proprietate nr.76931/18.08.1995, iar pârâții au edificat, cu rea credință, unele anexe gospodărești pe acest teren.În drept au fost invocate dispozițiile art.1075 civ. iar în dovedire au fost depuse fotocopii de pe înscrisuri (4-5).
Judecătoria Curtea d e A, prin sentința civilă nr.1170 din 3 noiembrie 2008 admis cererea formulată de reclamanții, -, împotriva pârâților și, a dispus obligarea pârâților la desființarea construcțiilor efectuate pe suprafața de 550 mp, astfel cum a fost identificată în, în dosarul nr.1322/2004. Au fost autorizați reclamanții, în subsidiar, la desființarea construcțiilor, pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, de 608,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâții au fost de rea credință la data edificării construcțiilor, deoarece, la acea dată, știau că terenul nu făcea parte din suprafața de 950. proprietatea pârâtei, fiind întrunite cond.art.494 și art. 1077 civ.
Împotriva sentinței, au declarat apel pârâții și, care au susținut următoarele critici:
1.Apelantul pârât nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este proprietarul terenului de 550. și nici al construcțiilor identificate de instanță prin trimitere la raportul de expertiză tehnică întocmit de, motiv pentru care, nu poate fi obligat la desființarea acestuia.
Suprafața de 550. aparține pârâtei, conform Titlului de proprietate nr.61433/18.01.1995. Instanța reține eronat că prin sentința civilă nr.330/2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș apelantul pârât a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 3.800. teren situat în comuna, ca succesor în drepturi al mamei sale.
2.Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 proc.civ.).Astfel, nelegal au fost obligați apelanții să desființeze construcțiile, câtă vreme nu s-a lămurit apartenența dreptului de proprietate. Sentința civilă nr.330/28.03.2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș nu este opozabilă apelantei, pentru că nu a fost parte. În condițiile în care nu s-a stabilit dreptul de proprietate asupra terenului de 550. în contradictoriu cu (lucru ce nu se putea realiza decât prin intermediul unei acțiuni în revendicare), instanța nu putea aplica dispozițiile articolelor 493, 494 civ.
Instanța nu a administrat probe (art.129 alin.5 proc.civ.), fiind lipsită de rol activ, deoarece a făcut referire numai la procesul verbal de executare nr.47/E/2006.
Intimatul reclamant prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece terenul în litigiu a fost identificat de expertul, care a avut în vedere și titlul de proprietate al apelantei pârâte.
Apelantul pârât, în timpul procesului finalizat prin sentința civilă nr. 330/2005 a mințit că este moștenitorul lui, dar nu a fost pedepsit.
Prin decizia nr.85/30.03.2009, Tribunalul Vâlceaar espins, ca nefondat, apelul și i-a bligat pe apelanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, către intimații reclamanți, - și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
, autorul reclamanților, a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, sens în care a fost pus în posesie la data de 27 mai 1997, pentru 3.500m.p. în pct. fiind întocmit Titlu de proprietate nr.76931/18.08.1995 pentru o suprafață mai mare.
Pârâtul a fost obligat să lase reclamanților prezentei cauze, în deplină proprietate și posesie, o suprafață de 550. în acest punct, prin sentința civilă nr.330/28.03.2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș, definitivă și irevocabilă.
În acea cauza, a fost examinat titlul de proprietate nr.61433/1995, emis pentru suprafața de 950. pârâtei, iar expertul a identificat suprafețele din actele de proprietate ale părților.
Prin procesul verbal de executare din data de 7 iulie 2006, executorul, aducând la îndeplinire sentința civilă nr.330/2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș, a constatat că pe terenul revendicat se află o parte din grajdul și bucătăria, anexe la casa pârâtei.despre care, în acea pricină, expertul, în, a relevase faptul că imobilele construcții se află pe terenul proprietatea reclamanților.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 1158/30.10.2008 a Judecătoriei Curtea d Argeș, a fost respinsă acțiunea prin care solicita constatarea nulității absolute parțiale a actelor de proprietate eliberate reclamanților, respectiv: Titlul de proprietate nr.76931/18.08.1995 și Procesul Verbal de Punere în Posesie nr.852/27.05.1994.
Prin adresa nr.391/6 februarie 2006 Primăriei, s-a precizat că părțile au fost puse în posesie încă din anul 1991, pentru terenurile pe care le aveau înscrise în registrele agricole, fără a exista o suprapunere a reconstituirilor.
Potrivit art. 493 și 494 civ. construcțiile făcute de o persoană cu materiale proprii pe terenul altei persoane, devin proprietatea celui care este proprietarul terenului, în temeiul accesiunii. În situația în care constructorul este de rea credință, proprietarul terenului poate fie să păstreze construcția și să-l despăgubească pe constructor, cu valoarea materialelor și prețul muncii, fără a lua a în considerare sporirea valorii fondului, fie să-l oblige pe constructor să-și ridice construcția pe cheltuiala sa, cu obligarea eventuală la plata unor daune interese pentru prejudiciile suferite.
Cum probele a rezultat că pârâții și au fost constructori de rea credință, întrucât au știut, din chiar momentul începerii construcției, că nu edifică pe terenul ce le-a fost reconstituit în proprietate, s-a constatat că în mod temeinic și legal au fost obligați la desființarea construcțiilor, pârâtul având calitate procesua-pasivă, întrucât a edificat, împreună cu pârâta, construcțiile, iar prima instanță a administrat toate probele care erau utile în aflarea adevărului, respectând prevederile art. 129 proc.civ.
Este reală susținerea pârâtei, în sensul că sentința civilă nr.330/2005 a Judecătoriei Curtea d Argeș nu îi este opozabilă, însă această apărare nu este de natură să determine o altă soluție, deoarece părțile s-au judecat și în cauza finalizată prin sentința civilă nr.1158/2008 a Judecătoriei Curtea d Argeș, prin care s-a reținut aceeași situație, această ultimă hotărâre fiind opozabilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții: și, criticând-o pentru nelegalitate, invocând disp.art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se susține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă, nefiind proprietar al terenului în suprafață de 550. și nici al construcțiilor din litigiu, încât acesta nu poate fi obligat la desființarea acestora. Tototdată, terenul aparține mamei recurentului, potrivit titlului de proprietate nr.61433/18.01.1995, care a și construit, în 1973, imobilul în litigiu, așa cum rezultă din adeverința eliberată de Primăria și din autorizațiile de construcție.
Se susține că hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, făcându-se referire la disp. art.480 Cod civil.
Astfel, se menționează că în mod nelegal, recurenții au fost obligați la desființarea construcțiilor de pe terenul de 550 mp din moment ce nu a fost lămurit dreptul de proprietate, sentința civilă nr.33028 din martie 2005 Judecătoriei Curtea d Argeș nefiind opozabilă recurentei care nu a fost parte în dosar.
În altă ordine de idei se susține că instanța a fost lipsită de rolul activ prevăzut de art.129 al.5 din Cod procedură civilă, prin faptul că nu a făcut demersuri la Primăria pentru a se stabili existența sau inexistența construcțiilor de pe teren, modalitatea de edificare sau deținătorul acestora.
În ședința publică din 5.11.2009, recurentul prezent a precizat că valoarea litigiului este sub un miliard lei, iar instanța a pus în discuție excepția legalității și admisibilității căii de atac a recursului, precum și excepția netimbrării recursului.
Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art.137 Cod pr.civilă, constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
În concluzie acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni cu conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, obligarea pârâților de a ridica construcțiile de pe terenul de 550 mp, este o acțiune patrimonială, cu o valoare situată sub un miliard lei, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, așa încât, hotărârea instanței de fond este supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Cât privește excepția netimbrării recursului, nefiind competentă această instanță în soluționarea recursului de față, pentru considerentele arătate anterior, consideră că nu intră în competența acesteia soluționarea excepției netimbrării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul civil declarat de pârâții, domiciliați în comuna, sat Zărnești, jud. A, împotriva deciziei civile nr.85 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, domiciliat în Curtea de A, str. - -, -.A,.17, jud. A, și, ambele domiciliate în comuna, sat Zărnești, jud..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
--- -
Grefier,
Red.
/7 ex/11.11.2009
Jud. apel:; Gh.
OPINIE SEPARATĂ
Formulată de noi, judecător - -- asupra recursului declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.85 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, - și, în sensul anulării acestuia ca netimbrat, în sensul celor ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.(3), neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru ca instanța să poată trece la verificarea admisibilității cererii cu care a fost investită, este obligată să verifice, cu prioritate, înainte de orice act de judecată, achitarea obligațiilor fiscale de către cel care adresează o astfel de cerere.
Admisibilitatea unei cereri, fie că ea este determinată de natura acesteia, respectiv dacă suscită apărarea pe calea justiției sau ar cădea în competența unor alte puteri ale statului (administrativă, legislativă etc.), fie de prevederea ei în lege, cum ar fi, în situația de față, existența unei a doua căi de atac, comportă o judecată care include atât stabilirea unei stări de fapt, cât și cercetarea legislației aplicabile în materie.
De aceea, considerăm că taxele de timbru sunt prevăzute de lege a se achita anticipat soluționării în orice mod, chiar și prin lămurirea în sensul că o asemenea cerere nu cade în competența puterii judecătorești, fie în acela că, privind un drept susceptibil de apărare în justiție, a epuizat căile pe care aceasta se poate realiza. De aceea, se impune sancționarea cererii de față, în condițiile alin.3 al textului susmenționat, fără a se putea cerceta, mai înainte de observarea obligației administrativ-fiscale de achitare a taxei de timbru, dacă soluția primei instanțe de fond era sau nu supusă controlului jurisdicțional în una sau două căi de atac.
Aceasta și datorită faptului că, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură ca și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Ca atare, instanța de recurs trebuie să analizeze mai întâi excepția privitoare la neachitarea taxelor de timbru, ca excepție de procedură, numai după îndeplinirea obligației putând trece la analiza problemei admisibilității căii de atac, ca excepție de fond.
Judecător,
- --
Tehnored.
18.11.2009.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina
