Obligație de a face. Decizia 1754/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2286/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1754

Ședința publică de la 17 decembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stere Learciu

JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari SC.A -.11, împotriva deciziei civile nr. 675 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.

are ca obiect - obligația de a face.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 17 decembrie 2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.64798/02.12.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a numitei C; s-a respins cererea formulată de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 11, SC.A, în contradictoriu cu pârâta, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a fost respinsă cererea de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a numitei C, la data de 12.08.2008 când cererea de chemare în judecată a fost formulată prin aceasta, ea nu mai avea calitatea de reprezentant, așa cum rezultă din înscrisurile aflate filele 37,38 dosar, Hotărârea Adunării Generale din 18.07.2008.

În consecință, constatând că cererea de chemare în judecată a fost formulată de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant, instanța a admis excepția și a respins cererea.

Constatând că reclamanta Asociația de Proprietari nu a acționat-o ea însăși pe pârâtă, ci o persoană fără calitate de reprezentant a formulat acțiunea civilă, instanța a respins cererea de cheltuieli de judecată îndreptată împotriva asociației, urmând ca pârâta să-și poată recupera cheltuielile de judecată pe calea unei acțiuni separate, formulată împotriva numitei C.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Asociația de proprietari Bloc 11.A, prin aceeași persoană C, în calitate de președintă, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În cuprinsul motivării acestui apel, s-a susținut invocarea pe cale de excepție a nulității absolute a înscrisului intitulat "Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din ziua de 18 iulie 2008" depus de pârâtă la dosar și ca atare, să fie respinsă excepția lipsei calității de reprezentant.

În susținerea acestui motiv, se arată că instanța, în mod greșit, a luat în calcul acest înscris, care nu le este însă opozabil membrilor asociației și este lovit de nulitate.

În continuare apelanta reclamantă a dezvoltat mai multe motive pentru care susține că înscrisul contestat în apel, este nul absolut.

La data de 15.05.2009, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

La data de 21 mai 2009 s-a depus la dosar o cerere Asociației de Proprietari, parte în cauză, prin președinte, care a arătat că nu a declarat apel în cauză. De asemenea s-au depus la dosar înscrisuri.

La 21.05.2009 s-a formulat și o cerere de intervenție accesorie de către Consiliul Local Sector 4 B în interesul Asociației de Proprietari, cerere respinsă de către Tribunal, conform celor reținute în practicaua prezentei decizii.

Prin decizia civilă nr.675/A/25.05.2009 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă Asociația de Proprietari bloc 11, scara

Împotriva deciziei civile de mai sus, a declarat recurs recurenta reclamantă Asociația de Proprietari bloc 11, scara A, criticând-o sub următoarele aspecte:

- instanța a ignorat apărarea recurentei privind nulitatea hotărârii adunării generale extraordinare;

- în mod greșit s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Primăria sectorului 4

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 5 Cod de procedură civilă.

Intimata depune întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Astfel, recurenta, prin numita C, a solicitat să se constate nulitatea unei hotărâri din data de 12.08.2008, avută în vedere de prima instanță la soluționarea cauzei și conform căreia Asociația are un alt președinte. O astfel de cerere însă, deși se susține invocarea ei pe cale de excepție, nu poate face obiectul unei analize direct în instanța de apel, ea trebuind să fi fost formulată și supusă analizei încă din faza de judecată la instanța de fond, pe cale de acțiune.

Conform art.294 Cod de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

de "cerere nouă" folosit de art.294 alin.1 Cod de procedură civilă se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în etapa judecății în apel. Soluția decurge din funcția fundamentală a instanței de apel, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie, aceasta a fost respinsă, așa cum rezultă din practicaua deciziei civile nr.675/A/25.05.2009, motivat de faptul că aceasta nu justifică un interes în cauză.

În consecință, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 500 ron cheltuieli de judecată către intimata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 11, SC.A împotriva deciziei civile nr.675 A din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.

Obligă recurenta la plata sumei de 500 ron cheltuieli de judecată către intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 ex/01.02.2010

----------------------------------------

- Secția a III-a -

-

Jud.Sector 4 -

Președinte:Stere Learciu
Judecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1754/2009. Curtea de Apel Bucuresti