Obligație de a face. Decizia 1758/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1657/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1758.
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta reclamantă SOCIETATEA DE UTILAJ TRANSPORT SA (SC SA), împotriva deciziei civile nr.447 A din 21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 03.12.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat succesiv pronunțarea la 10.12.2009 și 17.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 447 din 21 martie 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă Societatea de Utilaje Transport SA, împotrivea sentințe civile nr. 14425 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul B prin Primarul General.
a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată la data de 05 aprilie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, reclamanta Societatea de Utilaj Transport SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în B,-, sector 1, în suprafața de 6.643 mp. în favoarea reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 14425 din 19 octombrie 2007 Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Utilaj Transport SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General ca neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță de fond a reținut că, pentru terenul ce face obiectul cauzei, situat în B,-, sector 1, în suprafața de 6.643 mp. s-a formulat o notificare, în temeiul Legii nr. 18/1991, de către numita.
Instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Totodată, potrivit prevederilor art. 21 alin. 5 din același act normativ, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.
În consecința, față de prevederile legale mai sus expuse, instanța a apreciat ca în mod corect s-a refuzat de către pârât emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului supus unei cereri de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru aceleași motive instanța a respins acțiunea, întrucât o recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, în acest moment, ar echivala cu o eludarea dispozițiilor imperative ale art. 21 alin. 5 din actul normativ arătat.
Împotriva acestei hotărâri la data de 20 decembrie 2007, reclamanta Societatea de Utilaj Transport SA a declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă la 08 februarie 2008, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod de procedură civilă tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 "bunurile din patrimoniul societății sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", ceea ce înseamnă că, într-adevăr transferul dreptului de proprietate din patrimoniul fostelor unități economice de stat în cel al societăților comerciale a operat în temeiul legii. Ca atare, în situația în care s-a constatat incidența acestui de lege, s-a putut reține și că transmiterea dreptului de proprietate a operat de la data intrării în vigoare a legii.
Pe de altă parte, conform art. 1 din HG nr. 834/1991: "Terenurile aflate în patrimoniul societarilor comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organ ului administrației locale de stat, de către autoritatea publica județeana". Aceasta înseamnă că este necesar în plus un act individual de aplicare a legii, ce implică chiar și o apreciere din partea autorităților la care face textul de lege asupra caracterului necesar al terenurilor pentru desfășurarea activității societății, numai de la momentul emiterii actului în discuție fiind individualizat obiectul asupra căruia poartă dreptul de proprietate.
În aceste condiții, chiar dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietare nu are caracter translativ de proprietate, emiterea acestuia intră în conținutul noțiunii de "înstrăinare" în sens larg, interpretarea extensivă fiind conformă și cu rațiunea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care este aceea de a preveni apariția unor situații juridice neclare.
Pe de altă parte, textul de lege nefăcând nicio distincție, interzice constatarea prin acest procedeu a dreptului de proprietate în patrimoniul societății comerciale, care este asimilată unei "înstrăinări" conform celor expuse anterior, nu numai de către organele expres abilitate în acest sens, ci și de către instanțele judecătorești.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Societatea de Utilaje Transport SA (SC SA).
În esență a motivat recursul, în sensul că, potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece dreptul de proprietate s-a transmis în patrimoniul societății recurente la 07 decembrie 1990 (prin Legea nr. 15/1990) s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate și în acest context greșit s-a făcut aplicarea art. 21 alin. 5 și 29 din Legea nr. 10/2001, când s-a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate (prin emiterea lui) ar echivala cu o înstrăinare a imobilului către recurentă, iar pe de altă parte recurenta este o societate privatizată legal și ca atare este proprietara imobilului respectiv.
Recursul este întemeiat.
Conform art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se au în vedere două ipoteze.
Prima hotărâre este lipsită de temei legal (ceea ce nu s-a invocat) iar cea de-a doua, hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (anume s-a aplicat o normă generală în locul celei speciale, o normă ce nu era incidentă în speță, legea română deși raportul juridic cu elemente de extraneitate era guvernat de legea străină sau s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt.
În cauză se reține că s-a aplicat i normă ce nu era incidentă în speță, coroborat cu faptul că s-a dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.
Este de remarcat că obiectul cererii la fond era "obligarea pârâtei la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului".
Un început în acest sens s-a făcut prin emiterea deciziei nr. 1174 din 10 decembrie 1990 de Primăria Municipiului B care în art. 5 și 8 definește patrimoniul și ce bunuri fac parte cestea, inclusiv imobilul pentru care se cere emiterea acelui certificat (fila 9 și 10 dosar fond).
S-a întocmit documentația, inclusiv cadastrală în acest sens (filele 15 - 65 dosar fond).
La 24 ianuarie 2004, s-a formulat notificare privind acest imobil de (filele 75 - 76 dosar fond) notificare car nu a fost soluționată nici până în prezent.
Fără a mai analiza faptul că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate (art. 29 din Legea nr. 10/2001) se pot da despăgubiri, față de natura speței (emiterea unui certificat de atestare, a dreptului de proprietate) nu are natura de a paraliza soluționarea notificării formulate pe baza Legii nr. 10/2001 (a înlătura susținerea de a avea un bun sau o speranță legitimă) ci este un act administrativ care se impune a fi emis încă de la 10 decembrie 1990, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 (07 septembrie 1990).
Faptul că după 14 ani, conform unei legii de reparațiune (Legea nr. 10/2001) s-a formulat notificare, aceasta nu are caracterul dirimat ca să se respingă cererea recurentei.
Eventual după soluționarea notificării, se va putea aprecia și asupra deciziei/dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, cât și a acestui certificat de atestare.
O greșeală făcută la data de 07 septembrie 1990 prin neemiterea certificatului nu poate fi reparată printr-o altă greșeală constând în vre-un impediment pe care l-ar conferi celui ce a făcut notificarea pe Legea nr. 10/2001, atâta timp cât nu se știe cum se va soluționa această notificare.
Ca atare, se reține că recursul este întemeiat, potrivit art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă va fi admis, se va modifica decizia apelată se va admite apelul, apreciindu-se că ambele instanțe au procedat nelegal și se va admite acțiunea constatând că reclamanta est proprietara terenului situat în - Noi nr. 128, sector 1, în suprafață de 6.649 mp. prin emiterea certificatului de atestare a proprietății conform Legii nr. 15/1990.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă Societatea de Utilaj Transport SA (SC SA), împotriva deciziei civile nr. 447 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul B prin Primarul General.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă Societatea de Utilaje Transport SA, împotriva sentinței civile nr. 14425 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea, constată că reclamanta este proprietara terenului situat în B,-, sector 1, în suprafață de 6.643 mp.
Obligă pârâta să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 decembrie 2009.
Judecător, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2ex./08.02.2010
-5.-;
Jud.1.-
Opinie separată
în sensul respingerii recursului, apreciind că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză (art. 20 di Legea nr. 15/1990 și HG nr. 34/1991) și au dat calificarea juridică corectă certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Așa cum a apreciat și instanța de apel, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu are caracter translativ sau constitutiv de proprietate, dreptul de proprietate fiind transferat din patrimoniul fostelor unități economice de stat în patrimoniul societăților comerciale sau regiilor autonome ope legis (în temeiul Legii nr. 15/1990), acesta având fizionomia unui act individual de aplicare a legii.
Emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și consecințele sale trebuie apreciat prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, prin care legiuitorul instituie sancțiunea nulității absolute pentru orice înstrăinare, concesionare, locație de gestiune, asociere în participațiuni, ipotecare, locațiune, închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației sau grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate în condițiile Legii nr. 10/2001. Textul de lege sus-menționat stipulează această sancțiune a nulității absolute până la definitivarea procedurii administrative sau judiciare (după caz), generate de prevederile Legii nr. 10/2001.
Față de această reglementare legală, apreciez că, în mod corect instanța de apel asimilat emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate notiunii de înstrăinare la care face referire legiuitorul în dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Apreciez că interpretarea dată de instanțele de fond în sensul că formularea notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 (procedura de soluționare a acesteia fiind în curs de desfășurare) constituie un impediment pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, este în concordanță cu scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile art. 21 alin. 5 din actul normativ anterior menționat. Din interpretarea coroborativă a acestui text de lege cu celelalte prevederi legale din materia restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă, rezultă cu claritate că intenția legiuitorului a fost aceea de a conserva situația juridică a imobilelor pentru care s-au formulat notificări, până la soluționarea acestora, avându-se în vedere ambele faze procedurale: administrativă și judiciară. Or, efectul direct, imediat al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate constă în schimbarea situației juridice a imobilului notificat, contravenind astfel literei si spiritului dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Existența unei astfel de modificări a situatiei juridice a imobilului trebuie apreciată și din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001 care reglementează modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii (în natură sau prin echivalent) în ambele situații: atât în ipoteza în care imobilul se află în patrimoniul unității administrativ-teritoriale cât și în ipoteza în care imobilul figurează în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată,cu luarea în considerare a tuturor distincțiilor făcute de dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 și art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că se impune respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei pronunțate în apel d e Tribunalul București - Secția a IV Civilă.
Președinte,
Red./Tehnodact.
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
