Obligație de a face. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 177/R/2009
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Dana Cristina Gârbovan Lucia
: -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva deciziei civile nr.50/A/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe reclamanții intimați,., și pârâții intimați și având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâților intimați și, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanții intimați șio pârâții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 1 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâții intimați au formulat și înregistrat la dosar prin serviciul de registratură al instanței, la data de 23 ianuarie 2009, respectiv 28 ianuarie 2009, întîmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate pronunțată de Tribunalul Sălaj ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Instanța comunică cu reprezentantul reclamantului recurent un exemplar din întîmpinarea pârâților intimați și.
Nefiind formulate alte cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței Tribunalului Sălaj în sensul admiterii apelului declarat de reclamant și pe cale de consecință schimbarea în tot a sentinței Judecătoriei Zalău în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și ulterior precizată, cu cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție.
Reprezentanta pârâților intimați și solicită, în baza motivelor arătate în scris prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei nr.50/2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin decizia nr.50/2008, pronunțată de Tribunalul Sălajs -a respins ca nefondat apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2606 din 4 septembrie 2007 Judecătoriei Zalău și a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1204,5 lei către pârâții și.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5087/21.12.2005 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr. 6510/2004, s-a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților și, având ca obiect obligație de a face, respectiv, obligarea pârâților la a înceta orice lucrări de amenajare și construire a podului de la imobilul situat administrativ în municipiul Z, str. -. -, --18 și obligarea pârâților la a demola lucrările făcute până în prezent, astfel încât suprafața podului să fie readusă la starea anterioară; s-a luat act de renunțarea reclamanților, și la judecarea cererii pe care au formulat-
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, acțiunea reclamanților este prematură câtă vreme aceștia nu dispun de o autorizație de demolare a lucrărilor efectuate de pârâți, așa cum pretinde art. 61 din Legea nr. 50/1991 modificată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții, și, apel care a fost admis de Tribunalul Sălaj, prin decizia civilă nr. 66/15.06.2006, pronunțată în dosar nr. 585/2006, cu consecința desființării în întregime a hotărârii apelate și a trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeași judecătorie, reținându-se în considerentele acestei decizii faptul că din probele administrate în cauză rezultă clar faptul că intimații au executat lucrări de construcție în mansarda blocului, prin extinderea apartamentului cu o cameră, după expirarea autorizației de construire; apelanții au solicitat, obligarea intimaților la demolarea lucrărilor, iar în cazul admiterii acțiunii, pârâții vor fi cei care vor trebui să obțină autorizația de demolare. Rezultă așadar că raționamentul primei instanțe este greșit, câtă vreme a condiționat judecarea pe fond a cauzei de obținere a autorizației de demolare de către reclamanți. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Zalău, fiind soluționată prin sentința nr. 2606/04.09.2007, în sensul respingerii acțiunii tuturor reclamanților, și, ca nefondată; s-a luat act de renunțarea reclamanților, și la judecarea acțiunii; s-a luat act de renunțarea pârâților la judecarea cererii reconvenționale.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria, pe baza probelor testimoniale administrate în cauză și a concluziilor raportului de expertiză întocmit, a concluzionat în sensul că reclamanții și-au dat acordul, la solicitarea pârâților, pentru predarea posesiei podului către pârâți, astfel încât nu se poate susține că pârâții au construit în lipsa acordului tuturor proprietarilor, acord care de altminteri a stat la baza eliberării autorizației de construire nr-, în baza căreia pârâții au construit bucătăria. Expertul a reținut în considerentele expertizei faptul că extinderea apartamentului nr. 14 de către pârâți, prin construirea bucătăriei, este conformă cu proiectul de construire nr-. Eventual, pârâții sunt pasibili de răspundere contravențională pentru nerespectarea termenului de executare a lucrărilor aprobate prin autorizația de construire, însă, nu se poate dispune demolarea acestei extinderi câtă vreme a fost făcută în baza unei autorizații de construire.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, arătând că prima instanță a lăsat nesoluționată completarea cererii reconvenționale prin care s-a solicitat prin stabilirea unei sulte și că, prima instanță nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 50/1991.
Tribunalul Sălaj, prin decizia civilă nr. 2/17.01.2008, pronunțată în dosar nr-, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată, doar în ceea ce privește acțiunea principală precizată și, în consecință, rejudecând cauza sub acest aspect, a admis acțiunea precizată a reclamanților, și, împotriva pârâților și, dispunând obligarea pârâților să demoleze bucătăria construită în extinderea apartamentului nr. 14 din blocul D-18, din Z, str. -. -; au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate; pârâții au fost obligați la plata sumei de 2.917,75 lei cheltuieli de judecată către toți reclamanții și la plata sumei de 814,2 lei, cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei faptul că, potrivit art. 64 din Legea nr.114/1996 schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective, se poate face numai cu acordul proprietarilor, anexa 2 la acest act normativ prevăzând că prin proprietate comună se înțeleg toate părțile dintr-o clădire aflată în proprietate, care nu sunt apartamente și care sunt destinate folosirii în comun de către toți proprietarii din acea clădire. Faptul că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 14 din blocul menționat, nu înseamnă că sunt și proprietarii acoperișului și ai podului, care se află în proprietatea comună a tuturor locatarilor proprietari. Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că unele lucrări au fost executate de pârâți fără autorizație, respectiv după expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire. În plus, reclamanții coproprietari au fost de acord doar cu posesia, de către pârâți, a unei porțiuni de pod, astfel încât, construirea bucătăriei de către pârâți în podul blocului s-a făcut prin limitarea accesului celorlalți coproprietari la podul comun.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii recursului reclamantului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea recursului, respectiv, în primele două alineate de la pct. 1 din motivele de recurs, precum și în paginile 3 și 4 din memoriul de recurs, au fost reproduse considerente de fapt ale cauzei, probațiunea administrată în fața primelor două instanțe, cu trimitere la depozițiile testimoniale, la concluziile expertizei întocmite în dosarul de fond, făcându-se și un scurt istoric al cauzei și al stării de fapt, și susținându-se că afirmațiile reclamanților sunt nefondate, fiind infirmate de probele dosarului.
S-a mai invocat în motivarea recursului faptul că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 1 Cod proc.civ. și art. 304 pct. 6 Cod proc.civ. întrucât, pe de o parte, hotărârea din apel a fost pronunțată de judecători incompatibili în sensul art. 24, art. 25 și art. 26 Cod proc.civ. respectiv de către aceeași judecători care au pronunțat și prima decizie dată în apel, iar pe de altă parte, deși o parte din reclamanții inițiali nu au declarat apel împotriva primei hotărâri pe fond, în privința lor această hotărâre rămânând irevocabilă, totuși, admițând apelul unui singur reclamant, instanța admite acțiunea tuturor reclamanților, încălcând astfel principiul disponibilității. Apoi, prin acordarea de cheltuieli de judecată în favoarea tuturor reclamanților, fără ca aceștia să le fi cerut și fără ca aceștia să mai insiste în judecată, instanța a pronunțat o hotărâre prin care a acordat mai mult decât s-a cerut, hotărârea intrând astfel sub incidența art. 304 pct. 6 Cod proc.civ.
Curtea a constatat că motivele de recurs indicate la pct. 1, respectiv în pagina 3 și 4 din memoriul de recurs, se încadrează în pct. 10 și 11 ale art. 304 Cod proc.civ. în prezent abrogate, în privința lor fiind incidentă excepția inadmisibilității - dat fiind că după abrogarea acestor texte legale în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, prin care să se invoce probațiunea administrată în fața instanțelor de fond, să se facă trimiteri la diverse probe, ori reiterări ale stării de fapt și reproduceri ale istoricului cauzei.
Prin decizia civilă nr. 1069/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 2/A din data de 17 ianuarie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, care a fost casată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul Sălaj.
În rejudecare, apelul a fost respins ca nefondat pentru motivele care succed:
Împotriva sentinței civile nr. 5087 din data de 21 decembrie 2005 Judecătoriei Zalău prin care s-a soluționat fondul cauzei în primul ciclu procesual, a formulat apel doar reclamantul, această hotărâre rămânând definitivă prin neapelare în privința reclamanților, și.
În anul 1999, pârâții și au efectuat lucrări de extindere a spațiului locativ în înțelegere cu ceilalți coproprietari, construind încă o cameră. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că pârâții locuiesc la ultimul etaj al imobilului, iar extinderea s-a făcut în spațiul situat în vecinătatea camerei de locuit, în podul blocului. Părțile au convenit că prin această extindere nici una dintre ele nu a fost prejudiciată, pârâții nefăcând altceva decât să-și valorifice cota lor de proprietate din podul blocului.
Lucrările de construcție efectuate la ultimul etaj al imobilului presupun transportul materialelor de construcții pe scări și producerea de zgomot, iar pasivitatea reclamanților din anul 1999 până în anul 2004 este justificată doar de acordul pe care reclamanții și l-au dat în prealabil efectuării acestor lucrări de construcție.
În anul 2004, pârâții au efectuat o nouă extindere, folosind un spațiu care reprezintă cota parte indiviză a celorlalți coproprietari, pe care pârâții nu aveau nici un titlu juridic.
În ședința publică din 8 iulie 2005, reclamanții prezenți la judecată, în speță, și au declarat în fața instanței la interogatoriul ce le-a fost luat că tabelul de la fila 4 din dosarul nr. 6510/2004 al Judecătoriei Zalău, ce conține acordul pentru posesia pârâților, reprezintă în fapt acordul pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței din pod în favoarea pârâților.
Instanța a reținut că reclamantul apelant figurează la poziția nr. 3 din tabelul cu locatari care au fost de acord cu porțiunea de pod comună și învecinată cu apartamentul nr. 14 al pârâților și să intre în proprietatea acestora, fapt dovedit prin semnătura reclamantului la poziția nr. 3 din rubrica semnături.
Astfel, apelul reclamantului apare ca nefondat, el fiind cel care prin propria sa semnătură și-a dat acordul ca porțiunea de pod comună și învecinată cu a pârâților să treacă în proprietatea acestora, ori potrivit dispozițiilor art. 969 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, înscrisul respectiv fiindu-i opozabil în întregime reclamantului.
În baza dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1204,5 lei către pârâții și, ca și unul care a căzut în pretenții.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței Tribunalului Sălaj în sensul admiterii apelului declarat de reclamant și pe cale de consecință schimbarea în tot a sentinței Judecătoriei Zalău în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și ulterior precizată, cu cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că acesta se subsumează motivelor înscrise sub punctele 7,8 și 9 ale art. 304.pr.civilă.
Astfel, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât deși prima instanță a lăsat nesoluționat un capăt de cerere și acest fapt a fost invocat ca motiv de apel, tribunalul nu sa pronunțat în nici un mod asupra acestui aspect.
De asemenea, decizia nu cuprinde nici o motivare cu privire la motivele de drept invocate în apel, și anume cele privitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. 1 și art.7 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea efectuării lucrărilor de construcții.
În al doilea rând, instanța de apel a interpretat greșit, prin decizia recurată, actul juridic dedus judecății, schimbând atât natura acestuia, cât și înțelesul său vădit neîndoielnic.
În acest sens, recurentul a arătat că semnarea unui tabel de către mai multe persoane cu privire la posibilitatea realizării unei singure camere în anul 1999 în podul imobilului poate avea cel mult valoarea unui antecontract, ce naște o obligație de a face și nu transmite proprietatea asupra imobilului.
Mai mult, acest tabel cu greu poate fi considerat ca antecontract, lipsind elemente esențiale precum prețul, obiectul precizat cu exactitate, etc.
În consecință, pârâții au construit în anul 2004 pe părți indivize comune din podul imobilului aferente tuturor proprietarilor din imobil, fără a fi proprietari cu privire la amintita suprafață, ce continuă să rămână în indiviziune.
În final, recurentul a mai arătat că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea flagrantă a legii.
Instanța de apel nu a invocat nici un text legal în susținerea soluției sale, cu toate că prin motivele de apel s-a invocat încălcarea prevederilor art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 6 din Legea 50/1991.
realizată de pârâți în anul 2004 s-a făcut în lipsa oricărei autorizații, Primăria Z refuzând emiterea unei autorizații de construcție pentru obiectivul menționat. Toate aceste aspecte rezultă cu evidentă din raportul de expertiză în construcții efectuat în cauză.
Au fost încălcate de asemenea și prevederile art. 494 Cod civil, ce prevăd sancțiunea ce urmează a fi luată în ipoteza de rea credință ce construiește pe terenul proprietatea altuia, respectiv obligația de a ridica la desființarea edificatului realizat în anul 2004( bucătăria realizată conform expertizei), ceea ce în concret recurentul reclamant a și solicitat prin acțiunea ulterior precizată și completată.
Mai mult, au fost nesocotite și principiile ce guvernează coproprietatea, și anume regula unanimității.
S-a mai arătat de către recurent că instanța de apel a încălcat legea și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, ignorând că doar pârâta a fost asistată de avocat, nu și pârâtul.
Intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea apărării, aceștia au arătat în esență că recurentul nu justifică nici un interes în invocarea nepronunțării instanței asupra renunțării la un capăt de cerere, renunțarea la judecată fiind un act de dispoziție al titularului acțiunii.
În ceea ce privește efectuarea lucrărilor fără autorizație de construcție, intimații au arătat acestea au fost realizate în temeiul autorizației de construcție nr-, emisă tocmai în considerarea acordului tuturor coproprietarilor si a cărei valabilitate a fost recunoscută prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
S-a mai arătat că apartamentul pârâtei avea bucătărie înainte de efectuarea lucrărilor din anul 1999, în anul 2004 montându-se doar centrala termică, lucru care nu necesita acordul locatarilor sau emiterea unei noi autorizații de construcție.
Analizând recursul invocat, Curtea constată că motivele pe care acesta se sprijină sunt fondate, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod eronat, în motivarea deciziei supuse controlului, Tribunalul Sălaja reținut ca element esențial al dezlegării pricinii faptul că reclamantul figurează la poziția nr. 3 din tabelul cu locatari care au fost de acord cu porțiunea de pod comună și învecinată cu apartamentul nr. 14 al pârâților și să intre în proprietatea acestora, fapt dovedit prin semnătura reclamantului la poziția nr. 3 din rubrica semnături.
Astfel, reclamantul este cel care prin propria sa semnătură și-a dat acordul ca porțiunea de pod comună și învecinată cu a pârâților să treacă în proprietatea acestora, iar potrivit dispozițiilor art. 969 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel încât înscrisul respectiv îi este opozabil.
Or, analizând cuprinsul înscrisului respectiv, rezultă că Tribunalul a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul termenilor acestora. Or, nu este admisibil ca pe cale de interpretare judecătorul să deturneze sensul neîndoielnic al termenilor contractuali și să schimbe astfel natura acestuia, și implicit obligațiile ce revin părților contractante.
Prin actul sub semnătură privată intitulat tabel locatorii reclamanți și-au dat acordul cu privire la posesia, de către pârâți, a unei părți din pod, acord pe baza cărora aceștia au construit în anul 1999 o extindere a locuinței proprii.
A califica însă acest tabel ca act translativ de proprietate inclusiv pentru suprafața ocupată de pârâți în anul 2004, înseamnă însă a excede în mod nepermis voinței părților, în lipsa oricăror elemente care să justifice o astfel de calificare.
Astfel, actului amintit îi lipsesc elemente fundamentale ale unui contract de vânzare-cumpărare nefiind indicat nici prețul, nici suprafața certa ce ar face obiectul unei astfel de convenții. În cuprinsul înscrisului nu se regăsesc nici alte elemente care ar putea eventual califica actul ca alt tip de contract translativ de proprietate.
Pe de altă parte, în condițiile în care Tribunalul ar fi avut dubii cu privire la interpretarea voinței părților, trebuia să aplice regulile de interpretare cuprinse în art. 983 Cod civil, potrivit căruia contractul se interpretează în favoarea celui ce se obligă.
Or, reținând în sarcina reclamantului obligația de a transmite proprietatea, tribunalul a procedat exact în mod contrar, interpretând actul în contra debitorului, din cuprinsul tabelului semnat și prin aplicarea dispozițiilor art. 969 Cod civil, rezultând că acesta a fost de acord doar cu posesia de către pârâții a unei porțiuni din pod, în anul 1999.
Numai pe calea unei interpretării deductive excesive și nelegale a termenilor înscrisurilor Tribunalul a putut ajunge la concluzia că acordul reclamantului cuprinde transferul de proprietate și implicit și construirea unei extinderi la bucătărie mult ulterior semnării actului, respectiv în anul 2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit raportului de expertiză, aceasta noua extindere a micșorat considerabil accesul restului coproprietarilor în pod, care se mai poate face doar pe partea, accesul pe partea dreaptă fiind ocupat în întregime de noua construcție. Aceste concluzii contrazic și susținerile pârâților intimați potrivit cărora în anul 2004 s-ar fi montat doar centrala termică, nefiind vorba de vreo extindere a spațiului ocupat.
Or, prin această construcție, pârâții au încălcat așadar fără temei legitim regulile ce guvernează coproprietatea, intervertind în mod abuziv posesia și proprietatea asupra unei cote părți din spațiul comun în proprietate individuală exclusivă, inclusiv prevederile art. 35 alin. 1 din Legea locuinței nr. 114/1996, ce instituie răspunderea proprietarului pentru asigurarea condițiilor de funcționare normale a spațiilor aflate în proprietatea indiviză.
Regula unanimității, particularizată și prin dispozițiile art. 64 din legea amintită mai sus, impunea acordul tuturor proprietarilor în cazul unor acte de dispoziție precum schimbarea destinației spațiilor comune, acord ce trebuie să fie explicit și cert exprimat, și nu dedus pe cale de interpretare.
Or, așa cum rezultă din considerentele expuse mai sus, un astfel de acord nu a existat, condiție considerată în mod greșit ca fiind îndeplinită de instanța de apel.
Chiar daca ar fi existat o autorizație de construcție emisă de autorităția, acesta nu ar putea fi considerată ca o probă imbatabilă a acordului coproprietarilor pentru construire, interpretarea actului fiind supus cenzurii instanței de judecată, care hotărăște independent de concluziile autorității administrative.
În ceea ce privește legalitatea lucrărilor efectuate în anul 1999, Curtea reține că acest aspect nu mai poate face obiectul controlului în prezentul recurs, decât cu încălcarea principiului non reformatio in peius, întrucât decizia civilă a nr. 2/A a tribunalului Sălaj prin care s-a dispus doar demolarea extinderii efectuate în anul 2004, păstrate fiind dispozițiile restului sentinței civile nr. 2606/2007 a Judecătoriei Zalău, a fost atacată doar de pârâta, nu și de recurentul reclamant. Or, acest principiu își păstrează aplicabilitatea și pe parcursul următoarelor etape procesuale, generate de admiterea apelului pârâtei.
În consecință, în cauză fiind îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 cu consecința admiterii acestuia, Curtea consideră superfluă analizarea celorlalte motive invocate în recurs, astfel încât va admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 50/25.09.2008 a Trib. S pe care o modifică în sensul că admite în parte apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2606/04.09.2007 a Jud. Z pe care o va schimba în parte conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274.pr.civilă, reținând culpa procesuală a intimaților pârâți, îi va obliga să plătească reclamantului suma de 2419 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 50/25.09.2008 a Trib. S pe care o modifică în sensul că admite în parte apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2606/04.09.2007 a Jud. Z pe care o schimbă în parte și în consecință:
Admite în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâților și și obligă pe pârâți să demoleze lucrările de extindere a.14 din - str. -. Z, realizate în anul 2004.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe pârâți să plătească reclamantului suma de 2419 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Dana Cristina Gârbovan Lucia
- - - - -
GREFIER
Red./
3 ex./02.03.2009
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Dana Cristina Gârbovan Lucia
