Obligație de a face. Decizia 188/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA NR. 188/

Ședința publică de la 09 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată în B,-, -.1,. 4, sect. 2, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva deciziei civile nr. 61 din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă personal și intimatul reclamant prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 07902/2008.

Procedura este legal îndeplinită, conf. disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și conform art.150 Cod pr.civilă acordă cuvântul pe fond.

Recurenta-pârâtă, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii atacate. Solicită să se constate că s-a încălcat legea și s-a făcut în mod gresit aplicarea ei, atât cu privire la raspunderea civilă delictuală cât și cu privire la legea locuintei; obligatia ei de a repara acoperisul și accesoriile-jgheaburi îi revine numai în raport de cota de proprietate pe care o detine.

În concluzie, solicită admiterea recursului și anularea deciziei civile nr.61 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr-.Depune în acest sens concluzii scrise la dosar.

Avocatul intimatului reclamant având cuvântul, precizează că obligatia proprietarului este aceea de a-și face streașină casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul sau pe străzi iar nu pe locul vecinului reprezintă o servitute de picatura a stresinilor conform art.615 Cod pr.civilă.

Astfel, conform art.998-999 cod civil cel ce cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara,astfel că, în cauză sunt îndeplinite cumulativ conditiile raspunderii delictuale deoarece exista un prejduciu. Nici un proprietar nu poate încălca sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală din regulamentul Cadru al Legii nr.114/1994.

Consideră că solutia pronunțată de tribunal este legală și temeinică deoarece au avut în vedere probele cu înscrisuri, martori, coroborate cu concluziile experizei tehnice efectuate în cauză care au avut ca obiectiv stabilirea unor deteriorări la imobilul proprietatea reclamantului și cauza acestor degradări.

În concluzie, solicită respingerea recursului și mentinerea ca legală și temeinică a deciziei civile atacate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca în contrafdictroriu cu aceasta și prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâtei să fixeze jgheabul pentru colectarea apelor meteorice, la întreg imobilul, la nivelul acoperișului și terasei;

- obligarea pârâtei să renoveze spatiul interior din imobilul proprietatea reclamantului și aducerea spatiului în stare de folosință;

- obligarea pârâtei să remedieze conducta de apă situată la nivelul terasei și a instalatiei de captare a acesteia pentru a nu se mai infiltra și scurge pe pereti și în interiorul încăperii;

- în subsidiar, dacă pârâta nu va dori să remedieze aceste lucrări, să fie abilitat reclamantul să le execute pe cheltuiala acestuia;

- obligarea pârâtei la plata daunelor interese reprezentând beneficiul nerealizat de reclamant pentru că spatiul nu a putut fi folosit în întregime - pentru desfășurarea activității comerciale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea actiunii reclamantul a învederat instantei că este proprietarul parterului din imobilul situat în Constanta,-, iar pârâta este proprietara etajului acestui imobil.În anul 2005 la momentul dobândirii dreptului de proprietate reclamantul a constatat că existau la nivelul acoperișului mai multe degradări, pârâta nu le-a remediat, astfel că, în apartamentul reclamantului a apărut igrasia și mucegaiul, iar spatiul comercial d e la parter nu a mai putut fi folosit.

Pârâta nu a efectuat lucrări de reparatii la streașina casei, la burlane, astfel că reclamantul a fost prejudiciat prin atitudinea culpabilă a acesteia.

Reclamantul a decedat la data de 19.11.2006 proprietatea lui a fost transmisă prin contractul de donatie, autentificat sub nr.1612/12.07.2006 lui care a înțeles să continue procesul.

Judecătoria Constanta prin sentința civilă nr.3935/4.04.2007 a admis în parte actiunea formulată de și a obligat pârâta la remedierea deficientelor spatiului interior de la parterul imobilului din Constanta,- deficiente identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. pct.2 din concluzii.

S-au respins capetele de cerere 1 și 2 rămase fără obiect.

Pronunțând această hotărâre instanta de fond a retinut faptul că, pe parcursul desfășurării procesului pârâta a remediat o parte din lucrări, însă cele de la pct.2 din concluziile raportului de exp.ing. au rămas fără finalitate.

Instanța de fond a mai retinut că deficientele existente la spatiul interior al reclamantului se datorează neîntretinerii conductelor de apă caldă și de agent termic, dezafectarea traseelor de conductele de termoficare ale spatiilor de la etaj; montarea gresită a ui din pardoseala de pe terasa constructiei precum și a erorilor de exploatare ale fostelor grupuri sanitare situate la etaj.Toate acestea au determinat deteriorarea apartamentului reclamantului.Podul imobilului transformat în mansardă ca și terasa sunt în proprietatea exclusivă a pârâtei conform contractului de vânzare-cumpărare, conductele de apă caldă și agentul termic se aflau în folosința exclusivă a acesteia, ei îi incumbă reparatiile la elementele de constructie arătate mai sus.

Tribunalul Constanta prin decizia civilă nr.612/18.02.2008 a respins ca nefondat apelul declarat de.

A admis apelul declarat de. A schimbat în parte sentința civilă apelată și a admis capătul 5 din cererea de chemare în judecată.A fost obligată pârâta către reclamantul la plata sumei de 1750 lei/lună începând cu data introducerii actiunii - 10.03.2006 până la data de 17.09.2007, cu titlu de beneficiu nerealizat.

Instanța de apel a retinut că, datorită degradărilor produse din culpa pârâtei, închirierea celor două depozite proprietatea reclamantului nu s-a putut face astfel că, beneficiul nerealizat reprezentând diferenta dintre chiria ce ar fi trebuit încasată în condițiile unei exploatări normale a acestor spatii și chiria efectiv încasată datorită restrângerii suprafetei închiriate ca urmare a deteriorărilor produse, trebuie suportat de pârâta.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs.

Criticile se bazează pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

În motivele de recurs, recurenta arată că în mod gresit instantele au considerat că, obligatia întretinerii acoperisului și a jgheaburilor de scurgere ale imobilului îi revine în exclusivitate reclamantului. Sub același acoperis locuiesc amândoi astfel că parte din cheltuieli trebuie suportate de cei doi proprietarii.

Reclamantul avea obligatia de a efectua reparatii capitale și el raspunde pentru viciile constructiei. Deci, obligarea la beneficiul nereralizat nu se impune.Ambele părti au preluat de la vechiul proprietar imobilul într-o stare de degradare avansată și mai mult, același imobil a fost incendiat astfel că, în sarcina recurentei nu se poate retine culpa exclusivă a acesteia.

Examinând criticile formulate în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Este de necontestat faptul că, ambele părti sunt proprietarii imobilului din Constanta,-, reclamantul pentru parter, iar pârâta recurentă pentru etaj, conform actelor autentifice depuse la dosar.

Din continutul raportului de expertiză efectuat de ing. rezultă faptul că, deteriorarea peretilor la proprietatea reclamantului se datorează scurgerilor accidentale de apă provenite de la dezafectarea traseelor de conducte de termoficare ale spatiului de la etaj, ce au fost efectuate fără a se lua măsurile de prevenire și de colectare a apelor de pe traseele acestor conducte. din pardoseala de pe terasa constructiei a fost montat gresit determinând apariția mucegaiului, iar montarea gresită a tevilor de scurgere au determinat apariția unor zone înegrite în spatiul proprietatea reclamantului, rezultate din deficientele de exploatare ale fostelor grupuri sanitare situate la etajul constructiei.

Instanțele au retinut în mod corect raspunderea civilă delictuală conform art.998 - 999 Cod civil.

Culpa pârâtei constă în faptul că și-a făcut remedieri și transformări la etajul constructiei (mansardă și terasă) fără a tine seama de parterul imobilului, iar schimbarea traseului scurgerilor a instalatiilor de apă și conducetele termice, schimbarea grupurilor sanitare într-o altă parte a imobilului s-a făcut fără să se ia toate măsurile încât să nu fie stânjenită sub nici o formă exercitarea dreptului de proprietate a intimatului-reclamant,

De altfel pe parcursul cercetării judecătoresti o parte din lucrări au fost remediate de recurenta.

Pentru părtile comune din imobil, ambii proprietari au obligatia să remedieze defectiunile, suportând costul lucrărilor în comun. Dar, în speța de față, s-a demonstrat, cu probele administrate (expertiza și martori) că există culpa exclusivă a pârâtei în producerea acestor defectiuni ca urmare a modificărilor efectuate.

În privința beneficiului nerealizat instanta de apel, de asemenea a retinut în mod corect faptul că, deteriorările s-au produs la depozitul mare cât și cele două depozite din spatele spatiului comercial, aflate la parterul imobilului.

Prin acordarea beneficiului nerealizat se urmăreste restabilirea situației anterioare, aspect corect retinut de instanta de apel, stabilindu-se diferenta dintre chiria ce ar fi trebuit încasată în condițiile unei exploatări normale a spatiului comun și chiria efectiv încasată ca urmare a restrângerii suprafetei închiriate (la 65 mp), ca urmare a deteriorărilor produse din culpa recurentei, aspecte evidentiate și în raportul de expertiză.

Recurenta a cunoscut din momentul introducerii actiunii rezultatul păgubitor al transformărilor efectuate, la proprietatea intimatului-reclamant și nu a făcut absolut nimic, determinând pe proprietarul parterului, să facă aceste reparatii pe cheltuiala sa.Chiar dacă pe parcursul cercetării judecătoresti a remediat multe pagube, acest lucru nu o absolvă de raspunderea care îi revine.

Retinând că în cauza de față s-a demonstrat culpa pârâtei recurente în producerea degradărilor cauzate la parterul imobilului situat în Constanta,-, proprietatea intimatului-reclamant, recursul este nefonat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată în B,-, -.1,. 4, sect. 2, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, împotriva deciziei civile nr. 61 din 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2008.

Președinte Judecători

- - -

- -

Grefier

- -

Jud.fond:;

jud.apel:;

red.dec.jud.

tehnored.gref.- 2 ex.

27.06.2008

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 188/2008. Curtea de Apel Constanta