Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 187/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR. 187/
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentii-pârâti - domiciliat în M,-.-.60..1..27, domiciliat în, --.2..3..307 și - domiciliată în M,-.-.60..1..27, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE B, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul-reclamant Ministerul Apărării Nationale B,col.jurist conform delegatiei depusă la dosar, lipsind celelalte părti.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, nemotivat și netimbrat.
Grefierul de ședință se referă oral asupra cauzei, învederând că recursul nu a fost timbrat, deși recurenții pârâți au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 8 lei și 0,6 lei timbru judiciar.
Instanța, din oficiu, invocă excepția anulării recursului ca urmare a netimbrării, având în vedere că recurenții pârâți au fost citați cu mențiunea timbrării recursului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul intimatului-reclamant, având cuvântul pe excepția invocată, solicită anularea recursului ca netimbrat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției anulării cererii de recurs ca netimbrat, invocată din oficiu la acest termen de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr.1966 din 11.11.2005, reclamantul Ministerul Apărării Nationale a chemat în judecată pe pârâtii, și, solicitând instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea acestora din imobilul situat în -, str.- -.2...307 și obligarea acestora la plata chiriei în sumă de 21 RON pe lună începând din data de 01.09.2005 și până la predarea efectivă a locuintei de serviciu și la plata de daune moratorii de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 23.08.2005 și până la predarea efectivă a locuintei.
Judecătoria Mangalia, prin sentinta civilă nr.1911/C/29.10.2007, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Nationale în contradictoriu cu pârâtii.
S-a dispus evacuarea pârâtilor, și din imobilul situat în municipiul M, statiunea -, str.- -.2...3..307 judetul Constanta.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 378 lei reprezentând chirie aferentă perioadei 1.09.2005-28.02.2007 și a unei chirii lunare de 25,33 lei începând cu data de 1.03.2007 și până la predarea efectivă a locuintei de serviciu.
S-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de daune moratorii, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel pârâtii, și.
Tribunalul Constanta prin decizia civilă nr.154 din 21.03.2008 a anulat ca netimbrat apelul civil declarat de apelantii-pârâti.
Împotriva deciziei civile nr.154/2008 pronunțată de Tribunalul Constanta au declarat recurs recurentii-pârâti, și, dar recursul nu a fost timbrat și motivat.
Pentru termenul din 09.06.2008 recurenții pârâți au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8 lei și 0,6 lei timbru judiciar, însă aceștia nu au înțeles să se conformeze obligației stabilită de instanță.
Instanta, din oficiu, a invocat excepția anulării recursului ca netimbrat.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția este fondată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că recurenții pârâți nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 8 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,6 lei, stabilite în sarcina lor, cu toate că prin citația emisă către aceștia le-a fost indicat cuantumul taxei judiciare de timbru ce urma a fi achitată pentru instanța de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 3021alin. 2 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004 de completare și modificare a Codului d e procedură civilă "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii".
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se depun anticipat, conform prevederilor alin.3 al aceluiași text de lege, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Întrucât recurenții pârâți, deși legal citați, nu s-a conformat acestor dispoziții legale și până la termenul stabilit nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,6 lei, se va admite excepția invocată și se va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul civil declarat de recurentii-pârâti - domiciliat în M,-. -. 60..1..27, domiciliat în, -, -.2..3..307 și - domiciliată în M,-.-.60..1..27, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE B, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 09.06.2008.
Pentru președinte complet jud. Pentru jud.- și jud.-
- aflată în se aflate în se semn.conf.art.261 al.2
Semn.conf.art.261 al.2 cpc Cod pr.civilă
PRESEDINTE INSTANTA PRESEDINTE INSTANTĂ
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Red.dec.gref.- 2 ex.
21.07.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon