Obligație de a face. Decizia 1899/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1899/R-CM

Ședința publică din 09 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

JUDECĂTOR 3: Lică Togan

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recusul declarat de reclamantul, domiciliat în H, str. - cel, - 1,. A,. 3,.9, împotriva sentinței civile nr.789 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentul- reclamant, lipsind intimații- pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - reclamant susține că nu mai are cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - reclamant susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea lui, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Cu privire la cheltuielile de judecată le va valorifica pe cale separată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13.02.2009, la Tribunalului Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Casa Județeană de Pensii V, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să emită adeverința din care să rezulte baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu, precum și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii V să actualizeze pensia de serviciu în funcție de indemnizația brută lunară majorată a unui procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime în muncă.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia nr.-/10.04.2007 s-a acordat pensie de serviciu în baza dispozițiilor art.27 alin.2 și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 45/2007 și nr.OUG 27/2006, pentru o vechime în funcția de procuror de 12 ani și 6 luni, fiind încadrat în gradul I de invaliditate. Împotriva acestei decizii a formulat contestație și prin sentința civilă nr.884/22.10.2007 s-a anulat decizia de pensionare nr.-/10.04.2007 și a fost obligată Casa Județeană de Pensii V să emită o nouă decizie de pensionare, iar la stabilirea cuantumului pensiei să ia în calcul sporul de vechime și indemnizația de însoțitor. Drept urmare, Casa Județeană de Pensii Vae mis o nouă decizie la data de 14.04.2008.

Reclamantul a mai arată că îi sunt aplicabile dispozițiile art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004 și se impune actualizarea pensiei ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii s-a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că pensia de invaliditate a reclamantului are ca temei legal prevederile art.27 din nr.OG27/2006 și nu prevederile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. De asemenea, s-a susținut că numai la îndeplinirea condițiilor menționate în Legea nr.303/2004 (stagiu în magistratură și vârstă standard) această pensie de invaliditate devine pensie de serviciu și doar atunci se poate solicita actualizarea cuantumului pensiei.

Prin sentința civilă nr.789 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului, următoarele:

Prin decizia de pensionare nr.-/10.04.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii V, reclamantului i s-a acordat pensie de serviciu, în baza dispozițiilor art.27 alin.2 și art.4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 45/2007 și nr.OUG 27/2006, pentru o vechime în funcția de procuror de 12 ani și 6 luni și încadrarea în gradul I de invaliditate.

Potrivit prevederilor art.27 din nr.OUG27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, fiind încadrați în gradul I sau II de invaliditate, în urma săvârșirii împotriva lor a unor fapte prevăzute de legea penală, în timpul sau în legătură cu serviciul, vor primi pe perioada invalidității o pensie egală cu indemnizația de încadrare brută lunară avută la data survenirii invalidității și vor beneficia o singură dată de o compensație egală cu de cinci ori aceeași indemnizație brută.

Dacă pierderea totală sau parțială a capacității de muncă a survenit din alte cauze decât cele prevăzute la alin.(1) și (2), neimputabile salariatului, persoanele din categoriile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență vor beneficia pe perioada invalidității, la cerere, în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, de o pensie egală cu 80% din indemnizația de încadrare brută lunară avută la data survenirii invalidității. La data îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii pensiei de invaliditate pot solicita pensie de serviciu.

Cu alte cuvinte, temeiul juridic al pensiei reclamantului constă în prevederile art.27 din nr.OUG27/2006, în prezent nefiind îndreptățit la acordarea pensiei de serviciu prevăzută de art.82 din Legea nr.303/2004, pensie pentru care este prevăzută posibilitatea actualizării în condițiile legii speciale.

Conform dispozițiilor art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art.84, se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată.

Cum reclamantului i s-a acordat pensie de serviciu, în baza dispozițiilor art.27 alin.2 și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.45/2007 și nr.OUG27/2006, tribunalul a constatat că cererea reclamantului de actualizare a pensiei, conform prevederilor art.85 din Legea nr.303/2004 este neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs reclamantul susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Se arată că prima instanță în mod greșit a reținut că acesta nu este îndreptățit la actualizarea pensiei de serviciu pentru că i s-a acordat pensia în temeiul art.27 alin.2 și art.4 din Legea nr.45/2007 și nr.OUG27/2006 și nu în baza art.82 din Legea nr.303/2004.

Se susține că din analiza prevederilor art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004, rezultă că legea nu distinge în funcție de felul pensiei de serviciu (pentru limită de vârstă, anticipată, de urmaș sau de invaliditate) sau în funcție de dispozițiile legale care reglementează pensia, astfel că indiferent de felul pensiei prev. de Legea nr.303/2004 sau alte legi speciale, în ceea ce îi privește pe judecători, procurori, aceasta trebuie actualizată ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.

S-a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Examinând sentința recurată sub aspectul motivului de recurs invocat, cum și din oficiu sub toate aspectele potrivit art.3041Cod procedură civilă, în raport de actele dosarului și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a actelor de la dosar, reținând corect faptul că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, având în vedere că acesta a fost pensionat în baza dispozițiilor art.27 alin.2 și art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.45/2007 și nr.OUG27/2006 (9).

Dispozițiile nr.OG27/2006 reglementează pensiile de invaliditate pentru judecători și procurori fără să prevadă actualizarea acestora, astfel că cererea de actualizare a pensiei a fost în mod legal și temeinic respinsă.

Potrivit art.27 din nr.OG27/2006, la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.303/2004 republicată, beneficiarii pensiei de invaliditate pot solicita pensie de serviciu.

Susținerile recurentului în sensul că prima instanță a apreciat și interpretat greșit dispozițiile legale și drept consecință în mod greșit i-a fost respinsă cererea de actualizare a pensiei de serviciu sunt nejustificate în raport de dispozițiile legale în baza cărora acesta a fost pensionat.

Din analiza dosarului de pensie al recurentului, rezultă că pensia de invaliditate a acestuia are ca temei legal prevederile art.27 din nr.OG27/2006 și nu prevederile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Această pensie s-a stabilit pentru o vechime în funcția de procuror de 12 ani și 6 luni, fiind încadrat în gradul I de invaliditate și numai potrivit condițiilor menționate în Legea nr.303/2004 (stagiul în magistratură și vârstă standard) poate deveni pensie de serviciu.

Prin urmare, numai în momentul schimbării pensiei de invaliditate acordată în conformitate cu nr.OG27/2006, în pensie de serviciu acordată conform Legii nr.303/2004, se poate solicita și acorda actualizarea cerută de către recurent.

Reținându-se că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul, domiciliat în orașul H, str.- cel d, -.A,.9, județul V, împotriva sentinței civile nr.789 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimați-pârâți fiind PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, cu sediul în Râmnicu V, Calea lui, nr.157-159, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- -, - -, - -,

Grefier,

- -,

Red.Pl.

Tehnored.

Ex.5/18.12.2009.

Jud.fond:.

.

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1899/2009. Curtea de Apel Pitesti