Obligație de a face. Decizia 1910/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1910
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanta-recurentă împotriva sentinței civile nr. 1541/10.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârât-intimat Spitalul Clinic de Copii nr. 3, T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, reclamanta-recurentă solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea formulată, reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Copii nr. 3 " " a solicitat instanței:
1.Constatarea faptului că pârâtul nu a aplicat corect dispozițiile legii privind sistemul de salarizare a personalului contractual din sistemul bugetar, respectiv nu a încadrat corect salariul reclamantei în conformitate cu dispozițiile legale, începând cu data de 01.08.2000;
2. Stabilirea (în urma unei expertize contabile) a cuantumului corect al salariului de încadrare al reclamantei, începând cu data de 01.08.1998 și până la data de 20.03.2005;
3. Stabilirea (în urma expertizei contabile) a cuantumului sporurilor neacordate de pârât pe perioada 05.02.2006 - 05.02.2009 și obligarea pârâtului la plata efectivă a acestor sume;
4. Recunoașterea de către pârât a gradelor profesionale corecte care ar fi trebuit să fie acordate reclamantei, stabilite tot conform expertizei de mai sus.
5. Obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei daune morale pentru prejudiciul moral produs reclamantei prin neplata unor sume care îi erau atribuite prin lege, cu titlul de salariu.
1. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în fapt, a fost angajata pârâtei din data de 01.08.1998.
Deși de-a lungul întregii sale cariere și-a exercitat profesia cu maximum de probitate și diligentă, notele de apreciere a muncii depuse de reclamantă fiind întotdeauna la cote maxime, a fost supusă unor abuzuri din partea angajatorului său, care i-a modificat în mod unilateral salariul, pe în baza unor decizii abuzive.
A arătat că la data de 25.09.2008, a fost pronunțată sentința civilă nr. 3083 în dosarul nr- prin care instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei diferențele dintre drepturile salariale ce i se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite de pârât în varianta "neclinic" pe perioada 20.03.2005 și până la data pronunțării, precum și pe viitor, în condițiile legii.
În cadrul acestui proces, reclamanta a aflat din documentele depuse la dosar de pârât, precum și din documentele depuse la alte dosare similare inițiate de colegele sale reclamante, că problema calculului greșit a salariului depășește ca vechime anul 2004, ajungând de fapt până la data încadrării reclamantei la pârât.
A învederat că solicitarea sa este justificată întrucât, chiar dacă solicitarea unor sume mai veche de trei ani ar fi tardivă, stabilirea exactă a salariilor și a gradelor profesionale va fi automat urmată de consemnarea în cartea de muncă a salariilor corecte care ar fi trebuit sa îi fie plătite de-a lungul anilor. Acest lucru are importanță pentru reclamanta, deoarece în baza acestor înscrieri din cartea de muncă se va stabili cuantumul pensiei sale.
A precizat că se impune sancționarea pârâtului cu suma de 5.000 lei daune morale, întrucât, de-a lungul timpului, prin neacordarea salariului și gradelor profesionale corecte a vitregit-o de o mulțime de mici bucurii ale vieții, la care a fost obligată să renunțe, deoarece nu avea destui bani. Astfel, suma de 5.000 lei este o sumă simbolică față de sumele de care a fost vitregită, pârâtul trebuind a fi obligat la plata acestei sume cu titlu de daune morale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 154 și urm. și 281 și urm. din Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă prin registratură la data de 28.04.2009, pârâtul Spitalul Clinic De Urgenta Pentru Copii " ", cu privire la punctul 1 si 2 din petitul acțiunii, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:
A mai solicitat instanței sa pună in vedere reclamantei sa precizeze care articol din Legea nr. 154/1998 si ale OUG 24/2000 au fost încălcate de către pârât.
A învederat că ordonatorii de credite bugetare stabilesc salariile de baza ale personalului din unitățile respective, pe baza metodologiei pentru aplicarea criteriilor de stabilire a salariilor de baza, cu respectarea limitelor de salarii de baza ce corespund grilei de intervale specifice sectorului de activitate din care aceștia fac parte, transmise de ordonatorii principali de credite.
Sub un alt aspect referitor la petitul 3 al acțiunii - stabilirea cuantumului sporurilor neacordate - nu se precizează ce sporuri solicita efectiv, invocând neîndeplinirea condiției precizată la art. 112 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, în sensul neprecizării cuantumului pretențiilor solicitate, lipsa determinării valorii obiectului, făcând imposibilă pregătirea apărării.
În ceea ce privește petitul privind - recunoașterea gradelor profesionale - din formularea acestui petit, a arătat că înțelege obligarea sa la menționarea gradelor profesionale în carnetul de muncă, competența aparținând Judecătoriei.
Astfel, a invocat prescripția dreptului la acțiune, raportat la prevederile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, anume "Împotriva măsurii luate potrivit alin. (1), precum și în cazul neeliberării carnetului la încetarea activității, titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei raza teritorială își are sediul unitatea care a luat măsura respectiva, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Cu privire la petitul de - acordarea de daune morale in suma de 5000 lei - a arătat următoarele:Prejudiciul moral trebuie probat, nu doar afirmat, or, din cererea formulata, nu rezultă existența unui prejudiciu moral suferit de salariata contestatoare. Pentru acordarea daunelor morale condiția esențială este aceea a întrunirii elementelor esențiale ale răspunderii civile delictuale, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unei raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției angajatorului, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat acesta. Dacă cel puțin una dintre condițiile mai sus enumerate nu este îndeplinită, nu poate fi antrenată răspunderea delictuală a angajatorului. Pe cale de consecință, nu se pot acorda despăgubiri pentru pretinse daune morale suferite de salariat, atâta vreme cât nu există fapta ilicită a angajatorului.
La termenul din 13.05.2009, reclamanta a depus precizare și completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să dispună următoarele:
1.Constatarea faptului că pârâtul nu a aplicat corect dispozițiile legii privind sistemul de salarizare a personalului contractual din sistemul bugetar, respectiv nu a încadrat corect salariul reclamantei în conformitate cu dispozițiile legale, începând cu data de 01.08.2000, temeiul de drept fiind Legea 154/1998 și OUG 24/2000;
2. Stabilirea (în urma unei expertize contabile) a cuantumului corect al salariului de încadrare al reclamantei, începând cu data de 01.08.2000 și până la data de 20.03.2005, temeiul de drept al acestei cereri fiind art. 201 și urm. Cod procedură civilă, Legea 154/1998 și OUG 24/2000;
3. Stabilirea (în urma expertizei contabile) a cuantumului sporurilor neacordate de pârât pe perioada 04.02.2006 - 04.02.2009 și obligarea pârâtului la plata efectivă a acestor sume, temeiul de drept al acestei cereri fiind art. 201 și urm. Cod procedură civilă, Legea 154/1998 și OUG 24/2000;
4. Obligarea pârâtului la recunoașterea gradelor profesionale corecte care ar fi trebuit să fie acordate reclamantei, stabilite tot conform expertizei de mai sus, temeiul de drept al acestei cereri fiind art. 201 și urm. Cod procedură civilă, Legea 154/1998 și OUG 24/2000, precum și art. 154 și urm. Codul muncii;
5. În temeiul dispozițiilor Legii 270/2003, art. 8, lit. h și a Legii 95/2006, art. 172 lit. h, obligarea instituției pârâte, angajator, spital clinic, la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale ce i se cuveneau potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariile efectiv calculate în baza sentinței nr. 3083 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, diferențe ce urmează a fi stabilite tot prin intermediul expertizei mai sus amintite, pe perioada 04.02.2006-04.02.2009;
6. Obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei daune morale pentru prejudiciul moral produs reclamantei prin neplata unor sume care îi erau atribuite prin lege, cu titlul de salariu, temeiul de drept al acestei cereri fiind art. 269 alin. 1 Codul muncii.
7. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a înțeles să precizeze și să completeze acțiunea cu temeiurile de drept ale fiecărui capăt de cerere, pentru clarificarea cererii sale. De asemenea, a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, prin care a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale ce i se cuveneau potrivit calculelor stabilite prin expertiza cu care înțelege să dovedească pretențiile sale, și a cărei întocmire o solicită instanței, și salariile efectiv calculate în baza sentinței nr. 3083 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, diferențe ce urmează a fi stabilite tot prin intermediul expertizei mai sus amintite, pe perioada 04.02.2006-04.02.2009, interval de timp solicitat de reclamantă pentru a fi în interiorul termenului general de prescripție de trei ani, data de 04.02.2009 fiind data introducerii prezentei acțiuni.
Astfel, a procedat la solicitarea acestui capăt de cerere, întrucât, în urma executării silite a sentinței mai sus amintite, a descoperit că, de fapt, pârâtul a calculat greșit salariul său cu mult timp în urmă, începând cu apariția Legii 154/1998, care reglementează salarizarea personalului bugetar, greșelile fiind apoi în lanț odată cu apariția actelor normative ulterioare a cestei legi, astfel încât, la momentul pronunțării sentinței nr. 3083, calcularea salariului reclamantei la valori "clinice" s-a efectuat pornind de la o bază salarială greșită, astfel încât reclamanta, în prezent, este privată de aproape 30% din veniturile salariale corecte care ar fi trebuit să le primească.
Referitor la solicitarea instanței de depunere în copie a cărții de muncă și a contractului individual de muncă, reclamanta a arătat că aceste documente nu i-au fost comunicate de pârât, astfel încât a solicitat instanței să pună în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei aceste documente în copie.
În drept, și-a întemeiat precizarea și completarea de acțiune pe dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1541 din 10 iunie 2009 Tribunalului Timiș, s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu paratul Spitalul Clinic de Copii nr. 3 " ", precum și cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra recunoașterii unor drepturi salariale, a unor sporuri și grade profesionale pretins a nu fi fost acordate de pârât. Așa cum a fost formulată acțiunea, aceasta se privește a fi lipită de un interes născut, legitim, direct, personal și actual (știut fiind că această condiție esențială a dreptului la acțiune presupune asigurarea propriilor interese și nu ale altora sau ale societății în general), și chiar dacă ar obține un titlu (constând într-o hotărâre judecătorească), prin care să i se constate o creanță, plata acesteia ar fi obstaculată de un impediment absolut - prescripția dreptului la acțiune. fiind că, în litigiile de muncă, potrivit art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, "termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate". Or, perioada vizată de reclamantă este în speță este cea cuprinsă între 01.08.2000- 20.03.2005.
În ceea ce privește petitul adăugat prin precizarea de acțiune (filele 23-24), tribunalul a constatat că, dacă acesta ar fi primit, s-ar ajunge la nerespectareaputerii lucrului judecatce derivă dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și rămasă irevocabilă. Și aceasta pentru că, odată ce s-a stabilit cuantumul unor drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,nu mai este posibilca, printr-o hotărâre ulterioară să se stabilească un alt cuantum (chiar și pe baza unei noi lucrări de specialitate), fără a se încălca puterea lucrului judecat ce derivă din cea dintâi. Or exact aceasta este finalitatea urmărită de petiționară prin acest petit constând în "plata către reclamantă adiferențelordintre drepturile salariale ce i se cuveneau potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariile efectiv calculate în baza sentinței nr. 3083 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, diferențe ce urmează a fi stabilite tot prin intermediul expertizei" ce urma a fi fost efectuată în cauză. Ceea ce presupune implicit că prin sentința anterioară s-a stabilit și achitat un cuantum eronat al drepturile salariale pretins fi fost cuvenite petiționarei.
Celelalte petite ale acțiunii - vizând stabilirea și plata sporurilor neacordate și recunoașterea gradelor profesionale corecte urmează a fi respinse, de vreme ce reclamanta, deși a beneficiat de asistență juridică, nu a înțeles să precizeze ce sporuri și, respectiv, ce grade profesionale nu i-au fost recunoscute și, pe cale de consecință, acordate de către pârât. altfel, demersul judiciar inițiat de petiționară se privește a fi inform, lăsând în sarcina instanței să identifice sporuri și grade profesionale (transferând așadar obligația sa procesuală, reglementată de Codul d e procedură civilă în al său art.112).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 31.08.2009, solicitând casarea sentinței supusă reformării și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de purtarea procesului.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei, Curtea constată că acestea s-au referit în esență la greșita calificare a cererii de chemare în judecată de către instanța de fond, în condițiile in care primele trei petite ale acțiunii sunt cereri în constatarea unor drepturi întemeiate pe prevederile art. 111/Cod procedură civilă, iar restul reprezintă cereri în realizarea dreptului.
Cât privește interesul în promovarea cererilor în constatare, reclamanta a susținut că acesta constă în justificarea prejudiciului moral cauzat prin calcularea greșită a salariului de către angajator, prejudiciu spre a cărui recuperare se tinde în demersul judiciar pendinte, în temeiul art. 998-999/Cod civil.
Referitor la solicitarea de plată a sporurilor salariale neachitate, reclamanta a susținut că, neavând cunoștințe de specialitate, s-a aflat în imposibilitate de a preciza instanței care sunt drepturile bănești ce nu au fost luate în considerare de angajator, sarcina de a le individualiza fiind a expertului ce urma să întocmească raportul de specialitate.
În fine, recurenta a mai susținut că în mod eronat tribunalul a considerat că în privința petitului referitor la plata diferenței dintre drepturile salariale ce i se cuveneau și cele achitate în temeiul unei hotărâri judecătorești anterioare s-ar aplica principiul autorității de lucru judecat. Sentința se referă la două categorii de drepturi salariale, pe când petitul în discuție cuprinde toate sporurile, stimulentele, zilele de concediu neplătit, etc.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, cu următoarele argumente:
Fără a reitera considerentele hotărârii supusă reformării, Curtea constată că în mod corect judecătorii fondului au observat că in speță autoarea acțiunii tinde la recunoașterea unor drepturi salariale, a unor sporuri și grade profesionale pretins a nu fi fost acordate de pârât în perioada anilor 2000-2004. Ori, în condițiile în care scopul material urmărit de reclamantă este unul general, de a obține o hotărâre judecătorească de obligare a angajatorului la plata unor sume de bani, în mod evident susceptibilă de executare silită, urmează că întregul demers judiciar în ansamblul său are caracterul unei veritabile acțiuni in realizarea dreptului, recurenta neputând pretinde că o parte din capetele de cerere sunt acțiuni în constatare, iar cealaltă parte sunt cereri in realizare, câtă vreme cele două categorii sunt într-o deplină interdependență,așa cum de altfel autoarea recursului și recunoaște.
Reclamanta nu poate pretinde cu succes că a recurs la acțiunea în constatare, deoarece acțiunea în realizare pentru valorificarea pretențiilor era prescrisă. Intr-adevăr, potrivit art. 111 teza a II a /Cod procedură civilă,cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, însă textul nu are în vedere decât o imposibilitate obiectivă de a acționa,iar nu una subiectivă în care dreptul putea fi realizat dar reclamantul a rămas în pasivitate și nu a acționat în termenul legal.
Curtea mai observă că argumentele recurentei cu privire la justificarea interesului de a obține despăgubiri in baza art. 998-999/Cod civil, în urma constatării modului eronat de calcul al salariului in intervalul 2000-2004 nu este de natură a modifica soluția de respingere primelor trei petite ale acțiunii. Lăsând la o parte că în litigiile de muncă răspunderea angajatorului se plasează exclusiv în perimetrul normelor art.269 din Codul muncii, Curtea reamintește autoarei recursului că, la fel ca și cererile la care se referă art. 283 alin.1,lit.c) din Codul muncii, acțiunile in despăgubire fondate pe art.998-999 /Cod civil, sunt prescriptibile în trei ani de la data la care persoana în cauză a cunoscut saua trebuit să cunoascădespre săvârșirea faptei ilicite și despre autorul ei, prin efectul normelor art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968. Acest moment se plasează evident la data plății drepturilor salariale disputate.
Cu privire la modul de individualizare a sporurilor și celorlalte drepturi salariale despre care reclamanta pretinde că nu au fost acordate de angajator, instanța de recurs reține că în mod corect tribunalul a conchis asupra ignorării prevederilor art. 112 /Cod procedură civilă, de vreme ce îi revenea autoarei cererii de chemare în judecată obligația de a individualiza in mod clar dreptul salarial pretins și temeiul juridic al acestuia,expertul neavând decât atribuții legate de lămurirea unor împrejurări de fapt,potrivit art. 201 alin.1 /Cod procedură civilă. Cu alte cuvinte, rolul specialistului în cazul concret al speței de față, nu putea fi decât stabilirea pe baza statelor de plată și a altor înscrisuri ce reflectă modul de calcul al salariilor, dacă drepturile bănești constând în sporuri ori alte sume expres determinate prin acțiune au fost avute in vedere la plată, urmând ca apoi instanța să hotărască dacă reclamantei i se cuveneau sau nu aceste drepturi.
Curtea apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei relative la soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat a petitului referitor la platadiferențelordintre drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariileefectiv calculate în baza sentinței nr.3083 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, câtă vreme,așa cum s-a arătat mai sus, omisiunea de a individualiza clar pretențiile, precum și modul de formulare a cererii supusă analizei au îndreptățit instanța de fond să ajungă la concluzia că se urmărește a se dovedi că prin sentința anterioară s-a stabilit și achitat un cuantum eronat al drepturile salariale pretins fi fost cuvenite petiționarei. In concluzie, prevederile art. 166 /Cod procedură civilă și art. 1201/Cod civil, au fost corect reținute de judecătorii fondului.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus prezentate,in baza art. 304 in.1 și art. 312 alin.1 /Cod procedură civilă, considerând că discutarea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului, ridicată de acesta în fața instanței de recurs, a devenit inutilă, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.
Cererea accesorie a intimatului privind cheltuielile de judecată ocazionate de purtarea procesului va fi respinsă ca nedovedită, în considerarea obligației procesuale la care se referă art. 1169/Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1541/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Copii nr. 3,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /08.12.2009
Tehnored.: L/ 2 ex./08.12.2009
Prim inst.: și - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici