Obligație de a face. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 196
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurent împotriva deciziei civile nr.4 din 09.01.2008, pronunțată de tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect
obligație de a face;
La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07 mai 2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi - parte integrantă din prezenta decizie - când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat să se prezinte la notariat pentru a semna contractul de vânzare -cumpărare pentru suprafața de 3645. situat în intravilanul comunei județul
S-a susținut că părțile au convenit asupra vânzării, reclamantul a achitat prețul în cuantum de 1000 Euro, a fost încheiat și un act, însă, pârâtul refuză nejustificat încheierea contractului în formă autentică.
În drept, acțiunea este întemeiată pe art. 969 Cod civil.
Pârâtul prin întâmpinare a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1079 al.(1) Cod procedură civilă, întrucât nu a fost pus în întârziere, imobilul nu este individualizat în "antecontract, conform art. 964 Cod civil, convenția fiind nulă.
Judecătoria Pașcani prin sentința civilă 4694 din 30.04.2007 respinge excepțiile prematurității acțiunii și nulității antecontractului invocate de pârât.
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
Obligă pârâtul să se prezinte la notariat pentru a semna cu reclamantul contractul de vânzare -cumpărare pentru terenul de 3645. din comuna, județul I, identificat în titlul de proprietate nr. -/25.10.1995 emis pe numele.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 1020 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În soluționarea excepțiilor instanța de prim grad a reținut că punerea în întârziere a debitorului se poate face și prin cererea de chemare în judecată, terenul care este menționat în antecontractul încheiat de părți individualizat conform voinței acestora prin înscrisurile depuse la dosar (procura nr. 2513/18.11.2006 autentificată la. titlul de proprietate nr. -/25.10.1995) neexistând motive de nulitate absolută a convenției.
Constată judecătoria că între părți s-a încheiat un antecontract prin care pârâtul s-a obligat să vândă reclamantului suprafața de 3645. situat în satul și comuna, județul I, individualizat în titlul de proprietate nr. -/1995. Pârâtul deși s-a obligat să se prezinte la notariat pentru înstrăinarea terenului, prețul fiind primit integral, a refuzat, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 969 și 1073 civil pentru admiterea acțiunii.
tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 4 din 09.01.2008 păstrează sentința judecătoriei prin respingerea apelului declarat de.
Constată instanța de apel că excepția invocată de reclamantul intimat a tardivității apelului nu este întemeiată, calea de atac fiind declarată în temeiul prevăzut de art. 284 al. (1) Cod procedură civilă.
În cuprinsul deciziei atacate s-a reținut soluționarea corectă a excepțiilor invocate de pârâtul apelant ce au fost unite cu fondul cauzei în primă instanță și soluționată cu prioritate conform art. 137 Cod procedură civilă.
Astfel, dispoziția impusă prin art. 1079 al. (1) Cod civil, se arată în considerentele hotărârii, nu are caracter imperativ, punerea în întârziere fiind de regulă o condiție necesară pentru obligarea la plata de daune interese.
În ce privește nulitatea antecontractului pentru lipsa obiectului determinat constată instanța de apel că vânzarea are ca obiect suprafața de 3645. situată în intravilanul comunei, județul I, ce face obiectul titlului de proprietate nr. -/25.10.2995 și că pentru acest teren a fost împuternicit intimatul să facă demersurile ce se impun, de reprezentare la autoritățile competente în vederea obținerii documentației pentru dezbaterea succesiunii după defuncta sa mamă a schiței cadastrale pentru terenul în suprafață totală de 3645.
Totodată a menționat că se va prezenta la notariatul public în vederea dezbaterii succesiunii după defuncta sa mamă și la momentul înstrăinării terenului arătat mai sus.
Reține tribunalul că mențiunile cuprinse în procură cu cele din actul sub semnătură privată intitulat de către părți "Declarație", conduc la concluzia că pârâtul -apelant l-a mandatat pe intimat să facă demersurile ce se impun pentru obținerea actelor necesare în vederea încheierii actului de vânzare -cumpărare pentru terenul în suprafață de 3645. pentru care recunoaște că a primit suma de 1000 Euro și că nu mai are nici o pretenție. În același sens, din actul încheiat rezultă clar înțelegerea părților și faptul că prețul a fost plătit, miar pe de altă parte, mențiunile din procura specială făcute de către apelant legat de prezentarea la notariat la momentul dezbaterii succesiunii și înstrăinării terenului, acestea nu ar fi fost făcute într-o procură obișnuită ce are ca unic obiect mandatarea unei părți cu îndeplinirea unor acte juridice.
În condițiile în care părțile au întocmit un înscris în care s-a consemnat actul juridic intervenit, respectiv voința lor și neexistând un altul care să-l modifice pe acesta, este puțin probabil ca părțile să fi înțeles să-l combată prin martori, fiind evidentă intenția părților de a perfecta actul la o dată ulterioară prin prezentarea lor în fața notarului public, dovada fiind făcută cu înscrisuri.
Împotriva hotărârii pronunțată de tribunalul Iașia declarat recurs pârâtul, invocând următoarele motive, pe care le-a încadrat în art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă:
- soluționarea greșită a excepției de prematuritate în dezvoltarea căreia se susține că instanța a adăugat la lege (art. 1079 al. 1 Cod civil) ce impun regula obligativității punerii în întârziere a debitorului, înaintea chemării în judecată, care este de strictă interpretare, ce impune soluția de respingere;
- prin cea de a doua excepție s-a contestat temeiul juridic al acțiunii, ce trebuia raportată la obiectul acțiunii, de a se prezenta la notariat, dar și obiectul nedeterminat ala așa -zisului antecontract sub forma începutului de dovadă scrisă cât și a obiectului nedeterminat a obligației din procura specială invocată ca motiv de apel și de recurs.
Pe fondul cauzei se invocă că obligarea directă prin hotărâre judecătorească, fără nici o alternativă, de a se prezenta în fața notarului public pentru a semna un act de vânzare, apare incompatibilă în raport cu principiul libertății persoanei; fiind lipsită de temei legal.
În dezvoltarea motivului sunt invocate dispozițiile art. 969, 1073 cod civil care stabilesc drepturile și obligațiile "creditorului" și "debitorului" obligației de a face cu privire la care doctrina și practica judiciară sunt în sensul că, pot fi executate silit, instanța poate obliga la executarea obligației;
- hotărârea nu cuprinde motivele de fapt ale soluției, ci motivele unei soluții de constatare existenței unui drept, motivându-se în afara obiectului cauzei;
- motivele inserate în hotărâre sunt străine de natura pricinii și contradictorii, atunci când se reține că recurentul s-a obligat prin procură să se prezinte la notariat pentru a semna actul de vânzare -cumpărare; o asemenea obligație se susține că este străină de natura juridică a procurii (mandatului), în contradicție cu conținutul său, nu cuprinde nici o mențiune referitoare la persoana cumpărătorului terenului;
- art.304 pct.8 Cod procedură civilă - instanța a interpretat greșit actul supus judecății, respectiv începutul de dovadă scrisă intitulat "declarație" schimbându-i înțelesul vădit, nelămurit, ambiguu într-un înțeles neîndoielnic de obligare a sa la prezentarea în fața notarului public pentru a vinde chiar reclamantului terenul în litigiu;
- încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1191 al(1) și (2) Cod civil în sensul cărora "Nu se va primi niciodată o dovadă cu martori (prezumții), în contra sau peste ceea ce cuprinde actul (autentic) nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, în timpul sau în urma confecționării acutului. Se arată că instanța a completat pe cale de prezumții nu numai începutul de dovadă scrisă, declarația ca și actul autentic, procura din care nu rezultă persoana cumpărătorului.
Susține recurentul că instanța a încălcat art. 1191 Cod civil deoarece a tras o concluzie dintr-un fapt necunoscut, ori prezumția, potrivit dispozițiilor legale menționate este concluzia pe care magistratul o trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Instanța de fond a încălcat și art. 1203 Cod civil deoarece o atare concluzie nu poate constitui o prezumție, neavând greutatea și puterea de a naște probațiunea.
Instanța de apel a încălcat art. 295 al.(1) obligația de a verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, întrucât tribunalul a declarat ca "specială" procura în cauză ceea ce dovedește că nu a verificat-o, deși se află la dosar, fiind intitulată chiar "procură specială";
- tribunalul a încălcat art. 1535 Cod civil, întrucât a schimbat conținutul noțiunii de mandat special, așa cum este definit prin lege, considerând greșit că mandatul special este acela care cuprinde o obligație de a face a mandatului, fiind depășite atribuțiile puterii judecătorești și imixtiune în atribuțiile puterii legislative.
Analizând lucrările dosarului curtea constată că situația de fapt reținută în cuprinsul hotărârii atacate are corespondent în probele dosarului.
Instanța de apel a judecat cauza în limitele investirii, examinând atât motivele prin care sunt aduse critici privind soluționarea excepțiilor și pe fondul cauzei.
Dispozițiile legale în materie sunt corect aplicate, instanța nu a încălcat atribuțiile puterii judecătorești și nici ale puterii legislative, când a analizat probatoriul administrat a stabilit obligațiile părților pe baza probelor administrate a înscrisurilor cărora le-a reținut forța probantă.
Curtea constată că reclamantul a investit instanța cu acțiune în "obligația de a face", solicitând ca pârâtul să se prezinte la notariat pentru a semna contractul de vânzare -cumpărare, ce are ca obiect suprafața de 3645. situat în intravilanul comunei, județul
Cu probele administrate și anume înscrisul intitulat declarație datat 18 noiembrie 2006, certificat de consiliul local, județul I s-a dovedit cine sunt părțile contractante, reclamantul și pârâtul, plata prețului de 1000 Euro, obiectul vânzării - teren, determinat ca gen.
La aceeași dată, prin procura autentică, îlîmputernicește pe să-l reprezinte în fața autorităților locale a oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară la dezbaterea succesiunii mamei sale. vânzător se obligă să se prezinte la notar, pentru înstrăinarea terenului determinat conform art. 948 pct. 3 Cod civil (amplasament și suprafață) în forma cerută de lege (fila 4,8 dosar fond).
În dreptul comun, vânzarea este, potrivit art. 1295 Cod civil, perfectată prin acordul părților, constituind un act consensual. În regimul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar pentru ca acordul de voință să producă efecte juridice trebuie cuprinsă într-un înscris întocmit în formă autentică. Convenția prealabilă a părților, care constituie un antecontract, trebuie cuprinsă tot într-un înscris și are ca efect numai "obligația de a face" de a încheia actul ulterior în condițiile legii. În fapt sunt încheiate două înscrisuri, din care unul sub semnătură privată, ce cuprinde părțile contractante, plata în totalitate a prețului, în modalitatea "primirii sumei", iar "nu mai are nici o pretenție", pentru ce s-a primit "vânzare -cumpărare" cât și obiectul teren -bun imobil.
C de al doilea act autentificat în care imobilul este determinat, alăturat mandatului dat reclamantului -intimat pentru a îndeplini toate operațiile legate de încheierea contractului în forma cerută de lege, ce cuprinde și obligația lui de a se prezenta la notarul public pentru vânzare. Faptul că obiectul promisiunii de vânzare -cumpărare este determinat inițial numai ca gen și individualizat în "procura specială", nu lipsește de efecte juridice actul sub semnătură privată.
Curtea are în vedere acordul de voință al părților cuprins în actul sub semnătură privată, a obligației ce revine promitentului -vânzător din lege, asumată expres și în actul autentic, pe care l-a citit și a consimțit la autentificare, sub nr. 2513 din 18 noiembrie 2006 la notarul public fără obiecțiuni, act necontestat.
În consecință, instanțele au stabilit corect că părțile au încheiat antecontractul, că acesta îndeplinește condițiile de valabilitate necesare oricărui contract, și care a generat pentru părți numai obligația de a se prezenta în fața organului competent pentru a încheia actul autentic, la notar, conform Legii nr. 36/1995.
Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Codul civil în art. 1073 prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației sale, în principiu în natură și, în caz contrar, dacă nu mai este posibil dreptul la desdăunare, a daunelor, în modalitatea reglementată prin lege.
Punerea în întârziere a debitorului prin notificare, conform art. 1079 Cod civil constituie înștiințarea acestuia, asupra opțiunii creditorului, de a-și exercita dreptul la executarea în natură, sau echivalent. Pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a notificării, nu este prevăzută și sancțiunea.
Curtea reține că notificarea nu constituie o condiție pentru admiterea acțiunii în obligația de a face, iar faptul că debitorul nu a fost pus în întârziere prealabil chemării în judecată nu decade creditorul din dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației de către debitor.
Astfel fiind, reținând că punerea în întârziere a avut loc la data înregistrării acțiunii la instanța de prim grad, 15.01.2007, art. 1079 Cod civil, nu a fost încălcat, excepția prematurității acțiunii fiind corect soluționată.
Instanța de prim grad fiind investită prin situația de fapt din cererea de chemare în judecată și temeiul de drept, parțial menționat (art. 969 Cod civil) are competența fără a încălca principiul disponibilității de a stabili, fie completa când este cazul, temeiul de drept al acțiunii, ceea ce a și dispus.
Pe baza analizei probei cu înscrisuri, prin sentința păstrată în apel, cu o motivare completă sunt înlăturate excepțiile și apărările pârâtului -recurent, iar tribunalul a constatat că promisiunea de vânzare are obiect determinat. În cauză nu au relevanță numărul de înscrisuri și denumirea acestora, ci doar acordul manifestat în formă scrisă, faptul că debitorul refuză încheierea actului în formă autentică.
Pe fondul cauzei, în ce privește libertatea de a contracta, nu este încălcată, iar acțiunea are temei legal.
Astfel, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, creditorul poate cere îndeplinirea exactă a obligației, temeiul legal fiind art. 969 și 1073 Cod civil. Prin lege este impusă forma autentică pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil astfel că promisiunea de vânzare a generat pentru părți numai îndatorirea de a îndeplini toate operațiile legate de încheierea contractului, între care și participarea "debitorului -vânzător promitent" la autentificare.
Hotărârea atacată cuprinde conform art. 261 Cod procedură civilă considerentele ce au format convingerea instanței că recurentul -pârât are obligația de a face. Desemnarea cumpărătorului este făcută prin înscrisul sub semnătură privată, fiind cel ce a plătit prețul pentru vânzare -cumpărare de teren, și nu stabilită prin proba testimonială, dispozițiile art. 1191 Cod civil nefiind incidente și încălcate în speță.
În ce privește mandatul, contract reglementat prin art. 1532 Cod civil, pentru înstrăinarea și facerea unor acte ce trec peste administrația ordinară, trebuie să fie special (art. 1536 Cod civil) cum de altfel a procedat și recurentul.
Fiind un înscris, corect instanțele l-au primit ca mijloc de probă deoarece este actul care cuprinde voința promitentului -vânzător, de a vinde terenul în litigiu.
La cererea recurentului s-a înscris în procură și obligația luată de a încheia actul de vânzare -cumpărare în formă autentică fiind acceptată și semnată fără obiecțiuni, dispoziție distinctă de mandat.
Însă, obligația de a face, este impusă și prin art. 970 Cod civil care prevede executarea cu bună credință a convențiilor, ce obligă nu numai la ceea ce este expres între-însele, dar la toate urmările forma autentică în cauză ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.
De la fapte cunoscute, convenția părților, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, instanța s-a pronunțat, prevederile art. 1203 Cod civil nefiind încălcate.
Instanța de control judiciar, a soluționat calea de atac în limitele investirii prin declarația de apel, verificând în soluționarea excepțiilor, cât și a fondului situația de fapt stabilită de judecătorie și aplicarea legii. În considerentele deciziei sunt redate probele ce i-au format convingerea în păstrarea soluției primei instanțe, atât în fapt cât și în drept, art. 295 Cod procedură civilă nefiind încălcat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea respinge recursul și menține decizia tribunalului.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 4 din 09.01.2008 dată de tribunalul Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
23.05.208
tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Valeria Cormanencu
