Obligație de a face. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2227/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 05.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții - reclamanți, și de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr.754/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Obiectul pricinii - acțiune în constatare,
La apelul nominal făcut în ședința publicăla prima strigare a cauzeise prezintă apelanții - reclamanți, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.50110/19.09.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 18), apelanta - pârâtă - reprezentată de avocat, în Baza împuterniciri avocațiale nr.36/2008, emisă de Baroul București _ Cabinet Individual (fila 34), lipsind intimații - pârâți MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 26.01.2009, s-a depus, în patru exemplare, întâmpinare formulată de apelanții - reclamanții, la apelul promovat de pârâta - -.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de apelanții - reclamanții la apelul promovat de pârâta - - apărătorilor prezenți.
Apărătorul apelantei - pârâte solicită a i se comunica întâmpinarea formulată de apelanții - reclamanți și, potrivit dispozițiilor art.116 rap. la art.116 din Codul d e procedură civilă, solicită amânarea cauzei, pentru a putea lua cunoștință de conținutul acesteia. În acest sens solicită acordarea unui termen util, cu excepția celui din 26.02.2009, întrucât pe rolul Tribunalului București, mai există o cauză, la acest termen, situație în care părțile, ar fi în imposibilitate de prezentare.
Curtea având în vedere cererea de amânare formulată la acest moment de apărătorul apelantei - pârâte, consideră că asupra acestui aspect trebuie acordat cuvântul în baza principiului contradictorialității părților.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită instanței a constata că în calitate de intimat, în cauză, este doar Ministerul Afacerilor Externe, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală, părțile nu s-au judecat în contradictoriu și cu acesta; din eroare a fost menționat în cauză.
Curtea având în vedere că la acest moment dosarele sunt apelate spre a fi amânate în prezența tuturor părților, în speță, nefiind prezente toate părțile și neexistând formulată cerere de amânare, lasă cauza la a II-a strigare.
La a-II-a strigare a cauzeise prezintă apelanții - reclamanți, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.50110/19.09.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 18), apelanta - pârâtă - reprezentată de avocat, în Baza împuterniciri avocațiale nr.36/2008, emisă de Baroul București _ Cabinet Individual (fila 34), intimatul - pârât MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE reprezentat de consilier juridic, în baza împuternicirii depusă la fila 23, lipsind MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantei - pârâte reiterează cererea de amânare a cauzei pentru a putea lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de apelanții - reclamanți.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de apelanții reclamanți la promovarea apelului de pârâta - -, consilierului juridic al intimatului - pârât Ministerul Afacerilor Externe.
Apărătorul apelanților - reclamanți reiterează cererea conform căreia intimatul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor nu mai are calitate procesuală pasivă, din eroare fiind menționat în cauză.
Față de cererea de amânare, solicită respingerea acesteia, întrucât, în opinia sa, apărătorul părții avea posibilitatea studierii conținutului întâmpinării anterior începerii ședinței de judecată; mai mult, motivele invocate pe calea întâmpinării privesc doar pe pârâta - - și nu și pe intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Externe.
Intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Externe, nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de apelanții - reclamanți.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu se impune amânarea cauzei, pentru ca apărătorul apelantei - pârâtei - - să ia cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de apelanții - reclamanți la apelul promovat de către aceasta, motiv pentru care, urmează a respinge această cerere, ca neîntemeiată.
Apărătorii părților învederează că nu mai au alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Apărătorul apelanților - reclamanți, solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii de fond, în sensul admiterii cererii principale, precum și a capătului trei de cerere, astfel cum a fost precizat și modificat, potrivit următoarelor considerente:
Sub un prim aspect, pârâta - - din 09.08.2006, nu mai avea calitatea de a solicita de la Ministerul Afacerilor Externe nici o sumă de bani, întrucât Ministerul Afacerilor Externe cesionase toate drepturile asupra imobilului reclamanților.
Pârâta - - a solicitat plata anumitor drepturi bănești, iar pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ignorând efectele juridice ale actului adițional nr.2/09.08.2006, a acordat aceste despăgubiri, aspect care nu a fost avut în vedere și reținut de instanța de fond, prin reaua -credință a acesteia, precum și fapta ilicită a ministerului.
Așadar, în cazul de față, pârâta a susținut că nu a restituit reclamanților despăgubirile încasate, deoarece aceștia, la rândul lor, trebuiau să achite 42.206, 40 RON - echivalentul sumei de 12.000 EURO, datorată conform contractului de asistență juridică nr.39/02.09.2003.
Deci, din data de 22.12.2006, instanța poate reține reaua - credință a pârâtei - - (fiind data când aceasta a încasat despăgubirile), situație în care, în opinia sa, pârâta avea posibilitatea invocării compensării cheltuielilor de judecată.
Astfel prejudiciul creat reclamanților, poate fi acoperit prin obligarea acesteia la executarea în natură a obligației, respectiv la plata sumei de 103.900 EURO, ce se va achita la cursul BNR din ziua plății.
În ceea ce privește critica adusă sentinței fond cu privire la obligarea acesteia la plata sumei de 103.900 în EURO deși, pârâta a încasat suma în lei, consideră că nu este întemeiată, deoarece data reglării situației este data la care se va face plata efectiv către reclamanți.
La data de 09.08.2006, pârâta a încheiat actul adițional nr.2, prin care a înstrăinat toate drepturile și obligațiile ce îi reveneau.
Având în vedere suma de 42.206,40 lei, susține că nu trebuie achitată, întrucât clauza privind achitarea onorariului de succes nu este opozabilă reclamanților. În luna octombrie 2006 au luat cunoștință de acest aspect, după semnarea actului adițional nr.2, act adițional care a modificat convențiile anterioare, în sensul că ambele părți au convenit ca reclamanții să suporte toate taxele, onorariile ocazionate de procesul privind restituirea imobilului, posibile cheltuieli viitoare, în nici un caz, nu este vorba despre cheltuielile anterioare.
În acest act adițional neexistând nici un fel de mențiune cu privire la onorariu de succes de 12.000 EURO care trebuia achitat de reclamanți.
S-a mai făcut referire în acest act adițional și la faptul că pârâta și-a asumat obligația de obține în natură imobilul în litigiu, ulterior dreptul de proprietate să fie transmis către reclamanți.
La data de 15.10.2006, pârâta - - a solicitat restituirea sumei de 12.000 EURO de la reclamanți, dar, la acest moment, reclamanții nu aveau cunoștință că apartamentul în speță, nu putea fi restituit în natură, astfel, suma de 12.000 EURO nu putea fi scadentă la această dată.
Suma de 12.000 EURO s-ar fi aplicat la despăgubirile obținute în condițiile restituirii în natură a imobilului.
Apărătorul apelantei - pârâte - solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, având în vedere următoarele argumente:
În opinia sa, în mod nelegal, instanța de fond a înlăturat excepția de neexecutare prin neachitarea onorariului de avocat în cuantum de 42.206,40 lei, de către reclamanți.
Reclamanții refuză, în continuare, să restituie această sumă, sumă prevăzută în contractul de asistență juridică nr.39/2003.
Mai mult, asupra cheltuielilor de judecată, instanța de fond nu s-a pronunțat.
În ceea ce privește moneda de plată, reprezentând în fapt o altă critică adusă hotărârii de fond, instanța nu putea acorda decât sume de bani în lei și nu în EURO, cuantumul de la care se pornea era suma încasată de 351.192,39 lei.
Cât privește răspunderea delictuală invocată de reclamanți, arată că în temeiul dispozițiilor art.1393 alin.1 din Codul Civil, cesiunea de creanță convenită prin Actul adițional nr.2, reclamanții ar fi obținut de 351.192,39 lei, datorată la acel moment de Statul Român potrivit Hotărârii Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu alte sume sau altă valută.
Având în vedere capătul de cerere privind compensarea cheltuielilor de judecată, în mod nejustificat, și fără nici un temei, instanța de fond a respins această cerere, întrucât nu ar fi fost investită cu soluționarea acestui capăt de cerere. Or, în baza dispozițiilor art. 1144 din Codul Civil compensarea operează de drept, în puterea legii, ea putând fi invocată și ca o simplă apărare de fond, nu trebuie formulată printr-un capăt distinct de cerere.
Astfel, în speță, operează compensarea între creanța ce decurge din obligația pârâtei - - de a returna sumele de bani încasate cu titlu de despăgubiri și obligația reclamanților de a suporta toate cheltuielile reprezentând taxe și onorarii avocațiale necesare susținerii procesului.
În concluzie, reclamanții aveau cunoștință de achitarea onorariului de succes, refuzând să suporte această cheltuială, motivând că nu s-a făcut nici un fel de dovadă în ceea ce privește achitarea sumei de 42.206,40 lei.
Mai solicită Curții a avea în vedere și faptul că fixarea onorariului de succes, într-o cotă procentuală, s- datorat faptului că la data încheierii contractului de asistență juridică, nu se știa cuantumul despăgubirilor ce urmau a fi acordate, apelându-se la un criteriu pentru determinarea corespunzătoare a onorariului de succes.
Consilierului juridic al intimatului - pârât MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE solicită admiterea apelului promovat de pârâta - -, achiesând, în totalitate concluziilor apărătorului acesteia.
Totodată, mai arată și faptul că ministerul are calitatea de terț față de raporturile juridice stabilite între reclamanți și pârâta - -.
Creditoarea obligației de dezdăunare nu a adus la cunoștința debitorului instituției pe care o reprezintă, faptul că a cesionat dreptul obișnuit prin titlul executoriu, reprezentat de Hotărârea Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu a existat acordul său în ceea ce privește efectuarea plății datorate de Statul Român către reclamanți.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin.2 din OUG nr.94/1999, Ministerul Afacerilor Extern, a dispus achitarea sumei stabilite prin Hotărârea Convenției Europene a Drepturilor Omului, în beneficiul creditorului, iar acesta a primit plata fără a notifica debitorul asupra pretinsei cesiuni de drepturi patrimoniale.
Această situație nu poate fi reținută ca fiind o faptă ilicită, de aceea s-a constatat că Ministerul Afacerilor Externe nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, raporturi stabilite prin antecontractul de vânzare - cumpărare nr.2222 modificat prin cele două acte adiționale din decembrie 2005 și iunie 2006.
În consecință, apreciază că se impune ca Ministerul Afacerilor Externe, poate să fie exonerat de orice culpă.
Apărătorul apelanților - reclamanți, având cuvântul asupra apelului formulat de apelanta - pârâtă - -, solicită respingerea acestuia, ca nefundat.
Prin prisma primului motiv invocat, apreciază că excepția de neexecutare reprezintă doar un mijloc de apărare ceea ce nu poate duce la desființarea unui contract sinalagmatic.
În opinia sa, se poate reține reaua - credință a pârâtei - - prin refuzul restituirii despăgubirilor încasate, în mod nejustificat, astfel creându-se, cu intenție, fapta ilicită, care prejudiciază, în mod clar, reclamanții.
Având în vedere că prin actul adițional nr.2/2006, pârâta - - a înstrăinat toate drepturile și obligațiile ce îi reveneau asupra apartamentului în litigiu, aceasta, din acest moment, nu mai avea nici un drept asupra imobilului și nu mai avea drept asupra despăgubirilor încasate de la Statul Român.
Onorariul de succes în cuantum de 42.206,40 lei nu trebuie achitat de reclamanți întrucât contractul de asistență juridică nr.39/2003 nu le este opozabil, în ceea ce privește această clauză, întrucât doar în octombrie 2006 pârâta le-a adus la cunoștință reclamanților suma de 12.000 EURO.
Apărătorul apelantei - pârâte solicită respingerea apelului promovat de apelanții - reclamanți întrucât aceștia niciodată nu au formulat o notificare prin care să-și fi exprimat opțiunea de restituire în natură a imobilului în litigiu, după momentul încheierii Actului adițional nr.2.
Astfel, pârâta nu poate fi obligată la restituirea despăgubirii încasate de la Statul Român.
Solicită Curții a reține că singura modalitate de executare a Hotărârii Convenției Europene a Drepturilor Omului era prin plata despăgubirilor, situație rezultată din adresa înregistrată sub nr.-/-/2006, emisă de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților.
În opina sa, prin neplata despăgubirilor, potrivit actului adițional nr.2, pot fi aplicate doar penalități de întârziere și nu o diferență, astfel cum solicită reclamanții, prin capătul al treilea al acțiunii introductive.
Solicită cheltuieli de judecată, depune chitanțe nr.29/09.09.2008 și nr. 32/20.09.2008
Consilierul juridic al intimatului - pârât MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE arată că cererea de chemare în judecată nu afectează în nici un fel instituția pe care o reprezintă dar, în subsidiar, solicită desființarea, în parte, a hotărârii de apel.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art.260 alin.1 din Codul d e procedură civilă,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 12.02.2009.
Pronunțată în ședința publică de la 05.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Dosar nr- (2227/2008)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12.02.2009
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 19.02.2009.
Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Dosar nr- (2227/2008)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 19.02.2009
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 26.02.2009.
Pronunțată în ședința publică de la 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Dosar nr- (2227/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.138
Ședința publică de la 26.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții - reclamanți, și de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr.754/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 05.02.2009 fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 12.02.2009 când, a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 01.03.2007, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții - și Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenită între pârâta persoană fizică și reclamanți vânzarea - cumpărarea apartamentului nr.1 situat la parterul imobilului din B,-, sector 5, iar hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic, iar în subsidiar, în ipoteza în care pârâta nu a optat pentru executarea în natură a hotărârii din 29.06.2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv prin retrocedarea apartamentului mai sus menționat, să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești (daune materiale în sumă de 100.000 euro plus suma reprezentând impozit, prejudiciul moral în sumă de 3.000 euro și 900 euro taxe și cheltuieli) primite de la statul român ca urmare a executării prin echivalent a hotărârii menționate, plus dobânda aferentă sumelor menționate de la data primirii de către pârâtă a acestora și până la data plății efective către reclamanți; s-a solicitat, de asemenea, ca pârâta să fie obligată la plata diferenței de valoare între suma primită ca rezultat al executării prin echivalent a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului și valoarea de circulație a imobilului a cărui vânzare a fost promisă.
În privința acestui din urmă capăt de cerere reclamanții au solicitat citarea în cauză și obligarea în solidar cu pârâta - a pârâtului Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr.4696/22.06.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 Baf ost confirmat dreptul de proprietate continuu și neîntrerupt al numitei - asupra imobilului situat în B,-, sector 5, compus din teren în suprafață de 136,67 mp și construcția aferentă, în suprafață de 179,17 mp, fiind admisă acțiunea în revendicare promovată de reclamantă; a fost obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului B să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul revendicat, cuprinzând trei apartamente, fapt realizat și pe cale administrativă prin Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr.2061/01.09.1998.
Prin acțiunea formulată ulterior și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr.4516/2001 petenta - a revendicat apartamentul nr.1 situat în imobilul mai sus arătat, acțiunea sa fiind admisă prin sentința civilă nr.8612/11.12.2001 a acestei instanțe, soluție infirmată însă prin decizia nr.1475 A/18.06.2002, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, respectiv decizia nr.2381/01.11.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, precum și urmare a respingerii recursului în anulare promovat de Procurorul General al României în dosarul nr.5267/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ca urmare a acestei stări de fapt, la data de 26.03.2003 petenta a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar prin hotărârea din 29.06.2006 instanța europeană a admis cererea, a declarat că a avut loc o încălcare a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a Protocolului nr.1 adițional la Convenție și a stabilit că Statul Român trebuie să restituie reclamantei apartamentul nr.1 situat la adresa arătată, iar în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilului, să plătească acesteia daune materiale în sumă de 100.000 euro, plus suma cu titlu de impozit, 3.000 euro ca prejudiciu moral și 900 euro ca taxe și cheltuieli.
La data de 12.03.2001, printr-un înscris sub semnătură privată, pârâta - s-a obligat ca în schimbul suportării cheltuielilor de judecată, astfel cum sunt ele definite de Codul d e procedură civilă, incluzând și onorariile avocaților pentru toate fazele procesuale privind acțiunile de revendicare a apartamentelor din imobilul situat în B,-, sector 5, de către, să transmită finanțatorului respectivele imobile sub condiția admiterii acțiunilor în revendicare, dreptul de proprietate asupra unei cote indivize de 50% din imobile; transferul dreptului de proprietate asupra celor trei apartamente din imobil urma să opereze la data rămânerii definitive și irevocabile a sentințelor de admitere a acțiunilor în revendicare.
În ipoteza în care restituirea imobilelor în natură ar fi fost imposibilă, prin același înscris sub semnătură privată, pârâta s-a obligat să cedeze finanțatorului cota de 50% din despăgubirile obținute, transferul acestei cote urmând a se realiza la momentul obținerii efective a despăgubirilor de către beneficiar.
Ulterior, la data de 09.09.2004, prin actul autentificat de notarul public C sub nr.222, pârâta a promis reclamanților vânzarea apartamentului nr.1 situat în imobil, pentru prețul de 28.500 euro.
La data de 08.12.2005, prin actul autentic nr.2136 părțile au convenit să modifice atât prețul vânzării, în sensul că acesta devine 38.000 euro, cât și obiectul contractului, în sensul că în ipoteza în care restituirea imobilelor nu va putea fi făcută în natură, ci se vor obține drepturi bănești, sumele urmează să fie returnate către promitenții-cumpărători.
Prin actul adițional nr.2 la antecontractul de vânzare - cumpărare întocmit, înregistrat sub nr.1646/09.08.2006 de același notar public, s-a constatat plata integrală a prețului majorat a doua oară, respectiv 48.500 euro pentru apartamentul în discuție și a fost modificat din nou obiectul convenției părților în sensul că în schimbul prețului achitat integral promitenta vânzătoare transmite promitenților cumpărători toate drepturile și obligațiile ce îi revin asupra apartamentului nr.1 situat în imobilul din B,-, sector 5, astfel cum rezultă ele din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului.
Reclamanții au susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de predare a bunului vândut și nu și-a respectat promisiunea de a obține de la Statul Român retrocedarea în natură a imobilului, optând pentru executarea prin echivalent a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului și că, deși a obținut sumele menționate în hotărâre, nu a procedat la restituirea lor către reclamanți împreună cu dobânzile aferente, calculate de la data plății acestora de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru diferența de valoare între despăgubirile plătite de Statul Român și valoarea de circulație a apartamentului care nu a fost predat reclamanților, s-a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtei și Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe la plata sumei ce urmează a se stabili cu acest titlu în urma întocmirii unei expertize de specialitate.
Au susținut reclamanții că pârâtul este răspunzător solidar cu pârâta în legătură cu fraudarea intereselor lor pentru că a fost notificat în două rânduri cu privire la vânzarea prin act autentic opozabilerga omnesa tuturor drepturilor și obligațiilor asupra imobilului, dar instituția statului a refuzat să ia în considerare actele autentice prezentate; au mai arătat că transferul dreptului de proprietate cu privire la imobilul în cauză a operat în favoarea lor la momentul acceptării promisiunii de vânzare, astfel încât bunul imobil și drepturile accesorii nu se mai aflau în patrimoniul pârâtei, cel puțin de la data de 09.08.2006.
Ministerul Afacerilor Externe a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând că această instituție funcționează potrivit OG nr.94/1999 în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar această din urmă autoritate exercită prerogativele de Agent Guvernamental în numele Guvernului.
S-a invocat totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Externe, avându-se în vedere împrejurarea că această instituție nu are raporturi juridice cu reclamanții din prezenta cauză.
La termenul din 13.04.2007 s-a depus la dosar o cerere precizatoare în legătură cu al treilea capăt de cerere, arătându-se că se solicită obligarea pârâtei la plata diferenței de valoare între suma primită de aceasta ca rezultat al executării prin echivalent a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului și valoarea de circulație a imobilului a cărui vânzare a fost promisă, valoare ce urmează a fi stabilită pe calea unei expertize judiciare, iar la data de 11.05.2007, reclamanții au depus o nouă cerere precizatoare în legătură cu primul capăt al acțiunii, arătând că temeiul juridic al cererii este reprezentat de dispozițiile art.969, 998, 999, 1073-1075, 1079, 1294 și 1295 Cod civil, completate cu prevederile art.5 alin.2 Titlul X din Legea nr.247/2005.
Prin sentința civilă nr.754/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a anulat ca netimbrat primul capăt de cerere al acțiunii, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Externe, a fost admisă în parte acțiunea formulată și s-a dispus obligarea pârâtei - la plata către reclamanți a sumei de 103.900 euro ce se va achita în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul achitării integrale a debitului.
A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.620,21 lei.
Tribunalul a reținut că, după confirmarea dreptului său de proprietate pe cale judiciară, în anul 2001, pârâta - a formulat, în contradictoriu cu pârâții și, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca pârâții să fie obligați să îi lase deplina proprietate și pașnica posesie asupra apartamentului nr.1 situat în imobilul din B,-, sector 5, care face obiectul discuției în cauză.
Cum acțiunea judecătorească nu a fost încununată de succes în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, soluție menținută și de instanța de recurs, petenta - s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului și a beneficiat de pronunțarea hotărârii din 29.06.2006, prin care s-a dispus obligarea Statului Român la restituirea apartamentului, iar în cazul imposibilității restituirii în natură, la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune materiale, a sumei de 3.000 euro, reprezentând prejudiciu moral și 900 euro, reprezentând cheltuieli de judecată.
Între reclamanți și pârâtă au intervenit mai multe convenții, prin care inițial pârâta se obliga să transmită dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 50% din apartamentele situate în imobilul de la adresa menționată, respectiv să cedeze cota de 50% din despăgubirile obținute în cazul în care restituirea în natură ar fi fost imposibilă, iar ulterior, a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, având ca obiect apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului, antecontract amendat prin două acte adiționale, prin care s-a modificat succesiv atât prețul vânzării care a ajuns la suma de 48.500 euro, cât și obiectul acesteia, în sensul stipulației că în caz de imposibilitate de restituire în natură, despăgubirea în echivalent să revină reclamanților.
Prin cel de-al doilea act adițional la antecontractul de vânzare - cumpărare pârâta s-a obligat să transmită promitenților cumpărători toate drepturile și obligațiile ce-i revin asupra apartamentului conform hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, menționându-se că toate taxele și onorariile ocazionate cu procesul legat de restituirea imobilului sunt suportate de promitenții cumpărători.
S-a reținut că la 22.12.2006 mandatarul pârâtei a încasat suma pe care Statul Român trebuia să o plătească în urma hotărârii pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În legătură cu obligarea în solidar a pârâților la plata diferenței de valoare dintre suma primită în urma executării prin echivalent și valoarea de circulație a imobilului a cărui vânzare a fost promisă, s-a stabilit că pretenția are la bază stabilirea în sarcina pârâtului a unei răspunderi civile delictuale.
Tribunalul a apreciat că Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și-a exercitat obligațiile care îi reveneau potrivit legii ulterior pronunțării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a i se fi notificat în timp util intervenția vreunei transmisiuni convenționale a drepturilor patrimoniale generate de hotărârea respectivă.
Ministerul Afacerilor Externe a ținut seama de poziția exprimată de autoritățile naționale în legătură cu imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, astfel că a solicitat Ministerului Finanțelor Publice achitarea echivalentului în lei al sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material produs pârâtei - prin preluarea imobilului în proprietatea statului.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art.10 alin.2 din OUG nr.94/1999, prima instanță a apreciat că nu există un delict civil săvârșit de Ministerul Afacerilor Externe, câtă vreme această instituție era ținută să respecte hotărârea de obligare a Statului Român la plata despăgubirilor către pârâta -.
Aceasta din urmă este creditoarea obligației de desdăunare și prin poziția exprimată nu a lăsat să se înțeleagă că acceptă ca plata să se facă altor persoane în temeiul unor raporturi juridice prestabilite.
Ministerul Afacerilor Externe este terț față de eventualele raporturi juridice stabilite între reclamanți și pârâtă, așa încât nu justifică legitimare procesuală pasivă în cererea de pretenții întemeiată pe dispozițiile art.998 și 999 Cod civil.
Obiectul prestației datorate era determinabil la momentul la care părțile au încheiat convenția de la 09.08.2006, aceasta fiind data la care pârâta a încasat suma prevăzută în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului și pe care urma să o plătească la rândul său reclamanților.
Excepția de neexecutare invocată de aceasta în susținerea atitudinii sale în legătură cu executarea convenției, nu poate să reprezinte, a apreciat tribunalul, un impediment în privința executării propriilor obligații, avându-se în vedere, pe de o parte, lipsa simultaneității de executare a obligațiilor asumate de părți, iar pe de altă parte, împrejurarea că în raport de obiectul acestora nu se poate pretinde suspendarea plății sumelor de bani datorate, până la plata de către cealaltă parte contractantă a unor alte sume de bani, ipoteză în care ar putea eventual să opereze compensarea obligațiilor reciproce.
Dar tribunalul nu a putut să ia act de intervenția compensării, de vreme ce aceasta nu a fost solicitată prin intermediul unei cereri distincte și nu poate opera nici de drept din moment ce creanța invocată de pârâtă este contestată de reclamanți; o atare situație de fapt și de drept poate fi pusă în discuție și soluționată exclusiv pe calea unei acțiuni separate având ca obiect desființarea convenției ca sancțiune pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate.
Pârâta nu poate fi ținută în virtutea înțelegerii întocmite cu reclamanții decât cu privire la ceea ce s-a obligat în mod concret, anume bunul în materialitatea lui, după caz, despăgubirile încasate pentru prejudiciul cauzat în măsura în care restituirea în natură este imposibil de realizat.
Prin urmare, drepturile reclamanților nu pot fi mai întinse decât cele ale pârâtei, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a transmis în mod valabil un drept de proprietate asupra imobilului către reclamanți.
Reclamanții nu au indicat în ce constă fraudarea intereselor lor, determinată de imposibilitatea restituirii în natură a bunului, în sensul că nu au indicat care ar fi fost mijlocul juridic pe care pârâta l-ar fi avut la îndemână pentru a ajunge la executarea în natură a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la punerea în posesie asupra imobilului; o potențială acțiune în revizuire este lipsită de conținut juridic câtă vreme hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român pentru încălcarea unui drept de proprietate, dar nu a pus în discuție dreptul de proprietate al terților subdobânditori.
Cum în cauză nu s-au produs dovezi din care să rezulte că pârâta a comis o faptă ilicită, prin renunțarea de a mai solicita retrocedarea în natură a imobilului, s-a apreciat că pretențiile bănești suplimentare sunt lipsite de fundament.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și, respectiv pârâta -.
În apelul promovat, reclamanții au criticat soluția arătând că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Externe și că în mod netemeinic a fost soluționată în sensul respingerii cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe la plata diferenței de valoare dintre suma primită de pârâta - în urma executării hotărârii pronunțate la data de 29.06.2006 de și valoarea de circulație a imobilului în litigiu, stabilită prin expertiză judiciară.
Au precizat apelanții - reclamanți că instanța de fond a omis să analizeze reaua credință a pârâtei, constând în solicitarea unor drepturi bănești ulterior cesionării acestora către reclamanți la data de 09.08.2006, precum și atitudinea culpabilă a pârâtului Ministerul Afacerilor Externe care a ignorat efectele juridice produse de actul adițional nr.2/09.08.2006 în temeiul căruia drepturile bănești rezultate urmau a fi achitate reclamanților. Greșit a reținut prima instanță că această conduită a pârâtului se datorează refuzului exprimat în acest sens de pârâta -, în privința plății despăgubirilor către concesionari.
Apelanta - pârâtă a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Fără temei și contrar regulilor în materie, instanța de fond "a înlăturat" excepția de neexecutare rezultând din neachitarea onorariului de avocat în cuantum de 42.206,40 lei, suportat de pârâtă, reținând lipsa simultaneității executării obligațiilor, ipoteză în care ar interveni compensarea creanțelor reciproce; investitorii erau îndreptățiți să pretindă profitul scontat prin executarea prestației de către beneficiară doar după îndeplinirea prealabilă a suportării cheltuielilor de judecată, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, precum și dispozițiile art.969 Cod civil, dat fiind că, potrivit convenției părților, concomitența obligațiilor asumate era exclusă de plano, iar compensarea creanțelor reciproce transformă actul cu titlu oneros dintre părți într-o liberalitate.
Suma la plata căreia pârâta ar fi trebuit obligată este de 351.192,39 lei, din care ar fi trebuit scăzută ca efect al compensării contribuția acesteia la plata cheltuielilor de judecată, iar nu de 103.900 euro, cu atât mai mult cu cât stabilirea monedei de plată în euro o expune pe aceasta la suportarea riscului voluntar, aspect pe care nu și l-a asumat și nu îi poate fi imputabil pe cale delictuală; convenția părților (12.03.2001) și actul adițional nr.1 stipulează o obligație alternativă în sarcina pârâtei, iar în cuprinsul hotărârii se menționează în mod expres că sumele în chestiune vor fi transformate în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data reglării, ceea ce s-a și întâmplat cu ocazia emiterii ordinului de plată a sumei de 351.192,39 lei de către statul român în favoarea reclamanților (27.12.2006).
Aceeași sumă ar fi fost primită și dacă s-ar fi notificat cesiunea de creanță convenită prin actul adițional nr.2 la contractul inițial.
În mod greșit, după ce respinge excepția de neexecutare invocând compensarea, instanța respinge ulterior cererea de compensare a creanțelor considerând în mod formalist și nejustificat că nu este învestită cu o asemenea cerere; în cauză nu sunt incidente ipotezele care potrivit art.1145, 1147 și următoarele cod civil nu ar permite compensarea creanțelor reciproce, iar compensarea poate fi invocată și ca apărare de fond.
Instanța trebuie să lămurească situațiile deduse judecății potrivit intenției reale a părților (art.129 alin.4 Cod procedură civilă), iar argumentele arătate atrag necesitatea soluționării problemei compensării.
Reclamanții s-au obligat să suporte toate cheltuielile de judecată, la dosar existând toate dovezile referitoare la sumele plătite cu acest titlu de pârâta -; nu se poate reține că aceste sume nu privesc și onorariul de succes sau că plata acestei sume ar reprezenta un pact de quota litis, dat fiind că obligația de plată a onorariului rezultă dintr-un contract de asistență juridică, iar pactul de quota litis presupune fixarea onorariului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, ceea ce nu a fost cazul în speță; fixarea onorariului de succes în cotă procentuală s-a datorat faptului că la data încheierii contractului de asistență juridică nu se putea cunoaște cuantumul despăgubirilor.
Părțile au formulat întâmpinări la apelurile promovate.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanți, arătând că este terț față de raporturile juridice stabilite între reclamanți și pârâta -, că aceasta din urmă, în calitate de creditoare a obligației de dezdăunare nu a încunoștințat debitorul asupra cesionării dreptului obținut prin hotărârea și nu și-a exprimat acordul pentru ca plata datorată de statul român să se dacă în beneficiul reclamanților; din această perspectivă intimatul nu se poate considera că a săvârșit o faptă ilicită, acesta neavând calitate procesuală pasivă în rezolvarea raporturilor stabilite între reclamanți și pârâta -.
Odată cu efectuarea plății raportul obligațional arătat s-a stins, debitorul conformându-se prevederilor art.10 din OUG nr.94/1999 și art.3711(1) Cod procedură civilă; pretinsa cesiune de creanță nu poate fi opozabilă Ministerului Afacerilor Externe nefiind notificat, iar în eventualitatea în care această cesiune ar exista, cesionarii sunt creditori doar pentru valoarea nominală a creanței.
Apelanta - pârâtă - a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului declarat de reclamanți, arătând că între părți a intervenit o cesiune de creanță, că cesionarul avea obligația de a notifica autorității debitoare împrejurarea de a fi devenit titularul creanței rezultată din hotărârea pentru a pretinde executarea obligației în favoarea sa, ceea ce în speță nu s-a întâmplat; nu se poate susține, astfel, că pârâta datorează diferența valorică între despăgubirea bănească efectiv primită și presupusa valoare de piață a imobilului.
Reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească mai mult sau altceva decât s-a acordat prin hotărârea, iar singura modalitate de executare a acesteia, plata despăgubirilor bănești, s-a realizat efectiv în cuantumul stabilit.
La rândul lor, reclamanții au solicitat respingerea apelului promovat de pârâtă, arătând, în esență, că excepția de neexecutare reprezintă doar un mijloc de apărare și nu poate duce la desființarea contractului sinalagmatic, că pârâta manifestă rea-credință refuzând să plătească suma cuvenită reclamanților, chiar în condițiile invocării compensării, astfel încât aceasta săvârșește intenționat o faptă ilicită aducătoare de prejudicii, prejudiciul creat neputând fi acoperit decât prin obligarea sa la executarea în natură a obligației, transformată în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data reglării, adică la data plății.
Faptul că în prezent valuta euro s-a întărit nu poate fi invocat ca argument pentru nerespectarea unei obligații, pârâta asumându-și riscul voluntar din momentul în care a încasat despăgubirile și a refuzat să remită suma reclamanților.
În privința sumei pretinse de pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma onorariului de succes, aceasta rezultă dintr-un contract de asistență juridică ce nu este opozabil reclamanților, fiind întocmit ulterior actului adițional nr.2/09.08.2006 prin care s-au modificat esențial convențiile anterioare, stabilindu-se ca reclamanții să suporte toate taxele și onorariile ocazionate cu procesul privind restituirea imobilului în natură către pârâtă, obligație pe care aceasta din urmă și-a asumat-o (readucerea în patrimoniul său a bunului), dar nu a îndeplinit-
Apelanta - pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.
Examinând apelurile promovate din perspectiva criticilor formulate, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează a fi arătate.
În legătură cu apelul promovat de reclamanți, Curtea apreciază că excepția privind legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Externe a fost corect soluționată de prima instanță, dat fiind temeiul juridic ce fundamentează cererea având ca obiect plata diferenței de valoare dintre suma primită de pârâta -, consecință a executării prin echivalent a hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 29.06.2006 și valoarea de circulație a imobilului în discuție.
Ministerul Afacerilor Externe nu a fost parte în vreuna dintre convențiile intervenite între reclamanți și pârâtă în privința imobilului litigios, iar executarea prin echivalent a obligației stabilite prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în sarcina Statului Român s-a realizat prin demersurile întreprinse de intimat în îndeplinirea atribuțiilor legale stabilite în acest sens în sarcina sa, sub imperiul incidenței dispozițiilor de procedură de drept comun și a prevederilor speciale din OUG nr.94/1999 (art.10 alin.2).
Potrivit hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în chestiunea în discuție, debitorul obligației de asigurare a reparației corespunzătoare ca urmare a încălcărilor constatate prin sentința menționată este Statul Român, apelanta - pârâtă din cauza de față fiind creditoarea acestei obligații, adusă la îndeplinire în mod corespunzător prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (direcția de specialitate).
Cum corect a reținut tribunalul, Ministerul Afacerilor Externe este terț în privința raporturilor juridice stabilite între reclamanți și pârâta -, iar împrejurarea că substanța convențiilor încheiate între aceștia nu a fost încunoștințată intimatului de către niciuna din părți, nu poate atrage răspunderea civilă delictuală a acestuia, în cauză nefiind îndeplinite cerințele care conturează o atare răspundere.
Susținerea referitoare la omisiunea instanței de a analiza reaua credință a pârâtei este lipsită de relevanță, de vreme ce o astfel de constatare nu ar fi avut oricum înrâurire asupra modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Externe, legitimarea procesuală fiind dată în concret de implicarea în raportul juridic obligațional, ceea ce în cauză nu se pune ca problemă, interesând intimatul.
De altfel, atitudinea pârâtei nu poate face decât obiectul unei acțiuni în pretenții prin care să se stabilească cu exactitate atât eventuala nesocotire a clauzelor contractuale, cât și cuantumul despăgubirilor datorate în consecință.
Prima instanță nu a reținut că plata despăgubirilor datorate (grație obligației alternative stabilite prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului) nu s-a realizat către reclamanți ca urmare a refuzului pârâtei, ci a apreciat că executarea obligației nu putea să aibă în vedere un alt creditor decât cel stabilit prin titlul executoriu, luându-se în considerare împrejurarea că așa-zisa cesiune intervenită între părți cu privire la drepturile și obligațiile legate de apartamentul în litigiu nu a fost notificată în condițiile legii debitorului.
În legătură cu apelul pârâtei se constată că, deopotrivă, prima instanță a reținut corect atunci când, apreciind asupra apărărilor legate de neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de reclamanți, a stabilit că părțile nu și-au asumat, în realitate, obligații reciproce, care se intercondiționează sub aspectul obiectului și al modalității de executare.
Părțile sunt ținute de clauzele contractuale, iar maniera în care acestea își respectă obligațiile stabilite poate să atragă necesitatea promovării acțiunii în justiție, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Referirea la operațiunea juridică a compensării creanțelor reciproce a avut în vedere împrejurarea necesității executării contractului potrivit scopului pentru care a fost întocmit, instanța făcând trimitere la instituția amintită, exclusiv pentru a obiectiva părților această posibilitate, respectiv potențialitatea valorificării ei, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
O asemenea modalitate de analiză a actului juridic încheiat între părți nu reprezintă în sine o interpretare eronată a acestuia, sau a dispozițiilor art.969 Cod civil, câtă vreme părțile susțin deopotrivă că își datorează reciproc, iar o atare situație de fapt și de drept nu poate fi reputată a fi de natură să modifice caracterul oneros al actului, din moment ce acesta constată drepturi și obligații ce incumbă cocontractanților în egală măsură, iar realizarea și îndeplinirea acestora nu pot îmbrăca forma unei liberalități, cum susține pârâta.
Nu poate fi primită critica referitoare la asumarea eventualului risc valutar rezultat din stabilirea monedei de plată a despăgubirilor cuvenite în euro.
Suma plătită efectiv cu acest titlu de Statul Român a fost calculată cu respectarea dispozitivului hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului și a dispozițiilor legale de drept intern, aspect care nu poate fi contestat și care trebuie privit în lumina convenției intervenite între părți, cu referire la drepturile rezultate în legătură cu apartamentul în litigiu și cu privire la care pârâta a arătat că este de acord să le transfere în patrimoniul reclamanților, la momentul la care acestea s-au realizat efectiv.
De altfel, în privința acestei sume, pârâta face, la rândul său, trimitere la instituția compensării care, susține aceasta, ar fi trebuit să opereze prin scăderea din cuantumul despăgubirilor a sumei reprezentând onorariul avocațial de succes, pe care afirmă că l-a suportat, deși anterior a susținut că referirea instanței la instituția compensării reprezintă o eroare, formulând și critici pe acest aspect.
Corect a reținut prima instanță că nu putea să procedeze la compensarea creanțelor reciproce de vreme ce nu a fost învestită cu o asemenea cerere.
În lipsa unei cereri neechivoce pe acest aspect, este lipsită de relevanță împrejurarea că în speță nu sunt incidente ipotezele de excepție ale art.1145, 1147 și următoarele Cod civil, care nu permit compensarea creanțelor reciproce.
Intenția reală a părților trebuie extrasă și valorificată în scopul calificării cererii, din petitul acesteia, după caz, din argumentele care o susțin, ori apelanta critică omisiunea instanței cu privire la pronunțarea asupra incidenței compensări în condițiile în care o asemenea chestiune a fost invocată strict ca o apărare de fond.
În privința cheltuielilor de judecată pe care reclamanții erau datori să le achite pârâtei, se impune a fi făcută precizarea că executarea obligațiilor asumate prin convenția încheiată nu este una interdependentă, iar din acest punct de vedere încadrarea onorariului de succes într-o categorie de cheltuială ce s-ar extrage noțiunii de gen avute în vedere la întocmirea actului, nu prezintă relevanță din punct de vedere al obiectului cererii.
În consecință, în temeiul art.296 și următoarele Cod procedură civilă și având în vedere considerațiile expuse, Curtea apreciază că apelurile declarate împotriva sentinței primei instanțe sunt nefondate și urmează a fi respinse în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții - reclamanți și, domiciliați în B,--14,.D,.1,.6, sector 4 și cu domiciliul ales la avocat, în B,-,.13,.B,.5,.37, sector 5 și de apelanta - pârâtă, domiciliată în B,-,.2,.17, sector 5, împotriva sentinței civile nr.754/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, cu sediul în B,-, sector 1 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
7 ex./13.05.2009
TB-3 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Rodica Susanu
