Obligație de a face. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 204/
Ședința publică din 28 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.440 din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.79/2008, emisă de Baroul V- Cabinet individual și intimatul-reclamant prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-, emisă de Baroul V- Cabinet individual, substituind pe domnul avocat, lipsind intimata-reclamantă - și intimatul-pârât.
Procedura, legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului- pârât a depus la dosar chitanță emisă de Trezoreria Pitești din care rezultă că a fost achitată suma de 10,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimatul- reclamant a depus la dosar concluzii scrise.
Părțile prezente susțin că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea pune în discuția părților excepțiile invocate prin cererile atașate la dosar.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul- pârât invoca art.304 pct.1 Cod procedură civilă. Critică soluția pronunțată de Tribunalul Vâlcea întrucât așa cum se constată obiectul cauzei este obligația de a face și în consecință cauza trebuia să se judece în apel și nu în recurs întrucât acest litigiu nu este evaluabil în bani pentru a fi aplicabile prevederile art.282 indice 1 Cod procedură civilă. Susține că această excepție a invocat-o și la tribunal, însă nu s-a consemnat. În mod greșit cauza a fost soluționată în complet de 3 judecători.
Avocat, pentru intimatul- reclamant susține că hotărârea pronunțată cu ocazia soluționării recursului nu mai poate fi atacată cu recurs, deoarece nu se găsește printre cele cuprinse în dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, această hotărâre este irevocabilă, potrivit dispozițiilor art.377 alin.2 pct.4 Cod procedură civilă. Solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2006, sub nr-, reclamanții și - au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților să ridice gardurile edificate de către aceștia în mod abuziv pe str.- -, lăsând astfel liberă calea de acces.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au dobândit prin cumpărare un teren intravilan, în suprafață de 2.000,14. situat în Râmnicu Accesul la terenul cumpărat de către reclamanți se efectua prin str.- -, însă în prezent pârâții au închis calea de acces, gospodăriile acestora fiind amplasate de o parte și de alta a căii de acces.
Deși reclamanții au solicitat pârâților să ridice gardurile edificate de către aceștia, pârâții refuză, continuând în mod abuziv să ocupe calea de acces.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în anul 1972 edificat o casă de locuit și anexe gospodărești pe terenul proprietatea acestora în suprafață de 586,04. situat în Râmnicu V, str.- -. În momentul edificării construcției, terenul era împrejmuit pe toate laturile și de atunci până în prezent, amplasamentul gardurilor nu a fost modificat.
În partea de est a proprietății pârâtului nu a existat un drum de acces, întrucât terenul proprietatea acestuia se învecina cu terenul proprietatea pârâtului. Terenul cumpărat de către reclamanți are două căi de acces, iar pe de altă parte, între proprietățile celor doi pârâți nu a existat niciodată un drum de acces.
Prin sentința civilă nr.5699 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, iar pârâtul a fost obligat să ridice gardul edificat în partea de est a proprietății sale, în funcție de limitele suprafeței deținută conform titlului de proprietate nr.984/28736 din 12.02.1997, precum și la plata sumei de 550 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. A fost respinsă acțiunea fată de pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au dobândit proprietatea asupra unui teren în suprafață de 2.000,14. situat în Râmnicu V -, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2427/18.08.2006, de la numitul.
Vânzătorul a dobândit proprietatea asupra terenului prin titlul de proprietate cu nr.2046/52922, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autoarei sale -. Anterior anului 1991, acest teren era în administrarea Râmnicu V și se afla ca amplasament în partea de nord a terenurilor proprietatea pârâților.
Pârâtului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 400. teren situat în partea de sud a terenului cumpărat de către reclamanți, între aceste proprietăți exista un drum de acces care pornea din str.- - și ajungea la terenul proprietatea reclamanților, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, însă pârâții au închis calea de acces.
În titlul de proprietate deținut de către pârât se menționează ca vecin în partea de est a terenului drum de acces, astfel că nu s-au reținut susținerile acestuia.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că pârâtul, deși deține titlu de proprietate pentru o suprafață de 400, cu toate acestea, în fapt, stăpânește o suprafață de 586,04, suprafața deținută în plus fiind poziționată în partea de est a terenului acestuia.
De asemenea, pârâtul a cumpărat o suprafață de teren tot de 400. de la numita, însă stăpânea o suprafață mai mare cu 64. În prezent pârâtul și-a retras gardul în interiorul proprietății sale, așa cum a arătat la interogatoriul luat la cererea reclamanților și din expertiza tehnică efectuată în cauză.
Aceeași stare de fapt a fost reținută și prin sentința civilă nr.3681/18.06.2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în sensul că toți locuitorii din zonă au primit câte o suprafață de 400. iar surplusul deținut de către fiecare rezultă din ocuparea unei porțiuni din capătul străzii - -.
Autorii pârâților au modificat limitele de hotar și gardul care le împrejmuia proprietățile, prin includerea suprafeței de teren care constituia o uliță înfundată.
S-a reținut că plusul de suprafață deținut de către pârâtul nu se datorează modului de măsurare a terenului la emiterea titlului de proprietate, ci faptului că acesta a inclus în proprietatea sa o parte din uliță.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1073 Cod civil, potrivit cărora creditorul obligației de a face are dreptul la îndeplinirea obligației de către debitorul obligației, respectiv pârâtul și în condițiile în care pârâtul, stăpânește o suprafață de teren mai mare decât cea deținută în acte, se impune ca acesta să-și retragă gardul în funcție de suprafața deținută în acte, respectiv titlul de proprietate nr.984/28736 din 12.02.1997.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâtul, susținând, în principal, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică.
Prin acțiune, nu a fost specificată distanța pe carte trebuie retras gardul, dar s-a dispus de către instanță ca retragerea gardului să se facă la limita suprafeței prevăzute în titlul de proprietate.
În aceste condiții, recurentul este nevoit să demoleze o parte din casa de locuit prin mutarea gardului edificat de peste 35 de ani.
Reclamanții nu au dovedit mai întâi că a existat vreun drum de trecere pentru a ridica pretenția demolării gardului.
Servitutea de trecere nu se poate cere decât pe baza unui titlu.
Între proprietățile părților nu a existat nici o cale de trecere. Instanța de judecată nu a luat în considerare nici constatările raportului de expertiză, care a concluzionat că între terenurile părților nu a existat drum de trecere în prelungirea străzii - - către fosta proprietate a fostului Râmnicu
Pârâtul a recunoscut la interogatoriu că a edificat un gard pe terenul său, lăsând la înțelegere cu reclamanții o porțiune de trei metri lățime față de hotarul cu terenul recurentului.
De 40 de ani însă, nu s-a circulat pe acel drum, iar martorii au declarat că nu a existat drumul respectiv, din probe nerezultând o asemenea situație de fapt.
Instanța de fond nu a insistat în obiectivul expertizei de a se măsura terenurile părților, expertul procedând doar la măsurarea arbitrară a terenului recurentului.
Reclamanții puteau, eventual, să formuleze o acțiune în constituirea unei servituți de trecere, potrivit dispozițiilor art.639 Cod civil.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.440/R din 28 martie 2008, respins recursul formulat de pârâtul și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele:
Titlul de proprietate al recurentului-pârât atestă întinderea suprafeței terenului acestuia, respectiv 400 Expertiza a constatat însă, că recurentul folosește o suprafață mai mare, de 586,04, deci cu 186,04 în plus față de terenul înscris în titlul de proprietate.
Pârâtul, care, de asemenea, deținea un plus de teren de 64. față de titlul său de proprietate, și-a retras gardul în interiorul proprietății sale la cererea reclamanților, așa cum se arată și în raportul de expertiză.
Pe de altă parte, probele au fost interpretate coroborat de către prima instanță, ținându-se seama și de sentința civilă nr.3681/2007, pronunțată în soluționarea unei acțiuni în constatare promovată de către recurent pentru suprafața de teren de 586,04, deci și pentru terenul deținut în plus față de titlul de proprietate, acțiune care însă a fost respinsă.
S-a reținut în considerentele sentinței, în esență, că terenul identificat în plus față de cei 400 înscriși în titlul de proprietate a fost preluat de către pârâtul-recurent în prezenta cauză dintr-o uliță (93, dosar fond).
S-a constatat că hotărârea nu a rămas până în prezent irevocabilă, fiind supusă căilor de atac, însă, coroborată cu celelalte probe din dosar, constituie cel puțin un început de dovadă pentru confirmarea împrejurării că pârâtul a ocupat fără drept o parte din terenul ce servea ca drum de trecere dinspre strada - - înspre fosta proprietate a, ceea ce se confirmă și din ansamblul celorlalte probe administrate în cauză.
S-a reținut că titlul de proprietate al recurentului atestă ca vecinătate a terenului de 400. în partea de est, str.- -.
Planul parcelar evocat în recurs de către pârât și care face referire la titlul de proprietate nr.984/28736 arată, de asemenea, în partea de est a proprietății recurentului ca vecin str.- -.
Dintr-un plan de amplasament, de această dată întocmit de "" (23, dosar fond), reiese că între proprietățile recurentului și pârâtului se interpune str. - -.
Prin urmare, împrejurarea că recurentul-pârât deține un plus de teren față de suprafața din titlul său de proprietate, situație dovedită indubitabil, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză la care s-a făcut anterior referire, determină la a se considera că în mod temeinic și legal prima instanță a dispus retragerea gardului pârâtului până la limita suprafeței cuprinsă în titlul de proprietate.
Prin aceasta, nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut, ci, dimpotrivă, acțiunea a fost admisă în parte, reclamații solicitând mutarea gardului astfel încât pârâții să elibereze calea publică.
S-a reținut că raționamentul instanței este unul argumentat pe dovezi certe ținând seama întru totul de obiectul cauzei.
Împotriva deciziei civile nr.440/R din data de 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de casare și modificare prevăzute de art.304 pct.1, 6 și 9 Cod procedură civilă, invocându-se faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, cât și aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul, pârâtul susține că obiectul litigiului de față este obligația de a face, litigiu ce nu este evaluabil în bani pentru a fi aplicate dispozițiile art.2821Cod procedură civilă. De aceea tribunalul a greșit calificând calea de atac ca fiind aceea a recursului, și nu a apelului. Din acest motiv s-ar impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în complet legal constituit pentru apel și nu pentru recurs.
A doua critică vizează faptul că instanța ar fi dat mai mult decât s-a cerut în sensul că instanța l-a obligat să-și retragă gardul în funcție de limitele suprafeței deținută prin titlul de proprietate, deși din probele administrate în cauză a rezultat că între proprietatea sa și a celuilalt pârât nu a existat drum de acces. De asemenea, nu s-a stabilit care este această limită, pe teren pârâtul având edificate mai multe imobile.
Ultima critică privește faptul că s-au încălcat mai multe dispoziții legale cu referire la dispozițiile art.622, 624 și 639 Cod civil. Reclamanții au cumpărat în anul 2006 un teren înfundat, și în loc să solicite constituirea unei servituți de trecere, au formulat prezenta acțiune având ca obiect obligația de a face.
Pentru cele de mai sus se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând recursul se constată că acesta este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2811(1) Cod procedură civilă, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești, nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii.
Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv. Termenul de litigiu folosit de legiuitor desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani. Or, litigiul dedus judecății are un necontestat caracter patrimonial.
Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, așa cum de altfel s-a și consemnat în dispozitivul sentinței, competența de soluționare revenind tribunalului conform art.2 pct.3 Cod procedură civilă, urmărindu-se soluționarea cu celeritate a litigiilor.
De altfel, pârâtul și-a și intitulat calea de atac "recurs" și niciodată în timpul soluționării acesteia la tribunal nu a invocat faptul că de fapt calea de atac este aceea a "apelului".
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei, constatându-se astfel că soluția adoptată de către tribunal este una legală. Întrucât hotărârea pronunțată de tribunal, în compunere legală, este una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, aceasta nu poate fi supusă recursului, așa încât prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de cele ce preced, se impune ca în temeiul art.2821Cod procedură civilă, art.299 Cod procedură civilă și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.440/R din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și, prin procurator și pârâtul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, T,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./06.06.2008
Jud.recurs:
Jud.fond:
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
