Obligație de a face. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 212/
Ședința publică din 17 iunie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
1.recurentul reclamant intimat, cu sediul în C,-;
2.recurentul pârât intimat INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE (), cu sediul în B, sector 5,--6;
împotriva deciziei civile nr. 324, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2008, în dosarul nr- (nr. în format vechi 13413/2006), în contradictoriu cu intimatul pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant intimat, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 19026 din 22 septembrie 2008, depusă la dosar, pentru recurentul pârât intimat Inspectoratul General al Poliției Române B răspunde consilier juridic, în baza delegației de reprezentare nr. -/C8 din 12 mai 2009, depusă la dosar, iar pentru intimatul pârât Ministerul Administrației și Internelor B, răspunde același reprezentant - consilier juridic, în baza delegației de reprezentare nr. - din 21 mai 2009, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recurentul pârât intimat a depus la dosar (filele 42, 43) întâmpinare, prin fax, într-un singur exemplar.
Apărătorul recurentului reclamant intimat depune la dosar chitanța nr. 9 din 18 mai 2009, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.000 lei.
Reprezentantul recurentului pârât intimat și al intimatului pârât, solicită instanței repunerea cauzei pe rol, având în vedere că cererea de strămutare formulată de intimatul a fost respinsă de către prin încheierea nr. 1922 din 20 februarie 2009.
Apărătorul recurentului reclamant intimat pune aceleași concluzii, de admitere a cererii de repunere pe rol a cauzei.
Instanța, deliberând, încuviințează cererea de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că nu mai subzistă motivul suspendării judecării acesteia și fixează termen pentru judecarea recursului, pe fond, astăzi - 17 iunie 2009.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri, asupra ambelor recursuri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri, asupra ambelor recursuri.
Apărătorul recurentului reclamant intimat, având cuvântul, mai întâi asupra recursului formulat de către clientul său, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Face un scurt istoric al speței.
Critică legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, sub aspectul modalității de soluționare a capătului de cerere ce privea solicitarea de a fi obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române de a-și prezenta scuze printr-o scrisoare publică.
Se mai susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 998 cod civil care prevăd obligația persoanei vinovate de săvârșirea unei fapte ilicite de a repara întregul prejudiciu creat prin această faptă, respectiv de a înlătura toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite, în scopul repunerii în situația anterioară.
Arată că interpretarea instanței de apel este contrară și dispozițiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954, care prevăd că instanțele de judecată sesizate cu soluționarea unei acțiuni în daune determinată de încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale unei persoane au posibilitatea să dispună îndeplinirea de către autorul faptei săvârșite pe nedrept a oricăror măsuri socotite necesare de către instanță pentru a se ajunge la restabilirea dreptului atins.
Reprezentantul recurentului pârât intimat și al intimatului pârât, având cuvântul, mai întâi asupra recursului formulat de recurentul reclamant intimat, pune concluzii de respingere ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel în privința respingerii capătului de cerere referitor la obligarea instituției la scuze publice adresate recurentului reclamant.
Învederează că, respectarea prezumției de nevinovăție și a demnității, onoarei și imaginii publice a unei persoane implică, în special, o obligație negativă de abținere de la afirmații și comportamente care să aducă atingere acestora.
Consideră că hotărârea instanței de apel cu privire la respingerea acestui capăt de cerere este temeinică și legală, întrucât instanța consideră că, în cazul în care Inspectoratul General al Poliției Române nu ar fi respectat obligația de a nu face afirmații publice care să încalce prezumția de nevinovăție și să nu lezeze demnitatea și onoarea persoanelor, situație în care nu pot si obligați să execute o obligație de a face, respectiv de a face afirmații publice contrare, în sensul de a prezenta scuze recurentului reclamant. Instanța de apel nu a făcut altceva decât să aplice un silogism juridic în sensul că nerespectarea unei obligații de a nu face, nu poate fi reparată prin executarea unei obligații de a face.
Solicită instanței să observe că reclamantul, de fapt, a dorit - ca măsură nepatrimonială de reparare a presupusului prejudiciu suferit de acesta - obligarea instituției la publicarea hotărârii irevocabile, pe cheltuială proprie, într-un ziar local constănțean de largă circulație și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât intimatInspectoratul General al Poliției Române,pune concluzii de admitere, așa cum a fost formulat și motivat.
Critică legalitatea hotărârii instanței de apel, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
Instanța de apel a aplicat greșit legea, apreciind că prin întreg conținutul știrii de presă, modul de formulare și de prezentare al acesteia, a fost încălcată prezumția de nevinovăție.
Consideră că termenii și expresiile din știrea de presă a nu induc publicului ideea că persoanele în cauză sunt vinovate și astfel, nu se încalcă principiul consacrat de art. 6 paragraful 2 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectând în același timp îndatoririle prevăzute de art. 10 alin.(2) din Convenție.
de presă se înscrie în toate coordonatele considerate de CEDO ca primordiale în prevenirea unor încălcări ale prezumției de nevinovăție.
Precizează că instituția nu a dat publicității numele complet al celor în cauză, fiind consemnată doar inițiala numelui, pentru a se evita crearea unei legături precise între persoana intimatului reclamant și starea de fapt prezentată, respectându-se astfel prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 319 din 19 septembrie 2002 privind modalitățile de mediatizare a datelor și informațiilor obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Mai arată că afacerile juridice ale intimatului reclamant, atât de natură personală cât și de control administrativ sunt de notorietate, iar prin știrea prezentată nu s-a adus nici un prejudiciu reclamantului, care este o persoană publică, supusă deseori unor critici publice.
Solicită instanței să analizeze și să aprecieze că, în cauză, nu erau întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a recurentului.
Se referă la faptul că termenii de exprimare folosiți în comunicatul de presă sunt admisibili, cum ar fi "cercetați sub aspectul săvârșirii", "există indicii" și s-a dorit doar o informare a publicului; în acest mod există o transparență a activității Poliției Române; invocă art. 12 din Legea nr. 544/2001.
Mai arată că știrea de presă a survenit la un an și trei luni după desfășurarea anchetei și dosarele au fost declinate la Direcția Națională Anticorupție tocmai pentru a nu știrbi desfășurarea anchetei și pentru a asigura reclamantului accesul la un proces echitabil.
Consideră că este exagerat cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanțele de fond și de apel, în raport cu prejudiciul creat reclamantului și chiar prin raportare la jurisprudența, care, în cauze similare - cum ar fi Cauzele Vitan contra României și și Cionca contra României -, a obligat România la plata sumei de 2.000 Euro, echivalentul a aproximativ 7.000 lei, reparație considerată necesară și suficientă.
Apărătorul recurentului reclamant intimat, având cuvântul și asupra recursului declarat de recurentul pârât intimat Inspectoratul General al Poliției Române, învederează că, trebuie să se discute despre nelegalitate și nu despre netemeinicie.
Învederează că reprezentantul recurentului pârât vorbește despre transparență în activitatea poliției române, însă se impune ca instanța să țină seama de gravitatea faptei săvârșită de către prin transmiterea către toate agențiile de presă a comunicatului cu titlul " mai săracă cu șase milioane de euro", într-o zi de duminică - 06 august 2006 - la oră de maximă audiență; astfel că nu mai poate fi vorba despre un proces echitabil.
Susținerea că știrea de presă a survenit la un an și trei luni după desfășurarea anchetei și dosarele au fost declinate la Direcția Națională Anticorupție, nu este reală; dosarele erau declinate din martie 2005, iar știrea a fost comunicată la data de 06 august 2006.
Cu privire la susținerea că în comunicatul de presă s-au folosit doar inițiale ale numelor, arată că acesta nu este un motiv pentru a se considera că nu se cunoaște la cine s-a făcut trimitere, atâta vreme cât însăși titlul " constănțeană " spune totul.
Arată apărătorul recurentului reclamant intimat, că înțelege să susțină cu vehemență, că a fost încălcat dreptul la onoare și demnitate, iar comunicatul de presă este de natură să afecteze încrederea constănțenilor în autoritățile locale.
Cu privire la jurisprudența CEDO și la cauzele amintite de reprezentantul recurentului pârât intimat, solicită instanței să constate că prezenta speță este mai gravă.
Concluzionând, solicită respingerea recursului formulat de recurentul pârât intimat Inspectoratul General al poliției Române, ca nefondat.
În replică, reprezentantul recurentului pârât intimat, consideră că nu i-a fost afectată imaginea recurentului reclamant intimat, ca și persoană publică, atâta vreme cât a și fost reales.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 13413/2006 (nr. nou -) reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să-și prezinte scuze printr-o scrisoare publică adresată reclamantului în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâților să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumției de nevinovăție, comunicate de presă, referitoare la reclamant; obligarea la publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în cauză, pe cheltuiala pârâților, într-un ziar local de largă circulație și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere. S-a solicitat totodată, obligarea pârâților la afișarea hotărârii judecătorești atât la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, cât și la sediul Ministerului Administrației și Internelor sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, dar și obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 400.000 lei și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în ziua de 6 august 2006 Centrul de presă al din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a transmis prin poșta electronică o știre de presă către redacțiile tuturor ziarelor centrale, agențiilor de presă și către Inspectoratele Județene ale Poliției cu titlu " constănțeană mai săracă cu 6 milioane de Euro". Reclamantul a redat conținutul comunicatului de presă.
Reclamantul a susținut că acest comunicat îl prejudiciază grav, aducând atingere drepturilor sale personale nepatrimoniale, respectiv dreptul la un proces echitabil, la respectarea prezumției de nevinovăție, la demnitate, onoare și reputație, provocându-i un prejudiciu moral considerabil, fiind încălcate prevederile art. 31 alin.2 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și prevederile art.45 alin.2 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului.
În opinia reclamantului, pârâtul IGPR a comunicat o "veritabilă sentință" înainte ca o instanță de judecată să se fi pronunțat în cauză, folosind formulări fără echivoc prin care a creat în conștiința publicului impresia vinovăției sale, ceea ce afectează chiar actul de justiție. S-a invocat și faptul că acest pârât nu avea competența de a emite un astfel de comunicat.
Reclamantul a invocat de asemenea dispozițiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
În drept au fost invocate disp. art. 998-999, art. 1000 alin.3 Cod civ. art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 3, 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5Cod pr. pen. art. 66 Cod pr. pen. art. 21, 23, 24, 26 și 30 alin.6 din Constituția României, art. 14 paragraf 2 din Pactul Internațional relativ la drepturile civile și politice, art. 31 alin.2 din Legea 218/2002, art. 45 alin.2 din Legea 360/2002. S-a făcut de asemenea referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesual pasive.
În ședința publică din data de 01.03.2007 instanța,in temeiul art.137 alin.2 pr.civ, a dispus unirea acestei excepții cu fondul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că știrea de presă a Serviciului Informare și Relații Publice din cadrul, a avut ca suport informativ extrasul Direcției de Investigare a Fraudelor ce a întocmit o notă cu privire la dosarele privind pe reclamant și alți funcționari ai Primăriei Municipiului C declinate către Direcția Națională Anticorupție.
Comunicatul de presă, a mai arătat pârâtul, a prezentat pe scurt o situație de fapt sub forma existenței unor indicii cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală de către funcționarii Primăriei, ce a avut drept suport un număr de 9 plângeri penale înregistrate la Parchetul Judecătoriei Constanța în referire la refuzul restituirii unor imobile pentru care existau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În aprecierea pârâtului, prezumția de nevinovăție a reclamantului nu a fost în niciun fel încălcată prin terminologia folosita, în condițiile în care nu a fost formulată nicio acuzație în sensul punerii sale sub urmărire penală conform Codului d e Procedură Penală. De asemenea, s-a subliniat că, nu a fost dat publicității nici numele complet al celor în cauză, fiind consemnată doar inițiala numelui, pentru a se evita crearea unei legături precise între persoana reclamantului și starea de fapt prezentată.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat în cauză excepția necompetenței teritoriale. La termenul de judecată din data de 25.10.2007 instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: ordonanța din 19.03.2007 dată în dosarul penal nr. 8/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresele emise de Parchetul Național Anticorupție la 05.04.2005, 23.05.2005, 05.07.2005 către Primăria Municipiului C în vederea soluționării dosarului penal nr. 8/P/2005, extrase de practică judiciară, știrea de presă cu titlu " constănțeană, mai săracă cu 6 milioane de Euro", comunicată de Serviciul Informare și Relații Publice, din cadrul R din 6.08.2006, extrase ziare.
S-a administrat de asemenea proba cu interogatoriile pârâților, răspunsurile fiind atașate dosarului cauzei.
Prin sentința civilă nr. 17496/21.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanțas -a admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului Ministerul Administrației si Internelor și s-a respins pentru acest motiv acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
S-a admis totodată în parte acțiunea formulata de reclamant în contradictoriu cu paratul Inspectoratul General al Politiei Române în sensul că acesta a fost obligat să prezinte reclamantului printr-o scrisoare publica scuze, in termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plații de daune-cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, să publice hotărârea pronunțată pe cheltuiala sa, într-un ziar local de largă circulație și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii și să plătească reclamantului suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale. S-au respins, însă, ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii in cuantum de 100 lei pe zi de întârziere în cazul nepublicării hotărârii în presă, privind obligarea pârâtului să înceteze a mai emite comunicate de presa referitoare la reclamant, cu încălcarea prezumției de nevinovăție, privind afișarea hotărârii la sediul Inspectoratului General al Politiei Romane și la sediul Ministerului Administrației și Internelor.
A fost obligat pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române la plata sumei de 2668,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamant.
În motivare a arătat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 544/2001 autoritățile judiciare au obligația legală de a informa publicul cu privire la activitatea lor, inclusiv în ce privește constatarea și cercetarea infracțiunilor. În ceea ce privește informația transmisă, apelantul a arătat mai întâi că nu a indicat numele complet al persoanei în cauză fiind consemnată doar inițiala numelui, respectându-se prevederile Ordinului ministrului de interne nr. 319/19.09.2002. Apoi, s-a mai arătat că formularea folosită în comunicat nu este de natură a aduce atingere prezumției de nevinovăție, comunicatul referindu-se numai la cercetări și indicii ceea ce denotă faptul că prin respectiva știre de presă nu s-a dorit subrogarea în competența instanțelor. De asemenea, în opinia apelantului, referirea la un grup infracțional a constituit doar o motivare a informației privind competența în cauză a Direcției Naționale Anticorupție. În final s-a arătat că în condițiile în care nu s-au dat date privind identitatea și funcția deținută de persoana la care se referea comunicatul, răspunderea pentru prejudiciul de imagine cauzat nu poate reveni decât acelor reprezentanți ai presei, care au realizat emisiuni radio - tv sau au redactat articole în care au menționat în întregime numele celui în cauză.
Prin decizia civilă nr. 324 din 09 iunie 2008 Tribunalul Constanțaa admis apelul formulat de apelantul pârât Inspectoratul General al Poliției Române și a schimbat în parte sentința civilă nr. 17496/ 21.12.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române să prezinte reclamantului, printr-o scrisoare publică, scuze, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a fost obligat apelantul Inspectoratul General al Poliției Române la plata sumei de 700 lei către intimatul, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că emiterea știrii de presă în cauză constituie o faptă ilicită, în sensul art. 998 Cod civil care atrage răspunderea pârâtului atât pentru fapta proprie în temeiul acestui text legal, întrucât știrea de presă a fost emisă în numele instituției și aparține acesteia, dar și în temeiul art. 1.000 alin.(3) din Codul civil, întrucât persoanele care au redactat știrea de presă funcționau în cadrul Serviciului de Informare și Relații Publice ale Inspectoratului General al Poliției.
S-a mai reținut că se impune însă admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâtului Inspectoratul General al poliției Române să prezinte scuze reclamantului, printr- scrisoare publică, întrucât apelantul, care nu a respectat obligația de a nu face afirmații publice care să încalce prezumția de nevinovăție și să nu lezeze onoarea și demnitatea persoanelor, nu poate fi obligat să execute o obligație de a face, respectiv de a face afirmații publice contrare, în sensul de a prezenta scuze publice reclamantului.
Referitor la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului s-a reținut că prima instanță l-a stabilit în mod corect, avându-se în vedere faptul că informațiile în litigiu au provenit de la o instituție publică centrală, care se bucura de o credibilitate mai mare, iar reclamantul este o persoană publică ce ocupă o funcție importantă în administrația publică locală și care se bucură de respectul cetățenilor care l-au ales în funcția de Primar al Municipiului
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
Reclamantul a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, sub aspectul modalității de soluționare a capătului de cerere ce privea solicitarea de fi obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române de a-și prezenta scuze printr-o scrisoare publică.
Recurentul a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 998 Cod civil care prevăd obligația persoanei vinovate de săvârșirea unei fapte ilicite de a repara întregul prejudiciu creat prin această faptă, respectiv de a înlătura toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite, în scopul repunerii în situația anterioară.
S-a mai reținut că interpretarea instanței de apel este contrară și dispozițiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954, care prevăd că instanțele de judecată sesizate cu soluționarea unei acțiuni în daune determinată de încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale unei persoane au posibilitatea să dispună îndeplinirea de către autorul faptei săvârșite pe nedrept a oricăror măsuri socotite necesare de către instanță pentru a se ajunge la restabilirea dreptului atins.
La rândul său, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a criticat legalitatea hotărârii instanței de apel, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
Instanța de apel a aplicat greșit legea, apreciind că prin întreg conținutul știrii de presă, modul de formulare și de prezentare al acesteia, a fost încălcată prezumția de nevinovăție.
Recurentul a susținut că termenii și expresiile din știrea de presă a nu induc publicului ideea că persoanele în cauză sunt vinovate și astfel, nu încalcă principiul consacrat de art. 6 paragraful 2 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectând în același timp îndatoririle prevăzute de art. 10 alin.(2) din Convenție.
de presă se înscrie în toate coordonatele considerate de CEDO ca
primordiale în prevenirea unor încălcări ale prezumției de nevinovăție.
Instituția publică nu a dat publicității numele complet al celor în cauză, fiind consemnată doar inițiala numelui, pentru a se evita crearea unei legături precise între persoana intimatului reclamant și starea de fapt prezentată, respectându-se prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 319 din 19 septembrie 2002 privind modalitățile de mediatizare a datelor și informațiilor obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Afacerile juridice ale intimatului reclamant, atât de natură personală cât și de control administrativ sunt de notorietate, iar prin știrea prezentată nu s-a adus nici un prejudiciu reclamantului, care este o persoană publică, supusă deseori unor critici publice.
În cauză nu erau întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a recurentului.
despăgubirilor morale acordate de instanțele de fond și de apel este exagerat în raport cu prejudiciul creat reclamantului și chiar prin raportare la jurisprudența CEDO, care în cauze similare (Cauzele Vitan contra României și și Cionca contra României) a obligat România la plata sumei de 2.000 Euro, echivalentul a aproximativ 7.000 lei, reparație considerată necesară și suficientă.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport cu criticile pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române se rețin următoarele:
1. Criticile recurentului pârât ce vizează greșita aplicare la speță a dispozițiilor art. 998 Cod civil, motivat de împrejurarea că faptele săvârșite de pârât nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, respectiv o încălcare a principiului constituțional al prezumției de nevinovăție, se rețin a fi vădit nefondate.
Potrivit art.6 alin.(2) din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
Prezumția de nevinovăție, instituită de art.6 alin.(2) din Convenție, nu privește numai procesul penal în sens strict, ea are o aplicație mai largă într-un dublu sens, pe de o parte, această garanție se aplică "materiei penale" în înțelesul Convenției, ceea ce înseamnă că ea este aplicabilă ori de câte ori fapta imputabilă unei persoane are conotație penală, de aceea ea se aplică și unei proceduri privitoare la frauda fiscală sau în materia de sancțiuni administrative (, 22 septembrie 1994, Heintrich c/Franța Seria A nr. 296-A, poz.64).
Pe de altă parte, într-o jurisprudență constantă, organele Convenției au decis că dispozițiile art.6 paragraful (2) impun ca orice reprezentant al statului să se abțină să declare public faptul că cel pus sub urmărire penală sau trimis în judecată este vinovat de săvârșirea infracțiunii ce i se reproșează, înainte ca vinovăția acestuia să fi fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Art.6 alin.(2) din Convenție nu ar putea fi invocat pentru a împiedica autoritățile să informeze publicul cu privire la anchete penale în curs, dar textul impune ca ele să procedeze cu toată grija și rezerva comandate de respectarea prezumției de nevinovăție, în acest sens având o importanță deosebită alegerea termenilor prin care agenți ai statului formulează declarații, înainte ca o persoană să fie judecată și recunoscută vinovată de săvârșirea unei infracțiuni (CEDO, 10 octombrie 2000, /Lituania, pag.41).
Ori, în speță, știrea de presă a fost transmisă de Serviciul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului general al Poliției, care prezenta o poziție oficială a instituției și a fost percepută ca o declarație oficială, mai ales că organele de poliție au avut o anumită implicare în cercetări, comunicatul precizând în preambul că persoanele în cauză sunt cercetate de către poliția constănțeană sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
Mențiunea din comunicat, în sensul că cei în cauză sunt constituiți într-un grup infracțional induce ideea că aceștia, inclusiv reclamantul sunt infractori, adică persoane vinovate de săvârșirea unor fapte penale, aspect întărit, în finalul comunicatului, în care se menționează în mod categoric că persoanele în cauză au produs un prejudiciu ce depășește șase milioane de euro.
De altfel, chiar titlul știrii de presă " constănțeană mai săracă cu șase milioane de euro" este unul categoric și de natură să inducă opiniei publice ideea că reclamantul este vinovat de producerea unui prejudiciu orașului C, în valoare de șase milioane euro, ca urmare a activității infracționale desfășurate cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.
CEDO a reținut că prezumția de nevinovăție "este atinsă de declarațiile sau acțiunile care reflectă sentimentul că persoana este vinovată și care incită publicul să creadă în vinovăția sa" (Cauza și Cionca împotriva României, Hotărârea din 04 martie 2008, poz.92).
Curtea constată că declarațiile incriminate au fost pronunțate într-un context independent de procesul penal în sine, și anume, în cadrul unei știri de presă transmisă de Serviciul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției, știre reprodusă ulterior în numeroase jurnale.
Susținerea recurentului în sensul că ziariștii care au reprodus știrea ar fi culpabili de încălcarea prezumției de nevinovăție nu poate fi primită, întrucât din analiza jurnalelor care au publicat-o, rezultă că ziariștii respectivi nu au făcut decât să preia știrea de presă și să îi reproducă conținutul, în condițiile în care identificarea reclamantului era foarte simplă și evidentă chiar. care au redactat aceste articole nu au făcut decât să transmită sensul real al știrii primite de la biroul de presă al recurentului.
Ori, ceea ce are relevanță, așa cum a statuat Curtea Europeană în jurisprudența sa, este tocmai sensul real al afirmațiilor.
Susținerea recurentului, în sensul că știrea de presă nu menționa numele reclamantului, ci conținea numai inițialele numelui său, ceea ce ar fi făcut imposibilă identificarea acestuia și, în consecință, nu i s-ar fi lezat imaginea și demnitatea nu poate fi de asemenea reținută ca întemeiată în condițiile în care știrea conținea o serie de elemente care să îl facă ușor identificabil, în condițiile în care reclamantul este o persoană cu notorietate publică.
Astfel, referirea la atribuții specifice, pe care, potrivit Legii nr. 10/2001 și legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, le poate îndeplini numai primarul și indicarea instituției publice din care fac parte respectivele persoane, constituite într-un "grup infracțional organizat", au făcut ușor identificabilă persoana intimatului reclamant, în acest sens fiind elocvent faptul că în mai multe ziare au fost publicate articole în care conținutul știrii de presă era reprodus cu referire la persoana acestuia.
De altfel, instanța europeană a decis că o declarație cu privire la vinovăția unei persoane căreia i se reproșează comiterea unei infracțiuni, făcute sub forma dubitativă nu o sustrage domeniului de aplicare al art.6 poz.(2) pentru că "dacă s-ar admite o asemenea interpretare, dreptul la prezumția de nevinovăție recunoscut de acest text nu ar mai avea caracter efectiv. Ceea ce interesează în aplicarea dispozițiilor sale este sensul real al declarației în discuție și nu forma literală.
Este real faptul că reclamantul este o persoană publică, iar în această calitate poate fi supus unor critici publice, atât în ceea ce privește activitatea sa de edil al Municipiului C, cât și viața sa personală, cetățenii fiind în drept să fie informați în legătură cu posibilele încălcări ale legii în exercitarea funcției publice deținute de astfel de persoane, dar în știrea de presă furnizată de pârât s-a afirmat fără nicio nuanțare și fără niciun echivoc că prejudiciul cauzat municipalității C, prin activitatea unor funcționari, inclusiv a reclamantului, "constituiți într-un grup infracțional", depășește șase milioane de euro. Această afirmație depășește limitele unei simple critici publice și induce opiniei publice ideea că reclamantul a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, consecințele faptelor sale fiind deosebit de grave pentru municipalitate, cu atât mai mult cu cât emitentul știrii era o instituție publică a statului, care se bucura de credibilitate în fața publicului larg și care a avut o anumită implicare în realizarea cercetării penale.
Prin urmare, prin prezentarea reclamantului ca fiind vinovat de săvârșirea unor infracțiuni fără ca acesta să fi fost găsit vinovat de o instanță judecătorească, a fost adusă o gravă atingere imaginii, demnității și onoarei reclamantului, situație în care în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut angajarea răspunderii civile delictuale a recurentului, în condițiile art. 998 Cod civil, constatându-se îndeplinite toate condițiile legale.
2. Întrucât atât recurentul pârât, cât și recurentul reclamant au criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub aspectul modalității de reparare a prejudiciului moral - reclamantul, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de obligare a pârâtului de a-și prezenta scuze, printr-o scrisoare publică, iar pârâtul sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, Curtea va analiza aceste critici împreună, urmând a le soluționa printr-un considerent comun.
Referitor la cererea de reparare a prejudiciului moral conform art. 998 și 999 Cod civil, se reține că principiul general în lumina căruia se soluționează problema "despăgubirilor" este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Practica judiciară a admis după 1990 repararea materială a prejudiciilor rezultate din atingerile aduse cinstei, onoarei, reputației, demnității și prestigiului persoanei, iar această tendință este în deplină concordanță cu jurisprudența CEDO care a reținut constant în cazurile de violare a art.6 poz.(2) din Convenție că sunt îndreptățite cererile de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a încălcării prezumției de nevinovăție, simpla constatare a violării neconstituind în toate situațiile, prin ea însăși, o satisfacție echitabilă suficientă (Cauza și Cionca contra României, hotărârea din 04 martie 2008 și Cauza Vitan împotriva României, hotărârea din 25 martie 2008).
Prejudiciul moral care rezultă din lezarea unui drept sau a unui interes nepatrimonial, ține de persoana reclamantului, de consecințele negative suferite, de importanța valorilor morale legate și de intensitatea cu care au fost percepute de către acesta. De asemenea, se vor avea în vedere la cuantificarea despăgubirilor acordate și alte elemente, legate de calitatea specifică pe care o poate avea autorul faptei ilicite (reprezentant al autorității statului, ziarist), tipul discursului, persoana lezată (politician, funcționar public), mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia (presa scrisă, televiziune), publicul Ť. și contextul în care s-a transmis mesajul.
Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei, despăgubirea acordată acesteia neconstituind atât un echivalent, cât o satisfacție de substituție. A admite că nu se pot acorda despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciilor morale, deoarece nu există criterii precise, matematice pentru determinarea cuantumului lor, înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparații, unei chestiuni privitoare la probațiune, natura nepatrimonială a prejudiciului fiind în favoarea persoanei responsabile de săvârșirea faptei ilicite și culpabile și în defavoarea persoanei lezate.
Din cele expuse mai sus, avându-se în vedere contextul în care s-a produs violarea principiului prezumției de nevinovăție, în referire la reclamantul, calitatea reclamantului de persoană publică, dar și calitatea emitentului mesajului incriminat - Curtea reține că simpla constatare a violării prezumției de nevinovăție nu constituie, prin ea însăși, o satisfacție echitabilă suficientă, reclamantul fiind îndreptățit și la plata unor despăgubiri bănești.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinat să contribuie. În acest context, Curtea constată că acordarea unor daune de 25.000 lei respectă condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului și este în acord cu jurisprudența CEDO (Cauzele și împotriva României, Hotărârea din 04 martie 2008; Cauza Vitan împotriva României, Hotărârea din 25 martie 2008).
În ceea ce privește critica recurentului reclamant ce vizează greșita respingere a cererii sale de obligare a pârâților de a-și prezenta scuze printr-o scrisoare publică, instanța reține că este nefondată.
Este real faptul că aserțiunea instanței de apel, în sensul că pârâtul, care nu a respectat obligația de a nu face afirmații publice care să încalce prezumția de nevinovăție și să nu lezeze demnitatea și onoarea persoanei, nu poate fi obligat să execute o obligație de a face, respectiv de a face afirmații publice contrare, în sensul de a prezenta scuze public reclamantului, este lipsită de fundament legal și nu poate fi însușită de instanța de recurs.
Curtea, reține însă că pretenția reclamantului este nefondată, apreciind că recunoașterea încălcării prezumției de nevinovăție în raport cu persoana reclamantului, însoțită de plata unor despăgubiri în valoare de 25.000 lei, cât și de obligația pârâților de a publica hotărârea judecătorească prin care s-a constatat violarea prezumției de nevinovăție a reclamantului, într-un ziar central de largă circulație, constituie o reparație echitabilă și suficientă, în raport de toate elementele în care s-a produs fapta ilicită și consecințele acesteia asupra reclamantului.
Reținându-se că cele trei componente ale despăgubirii acordate reclamantului constituie o "justă satisfacție", în deplin acord cu jurisprudența CEDO, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
În baza art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul pârâtului sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale și se va modifica în parte decizia recurată, în sensul obligării pârâtului la plata unei despăgubiri de 25.000 lei în beneficiul reclamantului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursulreclamantului intimat, cu sediul în C,-, declarat împotriva deciziei civile nr. 324, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2008, în dosarul nr- (nr. în format vechi 13413/2006), în contradictoriu cu intimatul pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, având ca obiectobligația de a face.
Admite recursulpârâtului intimat INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,--6, declarat împotriva deciziei civile nr. 324, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 iunie 2008, în dosarul nr- (nr. în format vechi 13413/2006);
Modifică în parte decizia recurată și sentința apelată, în sensul că obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | Pentru judecători - - și - -, aflați în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec.jud.recurs /09.07.2009
gref.AB/2 ex.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Maria Apostol
