Obligație de a face. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.217/
Ședința publică din 30 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M, str. 1 - 2.. cămin, parter,. 15, în contradictoriu cu intimatul pârât M, cu sediul în M,-, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 330 din 3.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face. F
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. pentru recurentul reclamant, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 16311/2008 și av. pentru intimatul pârât Șantierul Naval M, conform împuternicirii avocațiale seria - nr. 20453/2008.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța pune în discuție tardivitatea recursului și acordă cuvântul părților asupra acestei excepții.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, apărătorul acestuia pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, apreciind că dovada de comunicare a hotărârii atacată cu recurs este nulă pentru că nu s-a indicat numărul apartamentului, decizia nefiind comunicată recurentului.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității recursului.
Reprezentanții ambelor părți depun note de ședință pentru a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 492/C din 6.03.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul civil nr-, s-au respins ca nefondate excepțiile prematurității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Șantierul Naval
Pentru a pronunța o astfel de soluție, prima instanță a reținut că reclamantul locuiește in M, str. 1 - 2. - parter,.15 începând din anul 2003, în baza unor contracte de închiriere anuale încheiate cu societatea pârâtă.
Blocul menționat a fost construit de UM 02647 C din fondurile Ministerului Apărării Naționale, fiind dat în folosință în anul 1974 în beneficiul fostei UM 02029, unitate care, în anul 1998 primit indicativul UM 02533M, iar în baza HG nr. 952/2001, ca urmare a reorganizării CN SA, a fost înființată pârâta Șantierul Naval A, în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.
Prin încheierea nr.1191/2001 pronunțată de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Mangalia, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra de nefamiliști, în favoarea proprietarului SC SA.
S-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 întrucât, beneficiul de a cumpăra și obligația imperativă de a vinde instituită în sarcina persoanelor juridice deținătoare a unor locuințe construite anterior din fondurile statului și care făceau parte din fondul locativ al acestuia, închiriat persoanelor fizice, este acordat numai titularilor contractelor de închiriere din momentul intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Totodată, s-a considerat că, dreptul de a cumpăra și obligația corelativă de a vinde se pot materializa printr-un contract de vânzare cumpărare încheiat " intuituu personae " deci în considerarea calității de chiriaș din momentul intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, celelalte vânzări fiind guvernate de principiul autonomiei de voință, consacrat prin art.5 și art.969 alin.1 cod civil.
S-a evidențiat și faptul că, din probele administrate în cauză a rezultat că, destinația inițială a în care este situată garsoniera în litigiu, nu a fost aceea de bloc de locuințe ci de cămin de nefamiliști iar camera în care locuiește reclamantul era destinată cazării nu doar a unei ci a mai multor persoane, astfel încât nu constituia o unitate locativă distinctă și deci, nu poate fi calificată ca locuință ce intră sub incidența actului normativ menționat.
Apelul declarat de reclamantul împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 330 din 3.09.2008.
Instanța de apel a avut în vedere următoarele:
Art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, potrivit cu care, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, reprezintă o excepție de la principiul autonomiei de voință, astfel încât, trebuie aplicată strict la cazurile și condițiile reglementate prin actul normativ menționat.
Actul normativ menționat a fost adoptat ca o măsură de protecție pentru chiriașii care ocupau spațiile locative realizate din fondurile statului și care au intrat în proprietatea unităților economice în procesul de privatizare, actul normativ urmărind să rezolve chiar situația celor care, la momentul adoptării actului aveau nevoie de o asemenea măsură de protecție, aceasta constituind și motivul care a determinat înfrângerea principiului autonomiei de voință și prin aceasta și limitarea dreptului de proprietate, sub aspectul prerogativei dispoziției.
Prin art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 se reglementează distinct situația locuințelor ocupate de chiriași în baza contractelor de închiriere perfectate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, întrucât, dacă s-ar accepta punctul de vedere exprimat de către apelantul reclamant nu ar mai fi fost necesară reglementarea cuprinsă în art.7 alin.5 din Legea nr.85/1992 care se referă la vânzarea locuințelor de serviciu, deținute sau construite din fonduri proprii de către unitățile economice și care vânzare se poate realiza numai cu acordul conducerii unităților respective.
În măsura în care legiuitorul nu intenționa să facă distincție între situația chiriașilor cu contract de închiriere perfectat până la data intrării în vigoare a acestui act normativ de situația titularilor unor contracte de închiriere perfectate ulterior acestui moment, nu ar mai fi introdus dispoziția cuprinsă la aliniatul 5 sau s-ar fi referit numai la locuințele construite din fonduri proprii nu și la cele deținute de unitățile economice.
După modificarea Legii nr.85/1992, hotărârea de înstrăinare și condițiile înstrăinării locuințelor de serviciu se pot realiza numai în condițiile art.7 alin.5, deci numai cu acordul unităților economice, iar în lipsa acestui acord, instanțele de judecată nu au posibilitatea să dispună obligarea unităților la înstrăinarea acestor bunuri din patrimoniul lor.
S-a evidențiat că, în același sens este și practica judiciară, fiind pronunțate hotărâri judecătorești de obligare a unităților economice la vânzarea spațiilor locative deținute cu contract de închiriere perfectat până la data intrării în vigoare a acestui act normativ și de respingere a cererilor privind perfectarea unor asemenea vânzări pentru spațiile locative deținute cu contract de închiriere perfectat ulterior acestui moment - decizia civilă nr.135/C/11.02.2002 a Curții de APEL CONSTANȚA.
Aspectele privind discriminarea și egalitatea cetățenilor în fața legii ar putea face obiectul unor excepții de neconstituționalitate care să fie analizate de instanța competentă, respectiv Curtea Constituțională.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o sub aspectul nelegalității - art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
La termenul de judecată din 30.06.2008 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
Analizând excepția invocată, instanța reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului - astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 32 din dosarul de apel - la 25.09.2007. În raport de această dată, termenul pentru promovarea recursului, prevăzut de dispozițiile legale menționate, calculat potrivit art. 101 din același cod, se împlinea la 11.10.2007, într-o zi de joi.
Recurentul a depus recursul la instanță la data de 20.03.2008, deci peste termenul prevăzut de lege, iar apărarea acestuia - referitoare la comunicarea hotărârii atacate unei alte persoane și la împrejurarea că pe dovada de comunicare nu s-a indicat numărul apartamentului - este infirmată de datele înscrise în evidența informatizată a instanței.
Prin accesarea sistemului informatizat ECRIS al Tribunalului Constanța se constată că datele de domiciliu ale recurentului reclamant sunt corecte și cuprind toate elementele de identificare, inclusiv numărul apartamentului (nr. 15).
Dovezile de comunicare a hotărârilor, dar și citațiile, sunt generate și listate automat și cuprind mențiunile introduse în sistemul informatizat la momentul înregistrării acțiunii sau a cererii ori ulterior, în eventualitatea în care intervin modificări.
Mai mult, în cazul în care se exercită o cale de atac, datele sunt preluate automat la momentul înregistrării dosarului. Astfel, așa cum pe citația emisă pentru termenul de judecată din 2.06.2008 apare adresa completă, la fel și pe dovada de comunicare listată la 19.09.2007, ora 8,07, chiar dacă a fost ruptă o porțiune din aceasta, s-a indicat corect domiciliul recurentului reclamant.
În atare situație, nu se poate reține apărarea recurentului în sensul că pe dovada de comunicare a deciziei civile nr. 330 din 3.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța nu s-a menționat și numărul apartamentului și că hotărârea a fost comunicată alte persoane.
Termenul de recurs fiind un termen legal imperativ, depășirea lui atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac astfel că, în temeiul art. 103 al.1 Cod pr. civilă raportat la art. 301 din același cod, instanța va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în M, str. 1 - 2.. cămin, parter,. 15, în contradictoriu cu intimatul pârât M, cu sediul în M,-, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 330 din 3.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Jud.apel;
Red.dec.gref.
2 ex./11.07.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
