Obligație de a face. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția civilă mixtă-
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 22/R/2008
Ședința publică din 9 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Cigan Dana
JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de pârâta domiciliată S- - A. 15 în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat comuna sat - - nr. 120, intimata pârâtă - domiciliată S- - A. 15 împotriva deciziei civile nr. 654/A din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 631 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr. 866/2005, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentei pârâte, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 195/2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, intimatul reclamant și reprezentanta sa avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire a avocat, din 8 ianuarie 2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet individual, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 6 lei achitată prin chitanța nr. 9-1-13 din 9 ianuarie 2008 emisă de Direcția Finanțe Locale O, timbre judiciare în sumă de 0,15 lei, precum și faptul că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, după care:
Reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar copie expertiză în construcții efectuată în dosarul 1003/2005 al Judecătoriei Salonta și copia deciziei de pensie de invaliditate privind-o pe recurenta pârât, acte pe care le-a comunicat și reprezentantei intimatului reclamant.
Reprezentantele părților, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului reprezentantelor părților.
Reprezentanta recurentei pârâte susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris solicită admiterea lui, modificarea în întregime a deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului formulat de pârâtă, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele reprezentând onorariul de avocat și taxele de timbru achitate. În esență critică decizia atacată motivat de faptul că instanța nu a analizat întregul material probatoriu în cauză nereținând astfel imposibilitatea conviețuirii în comun a părților datorită comportamentului violent al reclamantului, de asemenea arată că intimatul reclamant mai deține o casă bun propriu la -l - dar recurenta împreună cu fiica sa nu mai dețin alt imobil.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind temeinică și legală, instanțele analizând întreg materialul probator al cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.631/19.11.2006 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosarul nr.866/2005 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și pe cale de consecință a fost obligată pârâta să-i permită reclamantului accesul în imobilul bun comun situat în S- s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâta - și de renunțarea la judecată a pârâtei reclamantă reconvențională față de reclamantul pârât reconvențional și s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, Judecătoria Salontaa reținut că, imobilul în discuție constituie bunul comun al foștilor soți, pe rolul instanței existând și o acțiune de partaj. Întrucât beneficiul folosinței locuinței conjugale nu a fost atribuit nici uneia dintre părți, oricare dintre acestea în calitate de coproprietar asupra imobilului, au dreptul de a se bucura de atribuțiile conferite de lege în calitate de proprietari și prin urmare, atitudinea pârâtei de a nu-i permite reclamantului accesul în locuința ce constituie bun comun, este o încălcare a dreptului de proprietate, astfel cum este definit de art.480 din civil.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal, apelanta a formulat apel solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 654/A din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta din S--A,.15 jud.B în contradictoriu cu intimații din com. - jud.B și - din S--A,.15 jud.B împotriva sentinței civile nr.631/29.11.2006 pronunțată de Judecătoria Salonta pe care a păstrat-o în totalitate.
A fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON în favoarea intimatului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, obiectul litigiului dintre părți îl constituie accesul intimatului în imobilul bun comun al părților situat în S--A,.15. pe considerentul că intimatul are un comportament violent creând un climat tensionat în familie, apelanta solicită interzicerea accesului intimatului în imobil.
Întrucât nu s-a realizat un partaj al bunurilor foștilor soți, rezultă că părțile sunt coproprietari asupra acelui imobil, fiecare deținând o cotă parte ideală, abstractă de dreptul de proprietate. Conform art.480 din civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut însă în limitele determinate de lege.
A mai reținut instanța că, prin interzicerea accesului unuia dintre coproprietari în imobilul bun comun se aduce atingere gravă prerogativelor dreptului de proprietate.
Dreptul intimatului de a-și exercita atributele dreptului de proprietate nu poate fi îngrădit prin aceea că, intimatul mai deține în proprietate un imobil bun propriu. Interesul intimatului de a avea acces în imobil bun comun este legitim fiind determinat de însăși satisfacerea bucuriei conferite de dreptul de proprietate.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă imposibilitatea conviețuirii în comun a părților în același imobil.
Susținerile apelantei că intimatul are un comportament violent în familie nu sunt confirmate prin celelalte probe administrate în cauză, însăși martora, propusă de apelantă a declarat că intimatul venea la imobilul în discuție aproximativ o dată pe lună, ceea ce demonstrează că, climatul tensionat invocat de apelantă nu există în lipsa intimatului de la fostul domiciliu conjugal.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea acestora în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul.
În motivarea cererii sale, recurenta arată că acțiunea intimatului reclamant are un caracter șicanator, ce îmbracă forma unui abuz de drept, astfel încât acesta nu poate să obțină protecția forței coercitive a statului pentru a fi reintegrat într-un imobil în care nu dorește de fapt să locuiască, cu atât mai mult cu cât are la dispoziție un imobil în posesie exclusivă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului, apreciind că nu există nici o justificare pentru a-i fi îngrădit dreptul de proprietate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt:
Imobilul înscris în 16053 S reprezintă bunul comun al reclamantului și al recurentei, dobândit cu titlul de cumpărare sub durata căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 136 din 4 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Salontaa fost pronunțat divorțul părților, din considerentele hotărârii rezultând că de mai multe ori, sub durata conviețuirii recurenta s-a plâns vecinilor că a fost agresată de soț și a fost văzută de martorii audiați având urme de lovituri și zgârieturi pe corp. Tot în considerente s-a reținut - aspect de altfel confirmat chiar de - că soțul s-a mutat de mai mulți ani în gospodăria săi situată la -l -, imobilul aparținându-i în exclusivitate.
Se constată de asemenea din considerentele sentinței că soluția de respingere a cererii de evacuare din locuința conjugală s-a bazat pe ideea că părțile erau deja separate în fapt, pârâtul locuind în casa părintească.
În prezent reclamantul a afirmat că fosta soție întreține relații de concubinaj cu un alt cu care locuiește efectiv, aspect care însă, nu a fost probat, astfel încât în apartamentul din litigiu locuiesc recurenta și una dintre fiicele părților, chemată inițial în judecată, față de care însă ulterior reclamantul a renunțat, la acțiune.
Procesul de partaj a fost demarat și în fața instanței reclamantul a și recunoscut că nu dorește să-i fie atribuit imobilul în natură, el dorind să aibă acces în apartament doar pentru a vedea ce bunuri comune mobile se mai află în fosta locuință conjugală.
Imobilul este format din două camere și este indiscutabil faptul că între intimat pe de o parte și recurentă pe de altă parte relațiile sunt extrem de tensionate făcându-se dovada unor plângeri penale reciproce și a unor incidente în care violența fizică a fost folosită.
Reclamantul și-a susținut acțiunea invocând prevederile art. 480 cod civil și cele ale art. 41 din Constituție iar instanțele au apreciat că aceste norme port susține soluția de admitere a acțiunii.
Instanța de recurs nu împărtășește acest punct de vedere deoarece raportul juridic dintre părți nu este cel al proprietarului care revendică bunul din posesia unui terț ce-l deține fără nici un titlu ci este cel al codevălmașului care solicită să i se permită posesia bunului - cerere, în principiu admisibilă - dar care prin comportamentul lui face imposibilă pentru celălalt codevălmaș o posesie concomitentă.
Coroborând această idee cu cea că partajul dintre soți se află deja pe rolul instanțelor cu declarația reclamantului că nu dorește atribuirea imobilului în natură și cu realitatea că acesta are asigurat spațiul locativ în timp ce recurenta și fiica ei nu au unde să locuiască altundeva, instanța apreciază recursul întemeiat urmând a-l admite în temeiul art. 304 pct. 9 combinat cu art. 312 alin 1- 5 cod pr. civilă, consecința fiind cea a modificării și respectiv schimbării hotărârilor pronunțate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În temeiul art. 274 cod pr. civilă instanța va obliga pe intimatul reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei reprezentând onorarii de avocat în toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de pârâta domiciliată S- - A. 15 în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat comuna sat -l - nr. 120, intimata pârâtă - domiciliată S- - A. 15 împotriva deciziei civile nr. 654/A din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică și schimbă în întregime sentința civilă nr. 631 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Salonta în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat -l - nr. 120 împotriva pârâtei domiciliată S- - A. 15.
Ia act de renunțarea la acțiune față de pârâta domiciliată S- - A. 15 și ia act de renunțarea acesteia la acțiunea reconvențională.
Obligă pe intimatul reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei reprezentând onorarii de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.CD
17.01.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./17.01.2008.
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Popa Aurora
