Obligație de a face. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2121/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.226
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Learciu
GREFIER -
------------------------
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 4858/14.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, cât și împotriva deciziei civile nr. 709/ din 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII - prin INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN CONSTRUCȚII și intimata - intervenientă .
Obiectul cauzei - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, consilier juridic pentru intimatul - reclamant, în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr. -/12.02.2010, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul - pârât și intimata - intervenientă .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează instanței faptul că recursul este timbrat.
Consilier juridic pentru intimatul - reclamant arată că nu are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe motivele de recurs.
Consilier juridic pentru intimatul - reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat,menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice, ambele instanțe au apreciat în mod corect faptul că certificatul de urbanism nu echivalează cu intrarea în legalitate, dovada intrării în legalitate o reprezintă doar actul administrativ de autoritate care îi confirmă dreptul de a construi, respectiv autorizația de construire.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4858 din 14 aprilie 2008 Judecătoriei Sectorului 1 B și decizia civilă nr. 709 A din 12 mai 2009 Tribunalului București - Secția a Va Civilă s-a hotărât că:
1. Prin sentința civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Inspectoratul de Stat în Construcții - prin Inspectoratul Teritorial în Construcții B, în contradictoriu cu pârâtul; s-a admis cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenienta; a obligat pe pârâtă ca, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, să procedeze la încadrarea lucrărilor efectuate la imobilul din B,- - 8, sector 1, în prevederile autorizației de construire nr. 1235/195C/11872 din 28 decembrie 2004; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 8,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată; aluat act că intervenienta nu a solicitat cheltuieli de judecată;
2. Prin decizia civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 4858 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Inspectoratul de Stat în Construcții - și intimata - intervenientă.
Pentru a pronunța decizia nr. 709 din 12 mai 2009 Tribunalul București - Secția a Va Civilă a reținut că prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2005, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții prin Inspectoratul Teritorial în Construcții B, a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului să procedeze la încadrarea lucrărilor de construcție în prevederile autorizației de construire nr. 1235/159C/11872 din 28 decembrie 2004, emisă de Primăria Sectorului 1
În fapt, reclamantul a arătat că, prin procesul - verbal nr. 108/2005, s-a constatat că pârâtul a executat o construcție la adresa din- - 8, sector 1, cu încălcarea autorizației de construire, în sensul depășirii cu circa un metru a laturii dinspre stradă, precum și cu circa 8. a laturii perpendiculare cu strada. A mai arătat că, prin același act administrativ, s-a dispus intrarea în legalitate, prin același act administrativ, s-a dispus intrarea în legalitate, prin încadrarea construcției în prevederile autorizației, stabilindu-se termen pentru data de 31 august 2005.
De asemenea, reclamantul a arătat că, prin procesul - verbal de inspecție nr. 3868 din 19 septembrie 2005, organele de control au constatat că pârâtul nu a îndeplinit măsurile dispuse, acesta prezentând certificatul de urbanism din 20 iulie 2005.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că Primăria Sectorului 1 B i-a aprobat demersurile necesare aprobării extinderii construcției.
La data de 30 ianuarie 2006, în dosar a fost formulată cererea de intervenție în interesul reclamantului de către intervenienta, acesta justificându-și interesul prin aceea că, este proprietarul imobilului învecinat, suportând prejudicii prin edificarea construcției de către pârât.
Prin sentința civilă nr. 4637 din 21 martie 2006, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea și cererea de intervenție ca neîntemeiată, această sentință fiind desființată prin decizia civilă nr. 126/2007 a Tribunalului București, decizie care a reținut că prima instanță a încălcat principiul contradictorialității și dreptul părților de a solicita și administra probe, în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei, care nu a fost pus în discuție.
Prin decizia civilă nr. 1653/2007 Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins ca nefondat recursul declanșat împotriva deciziei civile nr. 126/2007.
În rejudecare după desființare, Judecătoria Sectorului 1 B prin sentința civilă nr. 4858 din 14 aprilie 2008, admis acțiunea și cererea de intervenție în interesul reclamantei, a obligat pârâtul că, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, să procedeze la încadrarea lucrărilor efectuate la imobil, în prevederile autorizației de construire nr. 1235/159C/11872 din 28 decembrie 2004, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 8,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ă, prin procesul - verbal de contravenție C nr. 2108/2005, pârâtul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 lit. b din Legea nr. 50/1991, contând în aceea că pârâtul a executa o construcție cu funcțiunea de spălătorie auto cu încălcarea autorizației de construire, la adresa din- - 8, agenții constatatori reținând că pe laturile dinspre stradă și pe cea perpendiculară pe stradă, construcția este mai extinsă. A mai reținut că, deși s-a dispus intrarea în legalitate până la data de 31 august 2005, prin procesul - verbal de inspecție din 19 septembrie 2005, s-a constatat că măsura intrării în legalitate nu a fost îndeplinită, pârâtul prezentând dosar certificatul de urbanism din 20 iulie 2005.
Făcând trimitere la art. 32 din Legea nr. 50/1991 și la probele administrate, reținând că certificatul de urbanism nu ține loc de autorizație de construire, instanța a reținut că este întemeiată acțiunea, ca și cererea de intervenție, dispunând în consecință, apreciind că nesoluționarea în termen a cererii pârâtului de către autoritatea emitentă a autorizației, nu prezintă relevanță, câtă vreme pârâtul avea posibilitatea să se adreseze instanție pentru nesoluționarea cererii sale.
Împotriva acestei sentințe a declar apel pârâtul, solicitând desființarea sentinței, respingerea acțiunii și a cererii de intervenție ca neîntemeiate.
În motivarea căii de atac, pârâtul apelant susține că hotărârea este netemeinică și nelegală, pentru aceea că instanța a considerat în mod greșit că demersurile pe care le-a efectuat în vedere obținerii autorizației de construire sunt lipsite de relevanță, având în vedere că nefinalizarea procesului de avizare nu se datorează culpei sale, ci autorităților publice competente să emită autorizația.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate în calea de atac, a dispozițiilor art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă, tribunalul a constatat că apelul este neîntemeiat și l-a respins.
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la aprecierea instanței asupra demersurilor efectuate de pârâtul - apelant, s-a constatat că acest motiv de apel este nefondat, având în vedere că, de la data sancționării contravenționale 17 mai 2005 și până la data pronunțării sentinței apelate, pârâtul a avut la dispoziție aproximativ trei ani să întreprindă demersurile necesare pentru intrarea în legalitate. În acest context, au fost neîntemeiate susținerile apelantului, în sensul că nu este culpa sa în neîndeplinirea acestor demersuri, față de împrejurarea că, dacă autoritatea administrativă a refuzat să îi soluționeze cererea sau nu i-a soluționat-o în termenul legal, pârâtul - apelant avea posibilitatea prevăzută de art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de a se adresa instanței de contencios Administrativ, în vederea obligării autorității la soluționarea cererii sale. Era evident că posibilitatea de a se adresa instanție nu reprezintă o obligație, cum greșit a susținut apelantul, însă, în situația în care nu a întreprins toate demersurile pentru obținerea unei noi autorizații, apelantul nu se mai poate prevala de culpa autorității care nu a emis autorizația, pentru a justifica neintrarea în legalitate.
Cu privire la susținerile ce vizează eliberarea certificatului de urbanism, s-a constatat că prima instanță a reținut corect că acesta nu ține loc de autorizație de construire, astfel cum rezultă definitivă și irevocabilă art. 6 al Legii nr. 50/1991 republicată.
Cu privire la motivul de apel referitor la greșita soluționare a cererii de intervenție accesorie, tribunalul a reținut că și acest motiv este nefondat, în contextul în care instanța a procedat în mod corect dând eficiență art. 49 și următoarele Cod de procedură civilă, intervenienta justificând un interes în formularea intervenției accesorii, prin aceea că, proprietatea sa este învecinată cu cea a pârâtul, așa încât, prin executarea construcției cu depășirea limitelor autorizației emise, proprietatea intervenientei poate suporta un prejudiciu.
Pentru aceste considerente, constând că sentința apelată este legală și temeinică, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii (implicit și sentința) a formulat recurs.
În esență și-a motivat recursul în sensul că, potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, greșit atât instanța de fond cât și cea de apel au înlăturat apărările recurentului întemeiate justificat pe demersurile și actele emise de Primăria Sectorului 1 S-a apreciat greșit că trebuie să se adreseze instanței pentru nesoluționarea în termen a cererii pentru eliberarea autorizației de construcție, deși recurentul a solicitat acest lucru Primăriei Sectorului 1 B, care i-a aprobat cererea și i-a eliberat certificatul de urbanism (iar nepromovarea unei acțiuni a recurentului pentru obținerea autorizației de construcție nu-i poate fi imputată, instanțele trebuind să analizeze toate înscrisurile de al dosar, iar nesoluționarea cererii de primărie era un abuz de drept ce trebuie sancționat de instanță. Recurentul face vorbire și de intervenineta și arată că greșit i s-a admis cererea de intervenție deoarece aceasta nu invocă un interes personal (enumerând la fila 6 din recurs, motivele respective) și apreciind că admiterea cererii de intervenție s-a făcut fără nicio dovadă a interesului intervenientei, fiind o încălcare evidentă a dreptului său de proprietate (filele 2 - 7 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se referă la două ipoteze: lipsa de temei legal (a nu se confunda u nemotivarea hotărârii) motiv care însă nu a fost invocat expres în scris. A doua ipoteză se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. De pildă s-a aplicat o normă generală nesocotind existența normei speciale, s-a aplicat o normă ce nu era incidentă în speță său se dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.
Așa cum sunt scrise motivele de recurs, acestea conțin critici vizând elemente de netemeinice (aprecierea probatoriului ține de instanțele de fond și apel ce au ca aspect atribuțiuni devolutive și nu de recurs, care, fiind cale extraordinară de atac de reformare nu are caracter devolutiv).
Apoi recurentul face confuzii în aplicarea legilor fără a ține seama de criteriul specializării instanțelor.
Faptul că a fost de bună credință în demersurile sale pentru obținerea unui act administrativ și i s-ar fi încălcat dreptul la eliberarea autorizației de construcție (face obiectul unei cereri în contencios administrativ - Legea nr. 554/2004) și numai instanța de contencios administrativ și fiscal era abilitată să sancționeze eventualul abuz de drept.
Apoi, în lumina art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă care artă clar ce aspecte de nelegalitate le poate cenzura instanța de recurs, nu se face referire (în ce privește ipoteza a celor două ipoteze vizate de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă) care este norma specială nesocotită, ce normă nu este incidentă în speță, ci se face vorbire la modul general, apreciindu-se că în recurs (ca și în apel) se analizează devolutiv decizia. Or, în realitate în recurs decizia recurată se verifică strict și limitativ numai pe motive de nelegalitate, nefiind reluată judecata de la fond și apel.
Ca atare, motivele de recurs nu pot fi primite și fiind neîntemeiat recursul, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă va fi respins ca nefondat.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 4858 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, cât și a deciziei civile nr. 709 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant Inspectoratul de Stat în Construcții - prin Inspectoratul Teritorial în Construcții B și intimata - intervenientă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnodact.
2ex./13.04.2010
-5.-;
Jud.1.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ioana Singh, Learciu
