Obligație de a face. Decizia 2359/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(246/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2359/
Ședința publică din data de 09 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.5796 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26305/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SRL, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 09.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5796/22.09.2008 pronunțată în dosarul nr.26305/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC România SRL; a respins cererea având ca obiect plata diurnelor de deplasare ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1706 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei 2004-2007 și la plata drepturilor salariale aferente lunilor martie și aprilie 2005; a respins cererea în pretenții cu titlu de drepturi salariale pentru perioada decembrie 2004-februarie 2005 și mai 2005, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 1.12.2004, în calitate de conducător auto, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr.3522/30.11.2004. Raporturile de muncă au încetat la data de 1.05.2007, în baza art.55 lit.b din codul muncii, potrivit mențiunilor carnetului de muncă al reclamantului.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a pretins plata diurnelor pentru deplasările efectuate în perioada 17.10.2004 - 18.12.2006, compensarea în bani a concediilor de odihnă aferente perioadei octombrie 2004 până la 01.05.2007 și achitarea drepturilor salariale pentru perioada 01 decembrie 2004 - mai 2005, însă cererile au fost apreciate de către tribunal ca fiind întemeiate numai în parte.
S-a apreciat că art.39 alin.1 lit.a din codul muncii instituie dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și implicit obligația corelativă a angajatorului de a plăti aceste drepturi. De asemenea, art.139 din codul muncii reglementează dreptul salariaților la concediu de odihnă anual plătit. Potrivit art.141 alin.4 din codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
S-a statuat că prin statele de plată a drepturilor salarale depuse la dosar pârâta a probat îndeplinirea obligației de achitare a drepturilor salarale pentru perioada decembrie 2004 - februarie 2005 si pentru luna mai 2005, cererea cu acest obiect fiind neîntemeiată. Însă, statele de salarii întocmite pentru lunile martie și aprilie 2005 nu poartă semnătura reclamantului, astfel că, potrivit art.163 alin.1 din codul muncii, acestea nu fac dovada executării obligației prevăzută de lege și inserată în contractul individual de muncă.
Actele depuse la dosar confirmă că reclamantul a beneficiat de concediu de odihnă în perioada 2004 - 2007, iar contractul de muncă dintre părți a încetat, motiv pentru care, în baza art.141 alin.4 din codul muncii, pârâta a fost obligată să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat, suma cuvenită cu acest titlu fiind stabilită de expertul contabil. Împrejurarea invocată de pârâtă, precum că reclamantul a beneficiat de zile libere care i-au fost plătite nu a putut fi interpretată în sensul îndeplinirii obligației prevăzute de art.139 din codul muncii, de a acorda concediu de odihnă salariatului, căci acesta se efectuează în anumite condiții, reglementate de art.143 din codul muncii, în baza unei programări colective sau individuale, cu consultarea salariaților sau a salariatului întocmită până la sfârșitul anului anterior. Din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul a fost pontat ca efectuând concediu de odihnă.
În ceea ce privește diurnele de deplasare pentru perioada 17.10.2004 - 18.12.2006, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert. Aceasta a constatat, pe baza tabelelor întocmite de ambele părți, în care sunt menționate cursele externe efectuate de reclamant și a vizelor de intrare/ieșire din România aplicate pe pașaportul reclamantului, că în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006 acesta a efectuat 70 de deplasări externe, care au totalizat 347 de zile, diurna cuvenită fiind de 12.145 euro. Pentru aceeași perioadă reclamantul a încasat de la SC SA Spania suma de 12.930 euro pentru cele 70 de deplasări externe. Societatea menționată a încheiat cu pârâta la data de 8.03.2004 un protocol la contractele de pool, prin care părțile conveneau ca, în perioada 15.10.2004 - 15.10.2009, diurnele și cheltuielile de transport pentru șoferii angajați ai pârâtei să fie achitate de SC SA Spania, în sumă fixă, cu respectarea limitei minime legale. Concluziile expertului s-au bazat pe înscrisurile depuse la dosar, constând din chitanțe de plată a diurnelor și din convenția încheiată între cele două societăți. Față de această situație, reținând că în perioada 17.10.2004 - 1.12.2004 între reclamant și pârâtă nu au existat raporturi de muncă, pretențiile pentru această perioadă fiind neîntemeiate, instanța de fond constatat că reclamantul a beneficiat de dreptul de a încasa diurnă pentru deplasările efectuate în străinătate în interesul pârâtei, împrejurarea că sumele cu acest titlu i-au fost achitate de o altă societate, în baza convenției dintre cele două societăți, neavând relevanță de vreme ce reclamantul și-a încasat sumele, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză.
Cum pârâta se află parțial în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată la plata unei părți din cheltuielile de judecată suportate de către reclamant cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat, acestea totalizând 2300 lei, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând dispozițiile art.3041cpc, recurentul susține în esență, că instanța de fond a încălcat dreptul său la apărare, concluziile expertului din cadrul raportului de expertiză fiind în mare parte eronate sau incomplete, iar fundamentarea hotărârii instanței pe concluziile acestui raport este criticabilă.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că în fapt pentru ședința din data de 15.09.2008 care a constituit, de altfel, chiar termenul de concluzii pe fondul cauzei, expertul desemnat a depus raportul de expertiză contabilă, părțile putând să beneficieze de prevederile art.212 Cod pr.civilă. Pentur a nu tergiversa cauza, recurentul prin avocat a depus la același termen obiecțiunile sale la raportul de expertiză, fapt consemnat în încheierea de ședință. Se menționează de asemenea, că la data sus menționată, apărătorul ales al recurentului a fost în imposibilitate de prezentare, aspect ce rezultă din înscrisul justificativ anexat la fila 501 dosar fond. Cu toate acestea, pentru a asigura o soluționare mai rapidă a pricinii, apărătorul său a apreciat că nu se impune amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, optând și asigurând substituirea evident doar pentru depunerea obiecțiunilor la raportul de expertiză. În aceste condiții, este nelegală hotărârea tribunalului dea nu ține seama de obiecțiunile formulate, pe considerentul că nu au fost susținute oral, în condițiile în care apărătorul substituent a solicitat strigarea cauzei în lipsă.
În mod eronat tribunalul a apreciat că prin cererea de judecare în lipsă, partea solicitantă nu mai are dreptul de a-și formula apărările și susținerile în probațiune, fapt neîntemeiat și ilogic. La instanța de fond ar fi trebuit să ia act de obiecțiunile depuse și să le pună în discuția părții prezente, cu atât mai mult cu cât aceste obiecțiuni au fost depuse la prima strigare a cauzei, putând fi comunicate părții adverse. Ori, instanța nu a înțeles să comunice aceste obiecțiuni pârâtei, iar la a doua strigare a pricinii a procedat la soluționarea sa fără a le avea în vedere, cu motivația că nu ar fi fost susținute oral.
Nu trebuie neglijat totodată, că expertiza contabilă a fost o probă dispusă din oficiu, în temeiul rolului activ al judecătorului, sens în care părțile puteau beneficia de dispozițiile art.212 Cod pr.civilă, dacă instanța de fond ar fi apreciat imposibilă discutarea obiecțiunilor în acea ședință, pentru a nu- prejudicia de o apărare calificată, tot în temeiul rolului activ al judecătorului putea proroga discutarea obiecțiunilor la un termen ulterior, termen la care recurentul să poată realiza dovada imposibilității de prezentare.
Constatările expertului din cadrul raportului de expertiză au fost în mare parte eronate, incomplete, sens în care fundamentarea hotărârii pe concluziile acestui raport este criticabilă. Astfel, se susține că expertul contabil nu a verificat evidențele contabile ale SC România SRL pentru a putea face constatări cu privire la înregistrarea drepturilor salariale pe perioada octombrie 2004-aprilie 2005, precum și a diurnelor ce ar fi trebuit acordate recurentului potrivit legislației românești în vigoare.
Pârâta a invocat existența unui protocol între aceasta și partenerul spaniol, care ar fi trebuit să plătească diurnele. Ori, se arată contractul de pool, ca și actele adiționale la acesta prin mențiunea că firma spaniolă va suporta diurnele datorate de firma românească angajaților proprii, deși poate reprezenta înțelegerea părților, ea contravine dispozițiilor legale în vigoare, respectiv HG nr.518/1995 la fila 6 pct.2. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat că sumele indicate de expertul contabil ca fiind primite de recurent de la firma spaniolă nu reprezintă în nici un caz diurna datorată în mod legal de SC România SRL, ci reprezintă cum chiar expertul a constatat, plata unor prestații de transport efectuate pe rute interne în Spania cu autocare înmatriculate în Spania, în beneficiul firmei spaniole și nicidecum în beneficiul firmei românești a cărui angajat era.
Aceste aspecte sunt de altfel dovedite cu chitanțele eliberate de firma spaniolă, pe care sunt înscrise numere de autocare înmatriculate în Spania și nu în România și care au efectuat transport de persoane pe rute interne în Spania.
Apreciază recurentul că fiind terț față de orice protocoale și înțelegeri semnate de către intimată și partenerul spaniol, a fost conștient că sumele încasate în Spania erau sume distincte de diurnele datorate de intimată, reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate în Spania de către societatea spaniolă. Dacă într-adevăr partenerul spaniol ar fi efectuat plata diurnei ce era datorată recurentului acest fapt era evident să se reflecteze în contabilitatea acesteia din urmă în orice formă permisivă de lege. Ori, acest aspect trebuia verificat de expertul contabil, pentru a verifica dacă susținerea intimatei că ar fi încasat diurne este întemeiată nefiind suficientă și concludentă efectuarea calculului matematic al sumelor cuprinse în chitanțe, pentru acest calcul nefiind necesar aportul unui expert.
Învederează totodată recurentul, că a fost angajat de facto din luna octombrie 2004, deși formele legale de angajare au fost efectuate abia cu data de 01.12.2004, aspect dovedit prin faptul că înseși expertul contabil a luat în calcul anexa 1 - poziția 5, o șa zisă diurnă cuvenită pentru cursa efectuată pe ruta B - - B în perioada 01.12.2004-03.12.2004, încasate în Spania în presupusa zi a angajării, fapt imposibil din punct de vedere fizic, neputând fi prezent în ambele state, să semneze în B un contract de muncă și să încaseze în o diurnă, efectuând între timp și o cursă de pasageri între cele două orașe. Numai că depunerea formalităților legale de angajare sunt în sarcina persoanei responsabile și nu-l poate prejudicia pentru munca prestată în perioada 17.10-01.12.2004, sens în care apreciază că este îndreptățit la plata diurnelor și pentru această perioadă.
Afirmația expertului contabil de la pagina 5 alin.3 a raportului de expertiză,potrivit căreia ar fi confruntat tabelul conținând cursele externe prezentat de recurent ce cel prezentat de SC România SRL și punctat cu vizele de intrare-ieșire din România este neconformă cu realitatea, întrucât expertul contabil nu i-a calculat și diurna pentru pozițiile din anexa 1, la care a făcut referire.
Concluzionând, recurentul susține că i se cuvine suma de 13.475 Euro, din care suma de 12.930 Euro greșit a fost apreciată ca fiind plătită conform chitanțelor existente la dosarul cauzei, întrucât pe de o parte aceste chitanțe nu-i aparțin, nefiind semnate de acesta, reprezentând diurna datorată de intimată, ci reprezintă contractul prestațiilor efectuate pe teritoriul Spaniei, cu mașini spaniole, pe rute spaniole.
Nelegal pretinde recurentul că i s-ar fi soluționat și capătul de cerere privind achitarea drepturilor bănești pentru perioada decembrie 2004-mai 2005 pe care nu le-a încasat, greșit statuând Tribunalul că i se cuvin doar sumele pentru lunile martie și aprilie 2005. Se arată astfel, că într-adevăr a semnat statele de plată, în realitate nu a încasat sumele de bani sus menționate, fiind o practică curentă a reprezentanților societății angajatoare de a pune angajații să semneze statele de plată, urmând ca aceste sume să fie plătite atunci când decideau aceiași reprezentanți.
În acest sens este util să se analizeze din punct de vedere contabil inclusiv înregistrarea acestor plăți în contabilitate.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază recursul nefondat pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii:
Într-adevăr, potrivit art.212 Cod pr.civilă, în cazul în care expertiza efectuată nu este lămuritoare, se poate dispune întregirea ei sau efectuarea unei noi expertize, care, potrivit art.212 Cod pr.civilă va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Numai că, potrivit art.127 Cod pr.civilă, ce consacră principiul oralității ca principiu ce guvernează procesul civil pricinile se dezbat oral.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții, reiese cu evidență că recurentul nu și-a exercitat corect drepturile procedurale, astfel că tribunalul nu putea dispune decât în limitele statuate de Codul d e procedură civilă. În condițiile în care recurentul-reclamant a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, obiecțiuni formulate de altfel în termen legal, era dator să le susțină oral, aspect necomplinit însă în cauză.
Este adevărat că art.242 alin.2 Cod pr.civilă conferă părților dreptul de a opta pentru judecarea cauzei în lipsă, numai că o astfel de cerere nu a fost formulată de către recurent. S-a solicitat doar de către apărătorul său (substituent al avocatului titular) doar "strigarea cauzei" în lipsa sa, conform mențiunilor din încheierea de dezbateri atașată la fila 508 dosar fond, necontestată în cauză, nu și judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod pr.civilă, apărător care, de altfel, a depus și obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă sus menționate.
În acest context, în cauză a fost respectat principiul dreptului la apărare al recurentului (avocatul său titular putea opta fie pentru amânarea justificată a cauzei, cu atât mai mult cu cât avea motive întemeiate în acest sens potrivit art.156 Cod pr.civilă), sens în care a termenul următor putea susține motivat și oral obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză sau să desemneze un alt avocat substituent cu dreptul de a pleda în fața Curții, în condițiile în care nu se dorea amânarea cauzei, pentru a susține aceleași obiecțiuni.
Neprocedând conform dispozițiilor procedurale sus menționate, corect a procedat prima instanță la dezbaterea în fond a pricinii, fără a pune în discuție obiecțiunile la raportul de expertiză, nesusținute oral.
Constatările expertului desemnat în cauză sunt corecte, coroborându-se cu conținutul în date al înscrisurilor anexate cauzei. Astfel, nu a făcut obiect al expertizei, conform obiecțiunilor stabilite în încheierea de ședință din 03.12.2007, fila 291 dosar fond (încheierea de încuviințare probe), determinarea drepturilor salariale cuvenite pentru intervalul octombrie 2004 - aprilie 2005, sens în care expertul contabil nu avea obligația să cerceteze evidențele contabile ale pârâtei pe acest aspect.
Plata drepturilor salariale se dovedește, cum legal a dispus tribunalul, prin statele de plată sau alte documente justificative, atestând plata salariului.
Cum, statele de plată aferente perioadei sus-menționate, în cea mai mare parte sunt semnate de reclamant, evident că acesta a încasat drepturile bănești în discuție, cu excepția lunilor martie, aprilie 2005, pentru care nu există semnătură, s-a presupus că nu a încasat drepturile salariale, acordându-se plata lor. Apărarea recurentului în sensul că a semnat statele de plată conform practicii curente a angajatorului, dar că în realitate nu ar fi încasat drepturile bănești, nu poate fi primită, recurentul neputându-și invoca propria culpă în apărare.
În ceea ce privește plata diurnelor solicitate, corect a statuat prima instanță și pe acest aspect, fundamentându-și soluția pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, concluzii ce se coroborează cu celelalte probatorii administrate în speța dedusă judecății, cât și pe normele de drept materiale aplicabile.
În acest context, trebuie avut în vedere că funcționarea societății intimate se realizează în baza unui contract de transport internațional de asociere în participațiune, între cele două state contractante - România și Spania - denumit "contract pool". Conform art.251-256 Cod comercial ce guvernează asociațiile în participațiune, părțile stabilesc modul în care se împart veniturile și cheltuielile, părțile contractante au decis ca diurnele să fie suportate de partenerul spaniol, acestea fiind stabilite ca sumă fixă. Dispozițiile menționate din contractul pool nu contravin HG nr.518/1995, act normativ ce stabilește cuantumul diurnelor și nu limitează în nici un fel plata diurnelor angajaților unui partener pool de către celălalt partener pool.
Nu pot fi primite apărările recurentului în sensul că pe chitanțele de diurnă nu este înscrisă semnătura sa, întrucât dacă acesta contestă semnătura de pe aceste înscrisuri trebuia să uzeze de mijloace procedurale adecvate, mijloace pe care nu a înțeles să le folosească, atitudine ce evident îi este imputabilă.
Nici susținerile recurentului în sensul că a efectuat curse interne la solicitarea partenerului spaniol, astfel că în speță contravaloarea acestor sume i-ar fi fost achitată și nu contravaloarea diurnei, nu poate fi primită.
Pe de o parte, pentru desfășurarea unor curse în Spania este necesar pentru un cetățean român de permis de muncă eliberat de autoritățile spaniole, respectiv permis de conducere internațional. românesc este valabil numai în cursele internaționale, nu în cursele interne ale societății străine, aspect confirmat de înscrisurile atașate cauzei. Pe de altă parte, la aceleași date și în aceeași perioadă recurentul nu putea desfășura atât curse internaționale cât și interne, iar chitanțele traduse și legalizate atestă plata sumelor, fiind indicată și cursa pentru care este achitată.
Legal a reținut prima instanță că s-a realizat plata diurnelor solicitate prin acțiunea introductivă,cuantumul acestora fiind determinat de expert raportat la înscrisurile anexate cauzei, la dispozițiile legale aplicabile, HG nr.518/1995 și raportat la tabelul efectuat de reclamant cu privire la sumele efectuate. Ori, pentru datele de 22.12, 26.12, 28.12 sau 31.12.2008 nu există ștampila aplicată pe pașaportul reclamantului, nici în baza de date a intimatei nu figurează astfel de curse, sens în care legal a evidențiat expertul că la pozițiile 34, 35, 36 nu i se calculează diurna.
În mod corect la poziția 23 expertul a menționat că plata efectuată la data de 10.10.2005 nu se încadrează în nici o cursă, această plată fiind aferentă cursei de la poziția 13, care a fost achitată la data de 10.10.2005, cursă efectuată anterior angajării, întrucât era programat în cursă. Expertul nu a procedat la luarea în calcul a perioadei respective, întrucât nu era angajat, și ca atare nu beneficia de diurnă în baza HG nr.518/1995, dar fiindu-i achitată suma menționată (200 Euro), recurentul nu a fost prejudiciat în nici un fel.
În mod nejustificat susține recurentul că expertul ar fi decis și asupra existenței raporturilor de muncă, sub acest aspect doar instanța de judecată fiind suverană și a decis raportat la ansamblul probatoriului administrat în cauză, că pentru perioada 17.10.2004-01.12.2004 între părți nu existau raporturi de muncă, pretențiile aferente acestei perioade fiind neîntemeiate.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză și probatoriilor administrate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.5796 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26305/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./11.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
