Obligație de a face. Decizia 238/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 238
Ședința publică de la 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de intimații, împotriva deciziei civile nr. 505 din 23 octombrie 2007 prionunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații revizuienți, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții intimați, fiind reprezentați prin avocat, intimata revizuentă, asistată de avocat, intimații revizuienți, reprezentați de același avocat, lipsind intimații revizuienți ,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Avocat, pentru recurenții intimați, în drept, invocă disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. criticat hotărârea instanței de apel ca nelegală și netemeinică și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Avocat, pentru intimații revizuienți, și, consideră că instanța de apel în mod temeinic și legal a admis apelul revizuienților, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a deciziei civile pronunțată de către instanța de apel.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 17 aprilie 2007, revizuienții, și în contradictoriu cu intimații și, au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1282/13.02.2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 11696/2002, solicitând admiterea cererii, casarea sentinței civile menționate și reținerea cauzei pentru rejudecarea cauzei, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Au solicitat de asemenea, suspendarea executării hotărârii nr. 1282/13.02.2004, având în vedere că intimații au format dosarul de executare silită nr. 171/E/2007 al BEJ și.
In motivarea cererii, revizuienții au arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul că la dosar au fost îndeplinite acte de către un funcționar necompetent, cu încălcarea art.105 Cod pr. civilă.
Prin sentința civilă nr. 7940 din 31 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienții, și, în contradictoriu cu intimații și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că înscrisurile invocate de revizuienți în susținerea cererii de revizuire: adresa nr. 616/02.09.2002 a Direcției de Organizare, Resurse Umane și Statistică Judiciară și raportul de expertiză întocmit în dosarul nr- de expert, nu pot fi reținute ca fiind înscrisuri ce îndeplinesc cerințele dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel revizuienții, și.
Au susținut că înscrisurile invocate îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, astfel că, expertiza efectuată de expert reprezintă un act juridic efectuat de un funcționar necompetent.
Apelanții au criticat hotărârea pentru nelegalitate, invocând faptul că la judecata în fond le-a fost încălcat dreptul la apărare.
Prin decizia civilă nr.505 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de apelanții revizuienți, și, în contradictoriu cu intimații și.
A fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că sentința instanței de fond s-a pronunțat cu încălcarea dreptului la apărare, în condițiile în care în mod greșit la termenul de judecată din 24 mai 2007 instanța a trecut la judecarea cauzei, cu toate că au lipsit părțile, nefiind solicitată judecata în lipsă, astfel încât, erau incidente prevederile art. 242 Cod pr. civilă, în raport de care era obligatorie suspendarea judecării cauzei, și nu soluționarea pe fond a acesteia, amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii scrise, neputând acoperi cerința obligatorie impusă de textul legal menționat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții intimați și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că în mod nejustificat a reținut instanța de apel că revizuienților le-a fost încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care din actele dosarului rezultă că acestora li s-a permis angajarea unui apărător și au fost legal citați pentru termenul de judecată, procedându-se chiar și la amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea depunerii unor concluzii scrise de către revizuienți.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, solicitându-se admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.
La data de 11 martie 2008 intimații revizuienți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținându-se că în mod corect s-a constatat prin hotărârea instanței de apel ca fiind încălcat dreptul la apărare al revizuienților, nefiind respectate nici dispozițiile imperative prevăzute de art. 242 Cod pr. civilă.
Recursul este fondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit dispozițiilor art. 292 alin. 1 Cod pr. civilă, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în întâmpinare.
În etapa apelului pot fi invocate și multe mijloace de apărare sau dovezi care nu au fost invocate la prima instanță, dar numai prin motivele de apel sau întâmpinare.
Examinând decizia instanței de apel în raport de motivele de apel formulate de revizuienți, se constată că instanța a soluționat cauza pe cale de excepție, apreciind că în mod greșit instanța de fond a trecut la judecarea cauzei, în condițiile în care era obligatorie măsura suspendării judecării pricinii în temeiul art. 242 Cod pr. civilă.
Analizând motivele de apel formulate de revizuienți, se constată că printre aceste motive nu se regăsește cel referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 242 Cod pr. civilă privind suspendarea obligatorie a cauzei pentru situația în care nu au fost prezente părțile la termenul de judecată.
Dacă în primele patru motive de apel s-a criticat sentința în privința soluționării fondului cauzei, în ultimul motiv de apel s-a invocat încălcarea dreptului la apărare al revizuienților pentru motivul că ședința de judecată a avut loc la o altă oră și într-o altă sală de judecată, astfel încât acestora nu le-a fost asigurată apărare, cu toate că la dosar a fost depusă împuternicirea din partea apărătorului ales.
Se constată că în motivele de apel nu a existat o critică expresă în privința omisiunii instanței de a dispune măsura suspendării judecării cauzei în temeiul art. 242 Cod pr. civilă, instanța de apel nefiind investită cu analizarea unui astfel de motiv, ce nu constituie motiv de ordine publică pentru a fi pus în discuția părților și pentru a soluționa apelul în baza acestui motiv inexistent.
De altfel, nu se poate reține ca fiind încălcat dreptul la apărare al revizuienților pentru data la care instanța de fond a trecut la soluționarea cauzei, dat fiind faptul că judecătoria a aplicat corect dispozițiile art. 156 alin. 1 și 2 Cod pr. civilă, în condițiile în care la termenul anterior, la solicitarea revizuienților a acordat un termen pentru angajarea de apărător, procedând și la amânarea pronunțării soluției pentru a da posibilitatea depunerii unor concluzii scrise de către revizuienți, în lipsa apărătorului acestora pentru termenul la care se puteau pune concluzii pe fond.
Față de considerentele expuse, constatând că în mod nelegal instanța de apel a soluționat pe cale de excepție cauza, nefiind cercetat fondul cauzei, în baza art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă se va admite recursul declarat de revizuienții intimați, se va casa decizia atacată și se va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimații, împotriva deciziei civile nr. 505 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații revizuienți ,.
Casează decizia civilă atacată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
20.03.2008
Jud.apel
Jud.fond
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu