Obligație de a face. Decizia 245/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 245/
Ședința publică din 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - declarat împotriva deciziei civile nr. 210/C/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județ C și intimatul pârât REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în C, B-dul. 1 -, -.18, parter, județul C, având ca obiectobligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru apelantul pârât Municipiul C prin Primar, în baza delegației de substituire a avocatului potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr.09865/25.06.2008 pe care o depune la dosar și avocat - pentru intimatul pârât C, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 30369/03.09.2008 pe care o depune la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat faptul că, prezentul recurs este declarat în termen, motivat și netimbrat. Totodată, învederează că, prin serviciul registratură, la data de 6.08.2008, intimatul reclamant a depus întâmpinare, într-un singur exemplar.
După referatul grefierului de ședință;
Avocat, pentru apelantul pârât, depune la dosar dovada executării plății taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs în cuantum de 4 lei, conf. Ordinului de plată nr. 2584/23.08.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Întrebate fiindde instanță, părțile prezente prin apărători arată că nu mai sunt alte cererii sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra motivelor de recurs.
Instanța luând act de susținerile părților în sensul că, nu mai sunt alte cererii sau probe de administrat, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților pentru dezbateri asupra motivelor de recurs.
Având cuvântul, apărătorul recurentului pârât - avocat solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a deciziei recurate, pentru motivele de recurs expuse pe larg în considerente, cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, apărătorul intimatului pârât - avocat solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 21 noiembrie 2006 reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele C și Municipiul C prin Primar să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în C,-, parter și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că, în fapt, reclamantul locuiește în apartamentul situat în Municipiul C,- în baza repartiției nr. 663/A/17.11.1977, în baza căreia i-a fost întocmit un contract de închiriere, prelungit în mod succesiv până în prezent. La data de 4.07.2006 reclamantul a formulat o cerere de cumpărare a apartamentului, la care nu a primit nici un răspuns.
Reclamantul ocupa apartamentul în mod efectiv la data intrării în vigoare a Legii 112/1995, a optat pentru cumpărarea lui și nu face parte din categoria celor de restituit foștilor proprietari.
În drept, au fost invocate disp. art. 9 din Legea 112/1995, art. 41din HG 11/1997 și art. 274 Cod pr. civ.
Prin întâmpinare, pârâta Cas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că aceasta este doar o încercare de evitare a procedurilor de vânzare a imobilelor din fondul locativ de stat, reglementate prin 37/2002, care presupune parcurgerea mai multor etape.
Față de complexitatea acestor operațiuni, instanța nu se poate substitui instituțiilor abilitate să efectueze vânzarea și mai mult, pentru acest imobil s-a formulat notificare de către foștii proprietari, însă în prezent aceasta a fost respinsă prin dispoziție de Primar.
Prin sentința civilă nr.9707/2007 instanța a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în C,- parter, compus din 2 camere și dependințe cu o suprafață totală de 43,10 mp. deținut în baza repartiției nr. 663/A/17.11.1977 emisă de
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a deținut spațiul cu contract de închiriere în temeiul Legii nr.112/1995 și că a optat în termenul prevăzut de lege pentru cumpărarea acestuia, pârâta nesoluționându-i solicitarea nici până la această dată.
Apelurile declarate de pârâții Municipiul C prin Primar și Exploatarea Domeniului Public și Privat C împotriva sentinței civile nr. 9707/2007 a Judecătoriei Constanța au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 210 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În apel tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru că reclamantul era titularul unui contract de închiriere la data apariției legii iar apartamentul nu făcea parte din categoria celor care se restituie în natură.
Instanța a mai reținut și că nr. 37/2002 invocată de apelanții pârâți nu are aplicabilitate în cauză deoarece o hotărâre de consiliu nu este aptă să modifice sau să adauge noi condiții la prevederile legale și a înlăturat apărarea potrivit cu care Legea nr. 112/1995 a fost implicit abrogată prin OUG nr. 40/1999, cele două acte normative având un domeniu de reglementare distinct.
Împotriva deciziei civile nr. 210/15.04.2008 a declarat recurs apelantul pârât Municipiul C prin Primar, susținând că în mod nelegal instanța a încălcat dreptul de dispoziție al proprietarului imobilului, obligându-l pe acesta să înstrăineze bunul.
Orice limitare a dreptului de proprietate trebuie să fie expresă și neechivocă, iar din Legea nr. 112/1995 nu rezultă limitări ale dreptului de proprietate, dreptul chiriașului de a cumpăra locuința nefiind o limitare a dreptului de proprietate a actualului proprietar.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Dispoziția legală menționată este o normă de justiție socială care permite chiriașilor din locuințele prevăzute expres de lege să cumpere apartamentele în care locuiesc, iar condiția esențială pentru realizarea acestui drept este deținerea spațiului locativ în baza contractului de închiriere.
În speță, reclamantul deține contract de închiriere asupra locuinței din C,- din 1977 și, fiind îndreptățit la cumpărarea apartamentului pe care îl deținea, a depus la. C cerere prin care și-a exprimat opțiunea de a cumpăra imobilul închiriat, înregistrată sub nr.6302/04.07.2006.
Lăsând nesoluționată cererea reclamantului, pârâtul a refuzat de fapt încheierea contractului de vânzare-cumpărare conform dispozițiilor Legii nr.112/1995, iar această atitudine îndreptățește chiriașul să-și valorifice în instanță vocația la cumpărare, în limita drepturilor locative conferite prin contractul de închiriere.
Obligarea unității administrativ teritoriale, prin primar, la vânzarea spațiului locativ aflat sub incidența Legii nr.112/1995, în condițiile prevăzute de acest act normativ, nu aduce atingere dreptului său de dispoziție asupra bunului deoarece obligația de a vinde este o obligație in rem, instituită în considerarea obiectului (locuința preluată în proprietatea statului, care nu se restituie fostului proprietar), iar nu o obligație in personam, reglementată în considerarea subiectului, respectiv a unității administrativ teritoriale; mai mult, trebuie avut în vedere și că actualul titular al locuințelor supuse vânzării a deținut doar un drept de administrare asupra acestor imobile, devenind proprietar ca efect al legislației de după 22 decembrie 1989, iar aplicarea acestor acte normative nu poate avea drept consecință crearea unor situații inechitabile, prin recunoașterea dreptului "noului" proprietar de a stabili în mod arbitrar asupra înstrăinării imobilelor aflate sub incidența Legii nr.112/1995, în raport de momentul la care chiriașul și-a exprimat opțiunea de a cumpăra.
În aprecierea existenței unei eventuale încălcări a dreptului de dispoziție al vânzătorului trebuie avut în vedere și faptul că obligația de a vinde este instituită printr-o dispoziție legală conformă prevederilor art. 41 din Constituție care, garantând dreptul de proprietate, prevăd expres și că limitele și conținutul acestor drepturi sunt stabilite de lege.
"conținutul și limitele acestor drepturi" legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea cărora stabilește dimensiuni și limite, iar dacă ne raportăm la cazul dedus judecății în speță, trebuie menționată obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, stabilită de art.134 alin. (2) lit. f) din Constituție și, mai ales, de a lua măsuri de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent (art.43 alin. 1 din Constituție), ori prin art. 9 din Legea nr.112/1995 legiuitorul realizează o măsură în acest sens.
Fiind stabilite printr-o lege specială atât dreptul reclamantului de a cumpăra locuința deținută cu contract de închiriere cât și condițiile în care se poate face această vânzare, instituirea unor alte condiții de vânzare printr-o hotărâre a consiliului local, act administrativ cu valoare inferioară, nu poate fi reținută ca o justificare a refuzului de vânzare.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimata C, care a formulat o cerere în acest sens în recurs, deși poziția sa procesuală a fost comună cu aceea a recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - declarat împotriva deciziei civile nr. 210/C/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județ C și intimatul pârât REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în C, B-dul. 1 -, -.18, parter, județul, ca nefondat.
Admite cererea intimatului C și obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud.apel - -
Tehnored.jud. PD 26.09.2008
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
