Obligație de a face. Decizia 246/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA NR.246
Ședința publică din data de 29 februarie 2008
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana C -
- ---
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Nehoiu -,-,jud.B, împotriva deciziei civile nr. 387 pronunțată la data de 28 noiembrie 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți -, domiciliat în comuna Nehoiu -,-, jud.B și Primăria orașului Nehoiu, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 22 februarie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi 29 februarie 2008, dându-se următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria ,județul B, sub nr. 1841/2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-și demoleze gardul împrejmuitor, edificat pe alt amplasament, precum și anexa din lemn, construită pe domeniul public.
Reclamantul a solicitat citarea în cauză și a Primăriei orașului Nehoiu, fiind vorba de construcții edificate pe domeniul public.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a executat lucrările menționate fără a deține autorizație de construire încălcând astfel dispozițiile Legii nr.50/1991 republicată, afectând domeniul public.
Interesul care justifică introducerea acțiunii este acela că reclamantul a suferit o vătămare prin fapta pârâtului în sensul că prin îngustarea drumului (strada - și strada -) nu mai poate pătrunde la locuința sa cu o mașină mare.
Judecătoria P prin sentința civilă nr.853 din 26.06.2007 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul la demolarea gardului împrejmuitor și a anexei gospodărești conform amplasamentului stabilit, a convenției încheiate la data de 15.02.2007 și a schiței aferente, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 961 lei și a dispus ca Primăria orașului Nehoiu să elibereze certificat de urbanism și autorizație de demolare conform Legii nr.50/1991.
- / / -
- 2 -
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în cursul anului 2005 pârâtul - a executat lucrări de renovare a gardului situat la intersecția străzilor - și -, în cartierul din orașul Nehoiu, județul B, mutând amplasamentul acestuia și lucrări de renovare a unei anexe gospodărești, amplasând-o pe domeniul public.
Prin lucrările efectuate lățimea străzilor a fost micșorată fiind astfel îngreunat accesul mașini lor de mare tonaj.
Intrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin convenția încheiată la 15.02.2007 între părțile din litigiu, de a muta amplasamentul gardului, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, pârâtul fiind obligat să demoleze gardul împrejmuitor și anexa din lemn, conform amplasamentului stabilit, și a convenției încheiate la data de 15.02.2007.
Impotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul, iar Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.387 din 28.11.2007 a admis apelul declarat de pârâtul -, a schimbat în tot sentința civilă nr.853 din 26.06.2007 pronunțată de Judecătoria P, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul - și cu Primăria orașului Nehoiu, având ca obiect obligația de a face și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe, acesta fiind obligat să plătească pârâtului apelant 405 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că împrejurarea că la data de 15.02.2006, între reclamant și pârât s-a încheiat o convenție în sensul ca pârâtul să modifice amplasamentul existent al împrejmuirii gospodăriei sale din zona de intersecție a străzilor - și -, în sensul retragerii împrejmuirii în punctul de pe distanța de 1,10. pentru a se asigura o vizibilitate mai bună și o accesibilitate mai bună a mijloacelor de transport de tonaj greu în zonă, nu-i conferă reclamantului dreptul de a pretinde demolarea de către pârât a construcțiilor edificate dar fără autorizație de construire pe domeniul public al orașului Nehoiu.
Atât reclamantul cât și Primăria orașului Nehoiu, au susținut că pârâtul a edificat construcțiile în litigiu pe domeniul public, afectând accesul locuitorilor pe străzile - și -, ori, potrivit disp. art. 36 al. 2 lit.c din Legea Administrației Publice Locale nr. 215/2001, atribuțiile privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului sunt exercitate de Consiliul Local.
Prin urmare, în cauză ar fi trebuit să figureze, în calitate de reclamant, Consiliul Local Nehoiu sau Orașul Nehoiu - prin primar, iar nu.
S-a mai reținut că ambele rapoarte de expertiză întocmite în cauză confirmă însă, că lucrările executate de pârâtul - nu au fost edificate pe domeniul public și nu afectează această proprietate, după cum nu afectează nici proprietatea reclamantului.
Pe de altă parte, pentru existența răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998-999 Cod civil, în mod necesar trebuie să se fi produs un prejudiciu pentru a putea lua naștere obligația de a despăgubi.
Intrucât reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu, acțiunea trebuia respinsă ca fiind lipsită de interes.
- / / -
- 3 -
Impotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul invocând disp. art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod pr.civilă susținând că decizia este nelegală întrucât motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura pricinii, că instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și că decizia a fost dată fără temei legal.
In susținerea primului motiv de recurs se arată că obiectul pricinii este obligația de face, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la desființarea construcțiilor edificate pe domeniul public, încălcându-i astfel drepturile reclamantului dobândite potrivit legii.
Instanța de apel își motivează decizia pe rapoartele de expertiză topo care nu au avut în vedere planurile cadastrale din 1983 și 1987 precum și înscrisurile depuse la dosar. Mai mult, instanța de fond, cu ocazia cercetării la fața locului concluzionează că se constată o distanță de aproximativ 60 cm spre exterior a gardului iar depozițiile martorilor sunt în același sens.
Pentru susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, reclamantul recurent arată că obiectul cererii este, obligația de a face, însoțită în subsidiar de o răspundere civilă delictuală, respectiv de obligarea pârâtului la plata unor daune pentru imposibilitatea folosirii imobilului proprietate personală în condiții normale.
Prin urmare, nu prejudiciul stă la baza introducerii cererii, așa cum reține instanța de apel, ci interesul dat de exercitarea dreptului de folosință a unui imobil proprietate publică, dat fiind că pârâtul a ocupat domeniul public.
Interesul este dat de faptul că prin ocuparea domeniului public, pârâtul l-a pus pe reclamant în imposibilitate de uz a străzii și în mod implicit a proprietății sale, sens în care în mod corect instanța de fond i-a admis acțiunea.
Recurentul susține în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs că instanța de apel nu își motivează în drept soluția pronunțată și reține fără temei că recurentul reclamant nu are calitate procesuală activă, în realitate el are calitate procesuală activă cât și interes în prezenta cauză.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, decizia criticată prin recursul formulat, constată că nu este afectată legalitatea acesteia, recursul fiind nefondat și urmează a fi respins deoarece:
Se au în vedere susținerile recurentului încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr.civilă din motivele de recurs formulate în termen și nu reformularea acestora, prin invocarea altor susțineri -care nu este făcută cu respectarea termenului prevăzut de art. 303 (1) coroborat cu art. 301 Cod pr.civilă, în, note scrise, depuse la dosar în data de 29.02.2008.
Este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă, invocat de recurent.
Potrivit acestui text de lege, hotărârea este casabilă dacă lipsește motivarea, ori motivarea este insuficientă, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele netemeinicia acestora.
Decizia recurată nu este afectată de acest motiv de nelegalitate, neexistând considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.
Recurentul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 998-999 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, în sensul că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui vină a fost
- 4 -
ocazionat, să-l repare, despăgubirile urmând să cuprindă paguba suferită de cel vătămat precum și beneficiul de care a fost lipsit.
Instanța de apel a analizat acțiunea și prin prisma acestor prevederi legale invocate de reclamant și a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, reclamantul nedovedind cauzarea unui prejudiciu de către pârât.
Dar, instanța de apel a avut în vedere și pretinsul obiect al acțiunii ca fiind, obligația de a face, sens în care a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă.
Deci, nu există o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.
Este neîntemeiat și motivul de casare prev. de art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă, invocat de recurent, instanța de apel interpretând corect actul dedus judecății și nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul susține că obiectul cererii este, obligația de a face, însoțită în subsidiar de o răspundere civilă delictuală, respectiv de obligarea pârâtei la plata unor daune pentru imposibilitatea folosirii imobilului proprietate personală în condiții normale și prin urmare nu prejudiciul stă la baza introducerii cererii așa cum reține instanța de apel, ci interesul dat de exercitarea dreptului de folosință a unui imobil proprietate publică, pârâtul ocupând prin construcțiile edificate, domeniul public.
Dar, așa cum s-a arătat mai sus, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul și raportul de cauzalitate între primele două elemente.
Analizând aceste condiții, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, a unei pagube care să fie acoperită prin obligarea pârâtului la despăgubiri, și implicit nu a făcut dovada interesului în promovarea acțiunii întemeiată pe disp. art. 998-999 Cod civil.
Instanța de apel, a analizat acțiunea și prin prisma obiectului susținut de reclamant,obligația de a face, sens în care a reținut că acesta nu are calitate procesuală activă.
De altfel, recurentul formulează aceleași susțineri pe care le încadrează atât în prevederile art. 304 pct. 7 cât și în prevederile art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă, considerentele pentru care acestea sunt neîntemeiate, fiind arătate mai sus.
De asemenea, este neîntemeiat și motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, invocat de recurent, instanța de apel, motivând în drept lipsa calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii având ca obiect, obligația de a face,
Din actele dosarului rezultă indubitabil că terenul pe care se pretinde că pârâtul a edificat gardul și o construcție din lemn, aparține domeniului public, iar instanța de apel a reținut corect că în cauză sunt aplicabile disp. art. 36 alin. 2 lit. din Legea Administrației Publice Locale nr.215/2001, în baza cărora atribuțiile privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului sunt exercitate de Consiliul local și prin urmare în cauză ar fi trebuit să figureze în calitate de reclamant Consiliul Local Nehoiu, sau orașul Nehoiu-prin primar, iar nu reclamantul ca persoană fizică.
De aceea s-a reținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii având ca obiect,obligația de a face, privind terenul ce
- / / -
- 5 -
aparține domeniului public.
Urmează ca în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr.civilă, să fie respins recursul ca nefundat, iar potrivit disp. art. 274 Cod pr.civilă recurentul să fie obligat la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Nehoiu -,-,jud.B, împotriva deciziei civile nr. 387 pronunțată la data de 28 noiembrie 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți -, domiciliat în
comuna Nehoiu -,-, jud.B și Primăria orașului Nehoiu, județul
Obligă recurentul reclamant să plătească intimatului pârât - 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana
- - C - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored.Gh.N/CO
2 ex./3.03.2008
1841/2005 Judec.
a- Trib.
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Ana Roxana
