Obligație de a face. Decizia 2486/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.101/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2486/
Ședința Publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
*****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.6574 din data de 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17044/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA DE CONSTRUCȚII B -, având ca obiect "obligația de a face ".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind intimata-pârâtă Compania de Construcții B -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea recurentului reclamant, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Recurentul-reclamant, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată și motivată în scris și, pe cale de consecință, solicită eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că în perioada 03 mai 1966 - 21 februarie 1969 a lucrat în grupa a II-a de muncă, fiind angajat la societatea intimată, ca tehnician I construcții - șef lot grupa a V-a, cerere pe care o consideră justificată, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv cu prevederile Hotărârii Consiliului de Miniștri și ale Decretului nr.68/1990. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.6574 din data de 27.10.2008, pronunțată în dosarul nr.17044/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA DE CONSTRUCTȚII B -, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, reclamantul a fost angajat la Compania de Construcții -, ca tehnician I construcții - șef lot, în perioada 03.05.1966 - 21.02.1969.
Codul muncii instituie, prin dispozițiile art.34 alin.5 și art.40 alin.2 lit. h), obligația angajatorului de elibera salariatului, la cerere, toate documentele care să ateste calitatea de salariat, activitatea desfășurată, vechimea în muncă și, implicit, toate datele referitoare la munca prestată (salarii, sporuri, contribuții reținute și virate etc).
Reclamantul s-a adresat cu cereri pârâtei, iar aceasta i-a răspuns prin adresa nr.47/14.02.2008, comunicându-i că încadrarea în grupa a II-a de muncă a anumitor locuri de muncă sau activități, din ramura construcții montaj, se poate face, legal, numai pentru activitatea desfășurată după data de 18.03.1969.
Atât timp cât nu se poate reține vreo culpă a pârâtei, aceasta îndeplinindu-și obligația și răspunzând cererilor reclamantului, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul- reclamant susține că s-a adresat pârâtei cu cereri, societatea răspunzându-i, prin adresa nr.47/14.02.2008, că încadrarea solicitată de el se poate face numai pentru activitatea desfășurată după data de 18.03.1969.
Recurentul-reclamant precizează că el a început să muncească încă din anul 1951 și că ar fi trebuit să înceapă să muncească abia din anul 1971, întrucât numai atunci ar fi putut beneficia de grupa a II-a de muncă, deoarece ar fi depășit data de 18.03.1969. Mai precizează că perioada pentru care solicită încadrarea activității sale în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% - ca tehnician I construcții - lot, este perioada 03.05.1966 - 21.02.1969, ce este anterioară datei de 18.03.1969.
Susține că se poate constata, de către C, că prima instanță, pronunțând sentința atacată, a luat ca bază data de 18.03.1969, menționată de pârâtă în adresa mai sus indicată, dar că aceasta nu a ținut cont și de faptul că, în adresa respectivă, pârâta a mai făcut și argumentarea refuzului său de a-i acorda grupa a II-a de muncă și nu a ținut cont nici de precizările, din scrisoarea nr.1335/22.03.2004, pe care pârâta nu a prezentat-o în instanță, însă nu a prezentat-o nici recurentului-reclamant pentru luarea la cunoștință, drept pentru care el consideră că ingerința, în această situație, este abuzivă și nelegală.
Mai susține recurentul-reclamant că nelegalitatea sentinței civile atacate mai reiese și din faptul că argumentul forte, avut în vedere de instanța de fond, care, de fapt, este singurul pe care se bazează respingerea acțiunii sale, ca neîntemeiată, este Legea nr.1223/1990, republicată, dar care a fost abrogată prin nr.HG161/2001, astfel că această lege nu mai putea avea nici un efect juridic în anul 2008.
De asemenea, recurentul-reclamant consideră că sentința atacată este de natură a-i produce o discriminare profesională în timp și că aceasta încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituția României, precum și prevederile din Protocolul nr.12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, - noiembrie 2000 - art.1 -Interzicerea generală a discriminării. Nu indică temeiurile de drept ale cererii sale de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Deși legal citată, intimata-pârâtă Compania de Construcții B - nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurentul-reclamant nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 al.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept
Cât privește recursul, Curtea reține că, din petitul acțiunii introductive, rezultă că recurentul-reclamant a solicitat eliberarea unei adeverințe, prin care să se certifice că, în perioada 03.05.1966 - 21.02.1969, el a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, în calitate de salariat al pârâtei și anume, în funcția de tehnician I construcții - șef lot.
Așadar, acesta este obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanța de fond - eliberarea, de către fostul angajator, al unui act de certificare (adeverință) prin care să se ateste datele privind activitatea în muncă a salariatului, inclusiv a acelor date referitoare la încadrarea activității acestuia în grupe de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.34 alin.5 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003):
"(5) La solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.".
Aceste dispozițiie se coroborează cu dispozițiile art.40 alin.2 lit. h) din același Cod, care prevăd că:
"(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:
- h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; -.".
Cu privire la acest din urmă articol, Curtea reține că prin a atesta"calitatea de salariat a solicitantului"se înțelege nu numai a atesta doar că solicitantul actului de certificare este sau nu este ori, după caz, a fost, salariat al angajatorului respectiv, ci a atesta toate aspectele legate de calitatea de salariat: funcția, locul de muncă, vechimea în muncă și în specialitate, condițiile de muncă (condiții normale, deosebite sau speciale).
Astfel, rezultă, implicit, că angajatorul este obligat să ateste și datele referitoare la grupa de muncă în care este sau, după caz, în care a fost încadrat, la vremea respectivă, locul de muncă ocupat de către salariatul solicitant și anume: în grupa I de muncă, în grupa a II-a de muncă sau în grupa a III-a de muncă, denumită și grupa obișnuită de muncă.
Este adevărat că, prin dispozițiile legale suscitate, s-a instituit obligația angajatorului de a atesta datele solicitate de către salariatul interesat, scop în care acesta este dator să emită un act de certificare - adeverință, certificat sau un alt document. Însă, actul de certificare (în speță, adeverința solicitată) nu poate decât să ateste o situație deja existentă, o împrejurare deja ivită, un fapt deja produs, nicidecum să le creeze.
Ca urmare, prin actul de certificare nu se poate institui împrejurarea dorită de către salariat, ci doar se poate confirma că aceasta există sau, după caz, că a existat în trecut.
De altfel, acest aspect rezultă din chiar înțelesul gramatical al noțiunii de"certificare".Aceasta înseamnă:" a dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, înscris" și "a adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil".Așadar," a certifica"nu înseamnă, în nici un caz "a crea", "a produce"sau "institui",ci doar a reda, cu fidelitate, datele evidențiate în documente primare.
Rezultă, deci, că recurentului-reclamant nu i se poate acorda acum, în prezent, doar prin simplul fapt al eliberării adeverinței solicitate, încadrarea fostului său loc de muncă în grupa a II-a de muncă, întrucât o adeverință nu poate decât să certifice date deja existente în evidențele societății angajatoare, din perioada indicată de el în cererea de chemare în judecată.
Astfel, dacă locul de muncă pe care l-a ocupat recurentul-reclamantnu a fost încadratîn grupa a II-a de muncă, la vremea aceea(atunci când el a fost salariatul intimatei-pârâte), adeverința eliberată de fostul său angajator nu poate să ateste o nouă situație de fapt, alta decât cea care a existat efectiv, la acea vreme.
Ca urmare, pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, fapt pentru care o va menține, ca atare, reținând că, față de petitul acțiunii cu care a fost investită, prima instanță a pronunțat o soluție justă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.6574 din data de 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17044/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA DE CONSTRUCȚII B -
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 29.05.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
