Obligație de a face. Decizia 259/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMAN I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.259
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă SC ROMÂNIA SOCIETATE ÎN, împotriva deciziei civile nr.525 A din 10.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante SC SRL, SC CONF GRUP SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC DISTRIBUȚION GRUP SRL, SC SRL și cu intimatele-pârâte SC SRL, SC SRL și SC SRL.
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 09.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat succesiv pronunțarea la 16.02.2010 și 23.02.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la 3.11.2006, reclamantele, General Conf Grup, Com, General Distribution Grup, au chemat în judecata pe parâții, Casa Decor și -, solicitând instanței că prin hotărârea ce o va pronunța să dispună sistarea lucrărilor de demolare și construire inițiate în temeiul Autorizației de demolare nr.1542/22.12.2005, respectiv al Autorizației de construire 1543/22.12.2005, eliberate de Primăria sector 3 B în favoarea pârâtei, lucrări realizate pe terenul situat în B,-, sector 3, obligarea paratelor la respectarea dreptului de servitute așa cum acesta a fost constituit prin contractul de vânzare-cumpărare și constituire, drept de servitute autentificat sub nr.4320/14.10.2004, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantele, în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate succesiv, au dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor loturi de teren ce au fost dezmembrate dintr-un lot inițial în suprafață totală de 12872, proprietatea a și tot în proprietatea reclamantelor se regăsesc și activele construcției corp 51 (hala de producție etaj 1 având nr. cadastral 2979/2/1/1, hala de producție etaj 2, având nr. cadastral 2979/2/2/1, împreună cu rampa nr. 67, casa ascensor, casa scării și casa scării - corp legătura aflate în corp 51A - hala de producție parter) și corp 51 B (hala de producție etaj 1 având nr. cadastral 2979/3/1/1, precum și construcția corp 51B - hala de producție etaj II având nr. cadastral 2979/3/2/1). Reclamanta a menționat că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare și constituire drept de servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004, în favoarea reclamantei General Conf Grup - inițial, și ulterior, în favoarea tuturor celorlalte reclamante, s-a constituit un drept de servitute de trecere către calea de acces publică, necontinuă și neaparentă. Prin anexa "Plan de amplasament și delimitare a cailor de acces" la contractul de vânzare-cumpărare nr. 4320/14.10.2004, drumul de servitute a fost individualizat, indicându-se lățimea, și lungimea exactă a tuturor căilor de acces ce alcătuiesc acest drum de servitute constituit în favoarea reclamantelor. Acest drept de servitute a fost înscris în cartea funciara a terenului aservit - aflat în prezent în proprietatea pârâtei (încheierile de carte funciara nr.27012/20.10.2004 si, respectiv 26649/18.10.2004).
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2522/29.10.2004, a vândut pârâtei o suprafață de 15.936,82 mp. dezmembrată din terenul inițial în suprafață de 18.322,2 mp, lot ce a dobândit nr. cadastral 2979/4/20/2/5 și înscris în cartea funciară nr.12872 a municipiului B ( terenul I), prin același contract de vânzare-cumpărare pârâta, a dobândit în proprietate de la și suprafața de teren de 1.015,04 mp. având nr. cadastral 2979/4/5C terenul II). Terenul 1 fost dezmembrat în două loturi, având numere cadastrale diferite, respectiv: lotul cu nr. cadastral 2979/4/20/2/5/3 în suprafață de 12,896,29 mp - lotul a) și lotul cu nr. cadastral 2979/4/20/2/5/2 în suprafață de 3022,52 mp - lotul b).
A mai arătat reclamanta că dreptul de servitute de trecere la calea publică, necontinuă și neaparentă, creat în favoarea reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4320/14.10.2004 a fost constituit asupra lotului b, iar pârâta, încă de la momentul în care a devenit proprietara terenului aservit (lotul b) a avut cunoștință de existența servituții constituite în favoarea reclamantelor și a agreat această servitute, neformulând nicio obiecțiune cu privire la existența acesteia, la dimensiunile drumului de acces sau cu privire la o eventuală utilizare dificilă a terenului aservit pentru scopul pentru care a fost achiziționat. Prin notificarea nr.1777/4.10.2006, pârâta, a înțeles sa restrângă dreptul de servitute al reclamantelor, susținând că existența acestei servituți face imposibilă folosirea terenului aflat în proprietatea sa, devenindu-i împovărătoare.
Reclamanta General Conf Grup, a răspuns în mai multe rânduri notificării mai sus menționate aducându-i la cunoștință pârâtei că servitutea a fost constituită anterior achiziționării de către pârâta a terenului aservit, iar la dobândirea terenului, această pârâtă și-a exprimat acordul pentru existența și continuarea servituții în forma inițială. Pârâta, în baza autorizațiilor nr. 1542/22.12.2005 și nr.1543.22.12.2005 eliberate de Primăria Sector 3 Bac ontinuat lucrările de demolare, făcând imposibila desfășurarea activității de către reclamante; în temeiul dispozițiilor Legii nr.554/2004, reclamantele au formulat o reclamație administrativa solicitând anularea celor două dispoziții menționate, având în vedere condițiile de nelegalitate în care acestea au fost eliberate. Față de cele menționate, reclamantele au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, sa se dispună sistarea lucrărilor de demolare, și respectiv construire, începute în baza autorizațiilor nr. 1542/22.12.2005 și nr. 1543.22.12.2005 eliberate de Primăria Sector 3 B în beneficiul pârâtei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și la respectarea dreptului de servitute așa cum acesta a fost constituit prin contractul de vânzare-cumpărare și constituire drept de servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1073, art. 634, art. 616 și urm. Cod civil.
La 08.12.2008, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 B și declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul București - Secția a VIII-a contencios Administrativ și Fiscal, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor, Com, General Distribution,; admiterea excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată; pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată că neîntemeiată.
În motivare a arătat cu privire la necompetența materială a Judecătoriei Sectorului 3 B, că soluționarea litigiilor privind executarea actelor administrative revine tribunalului, secția de contencios administrativ. Pe calea prezentei acțiuni, reclamantele solicită încetarea executării unor acte administrative.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, pârâta a arătat că, singura reclamantă care are calitate procesuală activă este General Conf Grup, celelalte reclamante neavând calitate procesuala activă, nefiind titulare ale dreptului de servitute pretins.
Cu privire la excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că dreptul de servitute, calea de acces, nu este afectata în nicio măsură de lucrările pârâtei. Reclamantele au deplina folosință a căii de acces în parametrii determinați prin actul de constituire a dreptului de servitute, astfel cum acesta este intabulat în cartea funciară.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115 Cod de procedură civilă.
La termenul din 27.02.2007, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale invocate de pârâta, iar prin încheierea din 28.02.2007, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 B, că neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 10.04.2007, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, că neîntemeiate.
La data de 27.11.2007, reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
La data de 15.04.2008, pârâta a depus la dosar cerere prin care a solicitat introducerea în cauza în calitate de pârâta Romania Societate în.
În motivare a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 346/27.02.2008 de către Biroul Notarului Public și, a operat transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor din B,-, sector 3, de la pârâtă la Romania Societate în.
Reclamanții au depus la dosar cerere prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Romania Societate în.
Cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 1073 Cod civil, art. 634 Cod civil, art.616 și urm. Cod civil.
Prin încheierea din data de 13.05.2008, instanța a dispus citarea în calitate de pârâta a Romania Societate în.
Prin sentința civilă nr. 8423/30.09.2008, Judecătoria Sectorului 3 a respins excepția lipsei de interes că neîntemeiata, a admis în parte cererea formulata de reclamantele, General Conf Grup, General Distribution, Com, în contradictoriu cu pârâții, Casa Decor, Romania Societate în, a dispus sistarea lucrărilor de demolare și construire inițiate în temeiul Autorizației de demolare nr. 1542 din 22.12.2005, respectiv Autorizației de construire nr. 1543/22.12.2005 eliberate de Primăria Sector 3 B în favoarea pârâtei România, succesoarea în drepturi a pârâtei, până la eliberarea de către pârâtă a căii de acces ce constituie servitutea de trecere a reclamantelor către imobilele proprietatea acestora; a obligat pârâta România Societate în la respectarea dreptului de servitute a reclamantelor așa cum acesta a fost constituit prin titlu - contract de vânzare-cumpărare și constituire a dreptului de servitute autentificat sub nr. 4320/24.10.2004 - și a obligat pârâta la 4740,83 lei și 5950 Euro, echivalentul în lei la data plății către reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare și contractul de constituire de drept de servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004 Biroul Notarului Public, a vândut General Conf Grup imobilele situate în B,-, sector 3, având următoarele numere cadastrale: 2797/4/20/2/1, compus din teren în suprafață de 41,52. și construcția situată pe acesta având o suprafață de 19,64 mp.; 2974/4/20/2/3 compus din teren în suprafață de 254 mp, 76 mp. și construcția situată pe acesta în suprafață de 206,51 mp.
Prin același contract, vânzătoarea, în calitate de proprietar al lotului cu nr. cadastral 2979/4/20/25/2, în suprafața de 3022,52 mp, a constituit pe acest teren, cu titlu gratuit o servitute de trecere la calea publică, necontinuă și neaparentă, în condițiile art.616 și următoarele cod civil cu dimensiunile și vecinătățile menționate în act. De asemenea, în contractul arătat mai sus se precizează că accesul la loturile în favoarea cărora s-a constituit dreptul de servitute, se va face neîngrădit și fără restricție, atât pentru angajații societății, cat și pentru clienții acesteia și pentru autovehiculele care îi deservesc.
Imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și constituire de drept de servitute menționat mai sus a fost intabulat în cartea funciară nr. 26649/2004 a Municipiului B, sector 3.
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1592/25.04.2003, Biroul Notarului Public, a mai vândut catre reclamanta General Conf Grup o serie de loturi de teren dezmembrate din imobilul situat în-, sector 3, având număr cadastral 2979/2; nr. 2979/3; nr. 2979/4.
Autoarea pârâtei (precum și a pârâtei România Societate în ), a mai vândut de asemenea loturi de teren din imobilul situat în B,- și reclamantei Metal Plast (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3207 din 16 octombrie 2002, Biroul Notarului Public ) reclamantei (prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3460/26.10.2000, Biroul Notarului Public ) precum și reclamantei Com (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3602/26.11.2002 - Biroul Notarului Public ).
În baza contractelor de vânzare-cumpărare menționate mai sus, respectiv în art.2 din Cap.III al contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3207/16.10.2002, Biroul Notarului Public, art. 1 din cap. VII din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3460/26.10.2000 BNP și, și art. 2 Cap. II din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3602/26.11.2002, Biroul Notarului Public, vânzătoarea, și-a luat obligația față de cumpărătoarele, și Com, de a le permite sa treacă pe terenul proprietatea sa conform schițelor topografice anexate la aceste contracte.
De asemenea, a vândut pârâtei, terenul intravilan situat în B,-, sector 3, cu număr cadastral 2979/4/20/2/5, în suprafață totală de 15.936,82 mp. și construcțiile edificate pe acesta, teren înscris în cartea funciară nr. 12872 Municipiului B, sector 3, această vânzare făcând obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2522/29.10.2004, Notarial Acord.
Prin transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor din-, sector 3 din care s-au dezmembrat celelalte loturi vândute reclamantelor menționate mai sus, pârâta (si la rândul sau pârâta România Societate în ) devenind succesoare cu titlu particular ale vânzătoarei, sunt ținute de obligațiile asumate de aceasta cu privire la dreptul de trecere acordat prin actele juridice menționate anterior, în favoarea reclamantelor General Conf Grup, și Com
General Conf Grup, la rândul său, a vândut o parte din terenul cumpărat de la., după cum urmează: prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 393/13.03.2002 Biroul Notarului Public către reclamanta dreptul de proprietate asupra unor active (construcție și teren) situate în B,-, odată cu acesta transmițându-se și dreptul de acces permanent și gratuit la toate căile de acces aferente activului suspus vânzării, pentru angajații, clienții, furnizorii și autovehiculele acestora, în incinta în care se situează activul, fără a se stânjeni în vreun fel activitatea vânzătorului; prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3481/29.05.2002 Biroul Notarului Public, General Conf Grup a vândut o serie de active situate în B,-, sector 3, către General Distribution Grup, odată cu acestea transmițându-se conform art. 1 Cap. VII toate drepturile și obligațiile care au fost transmise prin contractul nr. 4437/29.09.2000 de la. către General Conf Grup
De asemenea din înscrisurile aflate la dosar, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.659 din 10.06.2004 de Biroul Notarului Public, General Conf Grup a vândut pârâtei, mai multe imobile situate în B,-, sector 3, printre care și cota de 1/3 din imobilul identificat cu nr. cadastral 2979/2,1/1.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4320/14.10.2004 încheiat intre General și General Conf Grup, a constituit pe terenul identificat cu nr. cadastral 2979/3/20/2/5/2, cu titlu gratuit, o servitute de trecere la calea publică în favoarea mai multor parcele, printre care cea identificată cu nr. cadastral 2972 (compusă din mai multe loturi, printre care și cel cu nr. cadastral 2979/2,1/1).
Dreptul de servitute fiind indivizibil, instanța a reținut că aceasta profita tuturor coproprietarilor fondului dominant, indiferent că au consimțit sau nu la constituirea servituții. Prin urmare, în calitate de coproprietar al fondului dominant, identificat cu nr. cadastral 2979/2,1/1 a dobândit în mod valabil dreptul de servitute de trecere asupra parcelei cu nr. cadastral 2979/4/20/2/5/2.
Față de aceste considerente, susținerile pârâtei din întâmpinare, potrivit cărora reclamantele, General Conf Grup L, L, General Distribution, Com, nu sunt titulare ale dreptului de servitute de trecere și în consecință nu au calitate procesuală activă, sunt neîntemeiate. Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantelor prin acte juridice succesive, li s-a constituit dreptul de servitute sau de trecere, fie de către General, fie de către General Conf, aceste acte fiind opozabile și succesoarelor vânzătoarei, respectiv cumpărătoarelor, și ulterior România Societate în.
Având în vedere cele menționate, instanța de fond a apreciat că atât timp cât reclamantele au un drept de servitute constituit pe terenul proprietatea pârâtei, acestea au și interesul de a acționa în instanță pentru respectarea acestui drept.
În ceea ce privește fondul cauzei, de asemenea, din înscrisurile aflate la dosar, instanța de fond a reținut că prin autorizația de desființare nr. 1542 din 22.12.2005, emisă de Municipiul B - Primăria Sector 3, s-a autorizat executarea lucrărilor de desființare pentru hala de producție și anexe cu suprafața totala de 8938 mp de pe terenul în suprafață de 32209,59 mp. aflata în proprietatea, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1747/2004; 2522/2004 și nr. 396/2005.
Prin autorizația de construcție nr. 1543/2005 emisă de Municipiul B - Primăria Sector 3 B, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire complex comercial și hală depozitare pe același teren în suprafața de 32209,59 mp. proprietatea
La 27.02.2008, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 346 din 27.02.2007, BNP și, România Societate în, a devenit proprietar al imobilelor deținute anterior de, imobile situate în B,-, sector 3, cu o suprafață de 19.433,85 mp.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar, ing., instanța a reținut că dreptul de servitute al reclamantelor a fost afectat de lucrările prevăzute în autorizația de desființare nr. 1542/2005 emisă de Primăria Sector 3 B, după cum urmează: 1.- pasarela desființată între clădirile demolate ale pârâtei și clădirile ramase ale reclamantelor traversa drumul de servitute, iar evacuarea fundațiilor stâlpilor de sprijin s-a făcut cu desființarea carosabilului acesteia pe o lățime de 6 din totalul de 10 m: 2.- săpătura necesară decopertării solului și evacuării fundațiilor în parte nu a putut fi efectuată strict local, depășind ampriza construcțiilor, pe de altă parte a afectat prin surpare suprafețele carosabile și pietonale amenajate ca circulații locale și pe care s-a constituit servitutea de trecere; 3.-imprejmuirea de protecție a lucrărilor a fost amplasata fără lucrări topografice de traversare pe un traseu variabil, îngustând culoarul servituții de trecere la lățimi de 4-6.
De asemenea, în concluziile raportului de expertiză s-au mai stabilit, în mod cert următoarele: 1- elaborarea autorizației de construire nr. 1543/2005 a Primăriei Sector 3 B, a fost făcută cu încălcarea dreptului de servitute pe care se realizează accesul la părțile fostului imobil din-, rămase în proprietatea reclamantelor; 2- elaborarea planșe de reglementari din documentația de urbanism Centru Comercial șos. - - NR. 310, aprobată cu Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 103/2005 a fost făcuta pe suport topografic neconform cu realitatea și fără luarea în considerare a servituții de trecere pe care se face accesul la- a părților din imobil rămase în proprietatea reclamantelor; 3.- elaborarea planșei de reglementări din documentația de urbanism D Centru Comercial raportată la pct. 2- s-a făcut cu ocuparea servituții de trecere a reclamantelor, cu construcțiile propuse a fi realizate de
Față de situația reținută, instanța de fond a apreciat că, cererea reclamantelor este admisibilă în parte.
Astfel, prin contractele de vânzare-cumpărare sau de constituire a dreptului de servitute de trecere menționate mai sus, este de netăgăduit că toate reclamantele au un drept de trecere la calea publica pe terenul aflat în prezent în proprietatea pârâtei România Societate în. Acest drept de servitute de trecere îi este opozabil pârâtei România Societate în, care, prin contractul autentificat sub nr. 346/27.09.2008 Biroul Notarului Public și prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafața de 19433,85 mp, în art. 3 ("Sarcini") pct. 3 luat la cunoștință de existența dreptului de servitute de trecere asupra terenului menționat (aservit) constituind drum de acces în favoarea terenurilor aflate pe proprietatea General Conf Grup
Prin urmare, stabilirea servituții a fost cunoscută de proprietarul fondului aservit (fiind înscrisă și în cartea funciară) astfel încât aceasta înseamnă că a fost acceptata și este obligat să o respecte.
Nerespectarea dreptului de servitute de trecere stabilit în favoarea reclamantelor ar atinge în substanța sa dreptul de proprietate al acestora asupra imobilelor aflate în proprietatea lor exclusivă.
În același timp, instanța nu poate sa dispună sistarea lucrărilor de demolare și construire inițiate în temeiul autorizațiilor nr. 1542 și 1543/2005, emise de Primăria Sector 3 B, decât până la eliberarea de către pârâtă a căii de acces ce constituie servitutea de trecere a reclamantelor. Daca s-ar dispune peste acest moment sistarea lucrărilor s-ar încălca atributele dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului proprietatea sa.
Față de aceste considerente, în baza art. 969 alin.1 Cod civil, art. 657 și urm. Cod civil, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamante și a dispus sistarea lucrărilor de demolare și construire inițiate în temeiul Autorizației de demolare nr. 1542 din 22.12.2005, respectiv Autorizației de construire nr. 1543/22.12.2005 eliberate de Primăria Sector 3 B în favoarea pârâtei România, succesoare a în drepturi a pârâtei, până la eliberarea de catre pârâtă a căii de acces ce constituie servitutea de trecere a reclamantelor catre imobilele proprietatea acestora.
Instanța de fond a obligat pârâta România Societate în la respectarea dreptului de servitute a reclamantelor așa cum acesta a fost constituit prin titlu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta România Societate în, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 23.12.2008, solicitând admiterea apelului, anularea/schimbarea în tot a acesteia, în sensul de a dispune: trimiterea cauzei spre rejudecare în fond către Tribunalul București, Secția a IX-a, Contencios Administrativ și Fiscal, instanța de fond competentă material; respingerea cererii de chemare în judecată pentru lipsă de interes, în subsidiar, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, precum și împotriva tuturor încheierilor interlocutorii prin care instanța de fond a respins excepțiile de ordine publică invocate de apelanta-pârâtă sau de către autoarea acesteia,
În motivarea apelului, s-a arătat că Judecătoria nu este instanța competentă material să judece prezenta cauză: sentința este pronunțată cu încălcarea competenței materiale de primă instanță a Tribunalul București, Secția a IX-a, Contencios Administrativ și Fiscal.
Competența de soluționare a litigiilor privind executarea actelor administrative revine tribunalului, secția de contencios administrativ.
Apelanta-reclamantă a mai arătat că pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantele solicită sistarea lucrărilor de demolare și construire ce se execută de către cele trei pârâte în baza Autorizației de demolare nr. 1542/22.12.2005, respectiv Autorizației de construire nr. 1543/22.12.2005, eliberate de Primăria Sectorului 3 B, lucrări ce se execută asupra imobilului situat în B,-, sector 3. Efectuarea lucrărilor de construire/demolare, a căror încetare s-a solicitat, înseamnă executarea autorizației de construire și a autorizației de desființare.
Apelanta-reclamantă consideră că apelul este calea de atac; față de mențiunea din sentință, "cu recurs", dacă Tribunalul urmează a pune în discuție calificarea căii de atac și dacă aceasta ar fi calificată recurs, prezentele motive de apel vor fi calificate că motive de recurs depuse în termen, cu aplicarea art. 3041Cod de procedură civilă.
Cu privire la faptul că autorizația de construire și autorizația de demolare reprezintă acte administrative, apelanta a arătat că potrivit art. 2 alin.1 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții:"autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor".
De asemenea, conform art. 8 din Legea 50/1991:"(1) Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțială sau totală, a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, a instalațiilor și utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcții de susținere a acestora, închiderea de cariere și exploatări de suprafață și subterane, precum și a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4. (2) Autorizația de desființare se emite în aceleași condiții că și autorizația de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepțiile prevăzute la art. 11."
Așadar lucrările a căror încetare s-a solicitat reprezintă acte de executare a unor acte administrative (autorizațiile de construire/demolare): pe calea prezentei acțiuni, reclamantele solicită - în realitate - încetarea executării unor acte administrative.
Astfel fiind - arată apelanta - în speță, competența materială revine tribunalului, secția de contencios administrativ, întrucât potrivit art. 10 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ: "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale -".
În concluzie, având în vedere cele de mai sus, conform dispozițiilor art. 10 și următoarele din Legea - a contenciosului administrativ, coroborat cu dispozițiile art. 581 alin. 2 Cod de procedură civilă, tribunalul - secția de contencios administrativ, este instanța competentă material să soluționeze cererile privind executarea unui act administrativ, cum este prezenta acțiune prin care se solicită suspendarea executării unor autorizații de construire/demolare.
Așadar, întrucât prima instanță a respins în mod greșit această excepție prin încheiere interlocutorie, se impune anularea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond către Tribunalul București, Secția a IX-a, Contencios Administrativ și Fiscal.
De altfel, reclamantele au apelat la instanța de contencios administrativ - prin formularea cererii de suspendare a executării 1542 și 1543/2005, potrivit procedurii art. 14, 15 din Legea 554/2004, iar Tribunalul București, Secția a VIII-a, a respins acțiunea pe fond - că neîntemeiată - Sentința 378/16.01.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, irevocabilă.
Cu privire la lipsa de interes a cererii de chemare în judecată, apelanta a arătat că lucrările de demolare, efectuate în baza Autorizației nr.1542/2005, erau finalizate cu un an înainte de pronunțarea sentinței apelate, astfel cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, din 20.08.2007. Pe de altă parte, lucrările de construire, în baza Autorizației nr.1543/22.12.2005, nu au început, situație existentă anterior pronunțării sentinței apelate. Față de această situație, o sentință care dispune - pe capătul 1 de cerere - încetarea unor lucrări care nu se efectuează în realitate - în parte pentru că s-au finalizat, în parte pentru că nu au început - nu poate prezenta pentru reclamante niciun folos practic, așadar acțiunea reclamantelor a devenit lipsită de interes anterior pronunțării sentinței apelate - situație în care instanța de fond în mod greșit a respins prezenta excepție.
Dacă la formularea acțiunii se efectuau lucrări de demolare în baza Autorizației nr. 1542/2005, situația din prezent - existentă anterior pronunțării sentinței apelate determină ca interesul reclamantelor să nu mai fie actual, iar neîndeplinirea cerinței interesului de a fi actual atrage, de asemenea, consecința admiterii prezentei excepții și a respingerii cererii de chemare în judecată - capătul 1 de cerere - ca fiind lipsit de interes.
Apelanta-pârâtă a mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal și netemeinic admiterea în parte a acțiunii. Instanța de fond s-a limitat, cu prilejul deliberării, la preluarea întocmai - fără cenzură judecătorească, fără raportare la alte probe administrate în cauză - a concluziilor raportului de expertiză, enunțate în detaliu, pe două categorii, în considerentele sentinței apelate.
Astfel, instanța se pronunță asupra autorizației de construire și planșelor, în sensul că sunt nelegale - fără să trimită la niciun text de lege pretins încălcat - și în sensul că încalcă servitutea reclamantelor.
Instanța a dispus încetarea lucrărilor de construire a magazinului în Sectorul 3, pe terenul proprietatea pârâtei - magazin în legătură cu care documentația de urbanism aprobată legal (depusă la dosar) prevede, printre altele, căi de acces rezonabile, inclusiv exercitarea accesului de către toate reclamantele, în folosul exploatării clădirii proprietatea acestora și pentru exercitarea obiectului lor de activitate, în condițiile unei depline armonizări urbanistice și cu respectarea principiului maximizării potențialului economic al zonei (implicit, valoarea de piață a imobilului reclamantelor va crește exponențial tocmai datorită construcției ).
Asupra exercitării dreptului de servitute nu sunt aduse atingeri, ba chiar mai mult legea dă dreptul apelantei sa ofere și alte soluții viabile în conformitate cu art. 634 civil. - soluții în acord cu armonizarea urbanistică și maximizarea potențialului economic al zonei, deja aprobate prin documentația de urbanism depusă la dosar.
Cererea de chemare în judecată este abuzivă, având în vedere că apelanta pârâtă este titulara dreptului de a modifica locul de exercitare a servituții de trecere, sub condiția oferirii unei alternative viabile proprietarului fondului dominant (reclamantele din prezenta cauză), care nu se poate opune exercitării acestui drept.
În ceea ce privește calea de acces, pârâta a oferit prin notificările transmise reclamantelor (de către autoarea acesteia, ) aflate la dosar, căi alternative de acces la proprietățile acestora, căi care păstrează trăsăturile drumului de acces dat anterior în servitute și respectă scopul pentru care fusese constituit respectivul drept de servitute.
Drept dovadă a existenței acceptului acestei alternative din partea a două dintre reclamante: a depus anterior renunțare la judecată, General Conf Grup a depus cerere la dosar pentru soluționarea amiabilă a cauzei și care a retras fără substituire - mandatul avocaților, cauza fiind dezbătută în lipsa General Conf Grup
În fapt, celelalte trei reclamante -, și - toate având un acționar comun (fond dominant) încearcă cu rea-credință, prin exercitarea abuzivă a drepturilor, să lipsească fondul aservit de exercițiul drepturilor normale decurgând din dreptul de proprietate ale proprietarului fondului aservit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. Cod de procedură civilă.
Intimatele-reclamante, Com, General Distribution și General Conf Grup, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului că neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond; cu obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
Prin decizia civilă nr.525/A/10.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă ROMÂNIA - Societate în.
Instanța de apel a reținut că sub aspectul excepției de necompetență a judecătoriei ca instanță de fond, hotărârea apelată a fost pronunțată de instanța competentă din punct de vedere material.
A reținut tribunalul că în mod greșit apelanta pârâtă apreciază că Judecătoria sector 3 nu era competentă din punct de vedere material în soluționarea cererii reclamantelor. În acest sens, urmare a faptului că lucrările de demolare și construire sunt efectuate de către și/sau în baza a două autorizații (de demolare, respectiv, construire emise de Primăria Sector 3 B), atunci, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), competența de soluționare a cauzei ar fi aparținut, în primă instanță, Tribunalului București - Secția Contencios Administrativ.
Contrar afirmației apelantei că prezenta cerere ar fi o acțiune prin care se solicită a fi sistate lucrări ce constau în "încetarea executării unor acte administrative", instanța urmează a observa că obiectul cererii deduse judecații îl constituie "sistarea lucrărilor de demolare și construire" ce se efectuează pe terenul pe care este constituit dreptul de servitute si, respectiv, obligarea pârâtei la respectarea dreptului de servitute de trecere așa cum acesta a fost constituit prin contractul de vânzare-cumpărare și constituire drept de servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004".
Așadar, obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă suspendarea efectelor unor acte administrative sau chiar a actului administrativ - autorizație.
În sprijinul acestui argument, se observa că temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă art.1073 - 1079 Cod civil, art.634 Cod civil, 616 și urm. Cod civil, respectiv, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care apelanta-pârâta sa fie obligată să se abțină de la efectuarea anumitor acte și, de asemenea, sa respecte dreptul de servitute al reclamantelor.
În aceste condiții, potrivit art.1 pct.1 Cod de procedură civilă, competența de soluționare a cererii în primă instanță aparține Judecătoriei Sector 3
În ceea ce privește excepția lipsei de interes reiterată de apelantă în dezvoltarea motivelor de apel, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii. Astfel, în favoarea imobilelor aflate în proprietatea reclamantelor s-a constituit un drept de servitute de trecere, proprietarii fondului aservit asumându-si obligația de a permite accesul către imobilele reclamantelor în mod neîngrădit și fără restricție, pe drumul de servitute creat special în acest scop; accesul neîngrădit prin exercitarea dreptului de servitute a fost prevăzut atât pentru angajații reclamantelor, cat și pentru clienții acestora, pentru autovehiculele acestora, precum și pentru utilajele de mare tonaj de care se deservesc în realizarea obiectului lor de activitate.
În ceea ce privește limitarea/îngustarea drumului de servitute constituit în favoarea reclamantelor, după cum s-a arătat în fața primei instanțe, se datorează în principal activității de demolare inițiată de către - autoarea apelantei, utilajele folosite de aceasta în desfășurarea activității sale fiind montate chiar în interiorul drumului de servitute, ceea ce a dat naștere unor gropi ce s-au extins inclusiv în interiorul drumului de servitute.
Acestea sunt motivele pentru care, în cererea introductiva de instanță, reclamantele au solicitat, pe de o parte, că apelanta să fie obligată să sisteze orice lucrări prin care aduc atingere drepturilor reclamantelor intimate prin încălcarea dreptului de servitute constituit în favoarea acestora, precum și prin deteriorarea imobilului aflat în proprietatea reclamantelor, iar pe de altă parte, sa fie obligata la respectarea dreptului de servitute așa cum acesta a fost creat în favoarea intimatelor-reclamante.
S-a solicitat a se constatata că nu prezintă relevanță autorizațiile în temeiul cărora se derulează aceste activități de demolare/construire, atâta vreme cât efectuarea acestor lucrări de către apelantă se finalizează prin îngrădirea dreptului de servitute constituit în favoarea reclamantelor. Mai mult decât atât, deși, pe de o parte, apelanta arata că la data pronunțării sentinței apelate nu se mai derulau activități de demolare în temeiul autorizației de demolare nr. 1542/22.12.2005, pe de altă parte tot apelanta a arătat în fata primei instanțe că, în temeiul autorizației nr.989/03.08.2007, se efectuau lucrări de desființare fundații și platforme inclusiv la data pronunțării hotărârii (respectiv, anterior, la data efectuării expertizei, pe tot parcursul soluționării cauzei).
Astfel, prin autorizația de demolare nr.989/03.08.2007, apelanta (respectiv, ) este autorizată a efectua lucrări de desființare fundații și platformă; or, lucrările de desființare fundații și platforme se încadrează perfect în categoria de demolare/desființare construcții, activitate ce formează obiectul acțiunii.
Nu în ultimul rând, se observă că în chiar cuprinsul Autorizației nr.989/03.08.2007 se specifică în mod clar că "prezenta autorizație are că obiect finalizarea lucrărilor de desființare a construcțiilor existente pe teren". Așadar, rezulta, fără echivoc, că aceste activități de "desființare fundații și platforme" se încadrează în categoria "desființare/demolare construcții".
De asemenea, din cuprinsul aceleiași autorizații nr.989/03.08.2007 rezultă că urmează a mai fi executate și alte lucrări de desființare/demolare construcții, acestea urmând a se face în temeiul autorizației nr.1542/22.12.2005: "lucrările ramase de executat, se vor realiza în conformitate cu prevederile autorizației inițiale nr. 1542/22.12.2005".
Această autorizație, ca și cele precedente (Autorizația de demolare nr. 1542/22.12.2005, respectiv, Autorizația de construire nr.1543/22.12.2005, eliberate de Primăria Sectorului 3 B), au fost emise pentru aceeași suprafață totală de teren de 32.209,59 mp, suprafață în cuprinsul căreia se regăsesc și drumurile de servitute constituite în favoarea reclamantelor, fiind, astfel autorizată efectuarea de lucrări inclusiv pe aceste drumuri de servitute, cu încălcarea drepturilor intimatelor reclamante.
De asemenea, în mod corect, prima instanță a avut în vedere și faptul că lucrările de demolare erau în curs de derulare la data soluționării cauzei, aspect ce rezulta atât din aspectele consemnate în raportul de expertiză omologat de către instanța de fond, precum și din înscrisurile depuse la dosar de reclamante. Un alt aspect important este faptul că săpăturile efectuate de către apelanta în derularea activității de demolare (care au îngustat drumul de servitute/încălcat dreptul de servitute), au condus la crearea unor gropi de dimensiuni impresionante în interiorul drumului de servitute, la data pronunțării sentinței apelate lucrările fiind în continua derulare.
Așadar, în raport de argumentele mai sus expuse, în mod corect instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite toate condițiile care justifică interesul reclamantelor în promovarea cererii de chemare în judecată.
Astfel, intimatele-reclamante justifica un interes legitim - or, interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege; în ceea ce le privește, se observă că prin obligarea apelantei-pârâte de a sista lucrările de demolare/construire, respectiv, de a fi obligata la respectarea dreptului de servitute, reclamantele nu au făcut decât sa-și protejeze un drept real creat în mod legal în favoarea lor, Interesul reclamantelor este personal și direct - în acest sens, este vorba de respectarea și conservarea dreptului de servitute creat în favoarea imobilelor aflate în prezent în proprietatea reclamantelor, drept prin care li se asigură accesul către drumul public.
Mai mult, reclamantele justifica un interes născut și actual - în acest sens, instanța urmează să observe că interesul acestora era justificat atât la momentul investirii instanței de judecată cu prezenta cerere, la momentul soluționării acesteia de către instanța de fond, dar și în prezent. Astfel, la data investirii instanței cu cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, apelanta efectua lucrări de demolare în temeiul unei autorizații, lucrări prin care, după cum s-a constatat în urma realizării expertizei, a fost încălcat dreptul de servitute al reclamantelor.
Ulterior, inclusiv la data soluționării cererii de către instanța de fond, apelanta a continuat efectuarea unor lucrări de desființare/demolare construcții în temeiul autorizației nr. 989/03.08.2007, "lucrările rămase de executat, se vor realiza în conformitate cu prevederile autorizației inițiale nr. 1542/22.12.2005". Așadar, contrar celor susținute de apelantă, reclamantele justifică atât un interes actual, cat și un folos practic, scopul final fiind împiedicarea apelantei de a continua încălcarea dreptului de servitute.
Pe fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului, s-a reținut că, între General Conf Grup, în calitate de cumpărătoare, și, în calitate de vânzătoare, s-a încheiat contractual de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public sub nr. 1592/25.04.2003. Prin acest contract, General Conf a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, printre care și imobilele având următoarele nr. cadastrale: 2979/4/4/3; nr. 2979/2/1/1; nr. 2979/4/9; nr. 2979/4/10; nr. 2979/4/11; nr. 2979/4/12.
Ulterior, la data de 10.06.2004, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public sub nr. 659/10.06.2004, General Conf Grup a vândut reclamantelor imobilele cu nr. cadastrale 2979/4/4/3; nr. 2979/2; 1; 1; nr. 2979/4/9; nr. 2979/4/10; nr. 2979/4/11; nr. 2979/4/12. Dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile a fost înscris în cartea funciară.
Un aspect deosebit de important este acela că, după cum rezultă din cuprinsul contractului anterior menționat, General Conf Grup, a rămas proprietar asupra imobilelor având nr. cadastrale 2979/2/1/1 și respectiv nr. 2979/4/1/2, aceste imobile fiind în indiviziune cu cele vândute de General Conf Grup, reclamantei.
Ulterior, între și General Conf Grup, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și constituire drept de servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004. Prin acest contract, părțile au convenit ca în favoarea mai multor imobile, inclusiv a imobilelor aflate în proprietatea General Conf Grup, și având următoarele nr. cadastrale: 2979/4/4/3; nr. 2979/2/1/1; nr. 2979/4/9; nr. 2979/4/10; nr. 2979/4/11; nr. 2979/4/12, să constituie un drept de servitute de trecere către calea de acces publică, necontinuă și neaparentă.
Părțile au convenit ca acest drept de servitute sa fie constituit în sarcina imobilului teren, ca fond aservit, având nr. cadastral 2979/4/20/2/5/2 și care se afla în proprietatea.
Astfel, prin anexa Plan de amplasament și delimitare a cailor de acces la Contractul de vânzare-cumpărare și constituire servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004, drumul de servitute a fost individualizat, indicându-se lățimea și lungimea exactă a tuturor căilor de acces ce alcătuiesc acest drum de servitute constituit inclusiv în favoarea loturilor de teren aflate în proprietatea reclamantei.
De asemenea, acest drept de servitute a fost înscris în cartea funciara a terenului aservit aflat în prezent în proprietatea pârâtei (încheierile de carte funciară nr. 27012/20.10.2004 și, respectiv, nr.26649/18.10.2004).
În ceea ce privește fondul aservit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2522/29.10.2004, a vândut către o suprafață de 15.936,82 mp dezmembrată din terenul inițial în suprafață de 18.332,2 mp, lot ce a dobândit nr. cadastral 2979/4/20/2/5 și înscris în cartea funciara nr. 12872 municipiului B (terenul I); prin același contract de vânzare-cumpărare, a dobândit în proprietate de la și suprafața de teren de 1.015,04 mp având nr. cadastral 2979/4/5 (terenul II). Terenul Iaf ost dezmembrat în două loturi, având nr. cadastrale diferite, respectiv: lotul cu nr. cadastral 2979/4/20/2/5/3 în suprafață de 12.896,29 mp (lotul a) și lotul cu nr. cadastral nr. 2979/4/20/2/5/2 în suprafață de 3.022,52 mp (lotul b).
Dreptul de servitute de trecere la calea publică, necontinuă și neaparentă, creat inclusiv în favoarea terenurilor aflate în proprietatea reclamantei prin contractul de vânzare-cumpărare și constituire servitute autentificat sub nr. 4320/14.10.2004, a fost constituit asupra lotului b (așa cum acesta a fost identificat mai sus).
De observat că, încă de la momentul la care a devenit proprietara terenului aservit (lotul b), a avut cunoștință de existența servituții constituite în favoarea reclamantei și a agreat această servitute, neformulând nicio obiecțiune cu privire la existența acesteia, la dimensiunile drumului de acces sau cu privire la o eventuală utilizare dificilă a terenului aservit pentru scopul pentru care a fost achiziționat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a constatat în mod just că "stabilirea servituții a fost cunoscută proprietarului fondului aservit (fiind înscris și în cartea funciară) astfel încât aceasta înseamnă că a fost acceptată și este obligat sa o respecte".
În mod corect, prima instanță a constatat că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public sub nr. 1592/25.04.2003, General Conf Grup a dobândit de la dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, printre care și imobilele aflate în prezent în proprietatea reclamantelor.
Ulterior, General Conf Grup a vândut reclamantelor o parte din imobilele dobândite de la., rămânând proprietară asupra celorlalte loturi achiziționate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public sub nr. 1592/25.04.2003.
În ceea ce privește dreptul de servitute, acesta a fost constituit în favoarea terenurilor cumpărate de General Conf Grup și s-a stabilit asupra unui alt teren învecinat care, la momentul constituirii dreptului de servitute, se afla în proprietatea. Acest teren aservit, după constituirea dreptului de servitute, a fost vândut de catre și ulterior către apelantă.
Însă, după cum rezultă din clauzele contractului de vânzare-cumpărare, autoarea apelantei a avut cunoștință de existența servituții constituite în favoarea terenurilor cumpărate de General Conf Grup și a agreat această servitute, neformulând nicio obiecțiune cu privire la existența acesteia, la dimensiunile drumului de acces sau cu privire la o eventuală utilizare dificilă a terenului aservit pentru scopul pentru care a fost achiziționat.
Pe de altă parte, având în vedere că servitutea este un drept real imobiliar, indivizibil, care se constituie în sarcina unor imobile ce aparțin unor proprietari diferiți, acest drept putând fi înstrăinat doar odată cu fondul căruia îi profită, precum și faptul că, fiind un drept real, este un drept opozabilerga omnes, rezultă cu certitudine că reclamantele au dobândit în mod valabil dreptul de servitute de trecere.
Potrivit dispozițiilor art.576 Cod civil, servitutea reprezintă o sarcină constituită asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui alt imobil ce are un proprietar distinct; altfel spus, servitutea reprezintă un drept constituit în favoarea unui imobil și în sarcina altui imobil, și nu în favoarea unei persoane si, respectiv, în sarcina altei persoane, chiar dacă, în fapt, servitutea profită tot unei persoane în calitatea sa de proprietar al fondului dominant.
Așadar, servitutea reprezintă un accesoriu al fondului dominant, iar dreptul de a exercita servitutea se transmite odată cu fondul dominant, după cum sarcina de a suporta servitutea se transmite odată cu fondul aservit, indiferent cine este proprietarul fondului dominant si, respectiv, al fondului aservit. După cum rezulta din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, General Conf Grup a rămas proprietar asupra imobilelor având nr. cadastrale 2979/2:1:1 si, respectiv, nr. 2979/4/12, aceste imobile fiind în indiviziune cu cele vândute de General Conf celorlalte reclamante.
Altfel spus, reclamantele și General Conf Grup aveau la acea dată calitatea de coproprietari ai loturilor care ulterior au devenit fond dominant.
Or, având în vedere că dreptul de servitute este unul indivizibil, acesta profită tuturor coproprietarilor fondului dominant, indiferent că au consimțit sau nu la constituirea servituții; rezulta că reclamantele, în calitate de coproprietari ai fondului dominant, au dobândit în indiviziune/coproprietate dreptul de servitute de trecere asupra imobilului fond aservit aflat în proprietatea pârâtei.
De asemenea, în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între reclamante și General Conf Grup, aceasta din urma si-a asumat obligația de a obține de la dreptul de acces către terenuri și să-l transmită comparatorului, respectiv, reclamantelor.
Așadar, pe de o parte, General Conf si-a asumat obligația de a efectua demersurile necesare pentru obținerea unei servituți de trecere în favoarea loturilor de teren vândute reclamantelor, iar pe de alta parte, la data de 14.10.2004, intre și General Conf Grup s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și constituire drept de servitute autentificat sub nr. 4320 prin care părțile au convenit că în favoarea mai multor imobile, inclusiv a imobilelor aflate la acea data în proprietatea reclamantelor, sa constituie un drept de servitute de trecere către calea de acces publica, necontinuă și neaparentă.
Analizând toate aceste aspecte, prima instanță a constatat că prin lucrările efectuate de către apelantă, a fost încălcat dreptul de servitute constituit în favoarea imobilelor aflate în proprietatea reclamantelor.
In sensul celor de mai sus, instanța de fond, în mod legal a avut în vedere, pe lângă celelalte probe administrate în cauză, și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză care relevă faptul că prin lucrările ce au fost autorizate a se efectua în zonă se încalcă dreptul de servitute. Aceeași situație rezultă și din constatările efectuate la fața locului de către expertul tehnic desemnat în cauză.
Desființarea/evacuarea fundațiilor stâlpilor de sprijin s-a făcut cu desființarea carosabilului drumului de servitute pe o lățime de cca. 6 din lățimea de 10, făcând impracticabil acest drum, mai ales pentru mașinile de mare tonaj.
necesare decopertării solului și evacuării fundațiilor nu s-au putut efectua local, ci s-a depășit ampriza construcțiilor, aceste lucrări extinzându-se în interiorul drumului de servitute, ceea ce a condus la restrângerea acestuia pana la imposibilitatea de utilizare. De asemenea, săpăturile necesare decopertării solului și evacuării fundațiilor au afectat prin surpare suprafețele carosabile și pietonale amenajate pentru circulația locala. Or, pe aceste suprafețe carosabile și pietonale este constituit dreptul reclamantelor de servitute; împrejmuirea de protecție a lucrărilor de demolare efectuate de apelantă a fost amplasată fără a se efectua lucrări topografice de trasare a perimetrului, fiind astfel instalate pe un traseu variabil ce a condus la îngustarea, până la imposibilitatea de utilizare a drumului de servitute.
De asemenea, la pronunțarea hotărârii prin care apelanta a fost obligata la respectarea dreptului de servitute așa cum acesta a fost constituit în favoarea reclamantelor, prima instanță a avut în vedere și faptul că în cuprinsul certificatului de urbanism nr. 2230/04.08.2005 ce a stat la baza emiterii autorizațiilor, la rubrica "Regimul juridic" nu este menționată servitutea constituita asupra imobilului fond aservit, autoarea apelantei omițând acest aspect la data depunerii documentației în vederea obținerii atât a certificatului de urbanism, cât și a autorizațiilor.
Nu în ultimul rând, instanța de apel urmează a reține și faptul că prima instanță a dispus sistarea lucrărilor de demolare și/sau construire doar până la momentul eliberării de către apelantă a căii de acces ce constituie servitutea de trecere a reclamantelor către imobilele fond dominant aflate în proprietatea lor. Altfel spus, instanță nu a impus apelantei vreo obligație de sistare în mod definitiv a lucrărilor, ci doar i-a impus respectarea dreptului de servitute așa cum acesta a fost constituit în favoarea intimatelor reclamante, apelanta beneficiind de libertatea de a-și continua aceste lucrări cu respectarea acestei obligații pe care si-a asumat-o încă de la dobândirea dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă România - Societate în.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, recurenta pârâtă ROMÂNIA - Societate în, solicitând, în principal, casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și a sentinței pronunțate de Judecătoria sectorului 3 B și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod de procedură civilă și pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod de procedură civilă, recurenta pârâtă a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat "sistarea lucrărilor de demolare și construire ce se execută de către cele trei pârâte în baza Autorizației de demolare nr.1542/22.12.2005, respectiv Autorizației de construire nr.1543/22.12.2005, eliberate de Primăria Sectorului 3 B, lucrări ce se execută asupra imobilului situat în B,-, sector 3.
Acesta este capătul de cerere principal, față de care celelalte capete de cerere (care se referă la respectarea unui drept de servitute) sunt accesorii, cu aplicarea art.17 Cod de procedură civilă, cererile accesorii intră în competența de soluționare atrasă de capătul principal.
Or, capătul principal de cerere, precizatsupra,constituie o veritabilă cerere de suspendare a executării unor acte administrative, întrucât efectuarea lucrărilor de construire/demolare, a căror încetare s-a solicitat, înseamnă executarea autorizației de construire și a autorizației de desființare.
Autorizația de construire și autorizația de demolare sunt acte administrative.
Așadar, lucrările a căror încetare s-a solicitat reprezintă acte de executare a unor acte administrative (autorizațiile de construire/demolare): pe calea acțiunii care formează obiectul prezentei cauze, reclamantele au solicitat încetarea executării unor acte administrative.
Or, conform dispozițiilor art.10 și urm, din Legea - a contenciosului administrativ, tribunalul, secția de contencios administrativ, este instanța competentă material să soluționeze cererile privind executarea unui act administrativ, cum este prezenta acțiune prin care s-a solicitat obligarea recurentei la sistarea executării unor autorizații de construire/demolare.
Instanța de judecată este ținută să se pronunțe asupra obiectului cererii, potrivit art.129 Cod de procedură civilă, așa cum este arătat în petitul cererii de chemare în judecată, nefiind ținută de calificarea juridică dată de parte.
"Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art.129 Cod de procedură civilă, obligă instanța ca mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile de admisibilitate a cererii și să se pronunțe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere".
În primul rând, instanța de apel a apreciat asupra calificării acțiunii prin raportare - greșită - la petitul accesoriu (obligarea la respectarea dreptului de servitute), cu încălcarea regulilor de competență în cazul unei acțiuni cu mai multe capete de cerere, prevăzute de art.17 Cod de procedură civilă.
În al doilea rând,instanța de apel a apreciat asupra temeiului juridic al acțiunii prin raportare - greșită - la textele de lege enunțate de reclamante în cererea de chemare în decată, anume dispoziții legale din Codul civil, cu încălcarea art.129 Cod de procedură civilă, în ceea privește calificarea acțiunii.
În fine, în aprecierea asupra instanței competente material - implicit asupra naturii juridice a acțiunii (acțiune de contencios administrativ / acțiune civilă) - instanța de apel a ignorat obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulat petitul principal al acțiunii (s-a solicitat Judecătoriei Sectorului 3 B sistarea lucrărilor de demolare / construire ce se execută în baza nr.1542 și nr.1543/22.12.2005 eliberate de Primăria Sectorului 3 B), fiind preferată - greșit - natura juridică a acțiunii care ar rezulta din petitul accesoriu, anume o acțiune civilă pentru protejarea unui drept de servitute.
În consecință, dispoziția principală a hotărârii judecătorești pronunțate vizează încetarea executării unor acte administrative, în condițiile în care această hotărâre este pronunțată de instanța civilă, Judecătoria Sectorului 3 B în primă instanță, cu validare în apel la Secția Civilă a Tribunalului București - așadar cu încălcarea competenței materiale de primă instanță a Tribunalului București, Secția de Contencios Administrativ.
Confirmarea corectei calificări a cererii de chemare în judecată rezultă și din următoarea situație juridică: chiar reclamantele au introdus, în contradictoriu cu autoarea subscrisei, și PRIMĂRIA SECTORULUI 3, cerere de suspendare a executării Autorizației de desființare nr. 1542/22.12.2005 și a Autorizației de construire nr.1543/22.12.2005 - întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea 554/2004 - până la soluționarea plângerii prealabile formulate conform art. 7 din Legea 554/2004 prin care s-a solicitat revocarea celor două autorizații.
Este vorba de dosarul nr- de pe rolul Tribunalului București, Secția a -a Contencios Administrativ și Fiscal - în care instanța de contencios administrativ a respins acțiunea pe fond - ca neîntemeiată - Sentința nr. 378/16.01.2007, irevocabilă prin nerecurare.
Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, prin care s-a susținut că în cauză s-a făcut greșita interpretare și aplicare a prevederilor art.576 Cod civil, recurenta pârâtă a arătat că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, prin care s-a dispus încetarea lucrărilor de construire a magazinului în Sectorul 3, magazin în legătură cu care documentația de urbanism aprobată legal (depusă la dosar) prevede, printre altele, căi de acces rezonabile, inclusiv exercitarea accesului de către toate reclamantele, în folosul exploatării clădirii proprietatea acestora și pentru exercitarea obiectului lor de activitate, în condițiile unei depline armonizări urbanistice și cu respectarea principiului maximizării potențialului economic al zonei (implicit, valoarea de piață a imobilului reclamantelor va crește exponențial tocmai datorită construcției ).
Asupra exercitării dreptului de servitute nu sunt aduse atingeri, cererea de chemare în judecată este abuzivă, având în vedere că recurenta pârâtă este titulara dreptului de a modifica locul de exercitare a servituții de trecere, sub condiția oferirii unei alternative viabile proprietarului fondului dominant (reclamantele din prezenta cauză), care nu se poate opune exercitării acestui drept, în conformitate cu art.634 Cod civil.
In fapt, ne aflăm în situația clară în care reclamantele - dintre care SC, SC si SC au un acționar comun - fond dominant, încearcă cu rea-credința, prin exercitarea abuziva a drepturilor, sa lipsească fondul aservit de exercițiul drepturilor normale decurgând din dreptul de proprietate ale proprietarului fondului aservit.
Așadar, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 576 Cod civil, conform cărora servitutea - în general - este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil având un alt proprietar, în sensul că instanța de apel a făcut interpretarea și aplicarea acestei definiții limitat la termenii folosiți în art.576 Cod civil, cu încălcarea dispozițiilor din materia specială a servituții de trecere,art.617 și urm. Cod civil, dispoziții legale care impun exercitării dreptului de servitute de trecere un caracter rezonabil, astfel încât proprietarul fondului aservit să fie cât mai puțin păgubit.
Contrar corectei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale în materie de servitute de trecere, prin hotărâre a judecătorească pronunțată pagubele create recurentei sunt maximizate, nu minimizate (conform cerinței care rezultă din interpretarea art.618 Cod civil) încetarea lucrărilor de edificare a hypermarket-ului din Sectorul 3 B, autorizate a se executa în detaliu prin actele administrative prevăzute de Legea nr.350/2001 și Legea nr. 50/1991, mai ales în condițiile în care asemenea hotărâre judecătorească provine de la instanța necompetentă material.
Intimatele reclamante General Conf Grup și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei achitată cu chitanța nr.-/07.10.2009 eliberată de Compania Națională "Poșta Română"; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Instanța de apel a reținut în mod corect natura civilă a litigiului prin raportare la capătul principal de cerere pe care îl reprezintă obligarea pârâtelor la respectarea dreptului de servitute constituit prin act autentic, opozabil acestora; potrivit dispozițiilor art.17 Cod de procedură civilă cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală chiar dacă s-ar nesocoti norme de competență materială și teritorială exclusivă.
Prin urmare, sunt greșite criticile recurentei pârâte referitoare la calificarea capătului principal de cerere și la natura juridică a cauzei, astfel că primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod de procedură civilă este nefondat, întrucât, deși cererea de sistare lucrări de demontare și construire autorizate ar atrage competența instanței de contencios administrativ, ea este formulată pe cale incidentală în această cauză, astfel că operează prorogarea legală de competență în favoarea instanțe civile.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea reține că respectarea dreptului de servitute constituit în favoarea intimatelor reclamante prin act autentic opozabil recurentei pârâte presupune abținerea de către aceasta din urmă de la orice fel de acte sau fapte de natură să afecteze acest drept.
Cum autorizațiile de desființare, respectiv de construire sunt acte juridice care se bucură de prezumția de validitate nu au fost supuse procedurii de anulare totală sau parțială, Curtea apreciază că, deși dispozițiile art.576, 617, 618 și urm. Cod civil au fost corect interpretate și aplicate în cauză de către instanța de apel, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă este întemeiat, în sensul că se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, urmând a se înlătura dispoziția de sistare a lucrărilor de demolare și construire, care fac obiectul autorizațiilor nr.1542/2005 și nr.1543/2005, întrucât împotriva acestor acte juridice intimatele reclamante au o cale procesuală specială de care nu au uzat; recurenta pârâtă este însă obligată să-și respecte obligația civilă de a respecta dreptul de servitute la intimatelor reclamante.
Cu referire la dispozițiile art.634 Cod civil, Curtea reține că este o cerere nouă care nu se poate formula direct în recurs, la judecata în primă instanță nefiind formulată o cerere de strămutare a exercitării servituții în alt loc decât acela unde a fost stabilită.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 și 304 pct.9 Cod de procedură civilă, va admite recursul și va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul înlăturării dispoziției de sistare a lucrărilor de demolare și construire inițiate în temeiul autorizației de demolare nr.1542/2005 și respectiv, a autorizației de construire nr.1543/2005 eliberate de Primăria sectorului 3 B; va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC ROMÂNIA SOCIETATE ÎN, împotriva deciziei civile nr.525 A din 10.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante SC SRL, SC CONF GRUP SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC DISTRIBUȚION GRUP SRL, SC SRL și cu intimatele-pârâte SC SRL, SC SRL și SC SRL.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr.8423/30.09.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Înlătură dispoziția privind sistarea lucrărilor de demolare și construire inițiate în temeiul autorizației de demolare nr.1542/2005, respectiv autorizația de construire nr.1543/2005 eliberate de Primăria sectorului 3
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/29.03.2010
--------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 3 -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
