Obligație de a face. Decizia 2754/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2754/R/2009
Ședința publică din:26.11.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul MUNICIPIUL CNî mpotriva deciziei civile nr.419 din 29.09. 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta recurentului consilier juridic, cu delegația la dosar și intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta recurentului depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei cu ordinul de plata nr. 2460 și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de solicitat, instanța acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta recursului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate conform motivului indicat.
Instanța pune în vedere reprezentantei recurentului să precizeze dacă consideră că instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei în soluțiile date.
Reprezentanta recurentului, consideră că instanțele s-au pronunțat pe fondul cauzei.
Pârâtul intimat solicită respingerea recursului, iar, dacă se va admite, solicită a se dispune restituirea sumei pentru afișaj.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 7294/15.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N,a fost respinsă acțiunea civilă exercitată ca nefondată de reclamantul Municipiul C-N împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din procesul verbal de constatare nr. 30/11 martie 2008, încheiat de reprezentantul reclamantului, rezultă că, în anul 2000, pârâtul a amplasat pe fațada imobilului nr. 148 situat pe- o firmă luminoasă, fără a deține autorizație. Potrivit aceluiași proces-verbal, s-a dispus intrarea legalitate, prin obținerea unei autorizații de construire sau desființare, în termen de 90 de zile.
Prin procesul verbal de constatare nr. 138/8 octombrie 2008, întocmit de către același reprezentant al reclamantului, s-a reținut că pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 30/11 martie 2008, propunându-se sesizarea organelor de urmărire penală.
Conform art. 32 al. 1 lit. b din Legea 50/1991, republicată, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal, iar, potrivit art. 31 din lege, dreptul de a constata contravențiile si de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Instanța a reținut că desființarea unei construcții este măsura subsecventă constatării săvârșirii unei contravenții prevăzute de Legea 50/1991. Este firesc să fie așa, de vreme ce, prin desființarea unei construcții, se aduce atingere dreptului de proprietate. Or, pentru ca ingerința să fie justificată trebuie ca ea să fie prevăzută de lege, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit.
Legea română prevede mai întâi ca fapta ilicită a persoanei să îmbrace forma ilicitului contravențional. Altfel spus, mai întâi trebuie angajată răspunderea contravențională, pentru ca persoana vizată să-și poate formula apărări, chiar și în fața unei instanțe de judecată, raportate în mod nemijlocit la fapta ilicită, faptă ce, structural, stă și la baza unei eventuale desființări a construcției.
Instanța a constatat că cele două procese verbale arătate mai sus nu au constatat săvârșirea vreunei contravenții și nu au prevăzut sancțiuni contravenționale. Așa fiind, din culpa exclusivă a reclamantei nu s-a angajat răspunderea contravențională a pârâtului, însă se încearcă obținerea aceluiași rezultat consecutiv angajării răspunderii contravenționale: desființarea construcției.
În concluzia argumentelor de mai sus, cererea de desființare a unei construcții, fără ca mai întâi să se fi constatat săvârșirea unei fapte ilicite de natură contravențională, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 419/29.09.2009 Tribunalului Cluj,apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, reținându-se, în esență, considerentele judecătoriei.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând în principal, casarea ei, iar, în subsidiar, modificarea ei, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că acțiunea a fost întemeiată nu doar pe disp. Legii nr. 50/1991, ci și pe dreptul comun, respectiv disp. art. 1075 și urm. civil, iar instanțele de fond s-au limitat să analizeze acțiunea doar prin prisma legii speciale.
Chiar și raportat la această lege, nu au fost observate disp. art. 37 alin. 5, din a căror interpretare rezultă că o construcție ridicată fără autorizație se consideră nefinalizată, nu poate fi înscrisă în cartea funciară și sancțiunile prevăzute de lege vor fi aplicate în continuare, iar prescripția reglementată de art. 31 din lege se referă doar la amenda contravențională, nu și la sancțiunea complementară a desființării lucrărilor executate fără autorizație.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.curtea apreciază că acesta este fondat, întrucât instanțele de fond au reținut în mod greșit inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că desființarea construcției executată fără autorizație are natura unei sancțiuni complementare, astfel că nu poate fi aplicată fără o sancțiune principală, ca urmare constatării săvârșirii unei contravenții.
Analizându-se cuprinsul ultimului proces verbal de constatare, respectiv procesului verbal nr. 138/8.10.2008, din cuprinsul acestuia rezultă că, printre măsurile propuse, este și sesizarea organelor de urmărire penală, conform art. 25 din Legea nr. 50/1991.
Verificându-se cuprinsul acestui articol, raportat la disp. art. 24 alin. 1 lit. și art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 republicată, rezultă că, în cazul executării fără autorizație a unor lucrări la construcții reprezentând monumente istorice sau amplasate în zona de protecție a monumentelor istorice și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, fapta nu constituie contravenție, ci infracțiune, astfel că organul constatator este obligat să sesizeze organele de urmărire penală.
Problema care se pune este dacă, în absența unei hotărâri penale de constatare a infracțiunii, organul constatator poate sau nu solicita instanței desființarea unei astfel de lucrări, iar instanța civilă, pe cale incidentală, poate sau nu să verifice dacă lucrările respective au fost efectuate la construcții de natura celor prev. de art. 3 alin. 1 lit. din lege, având la bază sau nu o autorizație de construire.
Curtea apreciază că luarea unei astfel de măsuri nu este condiționată de constatarea prealabilă întrunirii elementelor constitutive ale unei infracțiuni, întrucât măsura nu are caracter de reparare a unui prejudiciu, pentru a fi condiționată de constatarea faptei ilicite și a vinovăției în procesul penal și nu se poate vorbi de atingerea unui drept, pentru a se verifica dacă ingerința este prevăzută de lege și dacă este proporțională cu scopul urmărit, neputându-se vorbi de un drept necondiționat la afișarea unor firme luminoase, îngrădit de lege prin introducerea condiției autorizației, dreptul însuși neexistând în absența acestei autorizații.
Întrucât instanțele de fond în mod greșit s-au pronunțat pe excepția inadmisibilității, nesoluționând fondul, în temeiul art. 312 alin. 1- 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. art. 297 alin. 1 Cod proc.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL CNî mpotriva deciziei civile nr. 419 din 29.09.2009 a Tribunalului Cluj N, pronunțată în dosarul nr-, casează, rejudecând apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 7294/15.05.2009 a Judecătoriei Cluj N, dosar civil - îl admite și, în consecință, desființează sentința civilă 7294/15.05.2009 a Judecătoriei Cluj și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 25.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
la ÎCCJ, semnează
președintele instanței,
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
Red. dact. GC
5 ex/18.01.2010
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
