Obligație de a face. Decizia 282/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 282/
Ședința publică din 29 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în oraș M, str. 1 - 1918,. 16,. B,. 11, județ T - declarat împotriva deciziei civile nr. 61/C/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimat pârât, domiciliată sat, comuna, județ T, în având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul reclamant prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 170/11.07.2008 (Baroul T), lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, prin care s-a evidențiat faptul că prezentul recurs este declarat în termen, motivat și netimbrat.
După referatul grefierului;
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, depune la dosar dovada executării plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, conform chitanța seria - nr. -/18.09.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată, învederează că nu mai sunt alte cererii prealabile sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra motivelor de recurs.
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, susține că, decizia instanței de apel este nelegală în condițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Totodată, învederează că aspectul esențial asupra căruia instanța de apel a greșit este acela al momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Întrucât, apelantul reclamant în calitate de promitent-cumpărător a preluat imobilul imediat după încheierea antecontractului, și l-a deținut cu acordul promitentului -vânzător, care i-a lăsat și actele de proprietate ale terenului, acest lucru echivalând cu recunoașterea dreptului său în sensul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Astfel că, în aceste condiții prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului apelantului reclamant.
În concluzie, apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, cu consecința casării deciziei civile nr. 61/C/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea și trimiterea spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanța nr. 138/29.09.2008 pe care o depune la dosar.
Curtea rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria M sub nr.537/253 din 04.07.2007, reclamantul a chemat a chemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să se prezinte la Notarul Public pentru a fi încheiat în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare care a făcut obiectul convenției încheiate de părți la data de 20 aprilie 1999 sub forma înscrisului sub semnătură privată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 20 aprilie 1999, între acesta și pârâtă a intervenit o înțelegere în baza căreia reclamantul a cumpărat de la pârâtă o suprafață de 5000 mp. teren intravilan pentru care a plătit suma de 1000 dolari USA. Totodată părțile s-au înțeles să întocmească actele legale de vânzare în momentul în care vor avea schițele și documentația necesară, fără să fie stabilit un termen, acest lucru rămânând la aprecierea reclamantului în calitate de cumpărător.
A mai arătat reclamantul că în primăvara anului 2007 întocmit documentația necesară și a invitat-o pe pârâtă la notar, însă aceasta a refuzat se prezinte chiar și urmare somării acesteia prin executorul judecătoresc.
Soluționând cauza, Judecătoria M prin sentința civilă nr.618 din 20 2007, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să se prezinte la Biroul Notarului Public " " M, jud.T, în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare în care pârâta are calitate de vânzător și reclamantul calitate de cumpărător, vânzare consfințită prin chitanța de mână încheiată la data de 20 aprilie 1999.
Pârâta a fost obligată să îi plătească reclamantului suma de 230,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța prima instanță a reținut că, din analiza înscrisului sub semnătură privată, rezultă că, acesta nefiind un contract perfect de înstrăinare (nefiind încheiate în formă autentică) nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, însă a dat naștere unor drepturi reciproce între părțile contractante, respectiv, dreptul fiecăruia de a pretinde de la celălalt încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, pârâta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1. Prima instanță nu a reținut în mod greșit că dreptul la acțiune al
reclamantului este prescris.
Convenția încheiată cu reclamantul are, într-adevăr, valoarea juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare. Acesta dă naștere unei obligații de a face - de a încheia în viitor contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, condiție necesară pentru transferul dreptului de proprietate. acestei obligații este dreptul de creanță aflat în patrimoniul promitentului cumpărător în temeiul căruia ei poate cere executarea întocmai a obligației în vederea dobândirii a însăși dreptului de proprietate.
Pornind de la aceste premise legale, prima instanță a omis să constate că, în speță, fiind vorba de un drept de creanță, acțiunea prin care se urmărește valoarea sa era supusă termenului de prescripție de trei ani. Întrucât antecontractul nu prevedea un termen suspensiv pentru exercitarea drepturilor izvorâte din convenție, rezultă că prescripția curge de la "data nașterii raportului de drept", astfel cum prevede art.7 alin.2
Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea apelului și soluționarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
2. Printr-o Convenție încheiată la 5.08.2004, reclamantul, a înstrăinat terenul numitului. Prin acest act juridic, reclamantul intimat a transferat numitului dreptul său de a obține încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în cauză, astfel că nu mai poate pretinde obligarea promitentului vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică deoarece acest drept nu se mai află în patrimoniul său, calitatea de promitent cumpărător aparținând de la data de 5.08.2004, numitului.
Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale active.
Soluționând pe fond apelul, Tribunalul Tulceaa pronunțat decizia civilă nr. 61 din 17 aprilie 2008 prin care a admis apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 618 din 20 2007, pronunțată de Judecătoria
A fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, că în cauza dedusă judecății este vorba de un drept de creanță și este supus termenului de prescripție de 3 ani.
Antecontractul a fost încheiat între părți la data de 20 aprilie 1999, iar termenul de prescripție a început de la data nașterii raportului de drept, respectiv încheierea actului sub semnătură privată.
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M la data de 16 noiembrie 2007 în raport de cele menționate mai sus, se constată că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.
În termen legal împotriva deciziei civile nr. 61 din 17 aprilie 2008 declarat recurs reclamanta ca fiind nelegală și pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Motivează recursul arătând că în mod greșit instanța de apel a reținut că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
în continuare că în calitate de promitent cumpărător a preluat posesia imobilului, imediat după includerea antecontractului și l-a deținut cu acordul promitentului vânzător, lăsându-i actele de proprietate al terenului, fapt ce echivalează cu recunoașterea dreptului recurentului în sensul art.16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
În aceste condiții, prescripția dreptului la acțiune al recurentului începe să curgă în momentul în care promitentul vânzător se manifestă în sensul negării dreptului său.
Intimatul s-a manifestat în sensul negării dreptului reclamantului decât în cursul anului 2007 când au început demersurile pentru încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare, moment în care a început să curgă termenul de prescripție.
Față de cele menționate mai sus, recurentul a solicitat să se constate că dreptul său la acțiune nu este prescris, întrucât deținerea asupra imobilului a exercitat-o cu acordul intimatului, deținere ce echivalează cu recunoașterea dreptului său.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea spre rejudecare.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:
Conform art.969 Cod civil, înțelegerile dintre părți produc efectele juridice dorite și conforme cu legea, iar în cazul de neexecutare de bună voie creditorul are dreptul să obțină întocmai îndeplinirea obligației din partea debitorului.
Îndeplinirea obligației de către debitor este supusă legii conform art.1073 Cod civil,obligație ce poate fi îndeplinită prin acționarea în instanță de către creditor.
Între părți la data de 20 aprilie 1999 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în temeiul căruia, reclamantul a cumpărat de la pârâtă, în calitate de vânzătoare suprafața de 5000. situat în intravilanul orașului M, pentru suma de 1000 USD, preț ce a fost achitat integral.
S-a mai menționat în actul încheiat că pârâta să nu mai revină asupra prețului și actele de proprietate să rămână la cumpărător.
Nu s-a precizat în antecontract data perfectării contractului de vânzare-cumpărare la notariat.
După întocmirea documentației necesare, reclamantul a somat-o pe pârâtă prin BEJ " " să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică, dar aceasta nedând curs somației a fost acționată în judecată.
În mod corect instanța soluționând cauza, în temeiul art.1073 și următoarele Cod civil, a obligat-o pe pârâtă să se prezinte la notariat în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare, conform sentinței civile nr.618 din 20 2007.
Sentința civilă mai sus menționată a fost apelată și urmare admiterii apelului, acțiunea a fost respinsă cu motivarea că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris - decizia civilă nr. 61 din 17 aprilie 2008, decizie care a fost recurată de către reclamant cu motivarea că dreptul la acțiune nu este prescris.
Din actele administrate în cauză rezultă că, odată cu încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și achitarea prețului de către cumpărător aceasta a intrat în posesia imobilului și a actelor de proprietate, fapt ce echivalează cu recunoașterea dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958.
În aceste condiții prescripția dreptului la acțiune începe să curgă din momentul în care pârâtul vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului său.
O asemenea manifestare din partea pârâtului nu a existat anterior anului 2007, când reclamantul a început demersurile pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare.
Neprezentarea intimatului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare echivalează cu o recunoaștere a dreptului reclamantului, iar termenul de prescripție începe să curgă din acest moment.
În această situație se constată că dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris, motiv pentru care în baza art.3/2 Cod pr.civilă va admite ca fondat recursul.
Va desființa decizia recurată în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii Judecătoriei
În baza art.274 Cod pr. civilă va obliga pe intimată către recurent la 800 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant, domiciliat în oraș M, str. 1 - 1918,. 16,. B,. 11, județ T - declarat împotriva deciziei civile nr. 61/C/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimat pârât, domiciliată sat, comuna, județ T, în având ca obiect obligație de a face.
Modifică, în tot, decizia recurată, în sensul că respinge apelul și menține hotărârea Judecătoriei
Obligă pe intimată către recurent la 800 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond-
Jud.apel--
Red.jud.dec.-/29.10.2008
Tehnored.gref./2ex./6.11.2008
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu, Vanghelița Tase
