Obligație de a face. Decizia 287/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 287/2009
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
JUDECĂTOR 3: Carla Maria
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul -, împotriva deciziei civile nr. 84/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a înregistrat la dosar întâmpinări formulate de intimații Instituția Prefectului Jud. H - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor, și intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului H, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 cod procedură civilă, din care câte un exemplar se comunică cu intimatul reclamant prezent în instanță.
De asemenea, se învederează de către grefierul de ședință, că recursul declarat nu este timbrat.
Nefiind alte cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Instanța, pune în discuție, din oficiu, excepția de netimbrare a căii de atac.
Cu privire la aceasta, intimatul reclamant declară că lasă la aprecierea instanței, modul de soluționare a excepției.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare, pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Hunedoara, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții -, Consiliul Local al municipiului H și Instituția Prefectului Județului H, prin hotărâre:
- să se constate că între reclamant și pârâtul a intervenit la data de 15.03.2004 contractul de vânzare cumpărare a unui autovehicul marca Mercedes 240 D cu nr. de înmatriculare HD - 02 -, nr. de identificare - serie motor 10 - - de capacitate cilindrică 2404 cmc și că noul proprietar a autovehiculului a devenit pârâtul, prin urmare reclamantului i-a încetat calitate de titular al înmatriculării.
- să fie obligat pârâtul să solicite autorității competente să înscrie mențiunea încetării calității de proprietar și titular al înmatriculării vehiculului pe numele reclamantului și în consecință, să transcrie transmiterea dreptului de proprietate pe numele lui;
-obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii reclamantul, arată că la data de 15.03.2004, a vândut autovehiculul pârâtului, însă acesta nu a făcut nici un demers pentru transcrierea dreptului de proprietate la autoritățile competente, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din OUG 195/2002. Ca urmare, reclamantul figurează în continuare, în evidențele auto și fiscale ca proprietar al mașinii vândute.
În drept se invocă art. 1073 și urm. cod civil, OUG 195/2002 și Ordinul nr. 1501/2006.
Prin sentința civilă nr. 3015/2.12.2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, a fost admisă în parte acțiunea, și s-a constatat că reclamantul a vândut pârâtului un autoturism marca Mercedes 240 D, și a fost obligat pârâtul să îndeplinească formalitățile necesare pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra acestuia, de pe numele reclamantului pe numele pârâtului. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului daune cominatorii în sumă de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea obligației. A fost obligat de asemenea pârâtul, la cheltuieli de judecată de 400 lei în favoarea reclamantului.
S-a reținut în considerentele sentinței, că reclamantul a vândut pârâtului, prin contract de vânzare - cumpărare, autoturismul indicat în petitul acțiunii, cu prețul de 9 milioane ROL. Pârâtul a recunoscut că a intrat în posesia autoturismului în anul 2004, dar în anul 2006 făcut un schimb de mașini cu numitul, căruia i-a predat mașina cumpărată de la reclamant în schimbul unui autoturism marca, fără a încheia un înscris care să consemneze transferul. Audiat ca martor, numitul a declarat că la rândul său a vândut autoturismul numitului
Judecătoria a considerat că această acțiune se încadrează în prevederile art. 11 alin. 4 din OUG 195/2002 și art. 1294 cod civil, astfel că în temeiul art. 111 cod procedură civilă, a constatat vânzarea autoturismului de către reclamant pârâtului, și a obligat pârâtul să îndeplinească formalitățile necesare transferului dreptului de proprietate.
Întrucât nu există posibilitatea executării silite a obligației de a face, și având în vedere practica judiciară, instanța a stabilit 50 lei pe zi de întârziere, cu titlu daune cominatorii, pentru a determina pârâtul să-și execute prestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, apel respins prin decizia civilă nr. 84/A/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă.
Tribunalul a motivat că nu este imputabilă reclamantului împrejurarea că pârâtul a dispus de mașină și a vândut-o unei terțe persoane, fără a-și îndeplini obligația de a transcrie dreptul de proprietate pe numele său. Reclamantul nu poate fi obligat să plătească în continuare impozit pe o mașină care a ieșit din patrimoniul său în 2004.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea deciziei tribunalului și a sentinței pronunțată de Judecătoria Hunedoara, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului, pârâtul susține că hotărârea atacată este nelegală, pentru că nu mai are posibilitate efectivă de a îndeplini formalitățile dispuse de instanță, pentru că nu mai deține nici autoturismul și nici actele acestuia. Pârâtul s-a prezentat la Serviciul Înmatriculări și a explicat situația, respectiv vânzările succesive, și i s-a spus că în lipsa autoturismului și a actelor acestuia, nu poate îndeplini nici o formalitate. Consideră hotărârea pronunțată ca imposibil de executat, situație în care ar fi obligat la nesfârșit să plătească daune cominatorii.
Instituția Prefectului Județului H - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, și arătând în esență că pârâtul a fost cel care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 11 alin. 4 din OUG 195/2002.
Consiliul Local al Municipiului Had epus de asemenea întâmpinare, lăsând la aprecierea instanței soluționarea recursului, motivând că din considerentele instanței de fond și de apel, rezultă că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege la data când a devenit proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare -.
Anterior analizei legalității deciziei atacate, Curtea constată că, deși a fost legal citat cu mențiunea de a timbra acțiunea, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație. De aceea, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, urmează a se anula ca netimbrat recursul de față.
Pentru aceste motive:
( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 287/18.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr-)
În numele legii
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 84/A/2009 a Tribunalului Alba - Secția civilă, pronunțată în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - co semn. cnf. art. 261 cpc, Vicepreședintele Curții de Apel | Judecător, - - - o, semn. cnf. art. 261 cpc, Vicepreședintele Curții de Apel |
Grefier, |
.
Tehn.
2 ex/28.07.2009
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Carla Maria