Obligație de a face. Decizia 287/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.287
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC T SA, cu sediul în ște,--11, județ D, împotriva sentinței civile nr.2149 din 26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în ște, str.- -,.28,.D,.2,.9, județ D și intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă ște,-, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 16 februarie 2010, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții SC SA și Inspectoratul Teritorial d e Muncă D solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că în perioada 14.07.1977-01.04.2001 reclamantul a lucrat în condițiile grupei I de muncă 85%, conform Hotărârii nr. 481/07.05.1990, anexa 1, pct. 5 și pct. 7 și Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 și pct. 7, cu obligarea pârâtei SC SA să corecteze această greșeală și să emită o adeverință din care să rezulte că pentru perioada menționată reclamantul a lucrat la locul de muncă corespunzător grupei I - 85%, cerându-se și obligarea ITM D să modifice aceste aspecte în carnetul de muncă al reclamantului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 14.07.1977- 01.04.2001 a lucrat la COST ște, ca electrician în cadrul de Benzi Electrotehnice (), pe data de 28 ianuarie 2002 acest fiind vândut de către intimată firmei din Turcia.
mai susținut reclamantul că în luna iunie 2009 constatat că deși a lucrat în condițiile grupei I de muncă, conform legislației în domeniu, respectiv Ordinului nr. 50/1990 și Hotărârii nr.481/1990, în carnetul său de muncă a fost consemnată grupa a II-a de muncă 100 %, fiind vorba de o greșeală sau o omisiune deoarece toți colegii săi de serviciu, care își desfășoară activitatea în același loc de muncă și în aceleași condiții, au consemnat în carnetul de muncă grupa I- 85 % pentru întreaga perioadă, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune pentru a îndrepta această eroare.
De asemenea, s-a susținut de către reclamant că în perioada 14.07.1977 - 01.04.2001 a desfășurat activitate ca electrician de întreținere și a deservit efectiv linia de normalizare, sablare, decapare - din cadrul Secției, în toată perioada deservind activitatea de întreținere și reparații la sectorul chimic și a liniei de normalizare, sablare, decapare și potrivit Hotărârii nr. 481/07.05.1990, pct. 5 și 7, locul său de muncă se încadrează în grupa I de muncă.
De asemenea, s-a arătat că potrivit Ordinului nr.50/05.03.1990, pct. 3, reclamantul trebuia să beneficieze de grupa I de muncă pe toată această perioadă și este o greșeală care trebuie corectată, deoarece toți colegii reclamantului, care au deservit sectorul chimic, precum și linia de normalizare, sablare, decapare din cadrul de Benzi Electrotehnice, sunt beneficiarii grupei I de muncă minim 85%.
În temeiul art.222 din Codul muncii și al Legii Sindicatelor nr.54/2003, reclamantul a fost de acord ca în acest litigiu să fie reprezentat de Sindicatul, al cărui membru este.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri și depozițiile martorilor și audiați la solicitarea reclamantului, prin sentința civilă nr.2149 din 26.11.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea și a constatat că reclamantul a lucrat în condițiile grupei I de muncă 85% în perioada 14.07.1977 - 01.04.2001.
Prin aceeași sentință, pârâta SC SA a fost obligată să-i elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că a lucrat în condițiile grupei I de muncă 85 % în perioada 14.07.1977 - 01.04.2001, iar pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Daf ost obligat să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit mențiunilor înscrise în carnetul de muncă a reclamantului, acesta a avut funcția de electrician fiind încadrat în muncă din data de 14.07.1977, men ționându-se în carnetul de muncă că în perioada 26.02.1979-01.04.2001 reclamantul a lucrat la locul de muncă prevăzut în anexa II, grupa a II-a, conform HG 481/1990, poziția 1, timp 100%, la data de 28.01.2002 reclamantul fiind transferat în interes de serviciu prin vânzare de active la SC România ște.
S-a mai reținut că pârâta a interpretat eronat dispozițiile Ordinului nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă în vederea pensionării și dispozițiile Hotărârii nr. 481/1990 privind încadrarea personalului în grupele I și a II-a de muncă de la locurile de muncă cu condiții deosebite în unitățile Ministerului Industriei, susținând că pentru personalul salariat angajat la ște, în cadrul de Benzi Electrotehnice () se aplică grupa a II-a de muncă, în conformitate cu art.1 din anexa nr.II a Hotărârii nr.481/1990.
În realitate, a arătat tribunalul, ul de Benzi Electrotehnice are ca principală activitate laminarea la a tablei electrotehnice, iar pe linia de normalizare,sablare,decapare () se aplică grupa I de muncă, cuprinsă în art.5 din anexa Ia H otărârii nr.481/1990, referitor la decaparea cu acizi în flux continuu, dresarea tablelor și a benzilor din la și laminarea în tandem.
De asemenea, s-a reținut că laminarea la a tablei electrotehnice presupune trecerea tablei prin instalații și procese de reducere și tratamentul cu hidrogen sau oxid de carbon, la temperaturi înalte sau în vid, ceea ce presupune tot condiții de lucru în grupa I de muncă, astfel că în cadrul Secției nu se poate aplica exprimarea generică a art.1 din anexa nr.II a Hotărârii nr.481/1990 referitor la fabricarea tablelor și a benzilor din la.
Pe baza depozițiilor martorilor audiați în cauză, prima instanță a reținut că reclamantul a lucrat ca electrician la unitatea-intimată, la ul de Benzi Electrotehnice, începând din anul 1977 executând lucrări de întreținere (repara ții electrice) a pe linia de normalizare, sablare și decapare, care presupune condiții grele de muncă, grupa I- 85 %, așa cum au beneficiat și colegii săi de muncă -martorii și, iar în mod cu totul subiectiv, conducerea unității-intimate a acordat grupa I de muncă la unii dintre muncitori, în timp ce alții au primit grupa a II-a de muncă pentru activitatea desfășurată în același loc de muncă și în aceleași condiții toxice (noxe) deși potrivit art.86 Codul muncii, angajatorul are obligația respectării principiului egalității de tratament al salariaților, iar conform dispozițiilor art.71 alin.2, are obligația asigurării securității și sănătății salariaților la locurile de muncă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta SC SA ște a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Pe cale de excepție, s-a invocat tardivitatea acțiunii în raport de disp.art.283 alin.2 Codul muncii, susținându-se că niciun litigiu de muncă, indiferent de obiectul său, nu este exceptat de la aplicarea prev.art.283 alin.2 Codul muncii, nici Codul muncii și nici Legea nr.168/1999 necalificând ca imprescriptibile niciun fel de litigii de muncă, în speță dreptul la acțiune născându-se la data de 1.04.1993, când reclamantul a semnat cu societatea un contract individual de muncă în care este menționată expres grupa II-a de muncă în procent de 100% și cum acțiunea a fost formulată în anul 2009, dreptul la acțiune era prescris conform art.283 alin.2 Codul muncii.
Recurenta mai invocă și disp.art.283 alin.1 lit.d Codul muncii, ce statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, arătându-se că grupa de muncă în care a fost încadrat locul de muncă al reclamantului a fost expres menționată în contractul individual de muncă al acestuia, constituind o clauză a contractului ce a încetat la data de 28.01.2002, când recurenta a vândut secția, care în prezent este proprietatea SC SRL.
De asemenea, se mai susține că modificarea grupei de muncă în care a fost încadrat locul de muncă al salariatului ar trebui să se facă prin rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă, ce a fost înmânat acestuia la data transferului la noua societate, invocându-se în continuare disp.art.8 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, în raport de care, ținând cont de data înmânării carnetului de muncă reclamantului, cererea acestuia privind rectificarea carnetului de muncă apare ca fiind tardiv formulată, soluționarea acestui capăt de cerere nefiind de competența tribunalului, ci a judecătoriei, prima instanță nepronunțându-se, de altfel, pe acest capăt de cerere.
Pe fond, arată recurenta că în mod eronat tribunalul a prezumat că grupele de muncă se stabilesc în mod identic tuturor salariaților care lucrează într-o unitate sau o secție în funcție de domeniul de activitate principal al respectivei unități sau secții, stabilirea grupei de muncă pentru perioada 1976 - 2001 făcându-se în concordanță cu prevederile Ordinului nr.50/1990, conform art.1 și 2 din acest Ordin, unul din criteriile importante în stabilirea grupei de muncă fiind activitatea ce se desfășoară la locul de muncă privit individual și nu în ansamblu, doar ca localizare într-o unitate.
Se mai învederează că linia de normalizare, sablare, decapare și laminoarele din fosta secție sunt locuri de muncă diferite și activități diferite ce se regăsesc în toate întreprinderile care produc tablă electrotehnică, iar în anexele Ordinului nr.50/1990 locurile de muncă și activitățile aferente liniilor de normalizare, sablare, decapare și laminoarelor la sunt încadrate în grupe diferite de muncă deși aceste activități nu s-au desfășurat niciodată în ateliere sau secții diferite.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantului grupa I de muncă și pentru în perioada în care acesta a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, nelucrând în societate, respectiv 17.10.1977-25.02.1979.
În ceea ce privește perioadele 14.07.1977- 16.10.1977 și 26.02.1979 - 1.04.2001, se susține că reclamantul a lucrat în echipa de întreținere electrică laminoare, deservind în special ul, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă semnat la 11.04.1991 și 1.04.1993, pe ul respectiv lucrându-se la, astfel că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform pct.1 din anexa II la HG nr.481/1990.
Se arată în continuare că reclamantul nu a deservit niciodată linia de normalizare, sablare, decapare din cadrul secției, așa cum rezultă chiar din contractele individuale de muncă ale acestuia, iar martorii audiați au depoziții subiective, necoroborându-se cu niciuna din probele cu înscrisuri administrate în cauză, apreciindu-se că în raport de art.8 din Ordinul nr.50/1990, proba în astfel de litigii se face cu înscrisuri emanând de la angajator și eventual cu o expertiză, iar nu cu declarațiile subiective ale unor colegi.
În privința martorilor audiați în cauză, se susține că aceștia nu au fost sinceri câtă vreme din contractele lor individuale de muncă, semnate la data de 1.04.1993, depuse în copie la dosar în recurs, rezultă că șeful martorilor a fost numitul, iar maistrul coordonator, fiind exclusă posibilitatea ca martorii să fi făcut parte din aceeași echipă cu reclamantul, care a avut alt șef și maistru coordonator, conchizându-se că activitatea reclamantului, ce a lucrat ca electrician în echipa electrică de întreținere laminoare, se încadrează în grupa a II-
Totodată, se învederează că instanța a neglijat principiile aplicării legii în timp, reținând incidența în cauză a disp.art.86 Codul muncii, deși litigiul se referă la perioada 1997 -1.04.2001, iar momentul la care s-au stabilit grupele de muncă în societate a fost anul 1990.
Mai susține recurenta că instanța nu a manifestat interes pentru verificarea fișei postului reclamantului, cu care se putea dovedi care erau atribuțiile de serviciu ale acestuia, arătându-se că odată cu vinderea secției către SC SA, a fost transferată acestei societăți inclusiv arhiva în care se regăsește fișa postului, apreciindu-se de către recurentă că ar fi fost utilă și administrarea probei cu expertiză de specialitate, care să stabilească dacă locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant se încadra în grupa I de muncă, susținându-se că SC SA nu are în prezent locuri de muncă încadrate în condiții speciale și nici în condiții deosebite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, invocându-se ca temei de drept disp.art.3041Cod pr.civilă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.
În recurs s-au depus la dosar din partea recurentei, în copie, contractele individuale de muncă încheiate în anii 1993 de numiții și, precum și contractele individuale de muncă ale reclamantului încheiate la 11.04.1991 și respectiv în anul 1993.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia acțiunea ar fi prescrisă.
Aceasta, deoarece, de principiu, acțiunea în constatare este imprescriptibilă, astfel că cererea în constatare formulată prin primul capăt de cerere al acțiunii nu este prescriptibilă, în cauză nefiind incidente disp.art.283 alin.2 din Codul muncii invocate de recurentă.
În speță nu s-a solicitat nici constatarea nulității vreunei clauze din contractul individual de muncă pe care l-a avut intimatul-reclamant la societatea recurentă, situație în care nu sunt aplicabile nici disp.art.283 alin.1 lit.d din Codul muncii, neputând fi primită susținerea recurentei conform căreia cererea în constatare a activității desfășurate în grupa I de muncă nu putea fi admisă fără constatarea nulității unei clauze din contractul individual de muncă.
Prin cel de-al treilea capăt de cerere al acțiunii s-a solicitat obligarea ITM D la efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă al intimatului-reclamant, acesta fiind un capăt de cerere accesoriu, depinzând de modul de soluționare a primului capăt de cerere astfel că tot tribunalul era competent să-l judece în primă instanță, nefiind incidente în cauză disp.art.8 din Decretul nr.92/1976 invocate de recurentă, iar contrar susținerilor recurentei, prin sentința atacată, tribunalul s-a pronunțat și asupra acestui capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, se reține, în primul rând, că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al intimatului-reclamant, în perioada 17.10.1977 - 25.02.1979 acesta a fost încorporat, satisfăcând stagiul militar obligatoriu, perioadă în care, în mod evident, nu a lucrat în cadrul societății recurente neputându-se constata că în acest interval de timp intimatul ar fi desfășurat activitate în grupa I de muncă.
Referitor la restul perioadei, respectiv 14.07.1977-16.10.1977 și 26.02.1979, când intimatul și-a reluat activitatea după trecerea în rezervă, în baza aceluiași contract individual de muncă, până la 1.04.2001, se constată că soluția primei instanțe se bazează pe depozițiile martorilor și audiați în cauză la solicitarea reclamantului, coroborate cu înscrierile din carnetele de muncă ale acestora, reținându-se, în esență, că intimatul-reclamant a lucrat în același loc de muncă cu martorii audiați, a căror activitate a fost încadrată în grupa I de muncă, context în care s-a apreciat că și activitatea reclamantului trebuie încadrată în aceeași grupă.
De principiu, proba cu martori este admisibilă și în spețe având obiect ca pricina de față, fiind neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia în asemenea cauze numai probele cu înscrisuri și expertiză ar fi concludente.
Așa cum a arătat și recurenta, nu toți salariații Secției, secție în care au lucrat atât martorii audiați la prima instanță, cât și reclamantul, au desfășurat activitate încadrată în grupa I de muncă, încadrarea în grupa I de muncă făcându-se exclusiv pentru cei a căror activitate a corespuns cerințelor prevăzute de HG nr.481/1990 anexa I, pozițiile 5 și 7, actul normativ respectiv privind încadrarea personalului în grupele I și II de muncă la locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite apărute după anul 1969 în unitățile Ministerului Industriei.
Din cuprinsul înscrisurilor noi depuse la dosar în recurs de către recurentă, respectiv copiile contractelor individuale de muncă din anul 1993 ale martorilor audiați în cauză, rezultă că aceștia au lucrat la linia de normalizare, sablare, decapare, având același șef de secție, și anume pe numitul, iar ca maiștri coordonatori pe, respectiv, în timp ce intimatul-reclamant a lucrat, conform mențiunilor din contractele individuale de muncă ale acestuia încheiate în anul 1991 și în 1993, depuse în copie la dosar tot în recurs, la ul, respectiv la, având alt șef de secție și maistru coordonator față de cei doi martori.
De asemenea, pentru perioada anterioară, cu excepția depozițiilor martorilor și audiați în cauză, nu există vreo altă probă din care să reiasă că reclamantul a lucrat efectiv la linia de normalizare, sablare, decapare.
Verificând declarația martorului, se reține că acesta a declarat la modul general că reclamantul a lucrat în aceeași secție ca și el, ca electrician și în aceleași condiții, pe care le-a indicat, fără ca martorul să specifice în concret dacă și reclamantul, în calitate de electrician, a lucrat la linia de normalizare, sablare, decapare.
Celălalt martor, s-a referit tot la faptul că reclamantul a lucrat în aceeași secție cu el, efectuând reparații electrice, susținând că "deserveam linia de normalizare, sablare, decapare", fără a se putea deduce din modul de formulare dacă martorul s-a referit numai la el sau și la reclamant, martorul arătând că reclamantul a lucrat în aceleași condiții ca și el, însă nu a beneficiat de grupa I de muncă.
În conformitate cu disp.art.129 alin.5 Cod pr.civilă, judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, aceștia putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În raport de cele mai sus reținute, este necesară suplimentarea probatoriului pentru stabilirea cu exactitate a locului de muncă la care intimatul-reclamant a lucrat efectiv, respectiv dacă a deservit, așa cum a susținut prin acțiune, linia de normalizare, sablare, decapare și sectorul chimic, pentru a putea beneficia de încadrarea în grupa I de muncă, 85 %, așa cum au beneficiat martorii și.
În acest sens, se impune suplimentarea probei testimoniale putând a fi audiați, cu titlu de exemplu, persoanele sub îndrumarea și controlul cărora a lucrat direct intimatul-reclamant, reieșind din contractele individuale de muncă ale acestuia.
De asemenea, față de conținutul contractelor individuale de muncă ale martorilor și depuse în copie la dosar în recurs, raportat la contractul individual de muncă al reclamantului, se impune și reaudierea acestora pentru lămurirea aspectelor legate de deservirea efectivă și de către reclamant a liniei de normalizare, sablare, decapare, ca și a celor legate de împărțirea activității electricienilor în cadrul Secției și atelierelor din cadrul secției, specificul acestei activități, subordonarea lor.
Totodată, raportat la probatoriile administrate, în virtutea rolului activ conferit de art.129 Cod pr.civilă, instanța de fond poate pune în discuție, dacă va aprecia necesar, și efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, urmând ca expertul să stabilească dacă încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă pe perioadele 14.07.1977 -16.10.1977 și 26.02.1979-01.04.2001 a fost corectă sau această activitate se încadrează în grupa I de muncă, timp de 85 %, așa cum a pretins reclamantul.
Având în vedere că în recurs nu pot fi administrate decât probatorii cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod pr.civilă și față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel că în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2, 3 și 5 Cod pr.civilă coroborat cu art.315 alin.1 Cod pr.civilă va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond în sensul celor arătate în considerentele prezentei decizii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T SA, cu sediul în ște,--11, județ D, împotriva sentinței civile nr.2149 din 26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în ște, str.- -,.28,.D,.2,.9, județ D și intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă ște,-, județ D și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
fiind în concediu odihnă
semnează președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
17.03.2010
/FA
6 ex.
Trib.D nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
