Obligație de a face. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.297/
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 3: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta-reclamantă - M,-.-escăruș..3..314 judet Constanta - împotriva deciziei civile nr.346 din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA C, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta-reclamantă avocat - conform împuternicirii avocatiale nr.00235 din 06.10.2008 depusă la dosar și pentru intimata-pârâtă se prezintă avocat conform împuternicirii avocatiale nr.16/2007 depusă la fila 29 dosar nr.1639 al Judecătoriei Constanta.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și timbrat.
După referatul grefierului de ședință;
Ambii apărători depun concluzii scrise la dosar.
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Apărătorul recurentei-reclamante, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Judecatoriei Mangalia și înregistrată sub nr. 2367 din 28.12.2006 reclamanta în contradictoriu cu pârâta SA Cas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună obligarea pârâtei de a-i vinde garsoniera situată în municipiul M,-, -escăruș,.314, județul C, în temeiul prevederilor Legii nr. 85 / 1992, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 100 lei / zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la încheierea contractului de vânzare cumpărare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 464 din 2.03.2007 pronuntată de către Judecatoria Mangalia în dosarul civil nr- a fost admisă exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Mangalia și declinată competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Constanța.
În motivare s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată privește obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare și nu execuatrea obligatiei de predare, reparații, garantie pentru vicii, așa încât să se presupună că reclamanta care are alegerea intre instanțele deopotrivă competente trebuie avantajată pentru acordarea posibilitătii sesizării unei instanțe mai apropiată de locul situării bunului închiriat, din moment ce pretentia nu ar avea o consecință materială asupra acestuia.
Prin sentința civilă nr. 10892 din 25.09. 2007 pronuntată de către Judecătoria Constanța în dosarul civil nr- a fost respinsă exceptia lipsei calitătii procesuală activă a reclamantei și respinsă ca nefondată actiunea civilă formulată de către aceasta.
În considerentele hotărârii mai sus mentionate s-a retinut că nu sunt întrunite în cauză conditiile prevăzute de dispozitiile Legii nr. 85/ 1992, întrucât bunul închiriat reclamantei nu se regăseste în definitia dată locuintei de către acest act normativ, nefiind întrunită nici ipoteza prevăzută de teza finală a art. 53 alin. 4 din Legea nr. 114/ 1996 care arată că acestea vor fi vândute în situatia în care activitatea care a generat realizarea locuințelor respective s-a restrâns sau a încetat.
Împotriva sentinței civile mai sus mentionate a formulat apel reclamanta prin care a criticat hotărârea instantei de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel s-a învederat faptul că prima instanță a aplicat eronat dispozitiile legale în raport de situatia de fapt existentă în cauză, întrucât spatiul locativ în litigiu constituie locuintă de serviciu, și nu ar exista vreo interdictie privind înstrăinarea acesteia către locatar.
Totodată s-au invocat dispozitiile deciziei nr. 11 din 29.09.1997 pronuntată în dosarul civil nr. 3 / 1997 de către C de Casatie și Justitie, care arată că întelesul care trebuie dat expresiei de locuinte de interventie în conditiile în care din toate probele administrate pe parcursul procesului civil, rezultă în mod neîndoielnic că garsoniera pe care o ocupă în temeiul unui contract de închiriere este locuintă de serviciu și că întreg blocul este format din astfel de locuinte, din care o parte au fost deja vândute.
S-a mai arătat că imobilul mai sus mentionat a fost construit în perioada 1974- 1975 din fondurile statului și este format din garsoniere de serviciu, iar SC SA, a devenit proprietara acestuia, ca urmare a procesului de privatizare deși nu a alocat vreo sumă de bani pentru adificarea respectivului -escăruș.
S-a mai relevat faptul că prima instanță a dat o interpretare eronată a dispozitiilor Legii nr. 85/ 1992 republ. întrucât aceasta nu este limitată în timp ca aplicabilitate și de prevederile acestui act normativ toti locatarii care au încheiate contarcte de locatiune și după intrarea în vigoare a legii.
În drept s-au invocat dispozitiile art. 282, 299 și 304 pct.9 proc.civ.
Intimata pârâtă SC CA Cad epus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința mentinerii ca temeinică și legală a sentintei civile a instantei de fond.
S-au depus la dosar protocol din 14 oct. 1996, certificat de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0016, cerere de înscriere de mentiuni, contract de vânzare cumpărare de actiuni nr. - din 6.02.2001, sentința civilă nr. 5950 din 26.09.2006 pronuntată de Tribunalul Constanta în dosarul civil nr. 227/ COM / 2006.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, hotărârea instanței de fond fiind rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, deși s-a probat in mod clar ca garsoniera este locuința de serviciu,instanța de fond a soluționat si motivat cauza in temeiul deciziei nr.II din data de 29.09.1997,care se refera la o alta categorie de locuințe si anume la locuințele de intervenție.
De asemenea, apelantul a arătat că Legea nr. 85/1992, republicată, a fost adoptată pentru a respecta unul din principiile de bază ale sistemului de drept, respectiv principiul egalității cetățenilor în fața legii, iar în anul 1990 fost adoptat Decretul Lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, beneficiind de acest act normativ și cetățenii care au încheiat contracte de închiriere după apariția Decretul Lege nr.61/1990.
S-a susținut că a fost creată o gravă inegalitate socială în sensul că, li s-a dat posibilitatea chiriașilor din locuințele proprietate de stat li s-a dat posibilitatea de a cumpăra locuințele pe care le ocupau, posibilitate care nu a fost recunoscută și chiriașilor din locuințele proprietatea societăților comerciale, inegalitate ce a fost înlăturată prin adoptarea Legii nr. 85/1992.
Cele două acte normative sunt legi civile speciale, care se aplică din momentul adoptării lor și care nu prevăd că locuințele se pot cumpăra numai de către chiriașii care beneficiau de contracte de închiriere în momentul intrării în vigoare a acestora.
A mai susținut apelantul că Legea nr. 85/1992 nu este o lege cu aplicare limitată în timp, astfel încât se aplică și în prezent, fără a face discriminare între chiriași, nefiind aplicabilă numai chiriașilor care beneficiau de contracte de închiriere în momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca de acest act normativ să beneficieze numai chiriașii care aveau contracte de închiriere în momentul intrării în vigoare a acestora, acest aspect ar fi fost reglementat expres.
Mai mult, prin decizia nr.5/21.01.2008,s-a admis recursul in interesul legii si s-a constat ca locuințele de serviciu construite din fondurile statului-se vând titularilor contractelor de închiriere indiferent de data încheierii acestora, și chiar după data intrării in vigoare a acestui act normativ.
S-a învederat că prevederile art.7 alin.8 din Legea nr. 85/1992 se referă la locuințele de serviciu dobândite de către unitățile economice sau bugetare, prin mijloace proprii, ori, blocul în care se află garsoniera ocupată de către apelantul reclamant a fost construit în anul 1974, din fondurile statului și a intrat în patrimoniul intimatei pârâte ca urmare a procesului de privatizare, fără nici un fel de investiție din partea acesteia.
Prin întâmpinare parata-intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Soluționând cauza pe fond, Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr.346 din 13.06.2008, prin care a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 10892 din 25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în contradictoriu cu intimata pârâtă
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în speță nu sunt îndeplinite disp. art. 7 din Legea nr. 85/1992 pentru ca intimata pârâtă să fie obligată a înstrăina reclamantei locuința în litigiu.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 346 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțaa declarat recurs reclamanta ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează recursul arătând că locuința pentru care solicită a fi obligată pârâta să o înstrăineze este o locuință de serviciu, construită din fondurile statului și poate fi înstrăinată chiriașilor, așa cum s-a statuat și prin decizia nr. 5 din 24.01.2008 pronunțată în dosarul nr. 59/2007 - recurs în interesul legii - de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privitor la interpretarea unitară a disp. Legii 85/1992, republicată, care a statuat că locuințele de serviciu, construite din fondurile statului, se vând titularilor contractelor de închiriere, indiferent de data încheierii acestora, adică ulterior intrării în vigoare a legii.
Disp. art. 7 al.8 din Legea nr. 85/1992 republicată se referă la locuințele de serviciu, dobândite de către unitățile economice bugetare, prin mijloace proprii, iar blocul din care face parte locuința a fost construit în anul 1974 din fondurile statului și a intrat în patrimoniul intimatei pârâte ca urmare a programului de privatizare, fără nici un fel de investiție din partea acesteia.
Față de cele menționate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Art. 7 al Legii nr.85/1992,așa cum a fost acesta modificată de legea nr.76/1994,republicată la data de 15.07.1998,prevede ca"Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condițiile prevederilor alin. 1 și cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere și locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut regiilor autonome, instituțiilor și societăților cu capital de stat, mixt sau privat, care și-au încetat existența după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unități economice sau bugetare de stat.
Locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut societăților cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condițiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a prețului și de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/2005.
Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Art. 1. alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.
Locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența, permanentă sau în caz de urgență, în cadrul unităților. Aceste locuințe nu se vând.
Unitățile economice sau bugetare pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu, destinate închirierii salariaților acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților.
Locuințele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialiști sau personalului Ministerului d e Interne, nu se vând. "
Din interpretarea textelor de lege enunțate rezulta ca sunt doua condiții ce se cer a fi întrunite,pentru ca instanța judecătorească să oblige parata la incheierea contractului de vânzare-cumpărare: locuințele să fie construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat si titularii contractelor de inchiriere să iși fi exprimat dorința de a le cumpăra,formulând,in acest sens,o cerere.Dispozițiile textului de lege sunt imperative,in conținutul al. 1 al art. 7 legiuitorul folosind sintagma"vor",astfel ori de cate ori cele doua condiții sunt indeplinite,locuințele vor fi vândute titularilor contractului de inchiriere.
In ceea ce privește calitatea de titular a unui contract de închiriere,Inalta C de Casație si Justiție a statuat,prin decizia nr.5/2008,că dispozițiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile si contractelor de închiriere încheiate după data intrării in vigoare a acestui act normativ.
Fiind dezlegată problema de drept mai sus menționată, instanța de apel în mod corect a analizat dacă pârâtei intimate îi incumbă obligația legală de a vinde și în același timp se încadrează în categoria unităților despre care face vorbire art. 7 al.1 al actului normativ menționat.
Din adresa nr. 2745 din 13.03.2007 ( fila 10 dosar - al Judecătoriei Constanța ) rezultă că societatea pârâtă este o societate pe acțiuni cu capital integral privat, prin cumpărarea acțiunilor societății, acționarii persoane fizice sau juridice, cumpărând întregul patrimoniu al societății, atât partea sa de active, cât și pe cea de pasiv, înscrisurile depuse în fața instanței de fond întărind susținerile pârâtei.
De asemenea, din interpretarea art. 7 al.1 din Legea 85/1992 rezultă că statul a înțeles să stabilească măsuri de protecție numai până în momentul în care și-a vândut participațiile la diferite societăți comerciale, astfel încât aceste măsuri de protecție mai pot fi valabile numai pentru societățile comerciale, regii autonome și instituțiile care gestionează în continuare bunuri din domeniul privat al statului.
Ori, locuința în litigiu, nu face parte din categoria locuințelor de serviciu sau de intervenție, ea fiind destinată realizării însuși a obiectului de activitate al intimatei pârâte, în sensul că, contractele de închiriere au valoarea unor contracte comerciale, iar veniturile obținute din chirii reprezintă profitul societății.
În această situație, în mod corect instanța de fond a stabilit că pârâta intimată nu se circumscrie categoriei de societăți comerciale prev. de art. 7 al.1 din Legea nr. 85/1992 astfel încât nu poate fi obligată să înstrăineze recurentei locuința în litigiu, în caz contrar s-ar aduce atingere disp.art. 480 cod civil care reglementează dreptul de proprietate și disp.art. 136 din Constituția României.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 312 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr. 346 din 13.065.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu pârâta intimată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta-reclamantă - M,-.-escăruș..3..314 judet Constanta - împotriva deciziei civile nr.346 din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.10.2008.
Președinte Judecători:
- - -
- -
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Red.dec.jud.
Tehnored.gref.
2 ex./03.11.2008
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu
