Obligație de a face. Decizia 298/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.298/
Ședința publică din 20 martie 2008
Curtea constituită din
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.275 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Orașul reprezentat prin Primar, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul recurent, iar pentru pârâtul intimat consilier juridic.
Procedura îndeplinită.
Recursul declarat a fost legal timbrat cu 4,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu partea adversă.
Reclamantul recurent depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 4,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța procedează la soluționarea recursului și acordă cuvântul părților.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal pentru motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria Reșița și înregistrată sub nr. 1427/09.03.2006, reclamantul u chemat în judecată pe pârâta Orașul reprezentat prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la restricționarea traficului greu pe strada - din Montană până la maxim 7 tone (masa mașinii plus încărcătura), regularizarea albiei pârâului ce curge pe stradă ca urmare a colmatării albiei de către mașinile grele ce transportă piatră și bușteni, respectarea vitezei de circulație a mașinilor de maxim 30 km/ - conform semnului de circulație existent.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că se impune regularizarea albiei pârâului întrucât, la ploi mari, pârâul poate provoca inundarea casei sale situate pe-, iar viteza de circulație a autovehiculelor depășește 30 de km /
În drept, reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a formulat acțiunea.
Acțiunea a fost timbrată legal cu taxă de timbru în cuantum de 24,00 RON, și timbru judiciar de 0,3 lei RON.
Pârâta a formulat întâmpinare invocând lipsa calității procesual pasive a Primăriei întrucât orașul este cel care are capacitate juridică și calitate procesuală potrivit Legii nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale. Pe fond, pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, în sensul că s-au montat cu avizul Poliției semne de restricționare a vitezei; de asemenea s-au luat măsuri pentru decolmatarea și realizarea rigolelor de scurgere a izvorului existent pentru a nu fi afectat drumul -strada -. Cu privire la restricționarea traficului greu până la 7 tone, a arătat că pe strada -, neexistând un traseu ocolitor pentru mașini de tonaj mare, restricționarea vitezei este necesară pentru reducerea impactului asupra carosabilului și caselor.
Judecătoria Reșița, prin sentința civilă nr. 1974 din data de 28.06.2006, pronunțată în dosarul nr.1427/2006, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul u, în contradictoriu cu pârâta orașul reprezentantă prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, referitor la petitul privind obligarea Primăriei la restricționarea vitezei de circulație a autovehiculelor la maxim 30 km/, prima instanța a reținut că urmărirea semnalelor de circulație existente deja pe marginea drumului nu revine Primăriei ci eventual Poliției,astfel, că Primarul nu are calitate de atrage la răspundere pe cei care nu respectă semnele de circulație montate pe marginea drumului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea orașului la regularizarea albiei pârâului ce curge pe strada -, din probele administrate în cauză, (declarațiilor martorilor ce au lucrat la decolmatarea albiei pârâului respectiv, și fotografiile depuse) rezultă că în primăvara anului curent s-au efectuat lucrări de pietruire, tasare și cilindrare, cu utilaje grele, a drumului de pe strada - din, aceste lucrări fiind finalizate în urmă cu 2 săptămâni. Albia pârâului a fost curățată și betonată, fiind degajați pomii și tufărișul din zonă. Ca urmare s-a apreciat că cererea reclamantului, de a obliga pârâta la regularizarea albiei pârâului, a rămas fără obiect.
S-a stabilit că deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la restricționarea traficului greu pe strada -, până la maxim 7 tone, el nu a dovedit cu argumente tehnice necesitatea unei astfel de restricționare. Or, Garda de Mediu nu a impus o astfel de măsură neconsiderând-o necesară față de faptul că viteza era deja restricționată, diminuându-se astfel impactul asupra carosabilului și caselor din acea zonă.
Față de cele expuse mai sus instanța a constatat neîntemeiată acțiunea reclamantului, astfel că, în baza disp. art.1169 civ. respins-o, ca nedovedită.
Împotriva sentinței civile mai sus-menționate, în termen legal și motivat a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii privind restricționarea traficului greu la maximum 7,0 tone pe str. - din localitatea Montană, precum și restricționarea vitezei de circulație a autovehiculelor de trafic greu la maxim 30 km/oră.
În susținerea recursului reclamantul a învederat în esență, că prima instanță nu a făcut o analiză aprofundată a înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei motivând că nu ar fi dovedit, cu argumente, tehnice necesitatea unei astfel de restricționări, deși prin înscrisuri a probat necesitatea impunerii unor astfel de restricționări atât în ceea ce privește traficul greu până la maxim 7 tone, cât și a vitezei de maxim 30 km/oră.
S-a făcut referire la adresele nr. 812 din 19 aprilie 2006 Inspectoratului Teritorial în Construcții T, nr. 1687 din 02 iulie 2006 Inspectoratului Județean în Construcții C-S, Reșița, nr. 1159 din 03 iunie 2006 Primăriei orașului - Biroul Urbanism, Amenajarea Teritoriului Tehnic și Disciplina în Construcții și nr. 5110.549 din 26 septembrie 2005 Instituției Prefectului Județului C-S, care privesc aceleași aspecte, respectiv circulația pe str. - din orașul, a circulației autovehiculelor care transportă produsele (piatră) rezultată din exploatarea II, raportat luarea măsurilor necesare în vederea punerii în siguranță a clădirilor și a sănătății oamenilor din zonă.
Tribunalul C- prin decizia civilă nr.1204/R/24.10.2006 pronunțată în dosarul nr. 5805.1/2006 a admis recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 1974/28.06.2006 pronunțată în dosarul nr.1427/2006 al Judecătoriei Reșița pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că prima instanță a reținut că, reclamantul, nu ar fi dovedit, cu argumente tehnice, necesitatea unei restricționări a circulației, pentru diminuarea impactului asupra carosabilului și caselor din această zonă, fără țină cont de prevederile actelor normative în această materie, cum ar fi capacitatea portantă a carosabilului pentru activitatea de transport a produselor de carieră și mijloacele de transport utilizate pentru efectuarea transportului respectivelor produse de carieră, încadrarea carosabilului (drumului) în categoriile admisibile pentru efectuarea respectivelor transporturi cu mijloace de transport de mare tonaj, cu consecințe directe asupra fundațiilor și structurii de rezistență a clădirilor din acea zonă.
S-a stabilit că probele administrate în dosarul cauzei, confirmă susținerile reclamantului cu privire la circulația mijloacelor de transport din zonă, și cu privire la consecințele asupra siguranței clădirilor din această zonă.
S-a reținut însă că aceste constatări, deși sunt declarative de drepturi și cad sub incidența unor prevederi legale în materie, nu au forța juridică pe baza căreia instanțele judecătorești să pronunțe o hotărâre obligatorie pentru toate părțile implicate în desfășurarea operațiunilor de transport a produselor de carieră pe str. - din orașul, județul C-
În raport de considerentele de mai sus s-a apreciat că, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt din pricina dedusă judecății, este necesară cunoașterea părerii unor specialiști în materie, respectiv a unor experți tehnici judiciari specialiști în construcții în condițiile prevăzute la art. 201 și următoarele Cod procedură civilă, în care sens să se efectueze o expertiză în construcții care să determine impactul traficului greu asupra rezistenței la exploatare a construcțiilor edificate pe str. - din orașul, județul C-S, cu luarea în considerare și a constatărilor și punctelor exprimate de către organele și instituțiile la care a făcut trimitere reclamantul prin recursul declarat.
Ca urmare, în baza dispozițiilor art.312/ alin.(1) Cod procedură civilă, a fost admis recursul declarat de către reclamantul, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
În rejudecare, instanța de fond a luat act de faptul că reclamantul nu dorește efectuarea unei expertize în construcții, ( încheierea ședinței publice din 19.02.2007), iar prin sentința civilă nr. 1608/11.06.2007 pronunțată în dosarul nr- a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că, potrivit adresei nr. 6795/25.05.2007 a Primarului orașului, în zona respectivă, s-au executat lucrări de consolidare a drumului, prin turnarea unui de asfalt, peste fundamentul de piatră.
S- stabilit că reclamantul a solicitat restricționarea circulației mașinilor cu tonaj mai mare de 16 t, precum și ca restricționarea vitezei să se efectueze prin montarea unor indicatoare. Au fost audiați martori care au declarat că, pe str.-, din, circulă autovehicule care transportă piatră din cariera de piatră, aflată nu departe de această stradă și că la capetele străzii, sunt montate indicatoare privind limitarea vitezei de circulație la 30 km/, drumul fiind în. De asemenea, s-a mai arătat că pe această stradă trec balastiere încărcate cu piatră, fiind singura legătură a carierei cu orașul. În aceste condiții, necesitatea restricționării nu a fost dovedită, iar în situația în care, datorită vitezei sau a tonajului se produc prejudicii, reclamantul avea calea de a solicita despăgubiri de la cei care le-au produs.
Pentru cele expuse, în baza art.1169 Cod civil, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Orașul, prin Primar.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel, în termen, reclamantul apel înregistrat pe rolul Tribunalului C-S la nr-.
În motivarea apelului, s-a arătat că sentința instanței de fond pronunțată în rejudecare, este netemeinică și nelegală, iar motivele respingerii acțiunii reclamantului nu este decât o reluare a motivelor avute în vedere de către instanță, cu ocazia primei judecări a cauzei.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare în cauză (filele 16-17 dosar), prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea apelului reclamantului, ca netemeinic și nelegal, arătând că instanța de fond, în mod corect a reținut faptul că nu a fost dovedită necesitatea restricționării tonajului, reclamantul renunțând la termenul de judecată din 19.02.2007 la efectuarea unei expertize în construcții și că nici din depozițiile martorilor nu a rezultat acest fapt.
În apel nu s-au mai administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr.275 din 3 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr- tribunalul a admis apelul formulat de către reclamantul, în contradictoriu, cu intimata pârâtă Orașul, reprezentat prin Primar, împotriva sentinței civile nr.1608/11.06.2007 pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr- pe care desființat-o și trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Pentru a da această soluție Tribunalul - Sar eținut că, deși instanța apreciat că pentru lămurirea împrejurărilor de fapt din pricina dedusă judecății este necesară cunoașterea părerii unor specialiști în materie, respectiv a unor experți tehnici în construcții, în condițiile art. 201 Cod procedură civilă, sens în care ar fi trebuit să se dispună efectuarea unei expertize care să determine impactul traficului greu asupra rezistenței construcțiilor edificate pe str. - din orașul, cu luarea în considerare și a constatărilor și punctelor de vedere exprimate de către organele și instituțiile la care s-a făcut referire prin decizia de casare, în rejudecare, prima instanță, după ce a luat act că reclamantul nu dorește efectuarea unei expertize în construcții, a respins acțiunea acestuia.
Procedând în acest fel prima instanță a încălcat disp. art. 315 alin.1 Cod procedură civilă potrivit căruia, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra necesității administrării unor probe care este obligatorie pentru judecătorii fondului, precum și de cele ale art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, text de lege ce stipulează posibilitatea pentru instanță, ca atunci când consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, să poată numi chiar și din oficiu, unul sau trei experți.
S-a considerat că, procedând contrar disp. art. 315 alin.1 Cod procedură civilă și art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond a pronunțat o soluție pe seama unor probe, considerate ineficiente de către instanța de recurs, necercetând astfel fondul cauzei.
Împotriva deciziei civile nr.275 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr- în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând hotărârea pentru nelegalitate.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit s-a dispus trimiterea dosarului la prima instanță pentru rejudecare și efectuarea expertizelor deoarece la dosar s-a aflat depusă întreaga legislație a drumurilor astfel încât, completul de judecată ar fi putut să pronunțe o soluție în cauză și să asigure respectarea legii privind tonajul și restricționarea vitezei autovehiculelor.
O altă critică adusă hotărârii se referă la faptul că Tribunalul " nu și-a luat răspunderea judecării și pronunțării unei hotărâri", că prin trimiterea cauzei la Judecătoria Reșița se prelungește durata soluționării procesului cu cel puțin un an, iar soluționarea cauzei într-un timp îndelungat este cauzatoare de prejudicii și nedreptate. Precizează că este a treia trimitere a dosarului la prima instanță situație nepermisă dat fiind faptul că această cauză nu este deosebit de dificilă.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod pr.civilă, Curtea stabilește că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Unul din principiile care guvernează procesul civil este și acela al disponibilității.
Disponibilitatea desemnează, în sens material, dreptul părții de a dispune de o obiectul procesului, iar în sens procesual dreptul acestuia de a dispune de mijloacele procedurale acordate de lege; Cu alte cuvinte părțile sunt acelea care determină limitele judecății și obiectul acesteia.
Este adevărat că principiul disponibilității trebuie corelat cu exigențele celorlalte principii ale procesului civil, între care și acela al rolului activ al instanței prevăzut de art.129 Cod procedură civilă, text care, la aliniatul 5, spune că " judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În cauza de față reclamantul a declarat ritos că se opune efectuării unei expertize având ca obiect determinarea impactului traficului greu asupra rezistenței construcțiilor edificate pe str. - din orașul și a insistat ca instanța să se pronunțe în baza probelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie.
Apare astfel o contradicție între principiul disponibilității și cel al rolului activ al instanței, aceasta fiind în fapt chestiunea pe care trebuie să o rezolve instanța de recurs.
Curtea consideră că soluția pronunțată de Tribunalul C-S este greșită.
O expresie a principiului disponibilității în procesul civil este și liberalismul, aflat sub controlul instanței și în limitele prevederilor de lege, liberalism care guvernează inclusiv probațiunea judiciară, care se poate face prin "orice mijloace".
Rolul activ al judecătorului nu înseamnă ingerința acestuia în spațiul drepturilor și intereselor părților ci trebuie să reprezinte o garanție a acestor drepturi și interese.
Or, interesul reclamantului recurent este acela de ai fi soluționat procesul într-un termen rezonabil, termenul rezonabil reprezentând o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil astfel cum fost consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertățile Omului.
Apoi,art.201 din Codul procedură civilă spune că, doar atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesar să se cunoască părerea unor specialiști instanța poate să numească, la cererea părților sau din oficiu, unul sau trei experți pentru efectuarea expertizei.
Expertiza este un simplu mijloc de probă prin care se tinde la lămurirea unor " împrejurări de fapt" ea neputând avea ca obiect o problemă de drept și ca urmare dispunerea expertizei în speța de față nu poate constitui o obligație pentru părți sau instanță.
În cauza aflată acum în recurs, împrejurările de fapt au fost lămurite prin intermediul probelor testimoniale și înscrisurilor aflate la dosar context în care, trimiterea cauzei la prima instanță ar însemna prelungirea nejustificată a duratei soluționării procesului și cauzarea de prejudicii pentru reclamantul care a refuzat permanent efectuarea acestei probe.
Nici dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză deoarece Tribunalul C- S atunci când a pronunțat decizia civilă nr. 1204 din 24.10.2006, din eroare a judecat ca instanță de recurs, calea de atac legală fiind cea a apelului. De altfel această problemă a fost rezolvată în rejudecare.
Față de cele ce preced, Curtea stabilește că recursul declarat de către reclamant este întemeiat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă îl va admite, va casa decizia civilă recurată și va trimite dosarul la Tribunalul C - S pentru soluționarea pe fond a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.275 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C - în dosar nr-.
Casează decizia civilă recurată și trimite dosarul Tribunalului C - S pentru judecarea apelului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. CO/ 7.04.2008
Thred. NF/8.04.2008
Ex.2
Tribunalul CS- Președinte
Judecător
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcărița
