Obligație de a face. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 30/

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu

JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta SC SRL, împotriva deciziei civile nr. 960/R/M/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat mandatara intimatului, lipsă fiind reprezentantul revizuentei SC SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, față de procura judiciară aflată la fila 25 dosar tribunal, care precizează generic calitatea mandatarei de a putea introduce prezenta cale de atac, consideră că aceasta îl reprezintă pe intimatul.

Mandatara intimatului, depune certificatul de handicap al acestuia și menționează că nu are alte cereri de formulat.

Considerând cauza în stare de judecată și întrucât mandatara intimatului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art 68 alin 4 Cod procedură civilă, neputând astfel pune concluzii, instanța rămâne în pronunțare.

C U RT E A

Asupra cererii de revizuire:

Constată că, prin decizia civilă 960/26.11.2008, Curtea de APEL BRAȘOVa dispus următoarele:

A admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1302/10.07.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte.

A obligat pârâta "" B la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantului a perioadei 28.10.2005 - 07.02.2007, ca perioadă lucrată la societate și recunoașterea perioadei ca vechime în muncă.

A obligat pârâta la virarea sumelor aferente plății asigurărilor sociale, a asigurărilor de sănătate și de șomaj pentru perioada de mai sus.

A menținut restul dispozițiilor sentinței

Pentru pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1302/10.07.2008, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ""

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1399,5 lei, reprezentând drepturi salariale restante și contravaloare concediu de odihnă neefectuat.

A obligat pârâta să vireze la bugetele speciale de stat toate contribuțiile ce-i revin în calitate de angajator al reclamantului, pentru toată perioada cât reclamantul a prestat activitate în cadrul societății.

A respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte, începând cu data 7.02.2007 și până în data de 29.02.2008, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă.

Întrucât nu s-a probat în cauză faptul că reclamantul a fost angajat și a prestat activitate în cadrul societății SC SRL în perioada 28.10.2005 - 7.02.2007, instanța a respins petitul privind înscrierea în carnetul de muncă a acestei perioade.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive.

În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că în mod greșit prima instanță nu a luat în calcul întreaga perioadă desfășurată de către reclamant ca angajat al societății pârâte, reținând astfel că ar fi fost angajatul unei alte firme și ignorând pe această cale înscrisul de la dosar, emis de Oficiul Registrului Comerțului B, din care se desprinde că societatea pârâtă funcționează din 15.03.2005. În felul acesta, susține recurentul reclamant, fiind angajat al pârâtei din luna octombrie 2005, drepturile solicitate i se cuvin a fi recunoscute începând de la această dată.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, conform prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat recursul ca fiind fondat.

Cum din copia cărții de muncă a martorului G rezultă că acesta a fost angajat la societatea pârâtă din data de 05.06.2005, coroborat cu declarația martorului dată în fața primei instanțe, potrivit căreia pe acest interval de timp a fost coleg de serviciu cu reclamantul, se poate trage concluzia că reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu societatea pârâtă încă din cursul anului 2005 Apreciind astfel că reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta încă din anul 2005, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă urmează a admite recursul, în sensul modificării sentinței, cu consecința admiterii acțiunii prin recunoașterea și a perioadei cuprinsă între 28.10.2005 - solicitată în acțiune - și până la data de 07.2.2007 ca perioadă lucrată în societate, a cuprinderii acestei perioade, alături de cea reținută de prima instanță, în calculul vechimii în muncă.

Împotriva acestei dispoziții a formulat cerere de revizuire, în termen, înregistrată în 16.12.2008.

Cererea este fundamentată în drept pe dispozițiile art 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de revizuire se susține că revizuenta a intrat în posesia unor " înscrisuri noi" pe care nu le-a putut prezenta în recurs din motive mai presus de voința lor, înscrisuri al căror conținut sunt de natură a determina o altă stare de fapt decât cea reținută în decizia 960/26.11.2008 supusă prezentei revizuiri.

Subliniază că o motivare amănunțită a acestei cereri de revizuire va fi depusă la primul termen.

Instanța constată că revizuenta nu a depus în probațiune " înscrisurile noi" care constituie temeiul acestei cereri de revizuire, astfel încât nu poate face aplicarea art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

În sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu le-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră.

Tocmai pentru a verifica aceste condiții pe care trebuie să le îndeplinească înscrisurile noi în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, este necesar ca acestea să fie depuse în probațiune, nu doar invocate generic în cadrul cererii de revizuire, așa cum este cazul în speță.

Pentru că revizuenta nu a făcut dovada susținerilor din cererea de revizuire, instanța va respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziei 960/2008 a Curții de APEL BRAȘOV.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SRL B împotriva deciziei 960/2008 a Curții de APEL BRAȘOV.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 15 Ianuarie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red /AP/ 26.01.09

Tehnored AG/28.01.2009/ 2 ex

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu, Camelia Juravschi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Brasov