Obligație de a face. Decizia 3247/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.459/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 3247/
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC "" SA împotriva sentinței civile nr.6690 din data de 29.10.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14673/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "obligația de a face".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 28 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin.(1) Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 05 mai 2009, apoi la data de 12 mai 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.02.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a contencios Administrativ și Fiscal sub nr.6884/3/CA/2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la eliberare unei adeverințe cu venitul salarial realizat în dolari lunar, sporuri pe perioada martie 1979-iunie 1981, precum și cu sumele ce au fost reținute și virate sub forma contribuției speciale și a pensiei suplimentare către fondul asigurărilor sociale de stat conform Decretului nr.233/1974, obligarea pârâtei să elibereze adeverința de spor uzual pentru condiții deosebite de muncă (climă tropicală) conform art.1 lit.b din Decretul nr.233/1974.
Prin încheierea din 25.03.2008, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal și trimisă spre soluționare Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale unde a fost înregistrată la data de 11.04.2008 sub nr.14673/3/LM/2008.
Prin sentința civilă nr.6690/29.10.2008, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta SC SA să elibereze reclamantului adeverința care atestă salariile primite de acesta în perioada martie 1979-iunie 1981; a respins ca neîntemeiată cererea de eliberare a unei adeverințe care să ateste plata sporurilor pentru climă tropicală.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în perioada martie 1979-iunie 1981 reclamantul a fost trimis să lucreze la societatea mixtă de producție, din Centrală (Republica ), în calitate de cetățean român specialist. În societatea statul român a fost acționar și a fost reprezentat de.
Conform art.3, art.6 și art.7 din Decretul nr.233/1974 coroborat cu art.34 al.5 Codul muncii, angajatorul este obligat să elibereze salariatului său, cetățean român angajat în străinătate la societate mixtă de producție, o adeverință care să ateste veniturile nete realizate în valută pentru munca prestată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC SA a declarat recurs la data de 22.12.2008, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.01.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului împotriva hotărârii ce a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și, în consecință, modificarea în totalitate a acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
recurenta dispozițiile art.25 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, arătând că documentele justificative ale contabilității se păstrează timp de 10 ani, iar statele de plată timp de 50 de ani. Prin urmare, eventualele situații primite la SC SA de la Ministerul Afacerilor Externe privind decontările în baza Decretului nr.233/1974 nu au inclus state de plată a salariilor și, documentele fiind păstrate doar 10 ani.
Mai arată recurenta că nu s-a dovedit afirmația reclamantului că ar fi fost trimis să lucreze la societatea mixtă de către în calitate de organ central. Cetățenii români angajați la societățile mixte de producție proveneau de la ministere și celelalte organe centrale, selectarea personalului făcându-se către ministerul economic tutelar, care, în cazul de față, era Ministerul Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții. Așa fiind, întreprinderile de comerț exterior nu au avut decât un rol administrativ, având obligația de plată către membrii familiei a echivalentului în lei a sumelor transferate de cetățenii români conform art.3 din decretul nr.233/1974. Ori, aceste plăți s-au făcut pe baza unor chitanțe și nu pe baza statelor de salarii.
În plus, societatea mixtă româno-centrafricană a fost persoană juridică de drept centrafrican subordonată doar reglementărilor locale, având gestiunea statelor de plată ale salariilor și încheind contracte de muncă cu cetățenii români trimiși din țară.
Întreprinderile de comerț exterior nu au avut nici un fel de obligație de evidențiere a salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, reținerilor sau contribuțiilor. Conform art.5 din Decretul nr.233/1974, cetățenii români declarau la misiunile diplomatice în termen de 30 de zile de la data încasării, veniturile realizate în valută, pe baza unor chitanțe.
La data de 23.04.2009, intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă susține că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, respectiv a Decretului nr.233/1974, precum și a situației de fapt, astfel încât Curtea va analiza criticile în conformitate cu art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Se constată astfel că intimatul-reclamant a desfășurat activitate la societatea mixtă româno-centrafricană în perioada 11 martie1979- 31 mai 1981. Această perioadă a fost menționată în carnetul său de muncă la pozițiile 19-20 ca fiind concediu fără retribuție în țară, conform art. 2 din Decretul nr.233/1974, activitate la societatea mixtă, Republica. Aceste mențiuni au fost făcute în baza adresei nr.420/BN/CE/09540/12.06.1981 eliberată de Întreprinderea de Comerț.
La data deschiderii drepturilor de pensie ale intimatului-reclamant această perioadă a fost luată în considerare pentru determinarea punctajului prin raportare la salariul minim.
Ori, intimatul-reclamant a susținut că pentru perioada în care a desfășurat muncă în străinătate a fost retribuit în valută, asupra acestor sume s-au determinat contribuții de asigurări sociale și, prin urmare, are dreptul la obținerea unui alt punctaj în funcție de venitul real încasat pe această perioadă. Acesta este de altfel interesul pentru care a solicitat obligarea recurentei-pârâte la eliberarea adeverinței.
Curtea consideră însă că o societate comercială poate fi obligată la emiterea unei adeverințe privind calitatea de salariat, durata de timp a raporturilor de muncă, și, cel mai important, veniturile obținute la care s-au dedus și achitat contribuții de asigurări sociale numai în temeiul art.34 al.5 Codul muncii, temei de altfel reținut și de tribunal. Așadar, se pune problema dacă societatea recurentă avea sau nu calitatea de angajator față de intimatul reclamant.
În cauză, aspectul litigios este determinat de faptul că între părți nu s-au stabilit raporturi de muncă obișnuite, în baza unui contract supus legii române, ci raporturi de muncă încheiate în Republica, cu o societate mixtă româno-centrafricană de producție.
Cât privește evidențierea acestor raporturi în țară, erau aplicabile prevederile Decretului nr.233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută. Conform art.3 din acest decret, cetățenii români erau obligați ca din veniturile nete realizate în valută pentru munca prestată să transfere lunar, în țară, pentru întreținerea familiilor și acoperirea celorlalte obligații o parte calculată în dolari SUA contra plată în lei. Venitul net asupra căruia există obligația de transfer se determina prin scăderea din venitul brut realizat în valută a impozitelor, taxelor, reținerilor pentru fondul de pensii, asigurări sociale și medicale, etc.
Pentru modalitatea de plată și transfer în țară a sumelor, art. 5 prevedea următoarele: etățenii români angajați în străinătate sunt obligați să declare la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale România, în termen de 30 de zile de la data încasării, veniturile realizate în valută, pentru munca prestată, inclusiv gratificații, sporuri, indemnizații și orice alte venituri în valută, precum și reținerile, contribuțiile și cheltuielile prevăzute la art. 3, și să anexeze la declarație actele doveditoare privind aceste venituri, rețineri, contribuții și cheltuieli; actele doveditoare se prezintă odată cu prima declarație și ori de câte ori intervin modificări în nivelul veniturilor, reținerilor, contribuțiilor sau cheltuielilor avute în vedere la determinarea venitului net; pentru cazurile în care nu se pot obține acte doveditoare, cheltuielile efectuate se consideră justificate pe bază de declarație scrisă, dată pe proprie răspundere de către persoanele respective; în termen de 30 zile de la data încasării veniturilor în valută se depun la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare sumele care se transferă.
Conform art. 6 din decret: calculul și urmărirea încasării sumelor supuse obligației de transfer se fac de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale România din țările respective. Sumele încasate se comunică trimestrial ministerelor de care aparțin angajații trimiși în străinătate, precum și Ministerului Finanțelor.
Din cuprinsul acestor reglementări rezultă că întreprinderea de comerț exterior, în speță SC SA, nu avea obligații privind evidențierea sumelor în valută obținute de salariat sau a sumelor transferate în țară.
Cetățeanul român care a desfășurat muncă în străinătate avea obligația de a se prezenta la misiunea diplomatică a României din Republica și a declara venitul integral realizat în valută pentru munca prestată, precum și obligația de a dovedi cu chitanțe sau declarații pe propria răspundere toate acele rețineri prevăzute de art. 3 alin. 3 din Decretul nr. 233/1974, adică impozitele, taxele, reținerile pentru fondul de pensii, asigurările sociale și medicale, cheltuielile reprezentând chiria și întreținerea locuinței din străinătate și a indemnizației de instalare. La rândul său, misiunea diplomatică avea obligația de a face calculul venitului net obținut de salariat pe baza celor declarate și dovedite și, după depunerea sumelor în cont, de a transfera în țară acea parte prevăzută la alin. 2 din art. 3 din decret pentru întreținerea familiilor și acoperirea celorlalte obligații ale celor trimiși în străinătate. Această obligație de transfer către familii era îndeplinită de întreprinderea de comerț exterior.
Cât privește sumele destinate asigurării sociale și fondului de pensii datorate de cetățeanul român care obținea venituri în valută pentru munca prestată în străinătate după anul 1974, aceste sume erau gestionate direct de beneficiar, legislația la cel moment neprevăzând obligația societății mixte, misiunii diplomatice, ministerului d e resort sau întreprinderii de comerț exterior de a reține sau vărsa aceste sume.
Ulterior, prin Decretul nr. 159/1984 pentru modificarea și completarea Decretului nr. 233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută s-a prevăzut în art. 7 că angajații români sunt obligați să transfere în țară, la bugetul asigurărilor sociale de stat, sumele în valută reprezentând contribuțiile la fondul de pensii, restituite de către organizațiile la care au lucrat, în vederea calculării, potrivit legii, a vechimii în muncă la pensie; în cazul în care, în conformitate cu legislația locală sau statutul organizațiilor, nu li se rețin sau nu li se restituie astfel de sume, angajații români sunt obligați să transfere lunar, în țară, contribuția de asigurări sociale de stat în valută.
Prin urmare, în sarcina recurentei SC SA nu subzistă nici o obligație de eliberare a unei adeverințe pe temeiul art.34 al.5 Codul muncii, pentru că nu a avut calitatea de angajator față de intimat și nici nu a gestionat venitul în valută obținut de acesta sau deducerea contribuțiilor pentru pensie și asigurări.
Pentru aceste motive, Curtea, în baza art.312 al.3 coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge în tot acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC "" SA împotriva sentinței civile nr.6690 din data de 29.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14673/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge în tot acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./26.06.2009
Jud.fond::
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
