Obligație de a face. Decizia 326/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.326/Dosar nr.-
Ședința publică din data de:-20 2008
PREȘEDINTE: Carmen Maria Tică- - -- JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
-- -- JUDECĂTOR 3: Camelia
--- președinte secție civilă
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționarea recursurilor declarate de pârâtul și de către intervenienta -, împotriva Deciziei civile nr.218/Ap din data de 4 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-, având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în recurs în ședința publică din data de 13 2008, dată când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20 2008.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de recurentul pârât și de către recurenta intervenientă -.
Față de actele, lucrările și probele dosarului, coroborate cu motivele de recurs, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, ca prin sentința ce se va pronunța, a se constata că între părți s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a acțiunilor pe care le deține la Banca Comercială Română, obligarea pârâtului să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect aceste acțiuni sau să se prezinte pentru înscrierea operațiunii în Registrul acționarilor și obligarea acestuia la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei, pe fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii și până la executarea obligației.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată de părți.
Prin Sentința civilă nr.8112/02.10.2007, Judecătoria Brașova admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, și, în consecință:
A constatat că între reclamant și pârât s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a unui număr de 4.500 de acțiuni deținute de pârât la Banca Comercială Română, la prețul de 15 Euro/acțiune.
A obligat pârâtul să încheie cu reclamantul contract autentic de cesiune de acțiuni, având ca obiect cesiunea unui număr de 4.500 acțiuni deținute de pârât la Banca Comercială Română, înregistrate în Registrul acționarilor de la nr.- la nr.- sau să se prezinte la sediul Băncii Comerciale Române în vederea efectuării operațiunilor de cesiune a acțiunilor în Registrul acționarilor.
A obligat pârâtul să plătească daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea obligației.
A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta -, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâtul.
A constatat că au caracter de bun comun acțiunile în număr de 4.500, achiziționate de pârât de la Banca Comercială Română și înscrise în Registrul acționarilor de la nr.- la nr.-.
A respins petitul referitor la constatarea nulității absolute a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
A respins excepția nulității absolute a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
A respins acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional în contradictoriu cu pârâtul reconvențional și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 36,80 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr.218/04.07.2008, Tribunalul Brașova respins apelurile declarate de apelanta - și, împotriva Sentinței civile nr.8112/2007 a Judecătoriei Brașov, pe care a păstrat-o, a respins cererea intimatului reclamant privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Nu există contradicție între considerente și dispozitiv, întrucât instanța nu a apreciat că acțiunile din litigiu sunt bunuri proprii ale intimatului-pârât, al căror regim juridic este guvernat de Legea nr.31/1990, ci doar a reținut că așa a susținut intimatul-reclamant prin întâmpinarea formulată față de cererea de intervenție a apelantei. Nicio formulare din cuprinsul sentinței apelate nu îndreptățește critica apelantei, instanța neînsușindu-și punctul de vedere anterior menționat, exprimat de către intimatul-reclamant.
Așadar, prima instanță nu a apreciat că sunt incidente în speță prevederile Legii nr.31/1990, în locul celor ale art.30, art.35, alin.2 și art.36 Codul familiei.
Instanța nu trebuia să constate nulitatea convenției pentru lipsa mandatului apelantei deoarece, contrar aprecierii sale, acțiunile din litigiu nu constituie bunuri comune ale soților, ci bunuri proprii ale apelantului-pârât, potrivit prevederilor art.31, lit.d Codul familiei ( "bunurile dobândite cu titlul de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de investiții și inovații, precum și alte asemenea bunuri").
Această concluzie se întemeiază pe caracteristicile acestor bunuri mobile și anume pe faptul că au fost vândute de către societatea emitentă către apelantintuituu personae, adică exclusiv în considerarea calității speciale a acestuia de salariat al societății, calitate pe care apelanta-intervenientă nu o are, precum și pe împrejurarea conexă că, tocmai datorită calității speciale a apelantului, acesta nu a cumpărat acțiunile la prețul lor de piață, ci la un preț special.
În consecință, vânzarea acțiunilor de către apelantul-pârât nu este supusă condiției existenței mandatului soției sale, apelanta-intervenientă, condiție impusă de prevederile art.35 Codul familiei.
Această apreciere nu poate conduce la schimbarea soluției la care s-a oprit prima instanță cu privire la cererea de intervenție formulată în cauză, întrucât ar conduce la înrăutățirea situației apelantei în propria cale de atac, fapt ce ar contraveni dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, în condițiile în care reclamantul nu a declarat apel. În egală măsură însă, nu este obligatorie pentru instanța de apel care nu poate da eficiență unei constatări greșite a primei instanțe prin extinderea efectelor sale asupra cererii de chemare în judecată.
Împrejurarea că acțiunile nu se aflau în circuitul civil la data încheierii convenției nu interesează în speță în condițiile în care acest act juridic nu este unul de vânzare-cumpărare care să transmită proprietatea asupra acțiunilor ci un antecontract care a dat naștere doar unor drepturi de creanță.
În consecință, este lipsit de relevanță juridică dacă apelanta a dovedit sau nu că intimatul-pârât nu a avut consimțământul său la încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimatul.
În ceea ce privește apelul pârâtului, s-a constatat că este la rândul său neîntemeiat, deoarece prima instanță a ținut seama atât de apărările sale, cât și de cele ale intervenientei -. Nu avea însa nici dreptul și nici obligația de a analiza expres și distinct apărarea nouă formulată prin concluziile scrise depuse la dosar, prin care apelantul a arătat că actul în discuție în speță este o promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare, întrucât aceasta ar fi condus la încălcarea principiilor contradictorialității, oralității și dreptului la apărare al părții adverse.
Prima instanță a analizat natura juridică a actului juridic pe care se întemeiază acțiunea și a stabilit - în mod corect și argumentat de altfel - că acesta constituie un antecontract bilateral de vânzare-cumpărare. Faptul că nu și-a însușit apărarea apelantului-pârât nu echivalează cu nepronunțarea asupra acesteia. De altfel, această nouă apărare, susținută și în apel, nu ar putea conduce la finalitatea vizată de către apelant, fiind lipsită de logică juridică întrucât, chiar dacă s-ar putea aprecia că actul în discuție este un contract unilateral, o promisiune unilaterală de vânzare, apelantul-pârât este partea obligată la o anumită acțiune (prestație) pe care, în temeiul prevederilor art.1073 și urm. Cod civil, trebuie să o execute. Prin acest act, apelantul nu s-a obligat direct la despăgubiri, iar acțiunea de față vizează executarea în natură a obligațiilor sale, astfel cum reies acestea din convenție.
Atât prevederile legale anterior menționate, cât și cele ale art.969 cod civil impun executarea în natură a obligațiilor, care trebuie săa constituie regula în raporturile juridice civile. unei obligații de a face în dezdăunari nu poate fi privită decât ca o excepție și nu poate interveni din simpla voință nejustificată a celui obligat. Astfel, în cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, refuzul promitentului vânzător echivalează cu o revocare a promisiunii, însă aceasta nu este permisă de lege (art.969 Cod civil), iar beneficiarul său poate cere în primul rând executarea în natură a obligației prin intermediul forței coercitive a statului și doar în subsidiar daune-interese.
Existența antecontractului de vânzare-cumpărare din speță nu este afectată de condiții. Doar pentru executarea sa există un termen și anume data ridicării interdicției de tranzacționare a acțiunilor
Apelantul-pârât susține că nu a exprimat un consimțământ valabil în momentul încheierii convenției din speță, întrucât consuma alcool, iar pe fondul acestuia, devine euforic și are impresia că poate intreprinde orice fapt de succes. Prin acest motiv de apel s-a constatat că pârâtul își invocă propria culpă, atitudine care nu este permisă în procesul civil, conform stravechiuluinemo auditur propriam turpitudinem allegans.
În ceea ce privește pretinsa lipsă de responsabilitate și chiar de discernământ, pe fondul tulburarii de comportament, se reține că nu a fost invocată în fața primei instanțe, iar invocarea sa direct în apel contravine prevederilor art.294, alin.1 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că apelantul a invocat nulitatea convenției atât pe cale de excepție, cât și prin cererea reconvențională, printr-un petit separat, este lipsită de relevanță juridică în condițiile în care a fost analizată de către prima instanță în limitele în care a fost invocată.
Nici din argumentația apelanților (motivările în fapt ale cererilor formulate de către aceștia în cauză) și nici din probele administrate în primă instanță și în apel, nu rezultă ilicitatea sau imoralitatea convenției pe care se întemeiază acțiunea intimatului-reclamant. Simpla împrejurare că familia apelantului-pârât nu este de acord cu încheierea sa ori faptul că apelantul însuși s-a răzgândit și nu mai este de acord să o pună în executare, nu constituie în sine elemente ale cauzei convenției și nu atrag ilicitatea ori imoralitatea sa, caracteristici ce trebuie de altfel apreciate la momentul încheierii actului, iar nu raportat la stări de fapt ulterioare.
Depoziția martorului nu contine contradicții esențiale cu susținerile reclamantului și cu conținutul convenției, nu s-a dovedit că este mincinoasă și nu putea fi înlăturată astfel după cum pretinde apelantul-pârât.
Instanța a apreciat în mod corect că nu era necesară respectarea dispozițiilor art.1179 și art.1180 Cod civil, pentru însăși validitatea actului în sens denegotium jurisiar, din punct de vedere probator, un înscris sub semnătură privată ce nu respectă cerințele normelor legale menționate, chiar dacă nu are forță probantă deplină, valorează început de probă scrisă. Aceasta a fost semnificația acordată de către instanță înscrisului exhibat de către intimatul-reclamant, care a fost completat cu martori, interogatorii și prezumții.
Apelantul susține că intimatul-reclamant a fost de rea credință la încheierea convenției fără a arăta ce înțelege concret prin această aserțiune, ce semnificație ar avea o astfel de atitudine psihică a intimatului și ce consecințe juridice.
Împrejurarea că însuși apelantul-pârât a arătat că soția sa nu a știut de vânzarea acțiunilor este lipsită de relevanță juridică pe de o parte pentru considerentele anterior expuse, iar pe de altă parte întrucât apelanții nu au interese contradictorii, ci comune.
Instanța de judecată a avut rol activ în limitele impuse de prevederile art.129 Cod procedură civilă, cu observația că toate părțile au beneficiat de serviciile unor persoane calificate (avocați) ale căror obligații nu pot fi transpuse în sarcina instanței de judecată și nu există niciun temei pentru a aprecia că aceasta din urmă a avut nelămuriri pentru a căror înlăturare să fie necesar să ordone probe din oficiu.
Împotriva deciziei, au declarat recurs pârâtul și intervenienta -.
Prin recursul formulat, recurentul a solicitat modificarea în tot a deciziei, în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea recursului se arată că prima instanță nu a analizat natura juridică a convenției, aplicând greșit legea, întrucât efectele produse de promisiunea unilaterală de vânzare-cumpărare dau dreptul la dezdăunări și nu la obligarea promitentului de încheiere a actului în formă autentică.
Totodată, se invocă încălcarea dispozițiilor art.30, art.36, art.35, alin.2 Codul familiei, greșita interpretare a materialului probator, lipsa rolului activ al judecătorului și faptul că motivarea deciziei este străină de natura textului de lege invocat.
Se precizează că, convenția încheiată de părți nu constituie un început de dovadă scrisă, fiind necesară formalitatea multiplului exemplar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304, pct.7, pct.9 Cod procedură civilă și ale art.312, pct.2 și pct.3 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, intervenienta - a solicitat modificarea în tot a deciziei, admiterea cererii de intervenție și respingerea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.30 și ale art.36 Codul familiei, acțiunile în litigiu constituind bunuri comune ale soților, motiv pentru care nu se aplică dispozițiile art.35, alin.2 Codul familiei privind mandatul tacit.
Totodată, se critică modul de interpretare a materialului probator, precum și faptul că ambele instanțe au reținut buna-credință a beneficiarului promisiunii de vânzare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304, pct.7 și pct.9 Cod procedură civilă și ale art.312, alin.2 și alin.3 Cod procedură civilă.
Examinând decizia în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Acțiunile ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, constituie bunuri proprii ale recurentului pârât, conform prevederilor art.31, alin.1, lit.d Codul familiei, care dispune că nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de investiții și inovații, precum și alte asemenea bunuri.
Se are în vedere faptul că aceste acțiuni au fost vândute de Banca Comercială Română recurentului pârât, în considerarea calității speciale a acestuia de salariat al societății, calitate pe care recurenta intervenientă nu o îndeplinește.
Prin urmare, consimțământul acesteia la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nu era necesar.
Instanța de apel a analizat corect natura juridică a convenției încheiate de părți, aplicând corect dispozițiile legale incidente și principiul executării în natură a obligațiilor. Executarea în natură a obligației presupune executarea prestației însăși, la care s-a obligat debitorul și nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia.
Criticile din recurs privind greșita interpretare a materialului probator administrat în cauză vor fi înlăturate, întrucât acestea nu constituie motive de nelegalitate a hotărârii. Se au în vedere dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se pot cere doar pentru motive de nelegalitate.
Prevederile art.1179 Cod procedură civilă privind formalitatea multiplului exemplar, nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care justificat s-a reținut că actul juridic încheiat de părți valorează început de dovadă scrisă.
Instanța de apel a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, a aplicat corect dispozițiile art.294, alin.1 Cod procedură civilă, manifestând rol activ în soluționarea cauzei.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.312, alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de recurenții și -, împotriva Deciziei civile nr.218/04.07.2008 a Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții și-, împotriva Deciziei civile nr.218/04.07.2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/16.12.2008
Dact.:-/3 ex./17.12.2008
Jud.apel:-; -
Jud.fond: - E
Președinte:Carmen Maria TicăJudecători:Carmen Maria Tică, Ligia Vâlcu, Camelia
