Obligație de a face. Decizia 3278/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1364/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3278/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.7414 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26573/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimataAgenția pentru Dezvoltare Regională B-I,având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul și intimataAgenția pentru Dezvoltare Regională B-
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 11.05.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei Agenția pentru Dezvoltare Regională B-
Curtea, având în vedere lipsa părților, dispune lăsarea pricinii la a doua strigare.
La reluarea pricinii, respectiv la a doua strigare, se prezintă recurentul,personal și intimataAgenția pentru Dezvoltare Regională B-I,prin avocat.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 13 la data de 29.11.2003, după care, comunică acestuia duplicatul întâmpinării formulată de intimată împreună cu înscrisurile anexate alăturat.
Intimata Agenția pentru Dezvoltare Regională B-I, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite suplimentarea materialului probator cu înscrisuri, în cadrul căreia depune la dosar Contractul de - Acțiuni Externe ale Comunității Europene înregistrat sub nr.6293 din 10.12.2008 și un formular de identificare legală întocmit de către agenție; înscrisuri în fotocopie și certificate cu mențiunea "conform cu originalul", duplicatul acestora fiind comunicate părții recurente.
Recurentul, personal, arată că nu solicită amânarea pricinii pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de către partea intimată, solicitând la rândul său, încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia depune la dosar un extras din carnetul de muncă precum și un extras din organigrama agenției, ocazie cu care comunică reprezentantului legal al intimatei un exemplar.
Intimata Agenția pentru Dezvoltare Regională B-I, prin avocat, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării probei solicitate de către recurent.
Curtea, în ședință publică, după deliberare, în temeiul art.305 pr.civ. încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurentul, personal, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, face vorbire de o instituție publică, or, în cauza dedusă judecății, este vorba de o autoritate publică, astfel încât, apreciază că interpretarea instanței de fond este greșită, întrucât intimata nu poate fi catalogată ca fiind o instituție publică.
De asemenea, recurentul, personal, solicită a se observa că din conținutul înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că agenția a beneficiat de fonduri în vederea achiziționării unui sediu pentru fiecare agenție din cele 8 care au probleme în acest sens și față de această împrejurare, apreciază că intimata nu se poate prevala de faptul că această sumă de bani a fost acordată din fondurile Phare.
Cu privire la creșterile salariale în procent de 50% și ulterior până la 260%, solicită a se observa că i s-a aplicat un tratament diferențiat, discriminatoriu, în sensul că în cauză există o diferență între personalul încadrat la Agenția de Implementare și cel de la Autoritatea de Implementare, cu toate că întregul personal desfășoară aceeași activitate.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, depunând la dosar concluzii scrise.
Intimata Agenția pentru Dezvoltare Regională B-I, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că recurentul în cauză face o comparație între situația actuală a acestuia și situația agenției care deține un număr de compartimente clar definite, pe de o parte, iar pe de altă parte, agenția nu reprezintă o instituție publică ci o instituție nonguvernamentală, nonprofit de utilitate publică, cu personalitate juridică și care beneficiază de anumite sume de bani pe care le acordă persoanelor juridice care solicită finanțarea în vederea desfășurării obiectului de activitate.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că intimata în cauză funcționează în baza Legii nr.315/2004, privind dezvoltarea regională din România, iar constituirea resurselor financiare pe baza cărora se alcătuiesc bugetele anuale nu s-a făcut și nici nu se face din resursele alocate de la bugetul de stat, astfel încât, majorarea salariilor personalului agențiilor nu a avut ca bază legală actele normative care reglementează salarizarea în sistemul bugetar.
Cu privire la sporul solicitat în procent de 75%, intimata prin avocat, solicită a se observa că la dosarul cauzei se regăsește depus carnetul de muncă al recurentului din care rezultă creșterile salariale de care a beneficiat până în prezent.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurentul, personal, având cuvântul în replică, solicită a se observa că bugetul agenției este compus din cote egale ce provin de la Primăria Municipiului B și Consiliul Județean
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7414/27.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune.
A respins acțiunea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Dezvoltare B I, ca neîntemeiată.
A respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 1.11.1999, în baza contractului individual de muncă înregistrat la pârâtă cu nr. 17/11.11.1999, reclamantul desfășurându-și inițial activitatea în calitate de expert în cadrul Direcției pentru Programe și Managementul Proiectelor, iar ulterior în calitate de șef serviciu al Serviciului Programe Guvernamentale și de, respectiv șef al Departamentului Programe Guvernamentale și de. Raporturile de muncă au încetat la data de 22.02.2008.
Tribunalul a constatat că reclamantul a pretins despăgubiri echivalente cu suma reprezentând 75% din totalul salariilor încasate în perioada 01 iulie 2005 - 22 februarie 2008, corespunzător cu drepturile de care ar fi beneficiat în urma aplicării Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, respectiv a Hotărârii Guvernului României nr. 170/2005 pentru aplicarea Legii nr.490/2004, pentru prejudiciul produs de pârâtă ca urmare a faptului că aceasta nu a solicitat avizul Ministerului Finanțelor, conform art.5 și 6 din HG nr.170/2005.
În acest sens prima instanță a reținut că, potrivit art.3 din HG nr.170/2005 pentru aplicarea legii nr.490/2004 privind stimularea personalului ce gestionează fonduri comunitare, salariile de bază ale personalului prevăzut la art.2 se majorează cu 75% față de cele prevăzute de lege, potrivit bugetului aprobat al fiecărei instituții publice, majorarea realizându-se în baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de instituție coordonatoare națională a asistenței.
Totodată, potrivit art.5 și art.9 alin.1 din HG nr.170/2005, pentru a beneficia de majorările salariale prev. la art.3, instituțiile publice în cadrul cărora funcționează structurile menționate la art.2 trebuie să solicite Ministerului Finanțelor Publice avizarea structurilor și a personalului ce au ca obiect de activitate gestionarea fondurilor comunitare, iar acesta, pe baza documentației depuse, se pronunță în sensul eliberării avizului sau respingerii solicitării de aviz.
Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea nr.954/4.04.2005 solicitând acesteia să înainteze Ministerului Finanțelor Publice documentele necesare spre avizare, în vederea aplicării majorării salariale prevăzută de HG nr.170/2005 și cum pârâta nu a făcut dovada că a răspuns solicitării reclamantului, dreptul acestuia de a pretinde despăgubiri începe să curgă de la data când a luat cunoștință despre refuzul angajatorului de a urma procedura legală în vederea acordării majorării salariale pretinse de salariat, iar nu de la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează dreptul la majorări salariale.
Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că cererea este neîntemeiată. Astfel, coroborând dispozițiile art. 3 cu cele ale art.5 din HG nr. 170/2005, instanța a reținut că de majorarea salarială de 75% beneficiază, în urma avizului obținut de la Ministerul Finanțelor Publice, personalul din instituțiile publice în cadrul cărora funcționează structurile menționate la art.2.
Prima instanță a apreciat că agenția de dezvoltare regională care răspunde de implementarea proiectelor PHARE este o autoritate de implementare pentru programul PHARE, în sensul art.1 lit.f din HG nr. 170/2005 și că art.2 lit.a prevede că actul normativ se aplică personalului, cu atribuții în procesul de gestionare a asistenței financiare nerambursabile comunitare, încadrat în unitățile de implementare pentru programele din cadrul autorităților de implementare PHARE, însă dreptul la majorări salariale îl au numai salariații din unitățile de implementare pentru programeledin cadrul instituțiilor publice care constituie autorități de implementare PHARE, în sensul art.1 lit. Cum pârâta nu este autoritate publică, salariaților acesteia nu le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la majorarea salarială.
A mai apreciat instanța de fond că și în cazul în care pârâta ar cădea sub incidența art.3, art.5 și art.9, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a angajatorului, în conformitate cu art.269 codul muncii, întrucât nu există certitudinea producerii în patrimoniul reclamantului a prejudiciului constând în contravaloarea majorărilor salariale de care ar fi beneficiat, obținerea dreptului fiind condiționată de obținerea avizului Ministerului Finanțelor Publice.
Tribunalul a respins cererea paratei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata întrucât pârâta nu a dovedit că a efectuat cheltuieli cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat recurentul, care a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând că Agenția pentru Dezvoltare Regionala B-I () nu contestă faptul că îndeplinea toate criteriile menționate în actele normative cu privire la stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare. Recurentul a susținut că nu a avut o fișă de post pentru fiecare dintre funcțiile de conducere pe care le-a ocupat și că Regulamentul de Organizare și Funcționare al agenției, a fost actualizat abia în anul 2007, deși el nu mai avea corespondență în realitate încă din anul 2005.
Recurentul a susținut că în data de 07.07.2005 a prezentat Consiliului pentru Dezvoltare Regionala BI( ) o expunere de motive privind oportunitatea modificării valorii de referință specifică însă nu a solicitat niciodată avizul Ministerului Finanțelor Publice/Ministerului Economiei si Finanțelor pentru a acorda angajaților îndreptățiți stimularea financiară prevăzută de Legea 490/2004 și HG 170/ 2005.
Recurentul a mai arătat că aprecierea instanței conform căreia "pârâta nu este autoritate publică iar salariaților acesteia nu le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la majorarea salarială" contrazice flagrant toate angajamentele asumate de România prin Tratatul de aderare la Comunitatea Europena, respectiv Documentul de poziție al României fata de Capitolul 21 - Politica Regionala si Coordonarea Instrumentelor Structurale.
Atât Legea 490/2004 cât si Expunerea de motive a primului ministru fac referire la structuri si nu neapărat la instituții publice, iar HG 170/2005 face vorbire despre funcționari publici și personal încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată având atribuții în procesul de gestionare a asistenței financiare nerambursabile comunitare.
Recurentul a arătat că, potrivit art. 1 lit. f) din HG 170/2005, agenția pentru dezvoltare regionala este definită ca autoritate de implementare pentru programele Phare. Conform art. 2 și art. 3 din aceeași HG 175/2005 salariile de bază ale personalului încadrat în unitățile de implementare pentru programele din cadrul autorităților de implementare PHARE se majorează cu 75%.
Recurentul a invocat expunerea de motive a primului ministru pentru Legea 490/2004 din care rezultă necesitatea asigurării unor sisteme de salarizare in directa corelare cu complexitatea si importanta activităților de gestionare a acestor fonduri, adoptarea acestor legi fiind rezultatul necesitații de a respecta angajamentelor asumate, de a întări capacitatea administrativa si de implementarea a fondurilor comunitare.
Recurentul a susținut că, pentru a beneficia de fonduri pentru achiziția unui sediu in cadrul programului Phare 2006 a trebuit sa depună formularul de identificare legala ca instituție publica.
In aceste condiții, este evident ca aprecierea instanței ca nu este o autoritate publica in sensul Legii 490/2004 si al HG 170/2005 este lovita de nulitate absoluta.
Recurentul a mai susținut că, în mod eronat, instanța a apreciat si ca nu poate fi angajata răspunderea patrimoniala a angajatorului, in conformitate cu art. 269 codul muncii, întrucât nu există certitudinea producerii in patrimoniul reclamantului a prejudiciului dat fiind că obținerea dreptului este condiționata de avizul Ministerului Finanțelor Publice, fiind evidente faptele ilicite ale angajatorului (lipsa fisei de post, lipsa unui Regulament de Organizare si Funcționare in concordanta cu structura organizatorica a instituției si cu statutul acesteia, lipsa de interes in aplicarea prevederilor Legii 490/2004 si ale HG 170/2005 pentru personalul implicat in gestionarea fondurilor PHARE, invocarea in fata Consiliului pentru Dezvoltare Regionala BI( ), si utilizarea Legii 490/2004 si al HG 170/2005 pentru obținerea unor majorări salariale de 50% pentru categorii de personal care nu erau nominalizate in cele doua acte normative).
Recurentul a arătat că nimic nu l-a împiedicat pe angajator sa respecte legislația in vigoare. însuși directorul general al a invocat prevederile Legii 490/2004 si ale HG 170/2005 ca motiv de creșterea a salariilor tuturor angajaților instituției și că este evident ca exista o cauzalitate indiscutabila intre aceste fapte ilicite si prejudiciul material suferit.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele motive:
Recurentul solicită în ceea ce îl privește aplicarea disp. art. 3 alin. 1 din HG 170/2005 conform cărora salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 2 se majorează cu 75% față de cele prevăzute de lege, potrivit bugetului aprobat al fiecărei instituții publice.
În mod corect instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, întrucât acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 490/2004 și ale HG nr.170/2005 dată în aplicarea acestei legi, referitoarea la majorarea cu 75 % a salariului cuvenit.
Astfel, în cauză se constată că angajatorul reclamantului nu este oinstituție publicădin cele cărora li se aplică dispozițiile legale menționate, cio instituție de utilitate publică, cu atribuții de implementare a programelor Phare cele două noțiuni nefiind similare, astfel că nu intră în sfera de reglementare a legii.
Potrivit art. 7 alin. 1 și 6 din Legea nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România, Consiliul pentru dezvoltare regională este un organism regional deliberativ, fără personalitate juridică, care funcționează pe principii parteneriale, în scopul coordonării activităților de elaborare și monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională și este alcătuit, în cazul regiunii de dezvoltare B - I, din președintele Consiliului Județean I, primarul general al municipiului B, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de sector și din reprezentanți ai consiliilor locale din județul I, la paritate cu reprezentanții sectoarelor municipiului Acest consiliu aprobă statutul de organizare și funcționare al agenției pentru dezvoltare regională ce funcționează în fiecare regiune de dezvoltare și este potrivit art. 8 din lege un organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale.
Legea nr. 490 din 10 noiembrie 2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare se aplică exclusiv structurilor din cadrul ministerelor și instituțiilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare, criteriile de încadrare a personalului pe funcții specifice urmând a se aproba prin hotărâre a Guvernului.
În aplicarea acestei legi, a fost adoptată HG nr. 170 din 9 martie 2005, care definește în art. 1 la lit. f)autoritatea de implementarepentru Programul PHARE ca fiind o instituție a administrației publice centrale sau locale, agenție guvernamentală, agenție de dezvoltare regională sau autoritate administrativă autonomă finanțată din venituri proprii, care răspunde de implementarea și monitorizarea implementării tehnice a proiectelor PHARE și la lit. g)agenția de implementarepentru Programul PHARE ca o structură în cadrul instituției publice a administrației publice centrale, responsabilă cu organizarea și desfășurarea licitațiilor, a contractărilor și cu efectuarea plăților, precum și cu implementarea tehnică în cazul proiectelor de sprijinire a investițiilor și, dacă se prevede explicit în memorandumurile de finanțare, a altor proiecte.
Este adevărat că, potrivit art. 2 hotărârea se aplică personalului, având atribuții în procesul de gestionare a asistenței financiare nerambursabile comunitare sau care desfășoară activități adiacente, încadrat înagențiile de implementarepentru programele PHARE și;unitățile de implementarepentru programele din cadrul autorităților de implementare PHARE și; altor categorii de personal încadrat în structurile de control al gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitaredin cadrul instituțiilor publice, cu condiția ca numărul și structura posturilor ocupate de personalul care gestionează asistența financiară nerambursabilă comunitară să fie stabilite în urma eliberării avizelor prealabile de către Ministerul Finanțelor Publice.
Însă, potrivit art. 5, pentru a beneficia de majorările salariale prevăzute la art. 3, instituțiile publice în cadrul cărora funcționează structurile respective sunt obligate să solicite Ministerului Finanțelor Publice avizarea structurilor și a personalului care au ca obiect de activitate gestionarea fondurilor comunitare, întrucât majorarea salariului de bază se realizează în baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor Publice, în calitatea sa de instituție coordonatoare națională a asistenței și coordonatoare națională a Programului.
Prin urmare dispoziția legală prin care majorările salariale se aplică numai instituțiilor publice este neechivocă și nu dă naștere unei obligații în sarcina intimatei de a declanșa procedura de obținere a avizelor necesare.
Recurentul a susținut că, raportat la atribuțiile angajatorului, prin analogie, aceasta poate fi considerată o instituție publică.
O astfel de apreciere este eronată, întrucât organizarea persoanei juridice își are izvorul într-un act normativ cu putere de lege, astfel că dispozițiile legale sunt de strictă interpretare și aplicare, neputându-se aplica prin analogie alte instituții juridice.
Chiar dacă agenția angajatoare a beneficiat de anumite dotări tehnice și administrative, aceasta nu echivalează cu dobândirea calității de instituție publică.
Cu privire la culpa angajatorului, privind nerespectarea procedurilor pentru aplicarea HG nr. 170/2005, Curtea reține că acest aspect nu prezintă relevanță întrucât, conform aprecierilor anterioare, angajatorul nu este inclus în domeniul de aplicare al acestui act normativ și prin urmare nu este ținut să îndeplinească procedurile pentru obținerea avizului de la Ministerul Finanțelor în vederea aplicării majorării salariale pretinse de reclamant.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă constată recursul neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge ca nefondat.
Văzând și dispoz.art. 274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.7414 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26573/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ B-
Obligă recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./22.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
