Obligație de a face. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 337/
Ședința publică din 25 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul ST., împotriva deciziei civile nr.301/R din data de 1.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: contestatorul St. și avocat -, pentru intimații și (), în baza împuternicirii avocațiale nr.131 din data de 9.01.2009, emisă de Baroul Argeș -cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, achitată cu chitanța nr.- din data de 2.12.2008, emisă de Trezoreria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise și răspuns la întâmpinarea intimaților, din partea contestatorului St.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Contestatorul St. solicită admiterea contestației în anulare, retractarea deciziei nr.301/R din data de 1.10.2008 a Curții de Apel Pitești și anularea deciziei civile nr.90/2008 a Tribunalului Argeș, urmând a fi rejudecat recursul, cu cheltuieli de judecată, potrivit motivelor expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar.
Avocat -, pentru intimați, solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată. Arată că a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare, având în vedere că la momentul formulării acesteia s-a depus la dosar și un extras din site-ul Curții de Apel Pitești din care rezultă data redactării deciziei. Pe fond, solicită respingerea contestației în anulare, având în vedere că Ordinul Ministrului Sănătății despre care se face vorbire nu a fost menționat în acțiunea inițială. Apreciază că nu pot fi invocate aspecte noi, care nu au fost menționate în motivele de recurs.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față:
Prin contestația înregistrată la 2 decembrie 2008, contestatorul St. a solicitat în contradictoriu cu pârâții și (), în temeiul art.317 alin.2 și art.318 alin.1 Cod procedură civilă, anularea deciziei nr.301/R din 1 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, ca fiind netemeinică, nelegală și nefondată pentru următoarele considerente:
Atât instanța de fond, cât și instanța de recurs nu au luat în considerație capetele de cerere ale acestuia, nu au avut în vedere că proprietățile celor două părți sunt învecinate și despărțite printr-un canal colector, că acestuia i s-au adus mari prejudicii datorită acestui canal și că intimații-pârâți au încălcat cu bună știință prevederile art.610 din Codul civil, art.14 din Ordinul Ministerului Sănătății nr.981/1994 și Legea nr.50/1991.
Nu s-a avut în vedere că acesta a dovedit că anexele gospodărești ale pârâților se găsesc la o distanță mai mică de 1 față de hotar, că pârâții au încălcat cu bună știință prevederile art.607-608 din Codul civil, plantând pe terenul lor salcâmi și frasini, arbori care împiedică scurgerea normală a apei în canalul respectiv.
Contestatorul arată că este nemulțumit de faptul că expertiza judiciară nu a fost elaborată în sensul de a prezenta situația reală a proprietăților și limitele acestora, că nu i s-a permis să prezinte în scris obiectivele cu privire la modul cum s-a întocmit această expertiză și pentru că instanțele de judecată au admis declarațiile martorilor propuși de pârâți care nu au prezentat situația reală pentru stingerea conflictului dintre părți.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, invocând și excepția tardivității formulării acestei căi de atac.
Prin concluziile scrise depuse la 19 februarie 2009, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare în temeiul art.318 din Codul d e procedură civilă, considerând că sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege în sensul că instanța de recurs nu a analizat nici un motiv de recurs formulat de către acesta.
S-a mai susținut că primele două motive de recurs vizează aspecte de nelegalitate a deciziei civile nr.90/2008 pronunțată de Tribunalul Argeș și nu de netemeinicie cum greșit a reținut instanța de recurs.
Motivul de recurs nu a vizat interpretarea și aprecierea probelor, ci aplicarea greșită a legii, astfel că omisiunea de a fi analizat motivul de recurs invocat atrage anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs, fiind dată cu încălcarea art.318 teza a II-a din Codul d e procedură civilă.
Se mai arată că în mod nelegal instanța de recurs nu a reținut că au fost încălcate dispozițiile art.610 din Codul civil, art.607 cod civil și a omis să analizeze motivul nelegalității referitor la încălcarea art.14 din nr.981/1994, întrucât a fost invocat pentru prima dată în fața instanței de recurs.
Examinând contestația în anulare formulată de contestator împotriva deciziei civile nr.301/R/1 octombrie 2008 a acestei Curți de apel, întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.2 și 318 Cod procedură civilă, în raport cu considerentele deciziei sus-menționate, Curtea constată că este nefondată și urmează a fi respinsă.
Prin decizia civilă nr.301/R din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Piteștia respins ca nefondat recursul formulat de St. împotriva deciziei civile nr.90 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că motivul de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat de reclamant, astfel cum a fost dezvoltat, este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În raport de situația de fapt stabilită de către instanța de apel pe baza materialului probator administrat în cauză, s-a constatat că în mod corect s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului formulat de către reclamant împotriva sentinței civile nr.543/2005 a Judecătoriei Costești, nefiind încălcate dispozițiile art.607-608 din Codul civil prin soluția dată în cauză, cum se susține de către recurent.
S-a constatat că instanța de trimitere a respectat întrutotul dispozițiile deciziei de casare având în vedere prevederile art.315 Cod procedură civilă, a analizat motivele de apel în raport cu toate probele administrate atât la instanța de fond, cât și în apel după rejudecare și a statuat în mod corect că reclamantul-apelant a venit cu cereri noi care se referă la despăgubiri pentru pagubele create gospodăriei sale, care nu sunt admisibile în temeiul art.294 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
De fapt, dezvoltarea motivului de recurs invocat în ceea ce privește faptul că în mod greșit s-a admis acțiunea principală în parte și nu au fost obligați pârâții să taie toți arborii situați în apropierea canalului și a fost respins greșit capătul de cerere cu privire la obligarea pârâților de a desfunda canalul de aducțiune în mod permanent, ține de interpretarea dată probatoriului administrat în cauză și constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art.610 din Codul civil, s-a constatat a nu fi incidentă în cauză față de situația de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel.
Invocarea de către recurent a încălcării art.14 din Ordinul Ministerului Sănătății nr.981/1994, s-a constatat a fi pentru prima dată în recurs, nefiind investită instanța de apel cu acest motiv, astfel că s-a respins ca urmare a principiului omissio medio.
Rezultă așadar că motivele invocate prin contestația în anulare și încadrate în temeiul art.317 și 318 din Codul d e procedură civilă de către contestator au fost discutate pe calea recursului și nu pot conduce la admisibilitatea cererii și la anularea deciziei contestate, nefiind îndeplinită nici una din condițiile prevăzute de textele de lege menționate.
De fapt, contestatorul este nemulțumit de judecata pe fond a acțiunii, de modul de administrare a probelor și de interpretare a acestora, situație care nu poate fi încadrată în nici unul din motivele prevăzute de art.317 și 318 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare de față.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pe contestator la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul ST., împotriva deciziei civile nr.301/R din 1 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, intimați fiind și .
Obligă pe contestator la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/13.03.2009.
Jud.recurs: -.
-.
-.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase