Obligație de a face. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 344/
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, ambii cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 259, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 10 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-,.1 și intimații pârâți REGIA AUTONOMĂ DE EXPLOATARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în C,-, - parter și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat, în substituire pentru avocat, care depune la dosar delegația de substituire fără număr din 21 octombrie 2009, împuternicirea avocațială seria - nr. 54063 din 14 august 2009 și chitanța seria - nr. 1333 (570) din 24 august 2009, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 357 lei; iar pentru intimata pârâtă C se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 15745 din 21 august 2009, pe care o depune la dosar și, în anexă, două Ordine de plată, în original, nr. 843 și nr. 358, emise de Banca Transilvania la data de 01.10.2009 și, respectiv, 28.04.2009, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă totală de 300 lei; se constată lipsa celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și nu a fost timbrat. Intimatul reclamant a depus la dosar (filele 8-10) întâmpinare, care a fost comunicată Municipiului C și C la data de 08.10.2009.
Apărătorul recurenților pârâți depune la dosar ordinul de plată nr. 3863 din 04.09.2009 emis de Trezoreria Operativă Municipiul C, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Întrebat fiind de către instanță, cu referire la contractul pentru imobilul în litigiu, dacă a fost prelungit după anul 2004,apărătorul intimatei pârâtearată că nu mai are alte înscrisuri în acest sens, în afara celor aflate la dosarul cauzei.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și al respingerii acțiunii reclamantului.
Se referă la faptul că recursul vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Consideră că ambele instanțe - fond și apel - au soluționat greșit această excepție, printr-o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 215/2001, ale Legii nr. 112/1995, coroborate cu dispozițiile 332/1996 privind înființarea
Arată că, prin 332/1996 este înființată și se stabilesc drepturile și obligațiile C, care devine mandatar al Municipiului C, în ceea ce privește întregul fond locativ aparținând unității administrativ teritoriale.
Solicită admiterea excepției invocate, cu consecința respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local C, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, consideră soluția instanței de apel ca fiind netemeinică, având în vedere criticile formulate prin cererea de apel, neanalizate.
Legea nr. 112/1995 conferă chiriașului dreptul de a dobândi imobilul în care locuiește cu contract de închiriere, dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute expres de acest act normativ. Acest act nu conține însă, limitări ale dreptului de proprietate, întrucât orice limitare trebuie să fie expresă și neechivocă, fiind de strictă interpretare.
Nu se poate deduce din existența dreptului chiriașului de a cumpăra că există o limitare a dreptului de proprietate al actualului proprietar, având în vedere că, limitările aduse dreptului de proprietate trebuie menționate expres și nu pot fi deduse, deci, pe cale de interpretare.
Dreptul de proprietate al pârâtului, drept de proprietate absolut și inviolabil, conferă titularului său posibilitatea de a dispune în mod liber de bunul ce îi aparține. Astfel, doar proprietarul este în măsură să decidă, în baza acestei prerogative, dată la care va încheia contractul de vânzare-cumpărare, prețul imobilului, precum și celelalte elemente ale contractului.
- mult, nu a fost depusă o cerere de cumpărare a imobilului litigios, acționându-se direct în instanță pentru obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare. În lipsa acestei cereri, consideră că dreptul reclamantului nu s-a născut și, totodată, nu există un refuz de vânzare pentru a se putea păși la etapa contencioasă.
Apărătorul intimatei pârâte C, având cuvântul, consideră că recursul este admisibil în parte -cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs.
Referitor la primul motiv de recurs, consideră că are - Consiliul Local C - calitate procesuală pasivă în cauză.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 11223/2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, Consiliul Local C, Primăria Municipiului C și Municipiul C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtelor la efectuarea formalităților de vânzare-cumpărare către reclamant a imobilului ce face obiectul contractului de închiriere nr.1524 din 25.10.2004 încheiat cu C, spațiu locativ cu destinație de locuință, conform Legii nr. 112/1995;
- obligarea pârâtelor la plata unor amenzi civile în sumă de 50 lei per zi de întârziere cu începere de la data definitivării hotărârii pronunțate și până la îndeplinirea obligației, conform art. 580 inc.3 alin.(l) din Codul d e Procedură Civilă;
- obligarea pârâtelor la plata unor daune-interese în sumă de 100 lei per zi de întârziere cu începere de la data definitivării hotărârii pronunțate și până la îndeplinirea obligației, conform art. 580 ind.3 alin.(2) din Codul d e procedură civilă;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că potrivit contractului înregistrat la Regia pârâtă ( C) aceasta a închiriat reclamantului spațiul locativ cu destinație de locuință compus din trei camere și dependințe (conform fișei suprafeței locative închiriate, anexă la contractul de închiriere) situat la etajul 1 al clădirii din-, în folosință exclusivă.
S-a precizat că din adresele nr. R 16368/2004 emisă de Primăria municipiului C și nr.3613/30-05.2005 emisă de C, rezultă că imobilul respectiv nu a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001 de către foștii proprietari.
S-a menționat că reclamantul s-a adresat în repetate rânduri pârâtelor în vederea obținerii cumpărării spațiului locativ pe care îl folosește, dar acestea au refuzat sau au comunicat că vor efectua într-un viitor neprecizat vânzarea respectivă, iar potrivit art. 9 al. 1 din Legea 112/1995 paratele aveau obligația legală de a perfecta actele de vânzare-cumpărare către reclamant a locuinței ce o deținea, obligație pe care fără nici un motiv legal au refuzat și până în prezent să și-o îndeplinească.
Prin sentința civilă nr.21108/24.11.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr.11203/2008 a fost respinsă ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului C și a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului C, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al Municipiului C.
Au fost obligați pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al Municipiului C să efectueze formalitățile de vânzare-cumpărare către reclamant a imobilului situat în municipiul C- etaj 1 ce face obiectul contractului de închiriere nr. 1524/25.10.2004 încheiat cu Exploatarea Domeniului Public și Privat
A fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților Municipiul C și Consiliul Local al municipiului C la plata amenzii civile,ca prematur.
Totodată a fost respins ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților Municipiul C și Consiliul Local al municipiului C la plata de daune interese iar cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C pentru existența autoritătii de lucru judecat.
În considerentele sentinței civile mai sus menționate s-a reținut că reclamantul a locuit în imobilul situat în municipiul C,-. 1, neîntrerupt din anul 1991 în calitate de locatar în baza contractului de închiriere nr. 1524/01.11.1991 încheiat cu RA Confort C (contract depus în dosarul 1618/2005) - contract ce a fost reînnoit, în prezent fiind în vigoare contractul încheiat la 25.10.2004 ( 5-10).
Imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului 69/1960 astfel cum rezultă din Decizia 1463/30.12.1960 ( 46).
Deși conform adresei nr. 1711/09.11.2007 emisa de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C numitul a formulat cerere pentru amânarea vânzării, prin declarația autentificata sub nr. 269/07.03.2008, acesta a declarat că nu a depus nici o cerere pentru revendicarea sau cumpărarea imobilului în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea 112/1995 chiriașii titulari de contract ai apartamentelor care nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorii acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 (6 luni de la intrarea în vigoare a legii) pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
S-a mai arătat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de acest text de lege, având calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a legii, imobilul nefiind restituit în baza acestei legi și nici notificat în baza Legii 10/2001, iar reclamantul nu a dobândit și nu a înstrăinat o locuință proprietate personală după 01.01.1990 în localitatea de domiciliu (municipiul C) conform certificatului fiscal depus la dosar ( 12) și declarației autentificata sub nr. 497/21.06.2004 BNP data de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Municipiul C și Consiliul Local C, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Local C, cât și sub aspectul constatării împrejurării că reclamantul întrunește toate condițiile legale pentru cumpărarea locuinței conform Legii nr. 112/1995, deși nu s-a făcut dovada că acesta a depus o cerere de cumpărare a locuinței, înțelegând să acționeze pârâții direct în instanță.
Prin decizia civilă nr. 259 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Constanțaa respins apelul pârâților ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că pârâtul Consiliul Local al Municipiului C este un organ deliberativ care aprobă încheierea actelor de administrare și de dispoziție asupra bunurilor aflate în patrimoniul Municipiului C, iar prin nr. 37/2002 a mandatat C să efectueze vânzarea bunurilor aflate în proprietatea privată a Municipiului C, situație în care aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
S-a mai reținut că este nefondată și critica ce vizează faptul că reclamantul nu poate formula o acțiune privind obligația de a i se vinde locuința conform Legii nr. 112/1995, motivat de faptul că legea nu condiționează exercitarea dreptului la acțiune de depunerea unei cereri prealabile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
-Instanțele de fond și de apel au soluționat în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului C, ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și ale Legii nr. 112/1995, coroborate cu nr. 332/1996, privind înființarea
-În mod greșit Tribunalul Constanțaa reținut că reclamantul întrunește toate condițiile legale pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995, act normativ care a fost modificat prin alte legi - Legea nr. 10/2001 și nr.OUG 40/1999 care conferă reclamantului numai un drept de preempțiune la cumpărarea acestui imobil.
Prin obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se încalcă dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale, drept absolut și inviolabil, ce conferă titularului său posibilitatea de a dispune în mod liber de bunul ce îi aparține.
-Dreptul reclamantului de a solicita vânzarea locuinței deținută în calitate de chiriaș s-a prescris, iar reclamantul nu a formulat niciodată o cerere de vânzare a locuinței, în lipsa acestei cereri dreptul reclamantului la cumpărarea locuinței nu s-a născut.
Prin întâmpinare intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport de criticile celor doi pârâți, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica ce vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului C se reține a fi nefondată.
Calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
În timp ce C este administratorul fondului locativ al Municipiului C și în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, ea încheie contractul de vânzare-cumpărare, în numele și pe seama Municipiului C, pentru locuințele ce cad sub incidența acestei legi speciale, pârâtul Consiliul Local al Municipiului C este organul deliberativ al unității administrativ teritoriale, care, potrivit art.36 alin.(2) lit.(c) din legea nr. 215/2001 aprobă încheierea actelor de administrare și de dispoziție asupra bunurilor aflate în patrimoniul Municipiului
În calitate de organ deliberativ care hotărăște asupra modalității de utilizare a domeniului public și privat al Municipiului C, Consiliul Local Cae mis nr. 37/2002 prin care a mandatat C pentru efectuarea vânzării bunurilor aflate în proprietate privată a Municipiului Prin urmare, titularul dreptului de a dispune cu privire la administrarea domeniului privat al Municipiului C este Consiliul Local C, care, în calitate de mandant a împuternicit o unitate specializată în vânzarea imobilelor proprietatea Municipiului C - C să efectueze actul juridic de vânzare-cumpărare.
Raporturile dintre Consiliul Local C și C, conform nr. 37/2002 sunt raporturi ce izvorăsc dintr-un contract de mandat, situație în care limitele în care acționează mandatarul sunt stabilite de către mandant prin nr. 37/2002, iar efectele mandatului se produc direct în patrimoniul mandantului - Consiliul Local al Municipiului C ca organ deliberativ al Municipiului
Un argument de text în sensul că pârâtul Consiliul Local al Municipiului C care calitatea procesual pasivă în prezenta cauză îl constituie și dispozițiile art. 12 alin.(4) și (5) din Legea nr. 213/2005 care prevăd că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de către Consiliile Județene, de Consiliul General al Municipiului B sau de consiliile locale, după caz.
Nici criticile ce vizează modalitatea de soluționare a fondului litigiului dedus judecății nu pot fi reținute ca fondate.
Legiuitorul de după 1989 adoptat o politică socială constantă și a edictat o serie de măsuri de protecție a chiriașilor aflați în folosința fondului locativ de stat, constituit, la vremea respectivă, nu numai din acele locuințe construite de stat sau de unitățile economice sau bugetare de stat, ci și din locuințele preluate abuziv după data de 06 martie 1945, aparținând persoanelor fizice sau juridice, cu capital mixt sau privat.
proprietății private promovată și susținută de sistemul totalitar, în paralel cu exacerbarea superiorității dreptului de proprietate socialistă a întregului popor, au fost cauze care au contribuit la extinderea pe scară largă a proprietății de stat, sub toate formele pe care aceasta le-a îmbrăcat, au dus la crearea unui număr impresionant de locuințe în fondul statului, închiriate pe termene îndelungate, chiar zeci de ani, prin prorogări succesive legale, contra unor sume de bani modice. Aceasta a fost una dintre rațiunile pentru care obiectiv și legitim, statul a edictat o serie de măsuri de protecție a acestor categorii de chiriași, printre care și prevederea din art.9 din legea nr. 112/1995, acordându-le dreptul să cumpere locuințele la un preț preferențial, sub nivelul practicat pe piața liberă.
În speță, reclamantul a deținut locuința în litigiu cu titlu de chiriaș, începând cu anul 1991, când a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1524/1991, prelungit succesiv, ultimul contract în vigoare fiind contractul nr. 1524/2004.
soluționarea cererii reclamantului de vânzare-cumpărare a spațiului în litigiu, cu motivarea că spațiul urmează să fie înstrăinat potrivit metodologiei de vânzare a bunurilor imobile aparținând domeniului privat al Municipiului C, aprobată prin nr. 37/2002 și că nu este scos la vânzare, pârâții au refuzat de fapt încheierea contractului de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995, iar această atitudine îndreptățește chiriașul să își valorifice în instanță vocația la cumpărare, în limita drepturilor locative conferite prin contractul de închiriere.
Este reală susținerea recurenților referitoare la împrejurarea că, potrivit nr.OUG 40/1999 și art. 42 din legea nr. 10/2001, republicată, imobilele cu destinație de locuințe care în urma procedurilor prevăzute la capitolul III nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preempțiune.
Recunoașterea dreptului de preempțiune în favoarea chiriașilor presupune posibilitatea legală a deținătorilor de a vinde unor terțe persoane atunci când oferta concretă a proprietarului nu se întâlnește cu acceptarea fermă a chiriașului.
Dar problema este căror categorii de chiriași le sunt incidente cele două acte normative evocate, cine sunt subiecții reglementărilor din art.9 din Legea nr. 112/1995 și art. 43 din Legea nr. 10/2001, cum se rezolvă conflictul aplicării lor în timp.
Dată fiind contradictorialitatea evidențiată în cazul celor două texte legale, este important de știut cum se manifestă ele în timp, pentru că, de principiu, legea civilă începe să acționeze din momentul intrării în vigoare și nu are putere retroactivă. . că norma nouă nu are în vedere relațiile civile născute înaintea intrării ei în vigoare, ceea ce creează cadrul teoretic pentru coexistența unor legi diferite în intervalul necesar până la epuizarea raporturilor juridice.
Chestiunea se simplifică dacă se analizează câmpul de aplicare al celor două legi, prin prisma subiecților cărora li se adresează. În vreme ce Legea nr. 112/1995 se referă la chiriașii titulari de contract, Legea nr. 10/2001 vorbește despre chiriași, la fel și normele explicative din nr.HG 498/2003. sunt oferite în privința Legii nr. 112/1995, deoarece art.6 din nr.HG 11/1997 stipulează că dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.
Rezultă că dreptul la cumpărare conferit titularilor contractelor de închiriere, corelativ obligației de vânzare în sarcina deținătorilor, este condiționat de valabilitatea contractului, dar și de împrejurarea ocupării efective a locuinței la data de 29 ianuarie 1996 - data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995.
Dreptul de a pretinde locatorului perfectarea actului juridic de înstrăinare trebuie apreciat ca unul de natură patrimonială, ce-i asigură chiriașului titular de contract dobândirea unui bun în proprietate și, odată câștigat prin întrunirea celor două cerințe inserate în nr.HG 11/1997, nu poate fi declarat ca pierdut prin edictarea ulterioară a acestor dispoziții în materie. Dreptul de a cumpăra derivat din legea în vigoare nu poate fi înlăturat doar prin argumentul trecerii timpului și modificării legislative survenite la data depunerii solicitării de cumpărare, diferențierea între chiriașii care s-au grăbit să dobândească locuința și cei care au omis să ceară vânzarea până la adoptarea Legii nr. 10/2001 neavând o rațiune obiectivă, legală.
Nu prezintă relevanță în stabilirea naturii dreptului dedus judecății de reclamant prevederile nr.OUG 40/1999, invocate de recurentul Municipiul C, pentru că dreptul de preempțiune stabilit de dispozițiile art. 18 alin.(1) din actul normativ menționat vizează situația imobilelor restituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în cazul în care proprietarul își manifestă voința de aov inde înainte de expirarea termenului închirierii, or, în speță nu este vorba despre un imobil restituit în natură proprietarului anterior.
Obligarea unității administrativ-teritoriale, prin primar, la vânzarea spațiului locativ aflat sub incidența Legii nr. 112/1995, în condițiile prevăzute de acest act normativ, nu aduce atingere dreptului său de dispoziție asupra bunului, deoarece obligația de a vinde este o obligațiein rem, instituită în considerarea obiectului (locuința preluată în proprietatea statului, care nu se restituie fostului proprietar), iar nu o obligațiein personam,reglementată în considerarea subiectului, respectiv a unității administrativ-teritoriale; mai mult, trebuie avut în vedere și că actualul titular al locuințelor supuse vânzării a deținut doar un drept de administrare asupra acestor imobile, devenind proprietar ca efect al legislației de după 22 decembrie 1989, iar aplicarea acestor acte normative nu poate avea drept consecință crearea unor situații inechitabile, prin recunoașterea dreptului "noului" proprietar de a stabili în mod arbitrar asupra înstrăinării imobilelor aflate sub incidența Legii nr. 112/1995, în raport de momentul la care chiriașul și-a exprimat opțiunea de a cumpăra.
În aprecierea existenței unei eventuale încălcări a dreptului de dispoziție al vânzătorului trebuie avut în vedere și faptul că obligația de a vinde este instituită printr-o dispoziție legală conformă prevederilor art. 41 din Constituție care, garantând dreptul de proprietate, prevăd expres și că limitele și conținutul acestor drepturi sunt stabilite de lege.
"conținutul și limitele acestor drepturi" legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea cărora stabilește dimensiuni și limite, iar dacă ne raportăm la cazul dedus judecății în speță, trebuie menționată obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, stabilită de art. 134 alin.(2) lit. f) din Constituție și, mai ales, de a lua măsuri de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent (art. 43 alin.(1) din Constituție), or, prin art.9 din Legea nr. 112/1995 legiuitorul realizează o măsură în acest sens.
Nu poate fi reținută ca un impediment la vânzarea locuinței nici împrejurarea că anterior declanșării prezentei acțiuni reclamantul nu a formulat o cerere de vânzare cumpărare a locuinței deținută cu titlu de chiriaș.
Se constată că, anterior prezentei cereri, reclamantul a mai inițiat o acțiune pentru cumpărarea locuinței în anul 2003, în contradictoriu cu C, care fusese mandatat de Consiliul Local al Municipiului C să efectueze vânzarea unor imobile din patrimoniul Municipiului C, dar acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesual pasivă a C, motivat de faptul că aceasta nu era titulara dreptului de proprietate asupra locuinței, iar litigiul se impunea a fi soluționat în contradictoriu cu Municipiul C și Consiliul Local C (decizia civilă nr. 516/C din 01 noiembrie 2006 Curții de Apel Constanța ).
Deși reclamantul a efectuat demersuri pentru vânzarea-cumpărarea locuinței, titularul dreptului de proprietate nu a înțeles să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 112/1995, mai mult, a edictat o altă normă - nr. 37/2002 în care instituia condiții diferite de cele ale Legii nr. 112/1995 pentru înstrăinarea locuințelor aflate în patrimoniul Municipiului
Legea nr. 112/1995 nu impune chiriașului cumpărător obligația de a iniția o procedură administrativă prealabilă în vederea aplicării dispozițiilor art.9 din Legea nr. 112/1995, iar în lipsa unei asemenea reglementări, accesul reclamantului la justiție nu poate fi îngrădit, reclamantul putând iniția o acțiune în justiție în vederea valorificării drepturilor sale edictate de Legea nr. 112/1995, cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de art.6 din CEDO.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâților ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, obligă recurenții la 100 lei cheltuieli de judecată către intimata
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, ambii cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 259, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 10 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-,.1 și intimații pârâți REGIA AUTONOMĂ DE EXPLOATARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în C,-, - parter și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiectobligația de a face.
Obligă recurenții la 100 lei cheltuieli de judecată către intimata
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,
- - - - - -
-
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec.jud.recurs /22.10.2009
gref.-/2 ex./22.10.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Gabriel Lefter
