Obligație de a face. Decizia 3473/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.203/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3473/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenta-pârâtă - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) cât și de către recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.6213 din data de 09.10.2008, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41219/3/LM/2007-având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 13 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83104/2007, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se prezintă în ședință publică recurenta-pârâtă - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) prin avocat, care având cuvântul, arată că în raport de cele învederate la termenul anterior de judecată referitor la faptul că părțile din prezenta cauză au înțeles să încheie o tranzacție, arată că a încercat să ia legătura cu partea recurentă adversă, însă acest lucru nu s-a concretizat.
Recurenta-pârâtă - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) prin avocat întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea acordă cuvântul părții recurente prezente asupra excepției lipsei dovezii de reprezentant în privința recursului semnat pentru recurenta persoană fizică de avocat fără împuternicire în acest sens. Recurenta-pârâtă - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) prin avocat având cuvântul, solicită anularea recursului declarat de către recurenta-reclamantă, având în vedere faptul că nu s-a prezentat pentru a semna recursul, respectiv nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului care a semnat cererea, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ.
În ceea ce privește recursul formulat, recurenta-pârâtă - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) prin avocat, având cuvântul, solicită ca instanța de recurs să ia act de renunțarea la soluționarea acestuia, având în vedere tranzacția încheiată și depusă la dosar la termenul anterior de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe lipsa calității de reprezentant în ceea ce privește pe recurenta-reclamantă cât și pe cererea de renunțare a recurentei-pârâte - - (fostă - Internațional - - fostă - România -) la soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6213/09.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta -. -. (fostă -. -. ROMÂNIA -.); a obligat reclamanta la 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte.
În considerente a reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte în baza contractului individual de muncă încheiat la data de 20.10.2006.
Din cauza unor probleme de sănătate, reclamanta a avut nevoie de servicii medicale, motiv pentru care a solicitat angajatorului eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calitatea de salariat și plata contribuțiilor la asigurările sociale.
Deși salariata face vorbire de existența mai multor cereri prin care a solicitat eliberarea adeverinței respective, în cauză nu s-a dovedit decât existența unei cereri recunoscute de ambele părți, în baza căreia avocatul reclamantei s-a prezentat la societatea pârâtă la data de 08.11.2007 în vederea eliberării adeverinței menționate.
În acest sens, la fila 31 a fost depusă împuternicirea avocațială în baza căreia s-a solicitat adeverința respectivă, împuternicirea fiind semnată la data de 07.11.2007.
Prin-procesul verbal din data de 08.11.2007, s-a constatat că reprezentantului reclamantei i s-a pus la dispoziție adeverința nr.494/8.11.2007, dar acesta a refuzat primirea pe motiv că înscrisul respectiv include și convocarea la cercetare disciplinară și era împuternicit doar pentru a ridica adeverința de salariat.
Conținutul procesului-verbal nu a fost contestat de către reclamantă, aspect pe care l-a arătat expres în ședința publică de la 17.04.2008.
În cauză nu s-a făcut dovada unor alte încercări sau cereri din partea reclamantei în sensul eliberării unei adeverințe și al refuzului pârâtei de aoe libera.
Instanța a reținut decât în parte declarațiile martorului audiat deoarece acesta a relatat doar aspecte indirecte, cunoscute de la reclamantă, fară a fi susținute de alte probe.
Mai mult, faptul că reclamanta a fost nevoită să se externeze sau că nu ar fi beneficiat de tratament medical gratuit în baza asigurărilor de sănătate, nu a fost dovedit în cauză. În foaia de externare se arată doar că pacientul a fost externat în stare ameliorată recomandându-i-se continuarea tratamentului și revenirea la control conform programării.
Nu se face vorbire însă de o imposibilitate de continuare a spitalizării.
În aceste condiții, instanța constată că nu se poate vorbi de existența unei fapte ilicite a pârâtei, deoarece aceasta și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art.40 alin.2 litera h) Codul muncii, eliberând la cerere adeverința nr.494/08.11.2007.
Reprezentantul reclamantei a refuzat însă primirea acesteia, motivând că nu are mandat și pentru primirea convocării la cercetarea disciplinară cuprinsă în cadrul aceluiași înscris, deși, având în vedere și calitatea acestuia de specialist în domeniu, trebuia să știe că tocmai în lipsa mandatului, convocarea respectivă nu ar fi avut nici un efect și nu îl împiedica să primească adeverința pentru care fusese împuternicit.
În aceste condiții, instanța reține că în cauză nu a fost dovedită existența faptei ilicite, dar nici existența unei legături de cauzalitate între aceasta și pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar, pârâta a dovedit că nu are nicio vinovăție în baza căreia să fie angajată răspunderea patrimonială a acesteia.
Instanța nu a reținut apărările pârâtei, în sensul că daunele morale nu se pot acorda decât în condițiile în care sunt prevăzute în lege, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, potrivit deciziei nr. 40/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest sens, instanța a reținut că decizia în interesul legii invocată a analizat textul art.269 Codul muncii înainte de modificarea acestuia prin Legea nr.237/2007, modificare în urma căreia potrivit articolului menționat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Având în vedere faptul că legea prevede expres admisibilitatea daunelor morale într-un litigiu de muncă, instanța poate acorda despăgubiri cu acest titlu, sub condiția întrunirii elementelor cumulative ale răspunderii patrimoniale.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenței tuturor condițiilor răspunderii patrimoniale, în temeiul art.269 Codul muncii, instanța a respins pretențiile reclamantei, ca neîntemeiate.
În temeiul art.274 Codul muncii, constatând culpa procesuală a reclamantei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând parte din onorariul de avocat, plătit de pârâtă în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că temeiul obligării celui ce a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală, acesta urmând a fi obligat proporțional cu această culpă.
În temeiul art.274 alin.3 pr. civ. judecătorii au dreptul să micșoreze onorariul avocaților ori de câte ori vor constata că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Prin reducerea onorariului de avocat, instanța se pronunță asupra cheltuielilor de judecată proporțional cu respectiva culpă procesuală a intimatei, deoarece nu poate dispune la plata unor cheltuieli disproporționate și nejustificat de mari. Din chitanța depusa la dosar, rezultă că onorariul de avocat plătit de pârâtă a fost de 5.950, instanța apreciindu-l nejustificat față de complexitatea dosarului și disproporționat față de culpa procesuală a reclamantei și a admis pretențiile cu titlu de cheltuieli de judecată doar în parte.
Prin aceasta instanța nu intervine în convenția încheiată între pârâtă și apărătorul său, aceștia fiind liberi să stabilească onorariul în orice cuantum doresc, în temeiul art.969 civ, fără a presupune însă obligarea necondiționată a părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în același cuantum. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală acest contract își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul doar în măsura îndeplinirii principiilor răspunderii civile delictuale, fără ca reclamantul să exercite abuziv dreptul de a i se repara prejudiciul, care ar determina reducerea acestor cheltuieli și consecința suportării unei părți din acestea de chiar partea care a câștigat procesul, dar a exercitat abuziv dreptul de a i se repara integral prejudiciul determinat de plata onorariului de avocat.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs - - (fostă - -. ROMÂNIA -) și, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului recurenta - - a arătat că recurenta a precizat faptul că nu critică hotărârea recurata în ceea ce privește respingerea acțiunii formulate de reclamanta. Recurenta critică însă hotărârea atacată în ceea ce privește obligarea reclamantei-intimate doar la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Atât în întâmpinare cât și în concluziile scrise formulate și depuse la instanța de judecată recurenta a solicitat obligarea reclamantei-intimate la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform documentelor justificative anexate.
Deși prin sentința civilă nr. 6213/09.10.2008 prima instanță, a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanta ca neîntemeiată a admis doar "în parte" capătul privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunță această sentință instanța a reținut că temeiul obligării celui care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală, aceasta urmând a fi obligată proporțional cu această culpă. Nimic mai adevărat, însă instanța a aplicat în mod greșit această dispoziție legală. Astfel, reclamanta este în culpă procesuală dacă pretențiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte. Culpa procesuală în acest caz, privește partea de pretenții considerate neîntemeiate. Dacă pretențiile au fost admis numai în parte, instanța va acorda celui care a câștigat procesul, numai cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise, ceea ce altfel nu este cazul în prezentul dosar.
Prin urmare, în speța recurentei instanța de fond a respins în totalitate pretențiile reclamantei-intimate ca neîntemeiate, aceasta fiind în culpă procesuală, acțiunea având de altfel un singur capăt de cerere, Tribunalul în mod corect ar fi trebuit să admită obligarea intimatei la cuantumul integral al cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv onorariu de avocat.
Pe de alta parte, prin reducerea onorariului de avocat sunt încălcate dispozițiile art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care prevăd faptul că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu iar contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului.
Afirmația instanței referitor la faptul că, cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat sunt nejustificat de mari în raport cu complexitatea cauzei nu poate fi reținută cu atât mai mult cu cât nu motivează și nu prezintă care sunt aspectele/argumentele în fapt și în drept care au format convingerea instanței să aprecieze că prezenta cauza nu
este complexă, așa cum ar fi trebuit în mod corect.
De asemenea, pentru înlăturarea acestei afirmații a instanței, trebuie avute în vedere și: durata procesului, activitatea îndeplinită de avocat care a constat în reprezentare juridică la toate termenele de judecată, redactare întâmpinări și concluzii scrise precum și a altor cereri în apărare.
Este de observat că această cauză s-a desfășurat pe parcursul a 4 termene (21.02.2008, 17.04.2008, 26.06.2008, 09.10.2008), pe parcursul cărora s-au ridicat susținut și soluționat o serie de aspecte juridice de care depindea soluționarea cauzei, procedându-se inclusiv la audierea unui martor.
Mai mult, pretențiile reclamantei au fost de 15.000 RON, ceea ce face ca onorariul avocatului să fie perfect justificat și fundamentat.
Cheltuielile de judecata solicitate de recurenta-pârâtă sunt pe deplin justificate, dovedite, conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei: factura fiscală nr. 34/13.02.2008 și OP nr. 23/15.02.2008 motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Pentru motivele prezentate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului și desființarea în parte, ca nelegală și netemeinică, hotărârii recurate cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, iar pe fond, obligarea reclamantei-intimate la plata integrala a cheltuielilor de judecată solicitate reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.950 RON
Prin recursul formulat, recurenta a arătat că instanța de fond nu a analizat în cadrul considerentelor sentinței întreg materialul probatoriu administrat în cauză, iar unora dintre probele administrate nu le-a acordat reală valoare probatorie, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 proc.civ.)
Respingerea de către instanța a cererii recurentei, privind daune morale, a fost întemeiată pe următoarele argumente:
Recurenta nu a făcut dovada că a fost nevoită să se externez, în absența adeverinței de salariat pe care angajatorul a refuzat să o elibereze.
Recurenta nu a făcut dovada cererilor de eliberare a adeverinței, anterioare datei de 07.11.2008.
Nu a fost dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta neeliberării adeverinței de salariat și daunele morale pretinse.
Angajatorul nu a săvârșit o faptă ilicită, acesta eliberându-i la 08.11.2007 adeverința de salariat.
Toate motivările enumerate mai sus, conform sentinței atacate, dovedesc faptul că instanța de fond nu s-a aplecat cu atenție asupra probelor, afectând în acest fel soluția dată în cauză.
Așa cum a invocat și în fața instanței de judecată, fapt nemenționat în hotărâre, la momentul externării din spital, recurenta nu a putut și nici nu știa despre cuprinsul pe care trebuie să îl aibă, în acea circumstanță, biletul de externare.
Firește că personalul spitalului a preferat ca formal recurenta să fie externata sub un alt motiv decât cel referitor la faptul că nu a făcut dovada calității de asigurat, cu atât mai mult cu cât recurenta, fiind bolnavă, nu a fost preocupată de detaliile menționate în biletul de externare.
În realitate, a fost externata înainte de finalizarea tratamentului și ameliorării stării acesteia, motivul real fiindu-i comunicat verbal de către medic: lipsa adeverinței de salariat. Ambele declarații de martor existente la dosarul cauzei probează susținerile recurentei.
Recurenta a dovedit faptul că și anterior datei de 07.11.2007 solicitase eliberarea adeverinței de salariat și mai mult, inclusiv angajatorul a recunoscut acest lucru, fapt nemenționat de instanța de fond în considerente.
Dovada acestor cereri a făcut-o atât prin martorul audiat în cauză, cât și prin declarația de martor administrată în dosarul nr-, pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a, în cauza dintre aceleași două părți ca și în prezentul dosar, obiectul reprezentându-l anularea deciziei de concediere a recurentei, cerere admisă de tribunal prin sentința din 13.10.2008. Instanța a înlăturat însă întreaga mărturie administrată în cauză, iar la declarația de martor din dosarul nr- nici nu a făcut referire, măcar în sensul validării sau invalidării valorii sale probatorii, cu atât mai mult cu cât în acea declarație se menționa despre constatarea directă a unui martor cu privire la caracterul externării recurentei.
Mai mult însă, la 06.11.2008 a formulat expres, pe mai multe căii, cerere de eliberare a adeverinței, așa cum dovedesc actele de Ia dosar (respectiv cererea făcută de avocatul recurentei, prin fax și email, în jurul orelor 09:00 am), acte în care avocatul recurentei indică expres faptul că îi este necesară în aceeași zi - 06.11.2008 - adeverința, în caz contrar urmând a nu-i mai fi permisă internarea în spital, fapt care, de altfel, s-a și întâmplat.
Cu privire la existența faptului ilicit și a raportului de cauzalitate cu daunele morale pretinse, recurenta a învederat Curți faptul că, așa cum reiese din cele doua declarații de martor de la dosar și din chiar apărările intimatei, recurenta a solicitat și anterior datei de 07.11.2007 eliberarea unei adeverințe de salariat, cerere care i-a fost refuzată.
Or, instanța de fond a respins ideea vreunei culpe din partea angajatorului întrucât acesta i-a eliberat la data de 08.11.2008 adeverința de salariat, fără a ține însă cont de faptul că efectele negative împotriva recurentei erau deja produse la acea dată, aceasta fiind nevoită să se externeze încă din data de 06.11.2008, dată când a formulat expres, pe mai multe căi, cerere de eliberare a adeverinței, așa cum a arătat mai sus.
Din moment ce această cerere i-a fost refuzată inițial, dându-i-se curs abia în ziua de 08.11.2008, iar recurenta a fost nevoita să se externeze în ziua de 06.11.2008, este evident că refuzul angajatorului de a elibera adeverința a determinat externarea forțată a recurentei, determinând daunele pe care aceasta le invocă.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din 19.05.2009, recurenta-pârâtă - - prin reprezentant, a declarat că renunță la judecarea căii de atac, în considerarea tranzacției încheiate cu recurenta-reclamantă, atestate prin rezoluția avocatului, nr. 22/19.12.2008, situație în care, în aplicarea prevederilor art. 246 alin. 1 pr. civ. Curtea va lua act de manifestarea de dispoziție a părții în cuprinsul deciziei pe care o va pronunța.
Cât privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, se constată că acesta a fost formulat prin avocatul, care a reprezentat partea la fond și care, potrivit art. 69 alin. 2 pr. civ. putea, chiar fără mandat, să exercite calea de atac. Dispoziția este edictată, în scopul unic, enunțat expres de același text, al păstrării drepturilor părții supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp.
Ultima teză a textului dispune că toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși, rezultând că aceasta trebuie să-și însușească recursul prin semnătură sau să ratifice ulterior mandatul avocatului pentru declararea căii de atac.
În speță, deși citată cu aceste mențiuni, recurenta-reclamantă nu s-a prezentat pentru complinirea lipsurilor, astfel că, reținând incidența în speță a prevederilor art. 133 alin. 2 și 161 pr. civ. Curtea va anula recursul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentei-pârâte - - (fostă - -. ROMÂNIA -) la soluționarea recursului.
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.6213/09.10.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu recurenta-pârâtă - - (fostă - -. ROMÂNIA -).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./03.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
